sâmbătă, 15 octombrie 2011

Gândire politică după punctaj

„Dar toate aceste principii, oricât de corecte ar fi, nu valorează mare lucru dacă nu pot fi puse în practică. Nici măcar Puterea, așa cum e acum, nu le poate implementa, și nu din cauza opoziției..., ci din cauză că interesele UDMR sunt altele decât cele ale PDL.”

Mircea Cărtărescu – „Vremea Utopiilor”
„Evenimentul Zilei” - 14 octombrie 2011


„Politica românească se învârte de 15 ani în jurulUDMR. Dacă vom face în continuare acelaşi lucru, va fi greu să reuşim să avem un program, un proiect adevărat pentru România.”

Valeriu Stoica – Conferința ISP „Noua școală de gândire a dreptei”
14 octombrie 2011


”Băsescu încearcă să atragă electoratul pierdut în aceşti ani de PDL, partid care se află într-o poziţie ingrată din cauza partenerului de guvernare. În momentul ăsta, UDMR împiedică reforma României. Este un blocaj inadmisibil pentru România, reorganizarea administrativă nu poate fi amânată.”

Sebastian Lăzăroiu – Interviu în „Adevărul”
14 octombrie 2011


O asemenea coordonare de mesaj și o asemenea sincronizare e greu, dacă nu imposibil, să fie întâmplătoare. Mesajul – UDMR este cauza eșecului guvernării – e menit să ofere un țap ispășitor foștilor votanți ai PDL și bazinului larg de votanți de dreapta.

Întrebarea esențială este de ce caută în acest moment apropiații lui Băsescu un țap ispășitor politic, când până acum au fost preocupați de explicații mai degrabă sociale, legate de cei care care cerșesc, de asistații sociali, de pensionari, de bugetari, de polițiști sau profesori. Țapii ispășitori erau reperați în societate, ceea ce oferea un minim de credibilitate discursului puterii.

Singura mea explicație ar fi aceea că PDL caută să provoace o criză politică, prin care să modifice structura Guvernului. Există mai multe ipoteze vehiculate:

• Înlocuirea sprijinului parlamentar al UDMR cu cel al unor transfugi din PSD și PNL. Această schimbare ar putea însemna și sfârșitul prim-ministeriatului lui Boc.

• Creșterea presiunii asupra UDMR, în speranța degajării unor motive credibile pentru schimbarea guvernării.

• Utilizarea crizei politice drept prilej de victimizare și drept catalizator pentru articularea unor noi construcții politice în zona de centru-dreapta.

Pe o asemenea disciplină comunicațională a dreptei zău că e invidioasă și Uniunea Social-Liberală, care are mari probleme de unitate de mesaj și de consecvență.

luni, 19 septembrie 2011

Un joc la cacealma din care PC nu poate câștiga în interiorul USL

Partidul Conservator nu se mulțumește cu ideea că rolul său important în USL s-a consumat la formarea Uniunii. Atunci, luând conservatorii de la social-democrați și bazându-se pe propaganda opoziției unite care se auzea la Antena 3 mai des decât se aud astăzi întâmplările Ceaușeștilor, liberalii au obținut celebra paritate.

PC e astăzi în situația în care își negociază virginitatea politică tocmai cu cei cărora le-a mai vândut-o în 2004 și 2008. Ciudat e că partidul-televiziune are pretenția unui șantaj eficient.

USL l-a scos oficial din poză pe Daniel Constantin și l-a introdus pe Sorin Oprescu. Pentru că nu se puteau supără public că n-au fost invitați la o conferință de presă, conservatorii au decis să se uite puțin urât la Oprescu, arătându-i printre gard bățul Piedone și să candideze singuri la alegerile locale, cu excepția primăriilor municipiu reședință de județ și a Consiliilor Județene. Declarația cu candidaturile proprii la locale nu are niciun element de noutate, ci se dorește a fi doar combustibil pentru mass-media care vorbește fie de maladiile, fie de prohodul USL: prin Protocolul Uniunii, PC e liber să aibă candidații săi, dacă respectă desemnările la CJ și la cele 41 de primării.

Sforțările PC s-ar putea însă să nu fie doar un semn de neputință. PSD, cel care conduce cu mână forte USL, nu pare dispus să cedeze niciun centimetru în fața foștilor umaniști. Mai mult, tumbele PC s-ar putea să agite și mai puternic nemulțumirile și nemulțumiții de precedentul de la Primăria Iași. Deși clamează unitate opoziției, până una-alta, de la PC pornește scandalul în Uniune.

Nu este exclus ca atitudinea televizat-bătăioasă a conservatorilor să primească replica corespunzătoare de la PSD. Pentru episodul de la Iași și pentru declarațiile lui Constantin de azi nu se va întoarce obrazul, ci sunt toate premisele pentru o palmă zdravănă.

PC va desemna, conform negocierilor USL, candidatul pentru CJ Maramureș și pentru încă 5 primării municipiu reședință de județ (Piatra-Neamț, Târgoviște, Sibiu, Arad și Deva). Există nemulțumiri majore în PSD, dar și în PNL Maramureș, legate de candidatura PC. La Târgoviște, liderul PSD Dâmbovița deja exclude un candidat conservator. Nu este exclus ca PSD, pentru a da o lecție dură PC, să-și pună candidați proprii cel puțin în acest două zone.

Marea problemă a PC este că nu mai are ce negocia. Chiar dacă nu le vor mai ridica ode lui Crin și lui Ponta la orice oră din zi și din noapte, cei de la Antena 3 nu au cum să schimbe brusc macazul și să înceapă să-i laude pe Băsescu și pe democrat-liberali. Ar risca astfel să-și piardă audiența câștigată cu greu în 5 ani de talibanat politic.

Jocul la cacealma și santajul nu mai funționează pentru PC în interiorul USL. Nu mai au nimic de oferit și nu sunt suficient de semnificativi pentru ca plecarea lor din Uniune să constituie o pierdere. Dacă nu caută alte zări politice, PC va rămâne în cadrul USL ruda sărăcă și de ignorat.

vineri, 16 septembrie 2011

Moartea Mișcării Populare

Recunosc că n-am înțeles rațiunea electorală a unei mari Mișcări Populare asociate cu PDL. Ideea de a avea două mari blocuri electorale la alegerile din 2012, USL și Mișcarea Populară, mi s-a părut și mi se pare greșită din punct de vedere politic. Astăzi avem confirmarea că Băsescu și PDL cred același lucru.

Să explic de ce.

Scopul PDL în 2012 nu este acela de a câștiga alegerile, ci de a împiedica USL să ia 51% din mandatele viitorului Parlament. Avându-l pe Băsescu, strategia e suficientă.

Ca atare, ceea ce trebuie să facă PDL este să încurajeze din umbră și eventual prin elemente legislative (scăderea pragului electoral, de exemplu) fragmentarea spațiului partinic parlamentar. Toate tunurile trebuie puse pe opoziție, din direcții cât mai diferite și mai puțin asociate cu democrat-liberalii. Din această perspectivă, PDL ar trebui să susțină și să încurajeze (e adevărat, nu la nivel public) Partidul Poporului, PRM, PNG, PER și noul partid al lui Tokes (asta și pentru a sugera tensiuni cu UDMR). Chiar UNPR trebuie încurajat în a-și găsi propriul drum, prin acordarea unui spațiu guvernamental de manevră sau chiar prin mimarea unor dizidențe punctuale.

Într-un cuvânt, ceea ce contează sunt metodele cât mai diverse și creative de a lua voturi de la USL, pentru că, după alegeri, Băsescu va ști să strângă într-un singur coș aceste voturi, dând naștere unui nou CDR.

Mișcarea Populară, cu PDL alături, ar fi o lovitură dată acestei strategii. S-ar produce o polarizare a spațiului politic și am avea o axă principală de conflict politic. Partidele mici ar avea mult de pierdut și accesul în Parlament le-ar fi serios periclitat.

Încă o lovitură ar veni prin impunerea sistemului electoral majoritar într-un singur tur. S-ar conserva într-o oarecare măsură rezultatul din 2008 pentru partidele mari, iar partidele mici ar putea rata cu brio pragul, în lipsa redistribuirii de la nivel național.

Mișcarea Populară, ca proiect politic, tinde deci să submineze perpetuarea la guvernare a PDL după 2012.

Această idee, născută de Lăzăroiu și bine primită în cotloanele internetului interesat, a fost utilă pentru o perioadă militanților PDL. A fost una dintre iluziile, alături de avantajele guvernării, bineînțeles, care i-a convins să rămână uniți (livrată imediat după iluziile schimbării lui Boc de la Guvern și a schimbării lui Boc de la partid). Văzută ca o manieră de a ține mult mai bine partidul în frâu prin amenințarea că-și găsește un nou partid favorit, Președintele a luat și el parte la această bulă politică, prin legarea numelui Băsescu de înregistrarea Mișcării Populare.

Se pare că Mișcarea Populară i-a speriat destul pe greii PDL. Și-a făcut datoria și acum poate să moară. La o adică, pentru Băsescu există și UNPR.

Cel mai important însă, bula Mișcării Populare s-a spart atunci când ea a început să pună serios în pericol strategia pentru 2012. S-a creat impresia conform căreia în PDL rămân baronii și corupții, iar îngerii merg în altă parte. Rezultatul nu putea fi decât fragilizarea electorală a PDL.

Prin demiterea lui Lăzăroiu, iluzia Mișcării Populare dispare.

Se revine la strategia de bază, e mesajul dat de Băsescu și de PDL.

Astăzi n-a murit doar un pitic, astăzi a murit Albă-ca-Zăpada.

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Ce poate însemna vizita lui Traian Băsescu la Washington pentru politica internă?

Răspunsul cel mai simplu, pe care îl vom auzi reluat în primul rând de mass-media și analiștii prieteni, va fi cel cu sfârșitul izolării. Va dispărea deci unul dintre atacurile constante ale opoziției în legătură cu politica externă a lui Băsescu.

„Prietenii” declarați ai Președintelui îi vor vâna fiecare vorbă și fiecare gest în America. Se va specula de la durata întâlnirii cu Obama până la engleza de baltă a lui Băsescu. În plus, se va vorbi că e doar o vizită de lucru. Dacă mai apare un „ză eșec”, cu atât mai bine.

„Analiștii obiectivi” vor vorbi despre dimensiunea istorică, strategică a vizitei, despre faptul că Traian Băsescu nu și-a pierdut susținerea la Washington. Deplasarea va fi, nici mai mult, nici mai puțin, decât o validare a politicilor și pozițiilor prezidențiale din cel de-al doilea mandat și, bineînțeles, o palmă puternică dată Uniunii Social-Liberale. Se va vorbi despre răceala cu care Ponta și Antonescu sunt priviți de către americani, pe baza evenimentelor șo gesturilor din 2010 și 2011 (ambuscada în care a fost prins Ambasadorul SUA cu anunțarea suspendării lui Băsescu după legea pensiilor; insistența obținerii de la niște diplomați extrem de cumpătați a unei reacții dure în legătura cu atacurile băsesciene la regele Mihai; cuvintele Ambasadorului la adresa lui Geoană, când toată floarea uselistă, începând cu Ponta, asista la evenimentul din 4 iulie 2011). Se va preamări apoi strategia lui Băsescu de a nu merge în Polonia și la evenimentele organizate în ultimii ani de Ambasada SUA în 4 iulie. Băsescu a jucat cartea intransigentului și a câștigat, nu?

Cât profită Băsescu de aceată vizită pentru a-și impune poltiicile și a-și ridica partidul? Cum se repliează opoziția și care e strategia de răspuns?

Cert e că Băsescu este într-o ofensivă continuă, care nu primește decât replici foarte palide de la USL (plângerile penale ale lui Ponta pot fi oare socotite ca fiind ceva mai mult de-atât?). Președintele definește deci terenul de joc, una din condițiile esențiale despre care îți va vorbi orice consultant politic pentru a câștiga susținere electorală și alegeri. Să ne îndreptăm încă o dată către validarea unei asemenea teorii?

duminică, 14 august 2011

Din decembrie 2012 citire...

Un scenariu care mă bântuie deja de ceva vreme. Un de neexplicat exercițiu de imaginație politică.

2012, după alegerile parlamentare. USL a câțtigat peste 50% din mandate și așteaptă să devoreze prada guvernării.

Băsescu încă se ține tare și toată presa caută declarațiile sale din vara lui 2011 când spunea că USL, ca alianță și nu ca partid politic, are o mare problemă. El, citind strict articolul 103 din Constituție, nu este obligat să-l pună pe Ponta prim-ministru.

Toată lumea așteaptă deci poziția publică a Președintelui.

Până atunci, noul Parlament se reunește.

Se aleg conducerile celor două Camere. Un social-democrat la Camera Deputaților. Urmașul Robertei.

Senatul revine Alianței de Centru-Dreapta. Conform protocolului, surpriză, e al conservatorilor. Dan Voiculescu devine al doilea om în stat.

USL se teme de trădarea din 2009. Toți parlamentarii intră, precum echipele de fotbal din vremea lui Halagian și Hizo, în cantonament. Fără telefoane, fără Internet, fără legătură cu exteriorul până la votul noului Guvern social-liberal, parlamentarii sunt „înghesuiți” în hotelul generosului Negoiță. Unde altădată se țineau concursuri dubioase de miss, acum sunt deputați și senatori în cantonament. Ironic, nu?

Băsescu mai degrabă își taie o mână decât să dea guvernarea USL. Încearcă o manevră cu un tehnocrat. Din acela scos din baie, așa cum îi place Președintelui.

Opoziția ripostează și-l suspendă.

Dan Voiculescu numește noul premier. Scaunele din Palatul Victoria primesc noi titulari.

Ei, ce ziceți, are Băsescu vreo șansă la referendumul de suspendare?

marți, 5 aprilie 2011

USL, sub 50% la alegerile locale din 2012?

Insist de ceva timp în legătură cu situația politică extrem de volatilă și cu posibilitatea ca USL să aibă mari surprize la alegerile locale. Triumfalismul afișat de opoziție, privind doar la intenția de vot pentru alegerile parlamentare, primește o lovitură serioasă dacă ne uităm la câteva din rezultatele sondajului CURS dat astăzi publicității.

Contează mai puțin că USL este, pentru prima dată într-un sondaj de opinie, la sub 60% intenție de vot. Această tendință se cere confirmată în viitor, pentru a nu fi doar un outlier.

Ceea ce mi se pare deosebit de interesant sunt rezultatele referitoare la intenția de vot pentru alegerile locale. În ordinea opțiunilor de vot (70% din eșantion exprimă o opțiune), românii ar vota ca primar un candidat PSD (32%), un candidat PDL (24%), un candidat PNL (20%) sau un candidat independent (9%). Situația e un pic foarte diferită de votul politic pentru Parlament, nu?! PDL arată că se poate salva politic prin intermediul aleșilor săi locali (la localele din 2008 a luat pe-aproape: 28%), dovadă că perspectiva asupra democrat-liberalilor a depășit cadrul interpretativ al teoriei spiralei tăcerii. PNL e adormit în cei 20% moșteniți de la Tăriceanu, iar Partidul Poporului pare a-și fi epuizat statutul de rezervor. PSD e la nivelul lui 2008, constant.

Diferența dintre rezultatul pentru alegerile locale și cele parlamentare devine oarecum explicabilă când analizăm nivelul de încredere pentru primari în comparație cu parlamentarii: 46% încredere multă și foarte multă în primari versus 9% încredere multă și foarte multă în parlamentari.

Alegerile locale sunt restartul jocului politic, stabilind ordinea pe linia de pornire în cursa pentru formarea Executivului. Din forța structurilor locale se extrage performanța la generale, mai ales în contextul atomizării campaniilor și al probabilei similitudini în ceea ce privește sistemul de vot (majoritar într-unul sau două tururi). Ce vor consemna localele din 2012 va fi cheia anului politic. Un argument poate fi și destinul PSD de la alegerile europarlamentare din 2007 la generalele din 2008: a pornit de la 23%, a câștigat locale cu 28% (având mai mulți aleși locali decât PDL) și a luat mai multe voturi decât PDL la parlamentare (34%; nu și mandate, e adevărat).

E adevărat, considerațiile de acum sunt făcute luând în calcul un singur sondaj. Ele trebuie confirmate de alte evoluții, dacă și alte institute de sondare a opiniei publice vor considera util să pună o întrebare similară. Dincolo de toate observațiile metodologice, dar păstrând în minte datele CURS, întreb și provoc la meditație: va lua USL mai puțin de 50% la alegerile locale din 2012? Cât este de probabilă o asemenea desfășurare?

miercuri, 16 februarie 2011

Coaste și șoricei pentru Albă-ca-Zăpada

Mă amuză teribil subiectul coastei rupte din PDL pentru a deveni Albă-ca-Zăpada. Rudele mai sărace ale scenaristului Dan Diaconescu propovăduiesc iminența noului partid de zici că epidemia înnoirii și vopsiri politice aduse de Dan Voiculescu face victime și pe unde nu te aștepți. La atâția mântuitori politici, pe cuvântul meu dacă nu se cere măcar un Toma necredinciosul!

Moașele de partide politice, prea tinere sau prea fricoase în momentul CDR, se pare că au orbit și vor să-l arunce pe Traian Băsescu la acel capăt al istoriei pe care i-l indica el lui Stolojan la alegerile prezidențiale din 2000. Nu pot să-mi explic altfel tot acest delir despre necesitatea ca Băsescu să rupă partea necontaminată din PDL după sau chiar înaintea Convenției Naționale, transplantând-o în inima proiectului de modernizare a statului.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile arată cât de complicat este momentul politic pentru Traian Băsescu. Este complicat în primul rând pentru că Președintele are de-a face cu propriul partid și nu poate aborda clasica strategie a antagonizării și dezbinării. Băsescu nu-și permite, de-acum înainte până după Congresul PDL, să-și pună în cap niciun grup sau grupuscul din partidul său de suflet. 20-30 parlamentari supărați și bine orientați îi pot face lui Traian Băsescu surpriza pensionării politice definitive. Cu Preda, Macovei&Co. urcați în propria bărcuță cu vânt prezidențial din spate, primul război mondial pedelico-pedelic va începe cu Băsescu victimă ritualică.

Sfârșitul Președintelui nu pare a avea nicio legătură cu coalizarea opoziției, ci tocmai cu propriul partid. Dacă echilibristica elefantului politic Băsescu nu reușește, s-ar putea ca șoriceii portocalii, și așa speriați de perspectiva lui 2012, să nu mai viseze să devină Mickey Mouse și să migreze spre ținuturile guzganilor rozalii. Oare domnul Lăzăroiu va mai citi atunci povești?

sâmbătă, 5 februarie 2011

Despre paritate și prostituție: un gând fugar despre Alianța PSD-ACD

Astăzi se constituie Alianța PSD-ACD și, în bunul stil românesc, de ieri tot poporul surselor se poate bucura de textul protocolului ce va fi semnat (despre program nu avem a discuta, el există doar ca o sinteză de program economic de 6 pagini).

Mărturisesc că eram foarte interesat de modul în care se vor stabili candidaturile pentru alegerile locale și parlamentare, cheia până la urmă a succesului și trăiniciei Uniunii. Voiam să văd despre ce paritate e vorba, după nenumăratele speculații în presă.

La o primă citire, cel puțin acolo unde este fundamental este paritate: Președinți CJ, primari municipii reședință de județ, Consilii județene, București, Parlament. Restul chiar e mai puțin important.

Cum se va stabili totuși concret cine unde candidează?

La capitolul 4.2. din Protocol aflăm cum: prin sondaje de opinie încrucișate, în limita, să luăm două cazuri concrete, a raportului de 21:20 la Președinți de CJ și 20:20 la municipii reședință de județ. Nu se dispune ca cei aflați în funcție să își păstreze automat pozițiile.

Vi se pare logică și clară formularea de mai sus? Ca să fiu mai exact: cumva prin protocol nu se stabilește nimic funcțional, tocmai pentru că unele lucruri e bine să rămână între cât mai puțini oameni?

Să luăm următorul exemplu: din cele 41 de județe, PSD are candidați mai bine plasați decât cei liberali în 30 de județe. Până la urmă, nu e o situație imposibilă, având în vedere că, în turul I al prezidențialelor din 2009, din 41 de județe, PNL s-a situat în fața PSD în doar 5. Ce se va întâmpla atunci? Cum își va stabili PSD 21 de candidați din cei 30 de favoriți? Fără un criteriu suplimentar de diferențiere (repet, el nu există în protocol), vom vedea frustrări publice, candidaturi independente și demobilizări de toată frumusețea, cu impact considerabil asupra rezultatelor finale. În unele județe, probabil mai fac PDL și PP rost de candidați cu șanse.

Ceea ce vreau să spun, pornind de la un exemplu, este cât de puțin înțeleasă și greu de realizat este această Uniune. Realizarea ei va deschide cutia Pandorei în teritoriu, unde tot anul 2011 va fi ocupat de stabiliri de candidaturi și certuri pe măsură (între mai și iulie, lună de concediu, se fac sondaje). Opoziția riscă să fie paralizată în 2011 de toată această birocrație electorală, din care va ieși slăbită pentru alegerile din 2012.

Nu-i bănuiesc pe liderii politici de ignoranță în stabilirea detaliilor capitale până în cel mai mic amănunt. Așa cum se aude, harta electorală e deja gata. Lipsește însă transparența și asumarea unor decizii, care se poate dovedi atât armă de atac pentru adversari, cât mai ales bombă cu ceas în interiorul formațiunilor.

În acest context al exprimărilor prolixe și al intențiilor ascunse, întreb și eu ce rost ar mai avea sondajele. Această modalitate de a vedea în cercetările sociologice confirmări pentru ce se stabilește cu mult timp înainte în birouri trădează filonul feudal al gândirii politice românești. Cum gândirea e coerentă cu „business-ul sondorilor”, mă aștept să vedem în acest an noi culmi ale prostituției atinse chiar în arealul sociologico-politic. 2009, pregătește-te să iei clasă de la 2011!

Astăzi niște oameni din PSD și PNL vor veni la București pentru ceea ce ei gândesc a fi una din ultimele ședințe de terapie înaintea vindecării prin guvernare. Vor vota fără a ști prea mult ce. Se vor spune cuvinte mari, se va aplauda vânjos și oamenii se vor saluta în gând cu „domnule ministru, domnule secretat de stat, domnule director”. Se va visa chiar mai frumos decât în toamna lui 2010. Va fi liniștea care te face, atunci când intri în biserică și știi că acolo se petrece un eveniment, să nu-ți dai seama dacă e vorba de o nuntă sau de o înmormântare.

vineri, 28 ianuarie 2011

Solidari de frică. Corupția și PSD-ul

La Realitatea TV în această seară, Ponta și Antonescu în prima lor emisiune împreună după anunțul de la Iași. Comentează tema zilei: arestarea președintelui social-democrat al Consiliului Județean Argeș. Nu e timp pentru declinarea programatică a platformei comune a opoziției, însă o asemenea desfășurare e chiar o izbăvire pentru liderii opoziției.

Aparent, pericolul comun al atacului băsescian prin intermediul justiției funcționează drept catalizator al alianței opoziței. Ponta și Antonescu vorbesc aceeași limbă. Mai mult, Ponta punctează prin duritatea și simplitatea limbajului, menită să demonizeze adversarul. E coerent. Face cam același lucru pe care îl practica Traian Băsescu prin 2004: atunci, PSD nu avea niciodată dreptate.

Evenimentul regretabil și pur emoțional cu Constantin Nicolescu e greu de evaluat din prisma efectului electoral. Situația este foarte volatilă, iar ipotezele de moment se pot invalida foarte ușor. Să așteptăm, deci, sedimentarea?

Nu știu cât de util e acest lucru pentru PSD. S-ar putea ca social-democrații să câștige bătălia Nicolescu, dar să piardă războiul pe termen lung. Marea greșeală ar fi să accepte bătălia pe terenul lui Băsescu, în framingul stabilit de președinte. Corupția rămâne călcâiul lui Ahile al social-democraților, așa cum s-a văzut din declarațiile liderilor din Kiseleff de astă-seară.

Corupția este „unfinished business” pentru PSD. Este tema care a pricinuit PSD pierderi electorale majore începând cu 2004, tocmai din cauza atitudinii ambigue, a pașilor făcuți pe jumătate sau a gesturilor exclusiv de imagine.

Este ceva profund viciat în PSD și, foarte probabil, și în alte partide. Din cauza mediatizării, în PSD este însă foarte vizibil. Președintele PSD nu trebuie să fie obligatoriu locomotivă electorală; greșeala neperformanței individuale se mai poate scuza. Președintele PSD trebuie însă să ofere protecție membrilor de partid, în special celor de la vârf. Partidul e o agenție de protecție, iar liderul său are datoria asigurării intangibilității; aici delictul inacțiunii se poate pedepsi chiar cu excomunicarea. În calea justiției se construiesc tunele, bariere, se aruncă cu Molotov-uri. Pesediștii au plăcerea de a se sfâșia între ei. Îi apropie oarecum perspectiva alegerilor, dar mai ales confruntarea cu justiția. În acest context, întrebarea fundamentală e următoarea: cum poate liderul PSD să vorbească coerent și credibil despre temă, când apele în care navighează sunt atât de tulburi? Când se întâmplă ca Președintele să fie chiar un justițiar prin profesie, inadecvarea este și mai mare.

Studiu de caz, așadar. Victor Ponta respinge lamentările la televizor, părând a da undă verde justiției și strategiei „fiecare se descurcă singur”. Așa e și normal, în „România corectă”. E impulsul uman, poate nu social-democrat. Imediat, Năstase solicită, dramatic și nefiresc pentru persoana lui (pare a se bate pentru Nicolescu mai mult decât pentru el în 2004), acțiune în stradă pentru a nu fi „partid de mămăligă”. Mobilizări și reacții „a la Solomon” se aud din popor. Vicepreședinții Nichita și Niță vorbesc și ei, încolonați în spatele martirului. Compromisul apare sub chipul ședințelor pesediste la DNA, Băsescu și Morar sunt de vină și au sângele Președintelui de CJ pe mâini (parcă am mai auzit pe la niște evenimente din istoria noastră electorală recentă asemenea vorbe, nu?).

Începând cu 2004, PSD se face că luptă cu coruția și corupția se face că moare doar pentru a reapărea mai puternică. Epurarea din Delegația Permanentă din 2004 nu însemna nimic în raport cu proporția fenomenului corupției de stat (să reflectăm puțin la stenograme, zic), înlăturarea lui Năstase a fost zero fără aprobarea percheziției și niet-ul la votul din Parlament din 2008 (atitudine ambiguă și vinovată a conducerii partidului), reacția fermă față de Voicu pălește în fața noii încolonări. Sunt pași incompleți, greșiți sau falși prin care PSD rămâne cu o rană deschisă.

Să nu subestimăm tema corupției într-o perioadă de criză, mai ales când în cercetările sociologice, într-o guvernare a furtului portocaliu, același etern Năstase e imaginea hidrei. Într-o societate în care statul și economia sunt prea mici pentru că se fură sau se ascunde, anticorupția ar trebui să fie tema principală a stângii. Ambiguitățile și erorile trecutului provoacă exact situația contrară. PSD vorbește rușinat și stânjenit de anticorupție. Schimbarea de imagine ar însemna măsuri radicale, persistență și consistență. Frica produce însă solidaritate în PSD, iar liderii, anume aleși slabi, par condamnați la balet și adaptare.

Nicolescu poate fi începutul. Lui i se pot ușor adăuga un Dragnea, Nichita sau Oprișan. Gurilele rele vorbesc că virulența lui Năstase e efect a ceea ce i se pregătește în 2011: vot în Parlament la pachet cu Ridzi pentru ce nu s-a aprobat în 2008, plus condamnare în dosarul „Trofeul Calității”.

Poate omorî mediatic cruciada anticorupție nașterea și botezul noii alianțe? Cu numele de mai sus scuturate de DNA, e foarte probabil. Un copil și așa cu probleme, lăsat fără îngrijire, are o soartă tristă.

Iată, deci, de ce e total neproductivă cantonarea discursului PSD în teme de corupție. Revenirea la discursul cifrelor și tragediilor din economie e mai mult decât recomandată. Cum face însă PSD să-și impună agenda, în contextul avantajului la mutare al lui Băsescu. Iată întrebarea nu de 1000 puncte, ci de 4 ani de guvernare mult visați.

miercuri, 12 ianuarie 2011

O privire către frontul opoziției. Alianța Doi-și-Un-Sfert?

Toate negocierile pentru alianțe mai mari sau mai mici în opoziție stau sub semnul blănii ursului din pădure. Finalitatea în fața mijloacelor, mijloacele politice în fața mijloacelor programatice. E scuzabil, în măsura în care vorbim de realpolitik și de strategie politică.

PNL a cedat poziții importante conservatorilor pentru a prelua inițiativa strategică în opoziție și pentru a da caracter de urgență situației politice. Liberalii ar fi avantajați de rupere ritmului și de bulversarea ciclurilor politice (prezidențiale înainte sau cuplate cu parlamentarele), iar Crin pare că nu mai are răbdare sau simte că nu mai poate până în 2014. Cum șansele sunt mici, planul B funcționează deja: alterarea negocierii cu PSD în interes propriu.

Agitându-se și provocând sentimentul urgenței, liberalii speră să obțină de la PSD ceea ce au pierdut cu PC-ul. Șantajează PSD cu posibilitatea etichetei de gropari ai opoziției unite și cer paritate în candidaturi comune la locale și parlamentare în 2012. E normal să încerce, pentru că e foarte puțin probabil să obțină o asemenea proporție în urma testului localelor: organizarea îi va trăda de fiecare dată. De aceea, PNL pare a nu mai prefera un scenariu ADA: ne batem separat la locale, vedem ce obținem în primul tur și stabilim proporția pentru candidaturile de la parlamentare. Cu foarte mici șanse de a se mișca ceva semnificativ în frontul guvernării până în 2012, liberalii caută să bulverseze acum PSD, folosindu-se de agitatorii profesioniști ai A3 care sunt imitați și de cei ai RTV, pentru a-și îmbogăți zestrea de candidaturi. Dacă nu iese 50-50, și 60-40 e bine, să fie primit.

Într-un asemenea tablou al dramelor declamate de Crin și reluate în mass-media cucerite pe bază de protocol (Ciutacu se lăuda aseară la Firea, înfierând adversarii alianței PNL-PC, că el, Badea și Gâdea l-au scăpat pe Orban de pușcărie în 2007 – curată declarație de independență a jurnaliștilor de mogul), e greu de înțeles de ce PSD acceptă premisele liberale. Comunicațional așa pare până acum, cu Ponta și ai lui de fiecare dată reactivi. Agenda 2019 a fost un pas tactic interesant, dar cred că temperarea împărțirii de funcții și discutarea programului comun înaintea elementelor de bucătărie politică ar avantaja mai mult PSD. Dacă se lasă totul în seama baronilor social-democrați, care să joace cartea opoziției dure pentru maximizarea rezultatelor împărțirii, s-ar putea să nu fie foarte eficient. Presiunea mediatică sporește.

Ne așteaptă deci două săptămâni interesante, cu reuniuni de partid și o inflație de știri pe surse. Ceea ce mă interesează cel mai tare e mesajul Antenelor, cât de util va fi el prestației PNL-ului, care a inițiat și accelerat dansul ritualic al împerecherii și împărțirii cu partidele opoziției parlamentare.

Vom avea oare Alianța Doi Și-un Sfert, formată din două partide și un sfert de mișcare politică (cum îți trebuie 5% să te numești partid – trecerea pragului parlamentar - și cum PC e pe la 1 virgulă în susținere publică, raționamentul e valid)?

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

La alianța lăudată...

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în opoziție e o bătălie pentru inițiativa strategică, un joc al pașilor mici spre un visat program de guvernământ (nu de guvernare) care refuză să se nască din punct de vedere rațional și ideatic. Se construiește însă o axă a conflictului politic care trezește speranțe lui Băsescu pentru alte mișcări decisive în interes propriu.

PNL caută să-și expună potențialul de nucleu al alternativei, revalorizând o temă reziduală a ultimei campanii prezidențiale: unitatea (opusă stilului perpetuu conflictual al Președintelui). Preia un deșeu politic, dar și managementul aparițiilor și poziționării unui trust de presă. Are deci un vehicul, îi mai rămâne să mai producă un mesaj. Voltele retorice ale lui Crin Antonescu sau isteriile Danei Grecu nu cred că ajută prea mult pentru cei cu o brumă de carte și de judecată, așa cum ne este portretizat feeric electoratul dreptei.

PSD scapă de un moment formal și pe fond inutil în luarea deciziilor: consultarea PC. Își aduce însă aminte de momentul localelor din 2004, când Intact lovea serios și cu serioase consecințe electorale în baronii PSD, cot la cot cu ADA. Trebuie pusă în practică o altă îmbrățișare care să sufoce, mai ales că ACD se îmbărbăteaza și își face curaj în clamarea egalității. Mișcarea de birocrație politică are rezultat zero în Parlament, însă agită mințile poporului pesedist. Labil după flăcări violet, ratări la mustață ale guvernării și îmbătrănirea activiștilor ajunși militanți, celor din PSD le apare roșu în fața ochilor: cum îi părăsește PC, așa se poate întâmpla și cu liberalii la momentul negocierii viitoarei guvernări. Pentru că nimeni nu mai cred în „prin noi înșine” al lui Ponta, conducerea PSD, spre liniștea ei și a partidului, trebuie să se arunce ca la rugby asupra unui compus politic instabil axiologic și coerent doar în duhoarea pragmatismului.

PSD și PNL-PC sunt precum doi tineri care se cunosc de prea puțin și se apreciază pe măsură, cărora părinții (aici analiști politici și mass-media) le spun să se căsătorească, pentru că așa ar putea rezultat un copil politic genial și salvator. Consimt deci public, deși fiecare vrea să stea deasupra și să-l sufoce pe celălalt cu afecțiune până cedează și se predă. Aparent paradoxal, opoziția negociază mai mult public în media decât în supraevaluatele ei întâlniri: Antonescu propune comasări și se prinde cu Voiculescu în horă, Ponta propune pe blog texte de alianțe nediscutate. Dacă nu vor decât să își găsească fiecare în parte scuze pentru că nu le-a ieșit cununia, atunci e de înțeles ce fac. Dacă își doresc cu adevărat să iasă ceva, atunci zău că nu înțeleg de ce nu stau 5 ore într-o cameră să discute toate detaliile, dând, pentru că tot le place atenția presei, din când în când semnale cu fum despre starea alianței, ca la alegerea papilor. Altfel, cu prea multe întâlniri și termene-limite, o să se plictisească lumea de opoziția unită, o să urmeze miștocăreala și întrebarea legitimă legată de apariția opoziției eficiente.

Dintr-o altă perspectivă, oricât s-ar strădui PSD și PNL să poleiască uniunea lor, tot alianță anti-Băsescu iese. Băsescu e pe toate buzele și în toate încruntările de priviri. Dacă se întâmplă opoziția unită, îl vom avea din nou pe Băsescu reactivat luptându-se cu moguli și comuniști. Nu pot înțelege continua raportare la Băsescu decât ca simptom al neputinței. Când Președintele vrea să fie paratrăznet pentru orice e mai rău în guvernare pentru a da șansa renașterii PDL-ului sau a unei variante cosmetizate a sa, atacurile PSD și PNL nu fac decât să-i valideze strategia. E atâta incompetență și furăciune în plan central și local guvernamental care merită devoalată și combătută, că e păcat să o lași doar la interpretarea urechistă a jurnaliștilor (care de obicei dau una bună urmată de vreo două total răsuflate și necredibile). Pentru aceasta însă îți trebuie comunicare integrată, agitație în teritoriu, nu doar message-box-uri prudente pentru comunicatori al căror unic avantaj e uneori că se află prin București și pot veni la A3 și RTV.

Întoarcerea de fiecare dată la argumentul Băsescu e simptomul lipsei discursului alternativ și a diferențierii. Președintele și Guvernul propun un discurs din ce în ce mai radical de dreapta, spun povestea ineficienței statului și propun soluția unui stat mai mic. Nu e un discurs pur politic, pentru că identificarea problemelor depășește nivelul partidelor și se oprește acolo unde fiecare percepe problema (pe stradă, în administrație, în justiție). Pe de altă parte, discursul PSD, povestea despre stat și societate, este pur reactivă, nearticulată și politică: Băsescu și ai lui sunt de vină și vrem un stat mai mare. Teza „schimonosirea statului și a populație prin tranziție, capitalism și pauperizare” se poate dovedi sustenabilă comunicațional, dacă are cine să o comunice, constant și cu argumente. Dacă se ratează momente prielnice (OUG 50, urmează Codul Muncii), atunci e greu să convingi de ce nu e bun un stat mic (despre schimbarea teritoriul dezbaterii și impunerea propriilor premise nici nu mai vorbesc). Despre PNL chiar nu am ce să spun, pentru că nu identific un discurs de o minimă coerență. Concluzionând, cucerirea teritoriului discursiv de către Băsescu și PDL avantajează tocmai structurarea îm manieră proprie, credibilă și interesată a clivajului politic fundamental stânga-dreapta, așa cum s-a văzut și în interviul de la TVR.

Cu strategiile de rezervă ale opoziției puse înaintea intențiilor publice, cu jumătăți de pas care permit doar adversarului să te definească și să se diferențieze, mi-e teamă că iar își face Băsescu mendrele și în 2012. Atunci justificările nu le vor folosi la nimic celor din opoziție și unitatea lor va deveni pentru unii cea interesată a puterii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...