Prezidențiabilul dreptei – ce fel de exercițiu?

A spus-o Cristian Preda săptămâna trecută – dreapta are nevoie urgent să-și stabilească prezidențiabilul.

Astăzi o spune și MRU, oarecum direct interesant de subiect și singurul din peisajul dreptei care e vehiculat public pentru o astfel de sarcină. Cum rezervele sale de prezidențiabil par a se goli mai rapid decât cele ale lui Baconschi, nu e de mirare de ce ar vrea fostul prim-ministru o decizie rapidă. Paleologu deja îl ironizează pe facebook.

Prezidențiabilul dreptei ar putea fi, într-adevăr, primul subiect care să scoată PDL din munții în care s-a retras după 9 decembrie. E un subiect cu miză, de mare interes public și care poate reprezenta cu mult mai mult în transformarea imaginii publice decât un Congres obosit la Parlament sau la Sala Palatului.

În lipsa pârghiilor din Parlament pentru modificarea Constituției, pentru regionalizarea sau pentru legea electorală, acesta poate fi subiectul anului 2013 pentru PDL&Co.

E fundamental însă cum va fi abordat. Deja îmi imaginez cum se strâng cei patru viteji din ARD – o mențiune specială pentru Pavelescu, doar merită – și decid ei deja prezidențiabilul și programul său politic salvator. Ar fi încă un eșec total, cu valoare simbolică mai mare chiar decât parlamentarele din 2012.

Dacă vor un exercițiu reușit, politic și de imagine, atunci această dreaptă trebuie să aibă curajul de a se expune. De a-și dezbate public limitele și programul. De a deschide ușa cetățenilor, nu de a urma stilul de Cozmâncă al lui Blaga, cel al analizelor între mese festive prin organizații.

Alegerea unui prezidențiabil ar trebui să fie un proces bine chibzuit și planificat, care să ocupe comunicațional anul 2013 al dreptei. De ce nu alegerilor interne? DE ce nu urmarea modelului socialiștilor francezi, care va fi preluat și de UMP în vederea prezidențialelor din 2017? Am putea avea o primăvară de lansare a programelor, o vară de deplasări interne, o perioadă oficială de campanie și un vot la care să aibă acces toți simpatizanți dreptei din România (gândiți-vă la baza de date care poate fi apoi gestionată).

Ce ar putea face dreapta din România când pare atât de firavă, de lipsită de soluții și credibilitate, de sugrumată de rizibilul prestațiilor publice ale reprezentanților săi? Se poate întoarce la popor, cum îi plăcea cândva lui Băsescu.

Sau poate nu. Friptura, chiar dacă tinde să ajungă sub 10%, e suficientă cât timp nu sunt prea mulți la masă.

Credit poză aici