duminică, 31 ianuarie 2010

De cate ori poate muri un politician?

In war, you can only be killed once, but in politics, many times.
Winston Churchill


Viorel Hrebenciuc a murit de cateva ori pana in 2005. In 1996, de exemplu, cand Iliescu l-a preferat pe Boda drept sef de campanie in alegerile prezidentiale. Pana in 2005 insa, istoria l-a gasit cu precadere in politica de subteran. Televiziunile nu-i descoperisera glamour-ul politic, desi ziaristii stiau prea bine ce poate. In epoca partidului-stat, cu Iliescu si Nastase fete ale aceleiasi monede, Hrebenciuc era acolo sus, printre locotenenti.

In 2005, intrand in contemporaneitatea politica, moartea lui Hrebenciuc era la orizont. Se spune ca in acele vremuri, dupa pierderea alegerilor prezidentiale, Nastase nu-l iubea prea tare. Chiar deloc. Nu mai candida pentru nicio functie la Congresul PSD. Nu era nici macar lider al deputatilor social-democrati, caci acea pozitie ii apartinea lui Mitrea. Talentul sau de negociator l-a salvat insa: l-a ajutat pe Geoana sa ajunga presedinte, a devenit liderul deputatilor PSD si, intr-un partid aflat in degringolada, si-a impus argumentele, asa cum stie el cel mai bine.

La Congresul din 2006, ceea ce primise Nastase a primit si Mitrea. Geoana, cu ajutorul parintelui politic Hrebenciuc, isi cauta linistea. Nu avea sa fie insa a lui, cat a liderului PSD Bacau. Care a iesit pentru prima oara la lumina drept mare sforar sau mare combinator. Suspendarea lui Basescu, motiunea de cenzura impotriva liberalilor, negocierile subterane cu PNL pentru alocarea de fonduri, legea electorala si colegiile uninominale, iata momente fundamentale ale anilor 2007 si 2008 care au contribuit la mitul Hrebenciuc. In minte celor tineri din presa, dar si a celor mai experimentati, prezenta numelui sau in toate aceste momente a facut ca spatiul simbolic romanesc sa se diversifice. Lui Hrebenciuc, legenda i-a placut si, desi legatura cu realitatea era aproximativa, a cultivat-o, ca parte a brandingului personal.

In 2009, Hrebenciuc a fost permanent in prim-plan, sforar si de aceasta data al lui Mircea Geoana. Acum insa relatia era oficializata: candidat – sef de campanie. Dupa o campanie complicata, cu plusuri si minusuri, din campania prezidentiala a ramas doar flacara violet, marturisirea smulsa de Gadea intr-o editia a „Sintezei Zilei”. Flacara pare a fi ars mitul, incet-incet.

Pentru Hrebenciuc, doua momente sunt importante in urmatoarea luna: alegerile din cadrul Grupului PSD de luni si Congresul din 20 februarie. Luni, sortii nu par a-l ajuta, iar moartea pare a-i fi din nou aproape. O infrangere care nu ar fi doar a lui. Congresul va fi citit in cheia alegerilor din 1 februarie.

E adevarat, Hrebenciuc poate naviga, negocia cu abilitate, cu atat mai mult cu cat e vorba de propria-i persoana. Infrangerea de luni ar putea fi insa semnul victoriei din 20 februarie. Complicat...

Intr-un spatiu al atator tabere, ma gandesc la un singur lucru: va fi Hrebenciuc si de aceasta data in echipa castigatoare, asa cum parsiv spunea la Comitetul Executiv? Va evita ceea ce, dincolo de maximele lui Churchill, e moartea politica naturala, atunci cand nici gandurile, nici actiunile nu-ti mai sunt la fel de agere?

miercuri, 27 ianuarie 2010

Inca un partid la dreapta?

Vorbeam aici de posibilitatea unui nou partid la stanga. Aveam in vedere initiativele sprijinite de PD-L ale lui Oprea, miscarea unui Cozmanca care nu intelege ca „mortul de la groapa nu se mai intoarce” si elegiile Grupului de la Cluj, manat in lupta de concepte necunoscute de realitatea politica romaneasca.

Dupa o vreme in care sistemul partinic parea stabilizat, Romania cunoaste frenezia discutiei despre noi inceputuri. Interesant e insa ca nu numai la stanga, dar si la dreapta.

Totul a inceput cu afirmatiile unor lideri PSD despre infiintarea unui partid „rezidual” de catre PDL, care sa capteze nemultumiti din PNL, fara a-i compromite drept dezertori. Apoi, intr-un interviu pentru Voxpublica, Vasile Dancu spunea ca „este o cerere din ce în ce mai mare pentru un alt partid de dreapta” si ca in curand o sa faca publice date care arata oportunitatea „unui nou partid de dreapta, desi exista deja două partide de dreapta”. Cum stim pentru cine face cercetari si exit-poll-uri Dancu, afirmatiile nu sunt de ignorat.

Declaratiile extra-PDL primesc legitimare si din prisma discutiilor din partidul de guvernamant. O opinie interesanta este cea a lui Sorin Frunzaverde, altfel un om scump la vorba, care spunea luni ca a propus ca „PDL sa devina Partidul Popular, fara curent liberal”. Trecand peste infantilitatea pozitiei, ea exprima in fapt o declaratie de razboi pentru liberalii mai vechi sau mai noi din partid.

Asadar, dincolo de pitorescul unor declaratii, ma intreb daca mai e cu putinta ceva nou in zona de dreapta. Unde-s doi mananca si al treilea?

duminică, 24 ianuarie 2010

Si ce daca pleaca parlamentarii?

Iosif Boda, in emisiunea „Agenda Politica” de la TVR, vorbeste despre un pericol real ca, dupa Congresul PSD, un numar important de parlamentari social-democrati sa paraseasca partidul. Urmarea ar fi scaderea dramatica a fortei partidului de a face opozitie parlamentara.

Consider ca e o falsa problema. Oricum, in Romania, asa cum arata configuratia Parlamentului, sansele opozitiei constructive sunt nule. A se vedea ce s-a intamplat la dezbaterea bugetului, in care, ca efect al unei greseli strategice, atentia opiniei publice s-a indreptat catre oportunismul si populismul celor de la PSD si PNL si nu catre un buget croit dupa tiparul lui Boc, la foc automat.

Opozitia devine eficienta in masura in care se imunizeaza la atacuri, atacand coerent si pertinent puterea. Fortele centrifuge pot fi atractive pentru mass-media si pentru principiul democratiei in partid, dar nu pentru succesul actiunii de contestare.

Istoria ne da dreptate: in 2004, dupa prapadul partidului-stat, PD avea 27 deputati si 7 senatori, iar PNL avea 27 deputati si 13 senatori. Uitandu-ne la reprezentarea parlamentara, PSD are de unde pierde. Daca o face eficient, comunicand pe o singura voce, usor-usor va capitaliza electoral si va avea mult mai multe sanse sa conteste cu succes in 2012 pozitia PD-L de prim partid al tarii. Mentinerea status-qvo-ului e pentru PSD precum sinuciderea cu lame de ras uzate: lenta, dar cu efect.

vineri, 22 ianuarie 2010

Paradoxuri actuale in Partidul Social Democrat

Nu sunt chiar paradoxurile lui Zenon, dar evolutiile in PSD merita toata atentia. Coerenta miscarilor este, ca de atatea ori, punctul slab al social-democratilor:

- Mitrea a ajuns ideologul PSD. Cel caruia i se spune „Manivela” a preluat din spatiul public probleme certe ale stangii romanesti si, cu aplomb, le expune mecanic. Spera ca taria exprimata discursiv a convingerilor sa deturneze atentia de la inadecvarea evidenta cu profilul personajului. In acelasi timp, Iliescu il condamna pe Dancu exact pentru atributele pe care nu le-a avut si nu si le-a asumat niciodata, cele de organizare. Asadar, Mitrea, organizatorul prin excelenta, a devenit avangarda dezbaterii ideologice, iar Dancu e examinat pe partea de disciplina a soldatilor rosii din teritoriu. E poate un simptom de ce nici una, nici alta nu functioneaza in avantajul social-democratilor.

- Schimbarea, suflul proaspat in PSD, dupa ani de victorii tactice si infrangeri strategice, e reprezentata de Iliescu, Nastase si, in esalonul II, de Mitrea. Nu mai conteaza ca cei doi au condus, pe rand, timp de 15 ani partidul. Doar prezentul ii impiedica pe cei doi corifei ai stangii sa impuna o logica anistorica, ca doar trecutul e, in viziunea lor, una cu viitorul.

- Mitrea il ataca pe Geoana si, ramas singur, nu poate da inapoi de la candidatura. Nu-l plaseaza pe Nastase in propria-i echipa si spera ca bagajul uman cu care sa vina la negocieri sa fie cat mai consistent. Pare ca Nastase va sfarsi impreuna cu Mitrea. Intr-o logica pe care cu greu si Hegel ar intelege-o, principalul dusman al lui Basescu din PSD va fi in aceeasi barca, la varf, cu cel mai bun negociator cu PD-L din PSD, cel care, absolut intamplator, isi propune, in conditia in care va ajunge presedinte al PSD, sa „reformeze statul”.

- Nastase denunta intalnirile prin hoteluri si carciumi ale lui Geoana si a celor care il sustin. In timp ce face declaratiile, fostul premier se afla pe holul unui hotel din Bucuresti, dupa o dezbatere a ISD. Desi amintirile noptii din 2006 il chinuiesc pe Nastase, ratiunea l-ar putea salva.

joi, 14 ianuarie 2010

Istoria se repeta? Lupta contra partidului-stat?

Dincolo de crizele de imagine ale Ministerului de Finante gestionate in stilul lui Andrei Gheorghe si dincolo de suetele lui Dan Diaconescu cu Elena Udrea, miza democratiei romanesti in urmatoarea perioada va fi reechilibrarea spatiului politic. Astazi, opozitia nu exista. Sau, ca sa fim cinstiti, ea exista, dar in interiorul partidelor de opozitie.

Intrebarea fundamentala a lunilor care vin e legata de modul cum se poate crea alternativa la partidul prezidential. Rezultatele Congreselor din PSD si din PNL vor reprezenta ceva notabi pentru opinia publica doar in masura in care intrebarea va primi un raspuns.

Astazi, conducerile principalelor partide de opozitie sunt tot mai contestate. Au esuat sa asigure resurse pentru partidele pe care le reprezinta. Perspectivele pentru 2012 sunt sumbre: PD-L pare a se consolida pe modelul PSD dintre 2000 -2004 si, cu o comunicare buna, poate inregistra un rezultat care sa-l propulseze pentru inca o guvernare. Traian Basescu va avea din nou painea si cutitul si, in contextul unor majoritati relative, va impune din nou premierul. Atat actualii presedinti din PSD si PNL, cat si cei care le vor locul, trebuie sa arate modalitatea concreta (proiectul politic, daca vreti) prin care accesul de resurse va fi asigurat si nu va mai depinde de aranjamente post-electorale, in urma carora Basescu sa-si impuna vointa.

Singura sansa de a schimba regulile jocului este ca o formatiune politica sa reuseasca sa depaseasca 50%, obligandu-l astfel pe Traian Basescu sa numeasca premierul din randul sau. Varianta fireasca ar fi reinventarea Aliantei DA din 2004, de aceasta data prin constituirea unei aliante preelectorale intre PSD si PNL. Formula stiuta: sprijin reciproc la locale (care sa stabileasca raportul politic intre cele doua formatiuni), candidat comun in colegiile uninominale. Un pas intermediar in constituirea Aliantei ar putea fi efortul comun in sustinerea reformei sistemului electoral, prin impunerea sistemului majoritar in doua tururi de scrutin.

Sansa PSD si PNL este sa priveasca cu luciditate momentul in care se afla. PSD trebuie sa scape de imaginea liderului mesianic, de ideea ca organizarea e totul si de discursul cu cel mai mare partid din Romania. Ar trebui sa vada ca ii moare electoratul si, incet-incet, fara reorientari, s-ar putea sa ajunga la sub 30%. PNL ar trebui sa vada sansa lui Antonescu pentru 2012 si sa nu o rateze intr-o guvernare in care vor executa comenziile portocalii, umplandu-si buzunarele, e drept. Dizidenta actuala, fara orizont si intensitate, i-ar putea face colegi de banca, in Cismigiu, cu taranistii. Singure, cele doua partide nu reprezinta nimic in fata PD-L care, inevitabil, va deveni partidul-stat.

Ideea proiectului comun ar trebui fie pavaza reformei interne, a fermitatii in eliminarea oportunistilor. Principiul ar trebui sa fie unul simplu: cine nu respecta deciziile, pleaca. In 2004, PD si PNL aveau impreuna 74 parlamentari. In acest moment, PSD si PNL au 232. Au de unde pierde! Coerenta mesajului de opozitie e mai importanta decat perspectiva interesata a vreunui parlamentar.

E un exercitiu de imaginatie. Ce ce s-a intamplat in Bucuresti intre PSD si PNL poate fi extins la nivel national, asa cum spune si Gandul. Cu un program coerent, emasculat ideologic, e drept, si cu o comunicare intregrata, se poate capitaliza electoral. In 2004, PNL si PD ne-au demonstrat-o. Mai mult, PSD si PNL nu au nevoie de vreun Traian Basescu (nu ca ar avea vreunul), ci de un parcurs liniar si ferm care sa le aduca macar procentele din 2008.

duminică, 10 ianuarie 2010

Se termina cu „Presedintele domneste, dar nu guverneaza” in PSD?

Dupa alegerile prezidentiale si reintoarcerea in opozitie, in randul social-democratilor sentimentul definitoriu este descumpanirea. Lamentatiile, panica sau pasiunea pentru contrafactual nu dau nicio sansa analizei lucide. Despre aceasta se tot vorbeste, insa e numele de cod pentru „ascutirea cutitelor”. In PSD, dupa „noaptea cutitelor lungi”, e vremea jihad-ului in desert (vorba lui Nastase, oare cati vor mai rezista?).

Esecul in fata lui Basescu a reactivat in PSD o dezbatere perena dupa 2004: cine e de vina? La acest moment sunt identificate trei categorii de vinovati: Geoana („si-a batut joc de munca noastra mergand la Vantu”), echipa de campanie (echivalentul diplomatic pentru Hrebenciuc) si, nu in ultmul rand, tradatorii si incapabilii din teritoriu. Atmosfera nesigura in care traieste PSD dupa 6 decembrie face ca la Congresul din acest an sa-si aleaga mai putin Presedintele, cat mai ales Principalul Vinovat. Cine le va arata social-democratilor de rand trupul de sfasiat al vinovatului, acela va putea impune (sau se va impune) Presedintele.

Atmosfera de acum il va rasplati pe cel care va ataca primul. Va deveni presedintele PSD.

De la viitorul conducator social-democratii asteapta, fara a insa constienti, 3 pasi: analiza rezultelor ultimilor 3 ani electorali, stabilirea si pedepsirea vinovatilor, prezentarea programului si a echipei care sa aduca victoria in 2012 si in 2014.

Actualul Presedinte, Geoana, se bucura de un avantaj ce se poate dovedi hotarator: nemultumitii, desi multi, nu actioneaza coerent si, mai mult, se saboteaza unii pe altii. Inca adulmeca, inca duc munca de teren, rezultatul fiind acela ca sunt prea multi pe acelasi culoar. Un Congres rapid, in martie, precedat de o buna implementare a celor 3 pasi, i-ar reconfirma mandatul lui Geoana. L-ar prezenta partidului ca pe un om ferm si sigur, tocmai atributele pe care nu le-a avut in ultima saptamana de campanie prezidentiala. Daca Hrebenciuc (care oricum va juca la doua capete) si Vanghelie si-ar asuma rolul de pioni de cat mai din umbra, cu atat mai bine. Daca insa Geoana nu da dovada de tarie acum, situatia, desi imprevizibila, va avea o singura certitudine: presedintia PSD nu ii va mai apartine.

In general, PSD functioneaza astazi dupa paradigma instalata in 2005 de tipul „Presedintele domneste, dar nu guverneaza”. Atunci, in 25 aprilie, Congresul i-a validat pe Geoana si pe Hrebenciuc. Astazi, dupa aproape 5 ani, imaginea e similara: avem noi hrebenciuci cautand noi geoana.

Mitrea agita apele de un an de zile, dorind sa-l inscrie pe orbita sa pe Cristian Diaconescu. E suficient de inteligent sa-si dea seama ca la imaginea lui, in interiorul si exteriorul partidului, sansele primei functii ar fi mici. De altfel, nici tandemul semitransparent pare a nu-l ajuta prea mult. Diaconescu are marea nesansa a traseului politic aproape identic ca al lui Geoana. In plus, ii lipseste experienta organizarii si cunoasterea partidului. Ar vrea pesedistii sa traiasca in bucla temporala?

Nastase amesteca imaginea vremurilor de altadata cu momentul Consiliului National din 2008 si cu noul sau statut de analist politic de succes al social-democratilor. Da verdicte si face predictii cel putin tangente cu realitatea. Unii social-democrati spun ca si-a ispasit pacatele, ceea ce nu il poate decat bucura. E totusi constient ca imaginea sa publica ar putea crea mari probleme PSD. In acest context, impunerea unui apropiat, Victor Ponta, ar fi o miscare interesanta si promitatoare. Dincolo de aroganta, de problema socrului neperfomant si depasit politic si de imaginea celui care da in partid pentru ca are un interes personal, Ponta e un competitor valoros.

Problema lui Geoana poate veni insa din alta parte. Din partea unui personaj care invalideaza logica marionetei. Numele sau este Liviu Dragnea, cel care, ambitios, nu s-ar multumi cu pozitia de secretar general (cat de tare i-a lipsit Partidului Social Democrat in ultimii 5 ani un Secretar General competent?!). Dragnea e independent in partid, e o contrapondere la Hrebenciuc, conduce baronii locali si la nevoie poate negocia chiar cu cei ai PD-L. Mai mult, a fost direct implicat in ultimele randuri de alegeri, avand ocazia de a-si crea retele de sprijin in judete. Intr-un tandem cu Nastase presedinte executiv, rezultatul ar fi devastator pentru actualul Presedinte. Alianta cu cei din jurul lui Mitrea ar putea face si ea valuri, fiind insa mai putin spectaculoasa si, indraznesc sa spun, mai putin eficienta.

Jocul negocierilor si al pozitionarilor deja a inceput in PSD. Umbrit acum de legea bugetului, in saptamanile viitoare el va domina spatiul public. Vom avea atunci si pozitia mai putin nuantata a lui Iliescu, vom afla ce gandesc baronii, parlamentarii si incotro isi va orienta tirul reformist preamediatizatul Grup de la Cluj. Dincolo de pragmatismul uninominalilor sefi de consilii judetene, va fi un duel al resurselor simbolice.

Daca balanta de putere va mai rezista ca teorie viabila pentru comportamentul social-democratilor, daca vremea aliantelor semitransparente pentru conducerea partidului a trecut, daca sforile dispar sau doar se reinventeaza – iata multiplele intrebari pe care poporul pesedist, desi nu si le pune, le traieste.

duminică, 3 ianuarie 2010

Placeri online din cuvinte

Spatiul in care pot sa fug de plictiseala e ingust. Nu ma deranjeaza, caci sunt o fiinta sedentara. Insa, in mod ciudat, imi place sa traiesc cu libertatea cuvintelor. Sa le asez in asa mod, sa le posed, incat framantarile lor sa fie masura libertatii mele.

Mai nou imi traiesc libertatile in extensii. Le consum online. Sunt liber la mine acasa. Plictiseli de moment iau forma unor cuvinte carora, in cautare de sens, le adaug domenii: .ro, .com, .org.

De cateva saptamani, preferatul meu e decolari.com . Exista doar pentru mine, caci acolo unde-l caut eu nu e al nimanui.

Si totusi, daca ar exista, cum ar arata decolari.com ? Daca ar fi al meu... Nu stiu, dar sigur as vrea sa aiba ceva din incapatanarea micilor argentinieni care deturneaza avioane cu ajutorul cutiei rosii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...