marți, 16 iulie 2013

Cum ar da Dragnea regionalizarea pe președinția PSD

Curentul majoritar în BPN al PSD este ca înfiinţarea regiunilor şi modificarea Constituţiei să fie în acest an, spune Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea. Șef al campaniei de anul trecut, fostul Președinte al CJ Teleorman nu poate fi bănuit de naivitate. Dacă în legătură cu un subiect atât de important și de polarizant – destituirea lui Băsescu – nu s-a putut realiza pragul de 50%, cum ar putea oare modificarea Constituției – altfel o temă puțin importantă pentru cetățeni – să reușească o asemenea performanță?

Dragnea știe, așa cum știe toată lumea, că forțarea unui referendum în toamnă (chiar și unul de trei zile) înseamnă îngroparea revizuirii Constituției și a regionalizării. Dar atunci cum ar putea tocmai ministrul Dezvoltării să-și îngroape propria sa idee de proiect (căci asta s-a dezbătut în tot acest timp, nu un proiect articulat), crezul său politic pentru care a făcut zeci de întâlniri prin țară și de emisiuni TV?

Ca să găsim răspunsul, ar trebui să ne întrebăm pe ce ar da Liviu Dragnea regionalizarea, care ar fi prețul său pentru îngroparea subiectului.

Eșecul revizuirii Constituției înseamnă, după experiența Băsescu, un Președinte puternic în lipsa unor alianțe politice precum USL. Înseamnă un Președinte-jucător în 2014 și , mai ales, în 2016. Își permit pesediștii un astfel de Președinte care să nu le aparțină? Puțin probabil.

Social-democrații forțează clarificarea lucrurilor în privința regionalizării și a modificării Constituției, în această toamnă. De această clarificare depinde și existența USL, și candidatul la președinție din 2014. Așa cum arată acum lucrurile, Dragnea pare a juca o carte politică mai interesantă decât regionalizarea. Odată PSD-ul decis să aibă propriul său candidat, acesta ar fi în mod firesc Victor Ponta (Sorin Oprescu iese din calcul, ținând cont de conflictul de la București pe care îl are cu Negoiță și Vanghelie, nu fără dezlegarea primului-ministru). Așa cum arată sondajele, Ponta este marele favorit în a prelua sceptrul de tătucă de la Traian Băsescu. În plus, pentru un lider politic mai degrabă înclinat spre comunicare decât spre guvernare (așa cum este Ponta), în vremuri tulburi, s-ar putea ca 2016 să fie prea târziu (după cum se va dovedi a fi 2014 pentru Antonescu).

Cu Ponta plecat la Cotroceni, Dragnea are cale liberă către Președinția PSD. Și, cine știe, poate și către Palatul Victoria. Mai știi?

Credit poză aici

luni, 6 mai 2013

Un an de guvernare USL în România, un an de guvernare socialistă în Franța




Mâine, 7 mai, se fac nu doar 27 ani de la succesul Stelei de la Sevilla. Mâine se împlinește fix un an de când Victor Ponta a devenit, prin votul Parlamentului, premierul României.

Astăzi, 6 mai, se face un an de când Francois Hollande a fost ales Președinte al Franței.

Pentru cei cinci ani de mandat, socialistul francez și-a asumat în campania electorală 60 angajamente, grupate pe patru mari direcții. Ca un interesant exercițiu de comunicare, Palatul Élysée a făcut ieri public un website unde Președintele arată ce s-a întâmplat cu fiecare dintre aceste angajamente - http://bilan-engagements.fr . 7 au fost îndeplinite, 52 sunt în curs de rezolvare și unul a fost doar anunțat.

Pentru premierul Ponta, situația e mai problematică. El a fost prim-ministru în două guverne. A avut un program de guvernare până în decembrie 2012 – experții democrației vor spune că guvernarea, deci și îndeplinirea programului de guvernare, a fost judecată de electorat în 12 decembrie. Să trecem deci mai departe.

Programul de guvernare al USL, cel lansat înainte de alegeri, are 135 propuneri. Poate ar fi potrivit ca premierul să reia ce face colegul său de familie politică în Franța. La aproape 5 luni de la preluarea guvernării, câte din cele 135 măsuri ale USL au fost îndeplinite, cât sunt în lucru, câte sunt deja încălcate?

I s-ar preta un astfel de exercițiu de transparență unui prim-ministru altfel deloc reținut în a comunica și a apărea public. Dar îl avantajează oare?


Credit poză aici

luni, 15 aprilie 2013

Două strategii în USL. PNL – opoziția eficientă



Pe zi ce trece, devine tot mai clar că opoziția în România este reprezentată de PNL. PDL, cu discursul căznit al lui Blaga și cu voturile lipsă pentru a depune moțiuni de cenzură, este pierdut în peisaj. Oricât s-ar strădui Adriana Săftoiu.

Mai mult, PNL nu doar că face opoziție, dar este și opoziția eficientă. Gândiți-vă doar la impozitul pentru bugetarii cu venituri peste 1.000 euro! Presimt să vom mai avea multe asemenea cazuri.

PNL joacă vechea carte a opoziției din interiorul guvernării, ce a încercat și PSD să facă în 2009. Este o strategie normală pentru un partid care, la 22% (potrivit sondajului INSCOP de astăzi), încearcă să transforme vizibilitatea pe care o are ca partid de guvernământ în platformă pentru un discurs alternativ, reformist, pentru a capta fie din publicul dezamăgit de USL, fie din cel care vede că se alege praful de dreapta lui Băsescu și caută o scăpare. Așa cum am spus, opțiunea este firească, mai ales că discursul media (vedeți și Ziarul Financiar de astăzi) insistă pe lipsa diferențierii dintre vechea și actuala guvernare, pe faptul că, la un an de la cucerirea puterii, Guvernul Ponta e reactiv, „cuminte” și lipsit de curaj, exact precum Guvernul Boc. Cum se spune în fotbal, este și o pâine de mâncat pe această zonă.

Interesantă este și alocarea rolurilor în PNL pentru o astfel de strategie între Antonescu, Tăriceanu și Iohannis. Nu cred că este neapărat ceva coordonat, ci mai degrabă o citire similară a situației politice – pentru ca obiectivele politice ale fiecăruia să fie cu adevărat posibile, PNL are de crescut spre 30%. Valorificând resursele guvernării, aleșii locali, dar și discursul alternativ, chiar critic în problemele esențiale, PNL caută să acrediteze ideea că „poate mai mult decât i se cere”.

Este de observat cum Crin trage semnale ca un lider lucid, dar tare iubitor de USL, cum Iohannis pune bombă după bombă la altarul regionalizării lui Dragnea, cum Tăriceanu critică și regionalizarea, dar mai ales politica economică a Guvernului.

Toate aceste replici și comentarii nu primesc niciun fel de reacție din partea PSD. Pesediștii își asumă guvernarea până la capăt, cel puțin momentan. Toți liderii PSD vin și spun că USL este singura soluție și că va muri de sabie acela ce va ridica sabia spre USL. Între PSD și PNL e tot mai clar riftul între „avem de guvernat pentru români ca USL” vs. „avem de guvernat împotriva regimului Băsescu, așa cum vor românii”. Pentru PSD, opțiunea strategică este lucidă, în acord cu o cotă electorală de 38-40%, cu o cotă de partid consolidat, care este la maximul bazinului său electoral.

Există câteva puncte slabe în strategia PNL și acestea poartă numele Vosganian, Chițoiu și Nicolaescu. Primii doi sunt miniștri ai Finanțelor și Economiei, adică exact acolo unde lucrurile nu merg și măsurile întârzie. Deocamdată Ponta le ține spatele, în acord cu strategia adoptată, dar în orice moment îi poate lăsa în offside și transforma în ținte.

Astăzi PSD este cu arme și bagaje la guvernare, iar PNL joacă rolul opoziției din interiorul guvernării. Strategiile politice ale celor două partide principale ale USL sunt în consecință. Stau și mă întreb ce se va întâmpla cât și PSD va începe să joace puțin „în opoziție”. Atunci să te ții! Nu va fi deloc vesel pentru România!


Sursă imagine aici

sâmbătă, 13 aprilie 2013

În câte luni va susține stânga românească interzicerea avortului?




Mă uit cu mare interes la reacțiile stârnite de cele două propuneri ale lui Remus Cernea. Nu cred în niciun fel că subiectele supuse dezbaterii – finanțarea cultelor într-un stat laic și mariajul civil între persoane de același sex – pot fi etcihetate drept „tâmpite” și însoțite de afuriseli.

Privesc cu ironie cum cel mai libertin primar al României, circarul de la Constanța, a ajuns primul apărător al Bisericii noastre.

Nu are sens să rezumăm dezbatere la personaje. În fond, totul se reduce la natura profund conservatoare a stângii românești. Iar această natură este direct legată de tipul de electorat al PSD – rural, venituri mici, 8 clase de școală. Social-democrații noștri sunt captivii acestui electorat foarte disciplinat, profund asistențial, care gândește în termeni de pensie și ajutoare, sub oblăduirea „părintelui”. Până la un anumit punct poți înțelege alegerea pragmatică a PSD de a vorbi pe limba celor care merg să dea cu ștampila pentru ei. Dar...

Sunt două probleme aici. Una ține de viitorul electoral al stângii românești. Alta ține de sincronizarea cu stânga europeană.

În teoria explicării comportamentului de vot, de la școlile Columbia sau Michigan încoace, se tot despre momentul acordării primului vot, despre socializarea politică. Despre cei care au devenit cetățeni votând pentru prima dată pentru Kennedy în anii 60 și au fost influențați de asta toată viața. Sau despre cei care au parcurs același traseu cu Reagan în anii 80. Or astăzi în România, privind la dezbaterea pricinuită de subiecte precum cele stârnite de Cernea, către cine ar putea să se orienteze tinerii din mediul urban, progresiști în gândire, racordați la dezbaterea europeană sau americană? Vorbește pentru ei PSD-ul lui Mazăre? PNL-ul lui Hasotii? PDL-ul lui Baconschi?

Victor Ponta a încercat să atragă electoratul tânăr, în primul rând prin tehnicile de comunicare pe care le-a ales. Dar această opțiune trebuie făcută și în termeni de politici și de valori, pentru ca încercarea de a atrage suport electoral să prindă și rădăcini. De ce tace acum Ponta când protejatul său este masacrat pentru că a îndrăznit doar să popună un subiect de dezbatere publică (altfel, oportunismul și lipsa totală de tact ale lui Cernea nu merită trecute cu vederea)? Unde este Tineretul Social Democrat? Există el în legătură cu subiecte intens dezbătute de colegii europeni?

Cât despre sincronizarea cu stânga europeană, aici PSD poate merge umăr la umăr cu FIDESZ-ul lui Orban în PPE. Sunt la fel de conservatori. Ce potriveală că în această săptămână Senatul francez al socialiștilor a adoptat mariajul homosexual, exact când Becali scuipa jurnaliști gândindu-se la ce propunerea Cernea.

Însuși faptul că unul precum Cernea a ajuns purtătorul de cuvânt al unor teme legitime de dezbatere publică arată profilul conservator și intolerant al stângii românești.

Vineri este Congresul PSD, cu ateliere de dezbatere pe diverse teme. Sunt sigur că subiecte reale precum cel de mai sus nu veți auzi discutate. Stânga este dirijată ideologic de reveriile lui Ion Iliescu, de momentele sale de sărbătorire a 120 ani de social-democrație (altfel, curios cum social-democrația a ajuns să fie confiscată discursiv de unul ca Iliescu, nu?).

Așa cum spuneam și în titlu, de ce nu o rezoluție adoptată de Congresul PSD prin care să se interzică, prin Constituție, avortul?


Sursă imagine aici

vineri, 12 aprilie 2013

Sensul protestului la români. Studii de caz



Pentru că au participat la Revoluție, câteva zeci de mii de oameni vor pentru ei indemnizații, locuri de casă, scutiri de taxe și locuri de veci. Se fac 24 ani în decembrie de la Revoluție și ei tot vor. Ce mai contează libertatea pe care le-a dat-o Revoluția, ei tot au ceva de cerut pentru ei.

Mă arunc de la balconul Parlamentului și devin rapid erou media. Mă supăr apoi că nu sunt recompensat pentru protestul meu. Păi ce, eu am protestat degeaba, pentru alții? Cum, nu-mi dau și mie o indemnizație? Cum, nu mă fac și pe mine parlamentar? Atunci ies să strig la televiziunile celelalte nedreptatea care mi se face. În țara asta nu se respectă valorile, domne!

Greva foamei pentru 70 zile. Pentru soarta educației, pentru dascălii patriei, pentru 6% din PIB la educație. Aici țara a fost recunoscătoare – prezențe media peste prezențe media, un fotoliu de senator. Poziția ghiocelului și obraz gros cât ceafa lui Voicu Cătălin atunci când, la buget, Educația a luat puțin peste 3% din PIB. S-a văzut cu sacii în căruță, dovadă că răsturnatul căruței nu i-a rănit, ci doar i-a domesticit pe unii.

Acesta este sensul protestului în România. Dă-i dreacu pe ăi de ziceam că-i reprezint prin gestul meu, mie să-mi fie bine! Or găsi ei un prost căruia să-i pese.

România ar putea importa niște prostestari din Bulgaria. Acolo oamenii își dau foc. Așa s-ar speria puțin și lighioanele protestului de la noi. Ptiu, drace!

Cum să mai iasă românul corect în stradă când știe că ar putea fi asimilat cu revoluționarii, cu Sobaru sau cu Anghel? Strada cererilor explicite a fost confiscată în era ticăloșilor. Noroc că ne mai salvează un malaise de ianuarie.

Pentru sărăcia lucie, fără glas nu mai protestează nimeni.


Sursă imagine aici

joi, 11 aprilie 2013

Scurt, despre fuziunea dintre PSD și UNPR



A ieșit pe surse că fuziunea dintre PSD și UNPR nu se va mai face. În fapt, zvonul are câteva luni bune.

Astăzi, Comitetul Executiv al PSD va decide și asupra acestui aspect. Între ce vor avea de cântărit liderii PSD, sub aspect de real-politik?

Nerealizarea fuziunii transformă UNPR în ceea ce a fost și în timpul guvernării PDL – un partid-bidon. UNPR va atrage parlamentarii pe care PSD nu îi vrea, din diferite motive, în rândurile sale. UNPR va face jocurile murdare și munca de jos în ceea ce, afirm eu, va continua să fie Alianța de Centru-Stânga. Cam ce face PC în Alianța de Centru-Dreapta, luând pepedediști la bucată. Un astfel de joc pentru UNPR nu este valabil cu o majoritate de 70%, dar este esențial dacă USL se rupe.

Realizarea fuziunii dintre PSD și UNPR poate avea sens în contextul în care s-ar căuta reducerea potențialului de negociere al acestei grupări (care acum își poate face grup parlamentar propriu în Cameră, dar mai are nevoie de câțiva senatori pentru a face același lucru în Senat), pentru a orienta resursele în alte direcții. Dizolvarea UNPR în PSD ar reduce forța de negociere a acestor „electroni liberi” ai politicii noastre. Resursele direcționate către alte zări politice, oricum ar fi, tot la sfârșitul USL trimit.

Bineînețeles, în ecuație mai trebuie introduse și realitățile din plan local, în cele 6 județe în care UNPR are consilieri județeni și unde relațiile cu liderii locali ai PSD sunt sub nivelul mării. Odată realizată fuziunea, PSD îi poate rapid zbura pe indezirabili.

Acestea sunt unele dintre argumentele pe care Victor Ponta și pesediștii le vor avea în față când vor lua azi decizia. Însă punctul central ține, după mine, de cum vede PSD rolul acestei grupări politice, de „recuperator”, în ipoteza tot mai probabilă a ruperii USL. Și vom vedea și care este percepția asupra talentului de negociere al grupării lui Oprea.

Vom vedea răspunsul în câteva ore.

Sursă imagine aici

miercuri, 10 aprilie 2013

„Împăratul e gol” Antonescu



Făceam o diferență între ușurința cu care Antonescu se exprima luni seara la Antena 3 când era să vorbească despre politica românească (cu Traian Băsescu drept Ecuator, firește) și nesiguranța până la jenă cu care ieri, după întâlnirea USL de la Senat, încerca să articuleze ceva despre IMM-uri.

Antonescu este un jucător politic redutabil, asta n-o poate nega nimeni. A luat un partid de 15%, l-a dus la guvernare locală și națională, și-a negociat abil poziția cu PSD în USL și este favoritul actual al prezidențialelor de anul viitor.

Pe cât de abil jucător politic este Antonescu, pe atât de gol este din punctul de vedere al unui proiect politic. A avut unul în 2009, legat de moralizarea vieții politice, care a murit rapid, odată cu noul comportament public al liderului liberal. A fost un sacrificiu poate firesc pentru beneficiile electorale de astăzi ale partidului.

Poate greșesc, dar nu cred că proiectul anti-Băsescu (altfel rudimentar pus în practică de liberali – până una-alta, legile lui Băsescu rămân în vigoare, procurorii la fel, ca să nu mai zic de acordul de coabitare) are tracțiune în campania prezidențială din 2014. În primul rând, pentru marele simplu motiv că toți cei cu șanse vor fi anti-Băsescu în 2014.

Până și Crin Antonescu își dă seama de subțirimea, ca să nu zic rahitismul proiectului său. De aceea, și-a luat în sarcină modificarea Constituției. Un nou președinte cu o nouă Constituție – asta e gândirea sa politică. Nu e mult, dar e mai bine decât deloc.

Dar ce se întâmplă oare dacă n-o să avem o nouă Constituție? Dacă majoritatea de la CCR a lui Băsescu – care majoritate, apropo, nu se schimbă până în 2016 – spune „niet” tăvălugului USL? Cu ce mai rămâne Crin Antonescu? Ce idee și proiect politic poate pune în loc?

Cum face Antonescu să nu devină victimă a unui popor stigând „împăratul e gol”?

P.S. Știu, o să-mi spuneți că poporul nici nu contează acum, cât timp loviturile le va primi Antonescu de la partenerii săi din USL.

Sursă imagine aici

joi, 28 martie 2013

Despre Mișcarea Populară, în contextul prezidențialelor din 2014



După declarațiile lui Băsescu de aseară de la B1 TV, Mișcarea Populară își arată cu adevărat rolul. Este este ceea ce în SUA se numește Political Action Committee (PAC), un comitet de acțiune politică. Scopul său principal ține de alegerile prezidențiale din 2014 și este consecința firească a pierderii controlului lui Traian Băsescu asupra PDL.

După cum a demarat Mișcarea Populară, candidatul lui Traian Băsescu în bătălia pentru Cotroceni va fi Cristian Diaconescu. MRU va rămâne neconsolat.

MP îmi pare un proiect realist. Nu cred că ținta este câștigarea prezidențialelor. Nici măcar turul al II-lea nu cred că este prima opțiune. Mișcarea Populară are ca primă asumpție ruperea USL, deci candidați separați pentru PSD și PNL.

Sebastian Lăzăroiu zicea, de această dată foarte bine, că Traian Băsescu va decide Președintele României. Dacă își controlează capitalul politic și voturile pentru unsul său, mai bine decât Antonescu în 2009, probabil că așa va fi.

Traian Băsescu investește într-un prezidențiabil propriu care, într-un scenariu al ruperii USL, să-l aducă la masa dezbaterii între cele două tururi ale prezidențialelor din 2014. Succesul negocierii înseamnă o viață liniștită pentru actualul președinte post-2014.

Un asemenea aranjament nu mai era posibil cu PDL-ul lui Blaga, care și-a luat-o în cap și joacă independent. Traian Băsescu nu este sigur că liderii PDL nu vor negocia pentru ei și îl vor lăsa cu buza umflată. Nu riscă așadar să-și țină electoratul și capitalul de încredere în PDL și a preferat o ruptură fără echivoc, într-un moment de maximă vizibilitate publică și mediatică.

Nici Blaga nu doarme. A anunțat alegeri primare pentru prezidențiabilul PDL. Este o inițiativă bună, care poate avea efect pentru electoratul de dreapta iluzionat de mitul democrației participative. Este interesant dacă vor fi alegeri primare în partid sau va fi invitat și electoratul să dea cu ștampila. Oricum, este o invitație la dialog și la participare pe care o lansează un PDL fără prea multe opțiuni astăzi. Un asemenea procedeu va contrasta cu autoritarismul cu care Traian Băsescu își va desemna prezidențiabilul, conform propriei „pohte”.

Va fi inflație de prezidențiabili ai dreptei în 2014: prezidențiabilul lui Băsescu (C. Diaconescu – care, glumind, va lua voturi de la PPDD, pe motiv de confuzie de nume), prezidențiabilul Alianței D.A. (MRU) și prezidențiabilul PDL. Poate vrea și Neamțu să intre și el, din partea NR. Singurul nume astăzi necunoscut este prezidențiabilul PDL – un avantaj pe care, comunicațional și strategic, „feseniștii” de acolo îl pot valorifica.


Sursă imagine aici

marți, 26 martie 2013

Mișcarea Populară - PDL va continua să trăiască din pensia lui Băsescu




Ideea Mișcării Populare a apărut prima oară în spațiul public în aprilie 2011, înaintea Congresului PDL. Era o modalitate prin care Traian Băsescu le arăta bățul celor de la PDL, dispuși la acel moment să-l voteze pe Blaga în dauna lui Boc la Congresul din mai. Sperietoarea a funcționat, partidul s-a conformat.

Acum, în 2013, Mișcarea Populară este iar scoasă din sertar. De la vehiculul furatei Elena Udrea a ajuns fundația consilierilor prezidențiali de dreapta, conduși de fosta speranță a stângii, Cristian Diaconescu.

Ce se întâmplă nu e decât șantaj sentimental din partea lui Traian Băsescu. Nimic diferit față de 2011. După ce a crezut că Udrea poate câștiga, acum Traian Băsescu utilizează trucul Mișcării Populare pentru a-și aduce înapoi partidul, în genunchi, cerând iertare. Uitați-vă la toate declarațiile liderilor PDL, începând cu Oltean, cu Florea, cu Videanu și terminând cu umilitul Blaga și veți vedea că tehnica funcționează! PDL a greșit puțin, dar tot vrea rația de „soare” de la Cotroceni. Păstrând metafora lui Videanu, copilul cam idiot nu are curaj să plece din casa părintească și să-și caute drumul, așa că-și cere scuze părintelui deranjat de gândurile de independență ale odraslei.

PDL va continua să trăiască din pensia lui Băsescu, cu riscul ca, după decesul politic al acestuia, să poată spera la un ajutor social de 5-7%.

Mișcarea Populară e pastila care controlează și prostește și mai tare un PDL fără idei și fără curaj.

Sursă imagine aici

luni, 25 martie 2013

Sfârșitul PDL se amână



Update: Videanu confirmă în parte ce spun mai jos. Mandatul lui Blaga e pe un an, cu drept foarte improbabil de prelungire după europarlamentare. Un armistițiu

E greu să pui pe picioare rapid un partid în România de astăzi, dacă nu ai o conjunctură tip Dan Diaconescu.

A strânge semnături (că doar nu mai repetă nimeni prostia preluării unui partid, ca MRU), a mobiliza resurse enorme pentru organizare, a comunica eficient și a aștepta înregistrarea în justiție sunt acțiuni care pot fi cu greu făcute într-un an. Marile risc al unui partid pornit de Udrea&Co. acum este un eșec fără apel la alegerile europarlamentare din mai 2014. Un astfel de eșec face 2016 o himeră.

Varianta așteptării e mai bună.

E greu de crezut că Blaga va putea ridica partidul. Marea lui provocare este să-l țină la 16%. Nu are nerv, nu are sclipire, nu are discurs. El vorbește unui electorat pe care PDL l-a pierdut în 2012, odată cu dispariția a 40% din primari și a 12 președinți de CJ.

Să presupunem că PDL ia un 16% la alegerile europarlamentare. E suficient? Nu. Mai poate rămâne Blaga președinte? Nu.

Repetăm ce s-a întâmplat după eșecul de la locale din 2012. Un nou Congres la PDL deci.

Dar cine să vină șef la PDL cu șase luni înainte de prezidențiale? Ghici ghicitoarea mea...

Udrea, validată ca lider de Congresul de sâmbătă, nu va avea încotro. Va deveni Președinte și, dacă va exista un al doilea tur la prezidențiale, candidatul PDL nu va fi acolo.

După prezidențiale, Traian Băsescu va avea în față un PDL distrus. Nu va avea ce să facă decât să reconstruiască dreapta. Va fi ca acel țăran care, întors de la război, își găsește gospodăria praf. Nu va avea încotro decât să se apuce de muncă. Întrebarea e cu cine.

Sursă imagine aici

duminică, 24 martie 2013

Scurt exercițiu de imaginație după Congresul PDL




Băsescu a spus „adio” PDL. Teatral, cu vestă, cu perdea.

Deci PDL e, oficial, liber de Traian Băsescu.

Faceți exercițiul de a găsi în zbaterile învinșilor doar metode pentru a crește tensiunea dramatică!

Redesenarea cărărilor între PDL și PNL, via Frunzăverde și alții, sub auspiciile presiunilor PPE (un an până la europarlamentare, vă amintesc) e un pericol major pentru PSD.

Cel mai mare partid din România se poate trezi aruncat în opoziție, dacă se rupe USL și, du coup, se reface vechea, adevărata Alianță D.A. Parcă e 2004-post alegeri, fără soluția imorală.

Pentru toate acestea e nevoie, în următorul an și jumătate, de Traian Băsescu. Care trebuie convins să mai reevalueze o dată. De data asta, PDL și PNL.

O fi greu?

Sursă imagine aici

luni, 18 martie 2013

Eliberarea lui Năstase, osanalele de la Congresul PSD și percepția externă a USL




Toți îl vor înapoi în partid, toți îl respectă, toți îl văd drept cel mai mare premier în viață. Ghinion că Legea partidelor politice nu îi dă voie lui să ocupe direct o funcție în PSD! Altfel, lui Dragnea nu i-ar mai fi atât de dor de fostul premier, care i-ar luat din mers poziția pe care și-o pregătește baronul regionalizării.

Un Năstase ieșit din pușcărie va fi principala atracție a Congresului PSD. Un Congres fără miză centrală – Ponta nu avea contracandidat – îl va transforma pe fostul locatar de la Jilava într-un personaj central, care-și va expune noua concepție despre lume și viață (tot mai critică la adresa Occidentului) și care va asculta, superior, odele pe care i le vor aduce colegii lui ipocriți, cei care îl mazileau acum niște ani.

Un Congres dedicat unui pușcăriaș – fie el și Adrian Năstase – nu are cum să ajute PSD, principalul partid de guvernământ, prin urmare nici România în percepția externă. Ponta va pierde foarte mult – în principal percepția independenței și a emancipării, a faptului că nu depinde de Năstase, Iliescu și ceata de baroni. Braț la braț cu Năstase, șoptindu-i lucruri la ureche în timpul Congresului, Ponta își va da singur la temelia credibilității externe pe care caută, altfel lăudabil, să și-o construiască în ultimele luni. Dacă ar putea acționa altfel e o altă discuție; cert este că reîntoarcerea lui Năstase în PSD și lângă Ponta va crea mari, mari probleme de imagine externă premierului și principalului partid de opoziție. Se va vorbi despre independență, despre corupție și toate cele.

Acum vă rog să priviți puțin spre câmpul mai larg al USL! Acolo îl vedeți pe Crin Antonescu, în ofensivă de câteva săptămâni, dar un personaj neprizabil și nefrecventabil pentru partenerii externi ai României și pentru centrele internaționale de decizie. Nivelul său precar de engleză e ultima problemă pe care o are în relația cu cancelariile.

Ce reușise Ponta să cucerească pentru USL se va irosi prin revenirea lui Năstase. Nu vin vremuri ușoare în percepția externă pentru Guvernul USL.

Traian Băsescu și ai săi (evit să vorbesc despre PDL, că acolo nu se mai înțelege om cu persoană) nu vor ezita să speculeze această majoră vulnerabilitate externă. E singurul capăt de ață de care se pot agăța.

Credit poză aici

duminică, 17 februarie 2013

Cu nervi, despre o consultare ratată la Ministerul Educației



În 15 februarie, Ministerul Educației Naționale a lansat în dezbatere publică proiectul de plan-cadru pentru învățământul primar. Dezbaterea publică va dura mai puțin de o săptămână și se va încheia marți, 19 februarie .

Nu mă pot abține să nu comentez lipsa totală de neprofesionalism a demersului. Ovidiu a scris deja și el despre subiect. În continuare câteva observații.

1. În primul rând, o observație preliminară. În Legea privind transparența decizională în administrația publică, Legea nr. 52/2003, se spune la art. 6 alin. 4 că „la publicarea anunțului autoritatea administrației publice va stabili o perioadă de cel puțin 10 zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.”. Știu, există și alin. 9 al aceluiași articol care spune că „în cazul reglementării unei situații care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgență prevăzută de reglementările in vigoare.”. Dar oare poate Ministerul Educației să justifice această urgență? Presiunea premierului nu se pune. Oare e un subiect atât de urgent încât ne permitem iar să facem reforme în educație la foc automat, fără dialog real?

2. În al doilea rând, să investigăm ce înțelege Ministerul prin dezbatere publică – doar un chestionar de completat pe site-ul, țineți-vă bine, https://www.surveymonkey.com . Știm cu toții câte zeci/sute de milioane de euro se bagă în informatizarea administrației publice și, cu toate acestea, onorabilii d-lui Pricopie aleg să facă „dezbateri publice” pe alte siteuri decât cel al ministerului. Întrebarea este de ce. Nu se găsește nimeni să facă o pagină dedicată consultării pe edu.ro? Sunt oamenii de la comunicare și cei de la IT din minister în concediu? Dacă tot preferă soluțiile gratis, eu aș recomanda Ministerului Educației să-și mute website-ul pe un domeniu blogspot sau wordpress. Așa măcar facem din mascarea incompetenței în spatele economiei principiu curent de acțiune.

3. Ministerul propune o reformă a învățământului primar. Milioane de oameni – copii, profesori, părinți și bunici – vor fi afectați. Există vreo explicație a acestei reforme în pagina în care se lansează dezbaterea publică? Nu, există un pdf de 5 pagini căruia îi lipsesc clar valențele comunicaționale. Dacă m-aș întreba cum va afecta schimbarea sistemul, nu aș avea cum să știu, pentru că nu-mi spune nimeni. Întotdeauna, ei știu mai bine și noi, publicul, trebuie să știm cât mai puțin.

4. În 5 iulie 2012, Guvernul francez lansa un proces pentru „refondarea școlii”. Dezbaterea publică a durat până în 9 octombrie 2012, când Hollande a prezentat la Sorbona concluziile și a avansat ideile reformei în educație, încorporate mai apoi într-un proiect de lege. Dezbaterea publică a durat 3 luni, are o pagină dedicată pe site-ul Ministerului francez la Educației și s-a desfășurat în toată Franța, antrenând toate categoriile care aveau o miză în reforma educației. Dacă nu mă credeți, citiți raportul final al dezbaterii publice aici. Are 52 pagini. Poate ar trebui să-l citească și cei la Ministerul Educației, să vadă cum se face o consultare, nu cum se mimează dezbaterea. Altfel, zău că mai bine te abții de la astfel de exerciții.

Sunt extrem, dar extrem de neplăcut surprins de acest fel de a comunica al Ministerului d-lui Pricopie. Unde mai știi și că d-l ministru este de meserie profesor de comunicare și, de aproape un an, rector al SNSPA. Dacă n-ar fi de plâns, zău că am râde de năstrușnicile idei de comunicare. Oricum, asocierea cu surveymonkey.com este de-a dreptul inovare în comunicarea instituțională. S-a făcut istorie! Data viitoare recomandăm totuși tool-urile de sondaje ale Google, dacă tot serviciile informatice de la Minister lipsesc când ar fi nevoie de ele.

Sunt sute de reforme în educație în ultimii zece ani. „Rezultatele” se văd în testele PISA, în șomajul în rândul tinerilor (știe ce știe domnul Președinte, când spune să fim mulțumiți că avem doar 25%) și în nemulțumirea angajatorilor. Aceastea sunt toate motive pentru ca ministrul Pricopie să nu aleagă să-și treacă rapid și el numele pe o nouă reformă. Dar ce mai contează niște milioane de destine când tu ai treabă și vrei să rezolvi repede întâlnirea cu istoria? Să nu lăsăm analiza, gândirea și dialogul real să ne stea niciodată în cale.

Altfel, succesuri!

Sursă poză: print screen edu.ro

luni, 11 februarie 2013

Comisii de specialiști la Guvern pentru marile reforme. Un instrument de comunicare ignorat



Așa cum bine sunteți obișnuiți, la noi dezbaterea din sănătate prinde aripi doar atunci când mai moare cineva cu zile, când se mai leagă niște copii de paturi sau când mai vine ministrul cu o inițiativă pe care nu este în stare să o explice.

Se poate și altfel? veți întreba.

Se poate. Un exemplu. Vineri, premierul Franței a anunțat o reformă structurală a sistemului de sănătate, care să dureze pentru cinci – zece ani. Ca să știe de unde să apuce problema, Ayrault a numit un „comitet al înțelepților, format din personalități ale lumii medicinei și cercetării”, care să vină cu o analiză a sistemului și cu soluțiile corespunzătoare. O abordare normală și din punct de vedere al ciclului politicilor publice, și din punct de vedere al imaginii.

De ceva timp mă întreb de ce Guvernul Ponta, în fundamentarea reformelor pe care vor să le facă, nu apelează la astfel de exerciții. Pare că Președintele are monopolului comisiilor de analiză, deși acesta nu are practic nicio atribuție legat de implementarea unor eventuale măsuri. N-ar fi mers oare să aibă Guvernul o comisie de analiză legată de legea sănătății? Sau n-ar fi fost nimerit să ai un astfel de demers înainte de a modifica Legea fundamentală?

Premierul Ponta preferă să aibă consilieri onorifici, pe care îi prezintă într-o conferință de presă și apoi nu se mai aude nimic de ei, cu excepția momentului când demisionează (vezi cazul Dăianu). Niște comisii de specialitate ar fi în măsură să arate cu adevărat transparență, dar ar furniza și idei în domenii sensibile. Aici ar fi locul unor nume grele din străinătate, dar și al unor profesioniști recunoscuți în țară. Apoi gândiți-vă la momentele de comunicare pe care le-ar genera întregul proces – destulă earned media, aș zice.

Văd însă că se tot înființează comitere inter-ministeriale. Are cineva vreo dovadă că aceste comitete au dus vreodată la vreun rezultat?

Ca să concluzionez, Guvernul, din motive pe care eu nu le înțeleg, evită niște mecanisme de consultare și de decizie care i-ar putea fi foarte utile și ar putea compensa sărăcia de idei din programul de guvernare.

În plus, să spun că încă e nevoie de decizie pentru subiecte precum gazul de șist și Roșia Montană?

P.S. Cu acel Consiliu Consultativ al oamenilor de afaceri, făcut de Ungureanu (una din puținele sale realizări din mandatul meteoric), știe cineva ce s-a întâmplat?

Credit poză aici

vineri, 8 februarie 2013

Încă o eroare a PDL – contestarea bugetului la CCR



Ca să arate că partidul său încă respiră, Blaga a ieșit public, anuntând că bugetul de stat pe 2013 a fost adoptat fără cvorum și că PDL a atacat legea la Curtea Constiuțională.

După ce contemplăm vitejia lui Blaga, stăm puțin și cugetăm.

Tot cugetând, ne aducem aminte de circul cu legea pensiilor din 2010. Cel care a făcut-o pe Anastase „idolul” pensionarilor din România și i-a pus cruce unei cariere care altfel nu se anunța spectaculoasă. Opoziția de atunci a contestat lipsa de cvorum la CCR și s-a trezit cu un răspuns negativ. Pe scurt, CCR spunea că nu poate controla aplicarea regulamentelor Camerelor.

Câteva citate relevante din motivarea deciziei:
• „Analiza Curţii este una în drept, fără a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare. Mai mult, Curtea a arătat că nu este de competenţa instanţei constituţionale să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare regulamentele celor două Camere ale Parlamentului în procesul legislativ.”
• „Curtea reţine că, în accepţiunea art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, nu este competentă să controleze fapte materializate în acţiuni sau inacţiuni, ci numai conformitatea extrinsecă şi intrinsecă a actului normativ adoptat cu Constituţia”.
• „Astfel, Curtea constată că adoptarea legii, ca parte a procesului legislativ, vizează votul final exercitat de către Parlament asupra ansamblului legii. În acest sens se pronunţa atât doctrina juridică din România, cât şi cea străină”.


Soarta sesizării PDL, pe care CCR o va judeca pe 20 februarie, este clară. Blaga a vrut să arate că PDL-ul său există, dar, în fapt, a ridicat niște mingi la fileu USL.

Ce-aș face eu dacă aș fi USL-ist și ar trebui să răspund la atacul PDL:
• aș aduce aminte despre furtul de la legea pensiilor din 2010 și de atacul PDL la adresa pensionarilor.
• aș vorbi despre decizia CCR de mai sus.
aș plusa spunând că PDL, după ce s-a chinuit să taie salariile și pensiile în 2010, acum vrea să împiedice creșterea salariilor și a pensiilor propusă de USL prin buget.
• m-aș mai referi la sutele de mii de fermieri care încă își așteaptă subvențiile și care nu le pot primi pentru că bugetul nu e aprobat (aici e mai problematic, pentru că dezvăluie artificiile bugetare ale USL). Sau la sutele de comunități care așteaptă banii de investiții pentru apă, canal, drumuri. Toate pentru că PDL ține, fără argumente, bugetul în loc.

Concluzia e că, decât să acționeze așa, PDL mai bine tăcea.

În plus, o întrebare: consultanții politici ai PDL sunt plătiți de USL?

Credit poză aici

Descentralizarea prezidențiabililor



În contextul regionalizării, Crin Antonescu vorbește despre riscul unui federalism tacit. Liderul liberal o spune cu subiect și predicat: există pericolul să ne trezim cu opt președinți de mini-republici.

Există vreo amenințare pe care Antonescu, marele favorit al prezidențialelor de anul viitor, o poate simți din partea celor care vor ajunge să conducă regiunile?

Înainte de a lărgi cadrul discuției, aș adăuga aici două dintre observațiile lui Barbu Mateescu:
1. Cu fiecare scrutin prezidenţial devine din ce în ce mai greu să prognozezi rezultatele alegerilor pe baza sondajelor efectuate cu doi ani înainte de alegerile propriu-zise.
2. Cine este în pole-position cu doi ani înainte de alegeri pierde procente, voturi potenţiale, încrederea multor votanţi şi - cu excepţia lui Basescu în 2009 - pierde şi alegerile.


Regionalizarea aduce cu sine și o reconfigurare a pieței prezidențiabililor. Bineînțeles, foarte mult depinde de modul în care vor fi aleși conducătorii de regiuni (direct sau indirect). Bineînțeles, efecte consistente ale reconfigurării sunt puțin probabile în 2014 (va fi doar un an între apariția regiunilor și alegerile prezidențiale). Dar nu avem cum să nu gândim la o posibilă descentralizare a prezidențiabililor adusă de regionalizare.

Istoria recentă a alegerilor prezidențiale din România stă sub semnul teoriei centrului imaculat. Demonizarea mediatică susținută de „politicienii de la centru” face necomestibilă ideea unui baron local drept candidat viabil pentru președinție. Cursa pentru Cotroceni este o cursă de imagine, în care Feții-Frumoși de la centru (y compris Primarul Bucureștiului) se înfruntă între ei. Piața politică a prezidențiabililor este una extrem de redusă, populată la vârf de președinți de partide, de tehnocrați măreți și de foști sau actuali prim-miniștri.

Regionalizarea ar putea, cu precădere la următorul ciclu de prezidențiale, să aducă pe piața acestor alegeri și unul-două nume din zona Președinților de regiune. Puterea financiară și simbolică pe care aceștia o vor avea, capacitatea de a concura cu Guvernul, faptul să vor fi în stare să arate că lucrurile se întâmplă, toate acestea pot genera un efect de prezidențializare. Cum vor fi doar opt voievozi (în comparație cu cei 41 de baroni locali actuali – observați, vă rog, și distincțiile semantice pe care media începe să le facă!), atenția asupra lor va fi una importantă, în măsură să le crească notoritatea și cota de încredere dincolo de terenul lor rezervat de vânătoare.

Adăugați la aceste evoluții și factorul unor alegeri interne generalizate la nivelul partidelor pentru desemnarea candidatului la președinție!

S-ar putea ca Antonescu să gândească pe termen lung, la securizarea unui ipotetic al doilea mandat. Sau ar putea gândi în spiritul echipei de „centriști”. Dar, așa cum arată și observațiile lui Mateescu, cine știe de unde ar putea sări iepurele în 2014?

P.S. Va fi o foarte interesantă bătălie mediatică legat de conturul simbolic al președintelui de regiune.

Credit poză aici

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...