duminică, 27 decembrie 2009

Un PNL si la stanga?

Cand vorbesc de un echivalent al PNL la stanga, tin cont de actuala realitate politica din zona de centru-dreapta. Ma bazez pe rezultatele alegerilor si nu pe peroratii politice ale liderilor liberali, descinse din morala comuna.

Sunt de acord cu Viorel Catarama, cel care nu se poate hotari cand e om de afaceri si cand e politician. Indiferent de dilemele ideologice ale unora, PD-L e principalul partid de dreapta. Aratandu-si cu fiecare ocazie limitele organizatorice, PNL penduleaza intre a fi un partid de discurs si un partid decis sa-si depaseasca lipsurile pentru a deveni cu adevarat mare. Cu 15%-20% insa, discutia despre cucerirea dreptei e intunecata in mintile liberalilor de spectrul supravietuirii politice. Locul II pe dreapta e mai important decat absenta din top.

Premisele interne si externe ale spargerii stangii

Din 2005 in PSD functioneaza un nou mit – democratia interna. Toate tensiunile sunt expediate sub presul democratiei interne. Vocilor revendicative nu sunt tratate niciodata prin raportare la problemele semnalate, ci, paradigmatic, li se recunoaste doar existenta.

In felul acesta, problemele partidului nu doar ca nu dispar, dar isi fac simtita prezenta cand social-democratilor le e lumea mai draga. Tintirea electoratului de catre PSD arata incremenire si lipsa de idei. In logica biologica observata si de Nastase, nu e suficient as te mandresti ca esti votat cu consecventa de mare parte a pensionarilor si agricultorilor. Atat timp cat discursiv si actional problemele tinerilor si ale muncitorilor iti sunt straine, perspectivele nu sunt tocmai roz. Mai rar vezi atata reticenta din partea tinerilor la un partid de care cei intre 18-35 ani din Vest se simt, ideologic, foarte apropiati. Raportul PSD cu muncitorii e si mai ciudat, dupa cum remarca si Mitrea: social-democratii au ajuns sa promoveze intens interesele patronatelor. In tara in care sindicatele nu mai reprezinta decat obsesia de inavutire a celor care le conduc, dialogul sindical e doar ipocrizie.

PSD are tot mai mari probleme de identitate ideologica. Distanta dintre discursiv si actional arata o stanga politica schizoida. Dupa ce Geoana a esuat in definirea si implementarea proiectului sau de tip „a treia cale”, evolutiile ideologice au fost tot mai confuze. Pozitia PSD de-a lungul anilor electorali 2008 si 2009 in privinta cotei unice este sugestiva: renuntarea atat de usoara la impozitul progresiv si toata sovaiala de-a lungul campaniei prezidentiale alieneaza si putinii oameni cu studii superioare care imbratiseaza principiile fundamentale ale stangii. Ciudat e ca, asa cum reiese din unele sondaje de opinie, impozitul progresiv, bine comunicat, ar fi putut fi un stimulent electoral.

Mai mult, stanga social-democrata tace, refuzand sa confiste teme care i-ar veni ca o manusa intr-o logica ideologica corect asumata: ecologia, noile generatii de drepturi, influenta corporatismului asupra pietei muncii (in contextul atomizarii si disolutiei sindicale) sunt subiecte ingropate de partidulete sau de ONG-uri interesate sa bifeze subiecte in cautarea finantarilor.

PD-L e interesat sa ii ofere PSD acelasi tratament de care are parte pe dreapta. Trebuie eliminat avantajul PSD de unic partid de stanga, avantaj important in negocieri si in legimitarea electorala. Democrat-liberalii incearca marea cu degetul, fiind dispusi sa dea o sansa fiecarei optiuni. Sugestiva este situatia grupului independentilor lui Oprea: acolo, unii parlamentari plecati din PSD si PNL au ajuns mai intai in PD-L, de unde, la comanda, au devenit brusc independenti. Strategie lui Basescu la nivel parlamentar e similara celei practicate de partidul dominant in fiecare judet: nu-si afilieaza direct primarii din alte partide, ci ii foloseste in momentele importante. Dornic sa-si consolideze majoritatea parlamentara, PD-L are nevoie sa-si justifice imagologic actiunea politica si sa lase fara obiect discursul despre tradare al opozitiei. Un partid, suma a vointei celor care nu se mai simt reprezentati de sistemul partinic, e o solutie la indemana. Cu atat mai bine cu cat solutia e de stanga.

Incercari anterioare

Episodul din 1997 e cel mai cunoscut moment al ruperii PSD. Valoarea sa simbolica a fost decisiva pentru alti potentiali insurgenti de stanga. Esecul rusinos al ApR la alegerile din 2000 a aratat cat de greu, pragmatic, e sa constuiesti un nou partid care sa fie validat de electorat. ApR-ului i-a lipsit decisiv componenta organizatorica. Mai mult insa, i-a lipsit liderul: pe cine spune ca nu se poate mai rau ca Geoana in dezbaterile publice, il invit sa vada prestatia lui Melescanu din dezbaterea dinaintea turului I al alegerilor prezidentiale din 2000.

Mai recent, Cozmanca, iesitul din adormire, si-a permis sa vada in comunism nu o ideologie, ci un model de organizare. A vrut sa faca perestroika cu Oprescu pe post de Gorbaciov. Alianta Nationala de Stanga era partidul care urma sa sustina si sa consfinteasca victoria primarului Capitalei. Marginalizatii din PSD si-au trait insa un al doilea deces politic. Neputincios, pana si Cozmanca a disparut de langa Oprescu in ultima saptamana dinaintea alegerilor din 22 noiembrie.

Catre un nou partid de stanga. Concluzii

Un nou partid de stanga ar trebui sa aiba clar conturate dimensiunile discursiva si organizatorica:

- in aceasta perioada dificila, punerea pe picioare a unui partid e un lucru extrem de costisitor. Fara finantarea facilitata de democrat-liberali, pare chiar un lucru imposibil. Si in aceste conditii, pericolul unei constructii politice artificiale, care nu va fi validata de electorat in 2012, nu e mai putin prezent.

- discursiv, un nou partid de stanga are nevoie de lideri care sa articuleze si sa sustina o pozitie politica. La prima vedere, binomul Grupul de la Cluj – Oprescu ar putea functiona. Care va fi insa pozitia tradatorilor condusi de Oprea, in conditiile in care ei ar fi interfata fondurilor venite dinspre PD-L? Cum poti construi ceva credibil cu Oprea, Ontanu si cu ceilalti politicieni care nu vorbesc decat ca numar?

In relatia teoretizare – implementare, un nou partid de stanga asteapta rezultatul Congresului PSD. Cei din exteriorul si interiorul PSD vor forta in februarie sau martie cucerirea PSD din mana gruparii Geoana-Hrebenciuc-Dragnea-Vanghelie. E momentul decisiv pentru existenta acestui Brutus pentru Cezarul social-democrat.

Concluzionand, din prisma incercarilor anterioare si a realitatilor politice actuale, viabilitatea electorala a unei noi constructii politice de stanga e indoielnica. Ma aventurez sa spun ca, daca va exista, artificial insa, va fi doar pentru a valida imagologic actiunea politica a PD-L. Indiferent de evolutii, problemele stangii reprezentate de PSD raman si par a se inscrie tot mai puternic in ceea ce cunoaste stanga la nivel european. Daca va continua sa le bage sub pres, PSD va avea aceeasi surpriza, trezindu-se de fiecare data pe locul II. Tot mai probabil insa, nici macar victoria de duminica seara nu va mai exista.

miercuri, 23 decembrie 2009

Prins intr-o Revolutie care nu ma priveste

Aveam 4 ani in decembrie 1989. Nu intelegeam prea mare lucru din ce se intampla in tara in acele ceasuri.

Nu sunt istoric. Nu ma intereseaza astazi sa aflu cu precizie ce s-a intamplat. Nu vreau reconstituiri la minut, savante sau tabloide, ale destinului unor oameni care, mai mult sau mai putin contingent, au avut legatura cu Revolutia. Am ideile mele, simple, neatinse, despre ce a fost. Nu le comentez insa cu nimeni, caci nu ma ajuta in niciun fel.

Sunt satul ca de atatia ani ne purtam crucea, facand din ultimele zile ale anului momente in care, ca nicaieri in lume, ura apare cu atata intensitate in mass-media. Apar revolutionari care urla, se cearta intre ei, in functie de simpatiile politice. Darama mituri si apar drept vanatori de recompense. Am vrut libertate pentru a fi noi cei privilegiati, par a spune urletele lor care te incarca cu jena ca la noi nici macar democratia nu o pot aduce niste oameni onorabili.

Dreptul la libertate e sfant intr-o democratie. Asimilarea lui presupune insa decenta. O singura stire zilnic la TV ar fi suficienta in locul inflatiei de opinisti si reluari care ne fac sa nu mai intelegem nimic, sa scapam inca o data momentele cruciale printre degetele neintelegerilor noastre.

Mi-e de-ajuns cu traitul in trecut. E suficient ca la 20 ani de la revolutie mascam lipsa unei idei despre cum am putea trai mai bine prin etichetarea unora drept „comunisti” si a altora „anticomunisti”. Daca ne vom intoarce mereu la Ion Iliescu nici macar moartea lui nu va avea valoarea izbavitoare pe care, in lipsa mintii limpezi, o intuim.

Revolutia nu are in niciun fel legatura cu mine, cel de acum. Nu imi apartine, e straina de viata mea. E parte a oamenilor care au trait pentru ea, murind, sau a celor care refuza sa creada ca s-a terminat. Pentru toate aceste motive, prefer ignoranta americanului prins in treburile Craciunului decat glasul celor care ne tot aduc aminte ca ne-am ucis conducatorul de ziua nasterii Domnului.

marți, 15 decembrie 2009

Lenin sau genetica politica basesciana

Traian Basescu este numele sub care sta al doilea deceniu al politicii romanesti post-ceausiste. Urmasul lui Ion Iliescu.

Traian Basescu nu are nevoie de liberali decat din pozitia de trofeu. Majoritatea care sa guverneze e gata.

Cand are totul, toti se intreaba ce va construi Basescu in cel de-al doilea mandat. Prezumtia de ziditor ii e acordata in mod logic: nu mai are ce distruge. Unii vorbesc de revenirea la iliescianismul tarziu, altii se gandesc la reconciliere. Totul sub zodia „Guvernului competent”.

Primele semnale ale celui de-al doilea mandat arata insa cu totul altceva. Basescu, intr-adevar, construieste. Construieste insa un spatiu politic din care sa-l extraga pe cel care, ascultator, ii va lua locul in 2014. Pentru ca nasterea politica a noului prezidentiabil portocaliu sa fie cat mai lipsita de chinuri, e nevoie ca la social-democrati si la liberali temeliile ultimilor 5 ani sa fie daramate de puciuri interne.

Basescu pare a trai cu Lenin ca model de comportament politic. Dupa ce si-a asigurat majoritate parlamentara, acum alimenteaza gruparile disidente din PSD si PNL, formate din aliati de conjunctura.

Desi utilizeaza metode diferite, Basescu ii trateaza similar pe Nastase si pe Geoana. Pe Nastase l-a emasculat politic dupa 2005, rapind PSD avantajul de a avea un prezidentiabil clar conturat si credibil. Dosare de coruptie, debarcarea din fruntea partidului cu ajutorul aripii reformatoare clujene – reteta stiuta. Pentru Geoana va conduce o operatiune dupa acelasi tipar. Bazandu-se pe greselile actualului presedinte al PSD, ii va alimenta din nou pe clujeni, va atentiona baronii ca justitia nu doarme cand ei huzuresc prin judete, va urmari, prin toata gama de actiuni posibile (filmuletul e un exemplu), sa distruga si bruma de credibilitate a lui Geoana (pe care, vrand-nevrand, l-au votat 5,2 milioane de romani). Obiectivul – teren pustiit in PSD pentru 2014 si deruta mare in 2012 la alegerile locale si parlamentare.

La liberali, gandul guvernarii nu are cum sa nu produca vise umede. Mai ales ca e vorba de un partid renumit pentru eterogenitatea sa. Bresa a fost creata. Frustarile celui debarcat nedrept in 2009 sunt numai bune pentru a da glas si expresie publica unui sentiment care le face cu ochiul celor din teritoriu, liberali cu o perceptie asupra relatiei stat-partid la fel de non-ideologica ca a democrat-liberalilor sau a social-democratilor. „Europeanul cu papion” Tariceanu e util, atat timp cat e controlat de grupuri de interese evaluate drept legitime de catre depozitarul puterii. Sicanele fostului premier la adresa lui Antonescu si lupta de convingere in subteranele partidului sunt menite sa-l extraga, prin creare unui context de tip „sau-sau”, pe actualul lider liberal de pe culoarul pe care l-a construit abil pentru prezidentialele din 2014.

Sa contemplam, asadar, primele miscari ale geneticianului politic Traian Basescu. Intr-un spatiu politic pe care il doreste aseptic (etapa I), urmareste combinarea si recombinarea moleculelor, genelor si cromozomilor portocalii (etapa a II-a). Daca ii iese primul pas, atunci dinastia politica devine realitate: Basescu nu e genul de politician care sa candideze singur si sa iasa pe locul al II-lea.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...