duminică, 27 decembrie 2009

Un PNL si la stanga?

Cand vorbesc de un echivalent al PNL la stanga, tin cont de actuala realitate politica din zona de centru-dreapta. Ma bazez pe rezultatele alegerilor si nu pe peroratii politice ale liderilor liberali, descinse din morala comuna.

Sunt de acord cu Viorel Catarama, cel care nu se poate hotari cand e om de afaceri si cand e politician. Indiferent de dilemele ideologice ale unora, PD-L e principalul partid de dreapta. Aratandu-si cu fiecare ocazie limitele organizatorice, PNL penduleaza intre a fi un partid de discurs si un partid decis sa-si depaseasca lipsurile pentru a deveni cu adevarat mare. Cu 15%-20% insa, discutia despre cucerirea dreptei e intunecata in mintile liberalilor de spectrul supravietuirii politice. Locul II pe dreapta e mai important decat absenta din top.

Premisele interne si externe ale spargerii stangii

Din 2005 in PSD functioneaza un nou mit – democratia interna. Toate tensiunile sunt expediate sub presul democratiei interne. Vocilor revendicative nu sunt tratate niciodata prin raportare la problemele semnalate, ci, paradigmatic, li se recunoaste doar existenta.

In felul acesta, problemele partidului nu doar ca nu dispar, dar isi fac simtita prezenta cand social-democratilor le e lumea mai draga. Tintirea electoratului de catre PSD arata incremenire si lipsa de idei. In logica biologica observata si de Nastase, nu e suficient as te mandresti ca esti votat cu consecventa de mare parte a pensionarilor si agricultorilor. Atat timp cat discursiv si actional problemele tinerilor si ale muncitorilor iti sunt straine, perspectivele nu sunt tocmai roz. Mai rar vezi atata reticenta din partea tinerilor la un partid de care cei intre 18-35 ani din Vest se simt, ideologic, foarte apropiati. Raportul PSD cu muncitorii e si mai ciudat, dupa cum remarca si Mitrea: social-democratii au ajuns sa promoveze intens interesele patronatelor. In tara in care sindicatele nu mai reprezinta decat obsesia de inavutire a celor care le conduc, dialogul sindical e doar ipocrizie.

PSD are tot mai mari probleme de identitate ideologica. Distanta dintre discursiv si actional arata o stanga politica schizoida. Dupa ce Geoana a esuat in definirea si implementarea proiectului sau de tip „a treia cale”, evolutiile ideologice au fost tot mai confuze. Pozitia PSD de-a lungul anilor electorali 2008 si 2009 in privinta cotei unice este sugestiva: renuntarea atat de usoara la impozitul progresiv si toata sovaiala de-a lungul campaniei prezidentiale alieneaza si putinii oameni cu studii superioare care imbratiseaza principiile fundamentale ale stangii. Ciudat e ca, asa cum reiese din unele sondaje de opinie, impozitul progresiv, bine comunicat, ar fi putut fi un stimulent electoral.

Mai mult, stanga social-democrata tace, refuzand sa confiste teme care i-ar veni ca o manusa intr-o logica ideologica corect asumata: ecologia, noile generatii de drepturi, influenta corporatismului asupra pietei muncii (in contextul atomizarii si disolutiei sindicale) sunt subiecte ingropate de partidulete sau de ONG-uri interesate sa bifeze subiecte in cautarea finantarilor.

PD-L e interesat sa ii ofere PSD acelasi tratament de care are parte pe dreapta. Trebuie eliminat avantajul PSD de unic partid de stanga, avantaj important in negocieri si in legimitarea electorala. Democrat-liberalii incearca marea cu degetul, fiind dispusi sa dea o sansa fiecarei optiuni. Sugestiva este situatia grupului independentilor lui Oprea: acolo, unii parlamentari plecati din PSD si PNL au ajuns mai intai in PD-L, de unde, la comanda, au devenit brusc independenti. Strategie lui Basescu la nivel parlamentar e similara celei practicate de partidul dominant in fiecare judet: nu-si afilieaza direct primarii din alte partide, ci ii foloseste in momentele importante. Dornic sa-si consolideze majoritatea parlamentara, PD-L are nevoie sa-si justifice imagologic actiunea politica si sa lase fara obiect discursul despre tradare al opozitiei. Un partid, suma a vointei celor care nu se mai simt reprezentati de sistemul partinic, e o solutie la indemana. Cu atat mai bine cu cat solutia e de stanga.

Incercari anterioare

Episodul din 1997 e cel mai cunoscut moment al ruperii PSD. Valoarea sa simbolica a fost decisiva pentru alti potentiali insurgenti de stanga. Esecul rusinos al ApR la alegerile din 2000 a aratat cat de greu, pragmatic, e sa constuiesti un nou partid care sa fie validat de electorat. ApR-ului i-a lipsit decisiv componenta organizatorica. Mai mult insa, i-a lipsit liderul: pe cine spune ca nu se poate mai rau ca Geoana in dezbaterile publice, il invit sa vada prestatia lui Melescanu din dezbaterea dinaintea turului I al alegerilor prezidentiale din 2000.

Mai recent, Cozmanca, iesitul din adormire, si-a permis sa vada in comunism nu o ideologie, ci un model de organizare. A vrut sa faca perestroika cu Oprescu pe post de Gorbaciov. Alianta Nationala de Stanga era partidul care urma sa sustina si sa consfinteasca victoria primarului Capitalei. Marginalizatii din PSD si-au trait insa un al doilea deces politic. Neputincios, pana si Cozmanca a disparut de langa Oprescu in ultima saptamana dinaintea alegerilor din 22 noiembrie.

Catre un nou partid de stanga. Concluzii

Un nou partid de stanga ar trebui sa aiba clar conturate dimensiunile discursiva si organizatorica:

- in aceasta perioada dificila, punerea pe picioare a unui partid e un lucru extrem de costisitor. Fara finantarea facilitata de democrat-liberali, pare chiar un lucru imposibil. Si in aceste conditii, pericolul unei constructii politice artificiale, care nu va fi validata de electorat in 2012, nu e mai putin prezent.

- discursiv, un nou partid de stanga are nevoie de lideri care sa articuleze si sa sustina o pozitie politica. La prima vedere, binomul Grupul de la Cluj – Oprescu ar putea functiona. Care va fi insa pozitia tradatorilor condusi de Oprea, in conditiile in care ei ar fi interfata fondurilor venite dinspre PD-L? Cum poti construi ceva credibil cu Oprea, Ontanu si cu ceilalti politicieni care nu vorbesc decat ca numar?

In relatia teoretizare – implementare, un nou partid de stanga asteapta rezultatul Congresului PSD. Cei din exteriorul si interiorul PSD vor forta in februarie sau martie cucerirea PSD din mana gruparii Geoana-Hrebenciuc-Dragnea-Vanghelie. E momentul decisiv pentru existenta acestui Brutus pentru Cezarul social-democrat.

Concluzionand, din prisma incercarilor anterioare si a realitatilor politice actuale, viabilitatea electorala a unei noi constructii politice de stanga e indoielnica. Ma aventurez sa spun ca, daca va exista, artificial insa, va fi doar pentru a valida imagologic actiunea politica a PD-L. Indiferent de evolutii, problemele stangii reprezentate de PSD raman si par a se inscrie tot mai puternic in ceea ce cunoaste stanga la nivel european. Daca va continua sa le bage sub pres, PSD va avea aceeasi surpriza, trezindu-se de fiecare data pe locul II. Tot mai probabil insa, nici macar victoria de duminica seara nu va mai exista.

miercuri, 23 decembrie 2009

Prins intr-o Revolutie care nu ma priveste

Aveam 4 ani in decembrie 1989. Nu intelegeam prea mare lucru din ce se intampla in tara in acele ceasuri.

Nu sunt istoric. Nu ma intereseaza astazi sa aflu cu precizie ce s-a intamplat. Nu vreau reconstituiri la minut, savante sau tabloide, ale destinului unor oameni care, mai mult sau mai putin contingent, au avut legatura cu Revolutia. Am ideile mele, simple, neatinse, despre ce a fost. Nu le comentez insa cu nimeni, caci nu ma ajuta in niciun fel.

Sunt satul ca de atatia ani ne purtam crucea, facand din ultimele zile ale anului momente in care, ca nicaieri in lume, ura apare cu atata intensitate in mass-media. Apar revolutionari care urla, se cearta intre ei, in functie de simpatiile politice. Darama mituri si apar drept vanatori de recompense. Am vrut libertate pentru a fi noi cei privilegiati, par a spune urletele lor care te incarca cu jena ca la noi nici macar democratia nu o pot aduce niste oameni onorabili.

Dreptul la libertate e sfant intr-o democratie. Asimilarea lui presupune insa decenta. O singura stire zilnic la TV ar fi suficienta in locul inflatiei de opinisti si reluari care ne fac sa nu mai intelegem nimic, sa scapam inca o data momentele cruciale printre degetele neintelegerilor noastre.

Mi-e de-ajuns cu traitul in trecut. E suficient ca la 20 ani de la revolutie mascam lipsa unei idei despre cum am putea trai mai bine prin etichetarea unora drept „comunisti” si a altora „anticomunisti”. Daca ne vom intoarce mereu la Ion Iliescu nici macar moartea lui nu va avea valoarea izbavitoare pe care, in lipsa mintii limpezi, o intuim.

Revolutia nu are in niciun fel legatura cu mine, cel de acum. Nu imi apartine, e straina de viata mea. E parte a oamenilor care au trait pentru ea, murind, sau a celor care refuza sa creada ca s-a terminat. Pentru toate aceste motive, prefer ignoranta americanului prins in treburile Craciunului decat glasul celor care ne tot aduc aminte ca ne-am ucis conducatorul de ziua nasterii Domnului.

marți, 15 decembrie 2009

Lenin sau genetica politica basesciana

Traian Basescu este numele sub care sta al doilea deceniu al politicii romanesti post-ceausiste. Urmasul lui Ion Iliescu.

Traian Basescu nu are nevoie de liberali decat din pozitia de trofeu. Majoritatea care sa guverneze e gata.

Cand are totul, toti se intreaba ce va construi Basescu in cel de-al doilea mandat. Prezumtia de ziditor ii e acordata in mod logic: nu mai are ce distruge. Unii vorbesc de revenirea la iliescianismul tarziu, altii se gandesc la reconciliere. Totul sub zodia „Guvernului competent”.

Primele semnale ale celui de-al doilea mandat arata insa cu totul altceva. Basescu, intr-adevar, construieste. Construieste insa un spatiu politic din care sa-l extraga pe cel care, ascultator, ii va lua locul in 2014. Pentru ca nasterea politica a noului prezidentiabil portocaliu sa fie cat mai lipsita de chinuri, e nevoie ca la social-democrati si la liberali temeliile ultimilor 5 ani sa fie daramate de puciuri interne.

Basescu pare a trai cu Lenin ca model de comportament politic. Dupa ce si-a asigurat majoritate parlamentara, acum alimenteaza gruparile disidente din PSD si PNL, formate din aliati de conjunctura.

Desi utilizeaza metode diferite, Basescu ii trateaza similar pe Nastase si pe Geoana. Pe Nastase l-a emasculat politic dupa 2005, rapind PSD avantajul de a avea un prezidentiabil clar conturat si credibil. Dosare de coruptie, debarcarea din fruntea partidului cu ajutorul aripii reformatoare clujene – reteta stiuta. Pentru Geoana va conduce o operatiune dupa acelasi tipar. Bazandu-se pe greselile actualului presedinte al PSD, ii va alimenta din nou pe clujeni, va atentiona baronii ca justitia nu doarme cand ei huzuresc prin judete, va urmari, prin toata gama de actiuni posibile (filmuletul e un exemplu), sa distruga si bruma de credibilitate a lui Geoana (pe care, vrand-nevrand, l-au votat 5,2 milioane de romani). Obiectivul – teren pustiit in PSD pentru 2014 si deruta mare in 2012 la alegerile locale si parlamentare.

La liberali, gandul guvernarii nu are cum sa nu produca vise umede. Mai ales ca e vorba de un partid renumit pentru eterogenitatea sa. Bresa a fost creata. Frustarile celui debarcat nedrept in 2009 sunt numai bune pentru a da glas si expresie publica unui sentiment care le face cu ochiul celor din teritoriu, liberali cu o perceptie asupra relatiei stat-partid la fel de non-ideologica ca a democrat-liberalilor sau a social-democratilor. „Europeanul cu papion” Tariceanu e util, atat timp cat e controlat de grupuri de interese evaluate drept legitime de catre depozitarul puterii. Sicanele fostului premier la adresa lui Antonescu si lupta de convingere in subteranele partidului sunt menite sa-l extraga, prin creare unui context de tip „sau-sau”, pe actualul lider liberal de pe culoarul pe care l-a construit abil pentru prezidentialele din 2014.

Sa contemplam, asadar, primele miscari ale geneticianului politic Traian Basescu. Intr-un spatiu politic pe care il doreste aseptic (etapa I), urmareste combinarea si recombinarea moleculelor, genelor si cromozomilor portocalii (etapa a II-a). Daca ii iese primul pas, atunci dinastia politica devine realitate: Basescu nu e genul de politician care sa candideze singur si sa iasa pe locul al II-lea.

vineri, 27 noiembrie 2009

Crin Antonescu – cel mai bun consultant politic din Romania

Initial, ideea am vazut-o aici. Pe 24 noiembrie, Crin Antonescu spunea: „Nu i-as recomanda lui Mircea Geoana să accepte sustinerea lui Vadim Tudor pentru că i-ar demobiliza pe ceilalti”. Antonescu iesise deschis la bataie cu Basescu. Nu voia parca sa-l lase pe Geoana sa faca vreo declaratie asemanatoare cu cea din 2004 care i-a adus celebrul apelativ din partea lui Ion Iliescu. De altfel, noua coalitie PSD-PNL a lucrat foarte curat in aceasta saptamana: liberalii s-au aliat cu maghiarii, iar social-democratii au negociat cu Vadim, impunandu-le strategia „anti” (injuri pe cine nu votezi). In esenta, e vorba de aplicarea principiului matematic al tranzitivitatii, totul in slujba Marii Coalitii „Anti”.

Aseara, Traian Basescu este surprins la „Realitatea Zilei” cu garda jos. Filmuletul de la Ploiesti din 2004 il pulverizeaza iar raspunsul e pe cat de anemic, pe atat de neconvingator. Imediat, Crin Antonescu e in direct la TV de 3 ori : „Stirea Zilei” (A3), „Ora de foc” (RTV) si „Sinteza Zilei” (A3). Peste tot, aceeasi replica: Basescu trebuia sa spuna ca nu a lovit niciodata un copil. Dupa 3 ore de deliberari cu stafful de campanie, Presedintele preia linia de raspuns. "Niciodată în viaţa mea nu am lovit, nu am bătut un copil". In opinia mea, a sunat la fel de fals precum declaratia lui Clinton in cazul Lewinski.

In general, dincolo de abilitatile profesionale, diferenta dintre marii consultantii politici si restul se este urmatoarea: primii sunt intotdeauna ascultati si luati in seama de politicienii pe care ii consiliaza. In trei zile, ceea ce a spus Crin Antonescu a fost ascultat si pus in practica de cei mai importanti doi oameni politici ai momentului, finalistii cursei prezidentiale, Basescu si Geoana. E o performanta cu care, probabil, niciun consultant politic din Romania nu se poate mandri.

luni, 23 noiembrie 2009

Ganduri la cald dupa alegerile de azi

- Electoratul lui Traian Basescu este electoratul PD-L. Efortul de containment al PSD si PNL, de care vorbeam la un moment dat, a reusit. Abia foarte tarziu, in campania electorala, Basescu a inceput sa contracareze strategia coalitiei „anti”. Dovada e prestatia presedintelui la cele doua dezbateri, cand a incasat, a inghitit in gol si a ripostat firav. Ideea liderului conflictual trebuia anihilata.

- Geoana a ratat momentul de a decola spre Cotroceni. Discursul lui din aceasta seara a fost unul extrem de neinspirat si prost jucat, contrastand cu prestatia liniara de vineri de la dezbatere. Este poate dezamagirea unui rezultat pe care il spera mult mai apropiat; se gandea poate chiar la o supriza. In final, probabil, diferenta va fi undeva la patru puncte procentuale in favoarea lui Basescu. „Analistul” Basescu de ieri, care vedea o diferenta de aproximativ 10 procente, pare un tonomat de acelasi calibru cu cele de la Sinteza Zilei.

- Referendumul e o gura de oxigen nesperata pentru Basescu. Mai mult insa, rezultatul dovedeste esecul PSD de a avea un raspuns coerent asupra temei. Daca oamenii din teritoriu primeau sarcina de a nu vota, atunci referendumul nu trecea. Un mic efort si cei 50,16 nu ar fi existat.

- Crin Antonescu a reusit ceva ce putin credeau realizabil: desteptarea tinerilor. Am stat trei ore si jumatate la coada, la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti, si am putut observa cum 70% din cei de acolo il sustineau pe Crin. Era o atitudine pe care nu am mai vazut-o din 2004.

- Sorin Oprescu a demonstrat ca uneori trebuie sa iti vezi lungul nasului. La cati bani a bagat in aceasta campanie, nu stiu pe unde va scoate camasa. Bugetul Capitalei in urmatorii trei ani va fi marcat de aceasta lupta electorala – o piatra de moara pentru viitoarea realegere. A mai pierit si mitul Cozmanca, a carui retragere din stafful de campanie al Doctorului cu doua zile inainte de sfarsitul campaniei a trecut neobservata si nemediatizata.

- Vadim isi joaca in continuare rolul de bufon (nu putea sa isi lase electoratul nedistrat), dar a lasat clar sa se inteleaga ca e dispus sa negocieze cu oricine. Chiar cu Basescu, cel pe care l-a injurat cu spor in toata campania.

- Gigi Becali si-a incheiat partitura dictata de Hrebenciuc, a trecut neobservat in campanie (spune ca a cheltuit doar 8.000 euro) si doreste sa se inhame – el spune ca foarte hotarat – la finalizarea demolarii politice a lui Basescu.

- Efortul UDMR de reinnoire, prin Hunor Kelemen, nu a prea prins la electoratul maghiar, care a stat acasa. Nu conteaza totusi, maghiarii spun transparent ca de maine incep negocierile. Vor la guvernare, o spun deschis si e loc de discutii cu toata lumea.

- A fost o zi a inflatiei de exit-poll-uri. Interesanta a fost manipularea liberala, care a dat pe piata, prin sms si in online, scoruri „aranjate” ale sondajelor. O manipulare pentru ca Antonescu sa poata prelua cu succes discursul anti-moguli si fraudare de la Basescu si Vadim.

Concluzia: o zi la fel de amestecata ca si cele pe care le-am trait la ultimele doua randuri de alegeri. Poate imi sunt mai clare gandurile la rece.

luni, 16 noiembrie 2009

Dictatorul Basescu. Fiti mai creativi, baieti!

L-am auzit aseara pe profesorul Teodorescu la emisiunea lui Radu Tudor de la Antena 3 vorbind despre pericolul pentru democratie pe care il reprezinta Basescu. E un discurs tot mai prezent in expozeurile militantiste ale „tonomatelor”, preluat intens si de politicieni. Sper sa dispara cat mai rapid si sa nu il mai aud in turul al doilea.

Un scurt exercitiu de argumentare, dupa modelul lui Valentin Stan:

Băsescu a scăpat porumbelul: „Avem prea multă democraţie!” S-a corectat imediat: „...ăăă, prea multă birocraţie!” - Gandul, 16 noiembrie 2009

„Traian Băsescu: Mie mi-e foarte greu să conduc o structură în mod democratic, eu pot să conduc structuri administrative.” - RADOR - RRA - DEUTSCHE WELLE, 23 Februarie 2004 (o declaratie pe care adeptii teoriei ar fi putut-o gasi foarte usor, dar pe care nu am auzit-o pana acum reluata in mass-media).

In consecinta, domnule Gadea, Basescu este antidemocratic. Un dictator, un tiran adevarat. Urmasul in viata al lui Ceausescu, dupa cum spune si domnul Ion Iliescu.

Foloseste in vreun fel, dincolo de acoperirea spatiului de emisie, aceasta strategie taberei anti-Basescu?

Inainte de a da un raspuns, vreau sa evoc un aspect interesant. Intr-un sondaj din aceasta toamna, nedat publicitatii si facut pe cateva mii de subiecti, la intrebarea „care a fost cel mai bun Presedinte al Romaniei”, un sfert dintre romani l-au preferat pe Ceausescu, urmat de Basescu si Iliescu. Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost al patrulea, avand dublu fata de primul presedinte cu adevarat democratic al Romaniei, Emil Constantinescu.

Desi s-au obisnuit cu beneficiile marunte ale democratiei, romanii prefera aceeasi atitudine paternalista. Intr-o perioada in care tot mai multi simt criza economica sau o percep ca pe o amenintare importanta, nevoia de protectie din partea statului se manifesta pregnant. Tatucul e mai prezent ca niciodata.

A-l asemana pe Traian Basescu cu un dictator si cu Ceausescu e o miscare care, pana la urma, i-ar putea folosi actualului presedinte. Dupa ce ii alaturi condamnarea comunismului si transferul de dosare ale Securitatii catre CNSAS, alaturi de sustinerea unor intelectuali anti-comunisti (declarati asa, e drept, dupa Revolutie), latura profund intunecata, stalinista, din portretul „dictatorului” Basescu dispare. Ramane imaginea parinteasca, impaciutoare, a celui care vegheaza peste popor pentru ca acestuia sa-i fie bine.

Solutiile facile sunt o realitate curenta in strategiile mediatice si politice din Romania. Demonizarile par eficiente prin simpla lor punere in practica. De cele mai multe ori apare insa inadecvarea. In forul lui cel mai intim, OTV-ist, poporul gandeste altfel. Etichete construite imagologic in zeci de ani in Occident cad la primul vant intr-o tara a opozitiilor de tip hegelian. E poate de neinteles, de neacceptat. In goana dupa voturi insa, ce gandeste poporul ar trebui privit cu mai multa atentie. Nu de alta, dar sunt atatea alte argumente care ii pot veni de hac lui Basescu!

joi, 12 noiembrie 2009

Mana intinsa care nu spune o poveste electorala

Imi staruie in minte in aceste zile – e de inteles de ce – replica personajului lui Dinica din „Filantropica”: „Mana intinsa care nu spune o poveste... nu primeste nimic”. Cum tot mai sunt 10 zile pana la primul tur al alegerilor prezidentiale, incerc sa elucidez care e povestea pe care ne-o spun maretii nostri candidati, cei mai importanti dintre ei.

Basescu este singurul care spune o poveste coerenta. Prezinta un argument cap-coada. Vorbeste despre Parlament ca sursa a raului, despre privilegii, spune ca responsabilitatea gestionarii crizei economice nu revine guvernantilor Romaniei si, deci, el nu este vinovat. Vorbeste atat de firesc despre modernizarea statului suspendandu-si mandatul de cinci ani. Nu cauta responsabili, ci dusmani ai poporului. Marea problema a presedintelui e ca nu vorbeste despre nevoile oamenilor, despre agenda populatiei. Cand romanii se plang de economie, de locuri de munca, de pensii si salarii, te poti racori 5 minute injurand parlamentari imbuibati, dar e cert ca nu o sa iti fie tie mai bine si o sa revii invariabil la ce te doare. Si atunci cauti vinovati. Povestea lui Basescu e, deci, necredibila.

Geoana incearca sa vorbeasca despre nevoile oamenilor, respectand ad litteram sondajele. Repeta obsesiv temele de interes pentru cetateni. Arunca, in stilu-i clasic, propuneri disipate, mai bune sau mai rele, realiste sau fanteziste, prea putin integrate in ceva coerent. Spera ca alegatorii sunt cei care vor uni punctele si-i vor scrie povestea. Prea multe ingrediente, carora li se adauga inconsecvente si atitudini sovaielnice asupra unor teme decisive (precum sistemul de impozitare).

Nici Antonescu nu are o poveste. El e vocea unei atitudini fata de politica. Bun-simt, o numesc liberalii. La nivel strategic, Antonescu e vocea introducerii unei moralitati elementare in spatiul polis-ului. O idee generoasa si binevenita (mai putin recognoscibila insa in declaratiile recente ale liderilor liberalilor), avand in vedere atitudinea generala a populatiei fata de politica. Din pacate, neaducatoare de voturi. Problema e ca o stare nu se poate povesti. Mai mult, bunul-simt pe care declarativ il vor toti si nimeni nu prea vrea sa il practice ma trimite la ideea lui „alungati lupii” din 1990. Frumos, inadecvat si, deci, ineficient.

Sorin Oprescu are doar atitudinea poporului. Nu e loc de niciun fel de poveste. Indignarea si empatia bine jucate tin loc pentru orice. Frazele sale sunt golite de sens pentru orice ar avea minima preocupare de a pricepe ceva. Cuvinte mari si atitudini transante in confuntarea cu viata – iata ce ne livreaza primarul Capitalei. „Ce” si „cum” sunt intrebari receptionate teatral, deturnate de la sensul unei curiozitati firesti si expediate cu raspunsuri demne de calatorii unui imaginar tramvai care ar lega Piata Amzei de Piata Matache.

Concluzia inventarului e amara: sunt prea putine povesti. Chiar discutam cu colegii la inceputul campaniei: Ce blestem o fi pe poporul asta de a ajuns sa aleaga intre povestitori atat de stangaci?

luni, 9 noiembrie 2009

S-a terminat turul I. Incepe negocierea pentru turul al II-lea

Dupa doua saptamani de campanie electorala, concluzia e simpla: turul I s-a incheiat. In ciuda unor ratacite sondaje Gallup, finala din 6 decembrie se va disputa intre Basescu si Geoana. Actional si discursiv, toti cei 4 candidati importanti accepta acest lucru, cautand o pozitionare cat mai favorabila pentru turul al II-lea.

Traian Basescu a dat startul recuperarii electoratului liberal pierdut. Vrea guvern de dreapta, PD-L-PNL, cu premier democrat liberal. La Buzau, unde si-a amintit de primul miting al defunctei Aliante D.A., mai lipsea doar sa mai verse proverbiala lacrima. Refuzul ferm al lui Antonescu nu l-a deranjat, ci l-a pus parca in situatia unui parinte care-si priveste blajin copilul care greseste, dar despre care are convingerea ca se va indrepta. Glasul presedintelui a fost preluat imediat de premierul desemnat Negoita, care-si dorea si el reluarea mariajului pentru un tur doi linistit pentru Basescu.

Mircea Geoana a facut pentru prima data apel la partidele neparlamentare, la Becali si Vadim, semn ca cei doi corifei ai inadecvarii politice au o zestre electorala deloc neglijabila. Majoritatea careia liderul social-democrat i-a devenit purtator de cuvant puncteaza imagologic prin declaratia comuna din Parlament privind bugetul, precum si prin atitudinea constanta fata de Croitoru si Negoita. Desi nu s-a mai intamplat o intalnire a Coalitiei 65% cu premierul, legaturile sunt inca stranse. Declaratia lui Antonescu, de la emisiunea 100% a lui Turcescu de sambata, privind sustinerea lui Geoana in eventualitatea unui tur doi impotriva lui Basescu e primul pas catre devoalarea unui scenariu pe care multi il intuiesc. E primul semn explicit al resemnarii antonesciene, dincolo de discursul sau electoral.

Antonescu pare a fi interesat doar de modul in care isi va negocia viitorul dupa 22 noiembrie. In ultima saptamana, a fost vioara intai in speculatii electorale. Si-a dat cu parerea despre Basescu si Geoana la RealitateaFM, optand definitiv pentru reprezentantul stangii in emisiunea aceluiasi Turcescu de la Realitatea TV. Prin declaratia referitoare la Vadim si la Becali, a parut ca e in cautarea voturilor unor tribuni prea putini preocupati sa vorbeasca cu propriul lor public. Antonescu lupta pentru cat mai mult in turul I, desi stie ca locul III e maximul pentru el. Acum exista insa si o miza interna: liderul liberal nu mai e atat de dispus sa renunte la presedintia partidului chiar daca nu prinde finala si ia in calcul optiunea de a-si prezenta prada dupa razboi, dupa 6 decembrie, ca pe un argument al continuitatii. Dintr-o alta privinta, prin declaratiile lui Antonescu si ale lui Orban, PNL transforma obsesia anti-Basescu in frustrare contraproductiva electoral. Antonescu apare drept un locotenent boem si bun de aratat din cand in cand al celui care va ajunge in turul al doilea.

Oprescu interpreteaza si el partitura lui Antonescu, doar ca o canta la masa mogulului electoral Basescu. Declaratiile precum cea conform careia 88% din electoratul sau navigheaza catre presedinte in turul al II-lea arata a invitatie la un dialog care sa nu dea impresia capitularii. Semn ca traseul ii e clar, doctorul il ataca pe Geoana, incearcand sa sporeasca diferenta dintre presedintele PSD si Basescu din primul tur. Toata acoperirea mediatica de care beneficiaza, generoasa de altfel, va fi orientata catre atacul la baioneta impotriva celui care i-a frant visul in 2006.

In acest tablou al certitudinilor, un singur lucru nu e transat: diferenta intre primii doi in primul tur. Urmatoarele doua saptamani vor urmari sa limiteze incertidinea. Pastrandu-se totusi aparenta competitiei, dezbaterile publice (daca vor avea loc) vor fi lupta a doua echipe (Basescu – Oprescu vs. Geoana - Antonescu), in care restul candidatilor vor fi asemenea unor copii care dau mingea mai repede sau mai lent catre jucatori, in functia de preferinta pe care au. Media va alerga linistita pe culoarul ei, cautand sa fie catalizatorul unei polarizari cat mai pronuntate pentru ultima batalie din 6 decembrie.

miercuri, 4 noiembrie 2009

Gand despre anticipate

Asa cum bine spunea, Croitoru si-a facut datoria. Greu de presupus cu ce a fost platit martiriul sau. La urma urmei, poate putina atentie dupa o viata traita in umbra e visul oricarui economist. Asa cum s-a intamplat si azi in Parlament, probabil ca pe Croitoru l-a orbit poezia. A lui Blaga, a lui Basescu, nu mai conteaza.

Dupa respingerea Guvernului propus, ne aflam pe taramul ipotezelor privind alegerile anticipate. O sa auzim in zilele urmatoare scenarii de tot felul legate de posibilitatea organizarii lor, intr-un moment in care traim banal tot felul de premiere politice. Rational, pentru viitorul Presedinte miscarea ar fi foarte buna. Bonus electoral valorificat, din nou o premiera in Romania.

As vrea insa sa aud din gura celor care vor sustine ideea dizolvarii Parlamentului un singur lucru: degeaba facem anticipate daca votam in sistemul electoral testat la alegerile generale din 2008. Eventual, astept un proiect de lege rapid depus in Parlament, care sa prezinte o optiune ferma (daca se vrea, adecvat la sistemul „unicameral 300”). Doua sunt dupa mine posibilitatile: vot majoritar intr-un tur de scrutin, ca la alegerea Presedintelui Consiliului Judetean, sau majoritar in doua tururi, ca la alegerea primarului.

Suntem poate prea departe de astfel de calcule. Referendumul pentru unicameral si pentru reducerea numarului de parlamentari, vizand modificarea Constitutiei, ar putea face discutia despre sistemul electoral doar o problema de ordin secund, cronologic vorbind. La ce bun sa modifici legea electorala daca mai intai trebuie sa modifici Constitutia? Consider insa ca e oportun sa fie gandita, macar o singura data, o schimbare politica in toata profunzimea si urmarile ei. Impunerea unor alegeri, fie ele si anticipate, desfasurate dupa reguli pe care sa le inteleaga toata lumea, ar fi un demers necesar, coerent si argumentat.

Scenariul unei lovituri de maestru a lui Basescu

Saptamana trecuta, intr-o vizita la Botosani, Mircea Geoana isi permitea un moment de realism rupt de obisnuitul sau discurs prezidential. „Fiara este ranita, dar inca mai rasufla”, spunea candidatul PSD, referindu-se la Traian Basescu. Desi scopul era acela de a mobiliza si conserva mobilizarea activului social-democrat, indemnul trada in fapt teama fata de miscarile unui politician care, in 20 ani de politica, numai previzibil nu a fost. O mica dovada a venit in doar cateva ore. Cu portavocea in mana, Basescu ii linistea macar pe moment pe fermieri, intorcand in favoarea sa o situatie aparent fara iesire. Lovitura de maestru e insa in pregatire. Ceea ce urmeaza e o combinatie intre intuirea unui traseu si desenarea acestuia.

Referendumul, tema care a inghitit efortul comunicational prezidentiabil de la inceputul campaniei, pare a nu avea greutatea necesara securizarii turului doi. Asa cum anunta si Sebastian Lazaroiu, Basescu trebuie si va veni cu o alta tema, cu alte mesaje. Cand pe agenda populatiei temele economice sunt atat de prezente si tinand cont ca economia nu e tocmai punctul forte al discursului si actiunii prezidentiale, gandul ne duce, oarecum firesc, catre o alta diversiune.

Eronat, as spune. Basescu, printr-o miscare abila, poate intoarce dezbaterea temelor economice in favoarea sa. Intrebarea fireasca este cum. As spune ca e nevoie doar sa orchestreze in folos propriu cadrul in care se va purta discutia.

Oricate programe economice ar propune candidatii, oricat de pertinente ar fi acestea, niciodata ele nu vor fi un subiect interesant pentru cetateni. Intr-o vreme in care faptele nu pot fi mimate, discursul salvator este cu atat mai putin eficient. Demersurile de genul „vorbesc in continuu pentru a se intelege ceva” sunt ecranate de campania electorala. Singurul mod in care tema economica poate fi adusa din mintile alegatorilor pe lista de atribute decisive in alegerea electorala este personificarea dezbaterii, prin utilizarea credibilitatii unor economisti recunoscuti la nivel public.

Basescu a incercat aceasta prima oara cu Isarescu, sfarsind resemnat intr-o prima etapa cu Croitoru, consilierul care astazi isi va epuiza voiajul bulversant in lumea mare a politicii. Reincalzirea solutiei din 1999 este putin probabil sa aiba loc dintr-un motiv personal si banal: guvernatorul BNR nu joaca decat la sigur si nu-si risca pozitia pana nu se linistesc apele. Putand fi sau nu parte a unei strategii, presedintele ar putea incerca cealalta varianta la indemana, care si-a manifestat interesul pentru a fi prim-ministru. Aceasta solutie ar avea marele avantaj de a crea mare panica in randul Coalitiei 65%. Despre Mihai Tanasescu e vorba.

Cum pentru Romania lumina vine astazi de la FMI, Tanasescu devine licuriciul de care avem nevoie: profesionist, serios, tehnocrat, cu bune rezultate in trecut. Cum Geoana, din considerente de teoria balantei de putere in PSD, nu-si permite nominalizarea unui premier iar Johannis si-a cam pierdut aura (finantist „de renume mondial” nefiind niciodata), Basescu ar confisca problema. Ar nominaliza pentru pozitia de prim-ministru un om pe care PSD nu ar putea sa il respinga, i-ar transfera responsabilitatea politicilor economice si si s-ar prezenta cu noua gaselnita in turul al II-lea, unde i-ar arata ferm contracandidatului solutia sa in carne si oase. De notat ca nici nu trebuie sa se ajunga la vot in Parlament. Va fi scenariul Croitoru upgraded. La consultari, Basescu va marsa pe tema economiei cand va auzi iar de Johannis, va spune ca face din nou un compromis major nenominalizand pe cineva din PD-L si il va invita apoi la microfon de Tanasescu. Pentru ca miza e atat de mare, la nivel discursiv (tinand cont de docilitatea portocaliilor), Basescu poate condamna politica economica a Guvernului Boc, acuzand PDL-PSD si dispensandu-se de oameni ca Pogea sau Videanu.

O singura intrebare ramane: de ce/pentru ce ar accepta Tanasescu nominalizarea? Reticentele fostului ministru de finante ar veni tocmai de la pozitia extrem de dificila in care si-ar pune partidul din care provine. Ar fi constient ca este jokerul aruncat pe masa pentru ca Basescu sa castige marele pot. L-ar interesa insa pe Tanasescu asemenea detalii? Tind sa cred ca nu. Jocul ultimelor luni pe care il practica reprezentatul Romaniei la FMI tradeaza dorinta acestuia de a se intoarce de la Washington pentru a fi noul stapan al Palatului Victoria. Presa a speculat in ultimul timp despre relatia sa mai tensionata cu Mircea Geoana, efect probabil si a ceea ce s-a intamplat in decembrie 2009 cu alesul ministerelor. Pe langa aceste speculatii insa, e de subliniat tot baletul acestui finantist din ultima luna: a anuntat ca banii nu se dau fara buget si a adus FMI la Bucuresti (avantajandu-l clar pe Basescu), a venit la negocieri in Kiseleff optan sa stea la masa de partea PSD, pentru ca luni sa vorbeasca despre necesitatea concedierilor din sectorul public (avantaj inca o data Basescu). Vi se pare ca Tanasescu nu ar fi hotarat?

duminică, 1 noiembrie 2009

Pentru cine candideaza Oprescu?

De la inceput trebuie spus ca o astfel de intrebare este situata in paradigma prezidentiala. De cand candideaza, Basescu nu are contracandidati, ci doar firavi reprezentanti ai unor grupuri care lupta contra poporului. Un pas strategic reusit si o miscare politica dusa la desavarsire.

Ca urmare, in aceasta campanie, adversarul nu este Geoana, ci cosmopolitul trio Iliescu – Hrebenciuc – Vanghelie, la care se adauga din cand in cand, pentru gust, Dan Voiculescu. Antonescu este si el papusa omnipotentului Patriciu sau, daca e sa ne luam dupa Sever Voinescu, intruchipeaza un alt candidat al lui Iliescu.

Realitatea sta cu totul altfel in cazul candidatului Oprescu. Pentru Antonescu si Geoana, asocierile basesciene sunt simple si chiar asteptate atacuri de campanie. Prin dinamica politica si prin pozitiile pe care le detin, cei doi sunt in pozitia de a genera teme si subiecte (e adevarat, rareori tangentiale cu agenda populatiei) care sa faca aceste atacuri derizorii.

Independentul Oprescu, opinist pe teme de actualitate politica, nu reuseste sa deturneze cadrul impus de strategia prezidentiala. Asa cum spunea cineva zilele acestea, primarul Bucurestiului vobeste cel mai frumos si cel mai convingator despre..nimic. De aceea, tema cea mai de interes in legatura cu el este „pentru cine candideaza?”, cu variatiunea „mai candideaza?”. Tragic pentru doctor, prezumtia unei candidaturi oneste nu ii este acordata decat intr-o prea mica masura, lucru pus in evidenta si de ultimele sondaje de opinie.

Istoria ultimelor luni demonstreaza pe deplin o asemea afirmatie. Dupa pseudo-anuntul de la emisiunea lui Cristoiu din vara, Oprescu candida pentru Iliescu, care ii dadea astfel o lectie lui Geoana, isi lua partidul inapoi si reusea sa schimne si locatarul de la Cotroceni cu un apropiat de-al sau. In toamna, dupa spusele edecului comunist, Oprescu era candidatul lui Basescu, momit de marinar pentru a-i reduce sansele lui Geoana in turul I si, eventual, in turul al II-lea. La un moment dat, a devenit candidatul lui Patriciu, nemultumit se zice de performanta electorala a lui Crin. In cele doua saptamani de criza guvernamentala si politica, toata lumea se intreba daca primarul va mai candida. Anuntul a mai lamurit apele, insa temerile au revenit odata cu depunerea candidaturilor, cand se specula ca semnaturile ar fi din nou un impediment major. In aceste zile, Oprescu candideaza pentru Antonescu, care se gandeste sa-i propuna sa se retraga si sa-l sprijine- o masura disperata a liberalului pentru un iluzoriu azi tur doi. In acest context, toate incercarile doctorului, serioase mai mult (nominalizarea lui Daianu) sau mai putin, sunt firave diversiuni. Daca vrea sa fie cu adevarat un candidat, Oprescu trebuie sa spuna credibil pentru cine candideaza. Altfel, va ramane un interesant trandafir la butoniera altor politicieni, de la Grivco sau de aiurea.

vineri, 30 octombrie 2009

Socrate vorbeste la OTV

Scriu dupa doua zile in care am incercat sa-mi regasesc cuvintele. Imaginile de acum doua zile m-au trimis catre inceputuri. La Agora si Atena. Ceea ce n-am putut patrunde in patru ani de facultate mi s-a aratat acum. Am iesit din pestera. Soarele meu este la OTV. De acolo imi vorbeste Socrate.

Aparent, universul unui om care ajunge acasa dupa ce se termina „Sinteza Zilei” nu mai poate fi tulburat de nimic. Zappingul devine cel mai bun somnifer. Politicienii din tura de noapte sau ciudatii scoti din noptierele mogulilor pavoazeaza nediferentiat singurul moment de spiritualitate pe care mi-l permit zilnic – somnul.

Marti seara, rutina mi-a fost intrerupta in urma unei intamplatoare descinderi pe OTV. Acolo, o „cina cea de taina” damboviteana. Basescu asculta supus. I se puneau intrebari. Vocea superior-dezgustata a lui Liiceanu facea pasi in mocirla pe care ar patrona-o institutional presedintele. Razand, candidatul se arata ferm. Fara compromisuri. Maieutic. Patapievici scruta orizontul intelectual al invitatului. Se ambitiona sa para hotarat. Nu-si pregatea intrebarea, ci morga pe care trebuia sa o adopte. In cadru, Rodica Culcer parea un copil zburdalnic, bucuros ca i s-a intors taticul acasa. Ciocolata?

M-am uitat atent jumatate de ora. Nu, nu era TVR Cultural. Ceva tranzactii intre moguli si nu stiu eu? Chipul si vocea egala cu sine ale lui Diaconescu ma trezesc si imi alunga dilemele. Izbavitor, stiu ca vor mai fi cateva minute cu Basescu la GDS. Apoi ramane cum am stabilit. Dupa o saptamana de cautari, l-au gasit mort pe Nicu... Nicu, cel cu orgia in padure, posibila victima a primei vanatori de oameni din Romania. Ma linistesc. Femeia posedata de o armata de draci imi pune insa capac definitiv.

Inteleg ca suntem in campanie electorala si ca OTV are mare potential. Dar cum sa dai inregistrat acolo intalnirea lui Basescu cu intelectualii de la GDS? Oare strategii portocalii vor sa-l vanda pe Basescu ca pe un tehnocrat, pe principiul ca cei care urmaresc considera semn al profesionismului ceea ce nu inteleg? Sau Basescu, ascultand, raspunzand si dand profetic verdicte, in mijlocul poporului, fie el si intelectual, e primul pas tactic catre bunul-simt pe care-l Presedintele cauta sa-l promoveze?

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Intre a-l confisca pe Johannis si a fi liderul majoritatii 65%

Saptamana aceasta a adus in politica mare un nou nume: Klaus Johannis. Numele sau a reusit sa polarizeze, i-a stat contrapondere nu lui Lucian Croitoru, ci lui Traian Basescu; bonus, au iesit sondaje de opinie ad-hoc care sa testeze acceptabilitatea propunerii de prim-ministru. Dupa ianuarie 2010, probabil Johannis va deveni o prezenta constanta pe lista prezidentiabililor despre care poporul isi va da cu parerea.

Crin Antonescu si-a savurat victoria. A fost cel care a initiat singura motiune de cenzura ce a dus la doborarea unui Guvern in 20 ani de democratie. A spus de fiecare data ca propunerea Johannis este a PNL. Dupa desemnarea lui Croitoru, a plusat si l-a asumat pe primarul Sibiului intr-o formula presedinte-premier. A iesit stire dupa stire.

Dupa sarja lui Basescu cu desemnarea lui Croitoru, cu dizolvarea Parlamentului si organizarea referendumului, Johannis parca a ramas al nimanui si al tuturor. Ca la conferinta de presa solitara de dupa intalnirea cu liderii celor 5 formatiuni care il sustineau miercuri. S-au auzit voci izolate din PSD, PC, PNL, UDMR (confuz si interpretabil, ca de obicei) si Minoritati, dar Coalitia celor 65% nu a mai vorbit. Gandul unor majoritati volatile, aratandu-se mereu cu degetul maghiarii, a pus stapanire pe comentatorii spatiului politic. Intr-o perfecta orchestrare bazata pe o Constitutie clara, dar in legatura cu care tocmai juristii se feresc sa se pronunte ferm (uitati-va la pudibonderia lui Eckstein Kovacs de ieri, care parca prevedea nostradamusian viitorul si nu citea un text legislativ), s-a desprins ideea ca oricum nu conteaza majoritatea, atata timp cat se va intampla scenariul devoalat de Videanu: la a doua incercare, de teama anticipatelor, guvernul v-a trece cu 99%.

Multi l-au privit in aceasta saptamana pe Crin Antonescu ca pe liderul Coalitiei anti-Basescu. S-a vorbit de o relansare a drumului sau catre Cotroceni. In mod normal, altii s-au intrebat cum de s-a raliat Geoana la demers. In cazul motiunii de cenzura, poate e mai usor de explicat: PSD trebuia sa arate ca e in opozitie, ca e un partid serios si consecvent; discursul lui Geoana din Parlament, dupa unii analisti, a fost peste Antonescu si macar la acelasi nivel cu Tariceanu, justificand onest optiunea opozitiei. Cum s-a ajuns insa la acceptarea nominalizarii lui Johannis, cand PSD avea atatea alte optiuni (Tanasescu, Georgescu)?

Logica dupa care a actionat PSD a fost cea a turului doi, care sa-i dea posibilitatea celui care ajunge acolo sa aiba deja bazele unei coalitii care sa-l sustina. Avand in vedere sondajele CSOP, CCSB si INSOMAR din aceasta saptamana, numele celui care ajunge in turul 2 este destul de clar: Geoana. Este activat astfel electoratul liberal, caruia i se construieste o miza pentru a se prezenta la vot. Se incearca in acest fel si compensarea alienarii unei parti a electoratului de stanga pe care o produce Sorin Oprescu, tot mai vehement impotriva PSD si parte a unei echipe ce imagineaza un nou partid de stanga.

La intrebarea daca nu aceasta saptamana s-ar putea sa-l propulseze decisiv pe Antonescu, raspunsul tine de matematica parlamentara. Dupa efuziunea liberala, ceea ce le ramane de facut pesedistilor este afirmarea superioritatii lor partinice (numar de parlamentari si de alesi locali, care le da posibilitati crescute de negociere), dupa principiul ca atunci cand cineva mare se aliaza cu cineva mic, vocea celui mai mic ajunge sa nu se mai auda. Daca in campania care urmeaza alianta este tinuta in viata, pe agenda publica, atunci PSD isi poate vedea linistit de campanie, pentru a-si fructifica potentialul de organizare. Ca un element important, trebuie spus ca numirea lui Johannis i-ar fi daunat in primul rand lui Geoana si nu lui Basescu, legitimandu-l pe Antonescu si generandu-i pobleme in propriu partid (cine isi inchipuie ca Johannis putea fi dat chiar asa usor jos, sa se uite la cazul Tariceanu).

Geoana a anuntat astazi ca l-a sunat pe Johannis pentru a avea duminica o intalnire a coalitiei celor 65%, incercand astfel sa preia initiativa si sa dea semnul ca ceea ce a fost perfectat miercuri inca functioneaza. Probabil ca Antonescu va iesi personal din aceasta logica, asa cum a mai incercat, prin declaratii de la sediul PNL. In acest timp insa, Geoana va vorbi in numele unei majoritati (nu doar a PSD), afirmandu-si imaginea anticonflictuala si de unificator pe care vrea sa o arate in campanie. Chiar daca va fi reprezentat prin Orban, PNL va fi acolo.

Asadar, Johannis a plecat de la a fi al PNL si al lui Antonescu. In saptamanile care urmeaza, va fi disputat intre coalitia celor 65% reprezentata de Geoana si Antonescu. In binomul confiscarea lui Johannis – liderul celor 65%, rezolvarea ecuatiei turului doi poate veni tocmai de la al doilea termen, la picioarele caruia se va aseza, suplimentar, un candidat la Palatul Victoria, unul dintre atatia, insa. Ramane de vazut!

vineri, 16 octombrie 2009

Prezidentiabilii pentru 2014

Intr-o discutie cu un consultant de peste mari si tari, am auzit o poveste interesanta: a doua zi dupa ce John Kerry pierduse in 2004, un guvernator il contactase deja pentru o discutie exploratorie in legatura cu prezidentialele din 2012. Consultantul s-a simtit initial flatat de propunere. Erau doar 8 ani pana atunci. Mai apoi si-a dat insa seama ca era doar pe lista de „a doua zi”. Morala intamplarii nu are legatura atat cu numarul de consultanti din SUA, cat cu ce inseamna constructia unui prezidentiabil peste ocean.

Salut astfel „occidentalizarea” discutiei despre prezidentiabili si ma alatur demersului pe care mi-l propun cei de la Far. Iata deci prezidentiabilii mei pentru 2014, cu subiectivismele de rigoare (ordinea conteaza):

Daca iese Basescu in 2009:
PSD: Victor Ponta, Radu Mazare, Mihai Tanasescu, Cristian Diaconescu.
PD-L: Liviu Negoita, Mugur Isarescu.
PNL: Bogdan Olteanu, Klaus Johannis.

Daca pierde Basescu in 2009:
PSD: Mircea Geoana.
PD-L: Traian Basescu.
PNL: Bogdan Olteanu, Klaus Johannis.

luni, 12 octombrie 2009

Motiunea ca o povara

La aceasta ora, succesul motiunii de cenzura este o mare necunoscuta. Mai mult, suntem in zona cautarii alibi-urilor.

In week-end, PSD a incercat sa-si puna in practica strategia de back-up daca motiunea nu trece: tradarea maghiarilor. Geoana si Hrebenciuc au vorbit deschis despre acest lucru pentru a deturna atentia de la ceea ce s-ar putea specula in legatura cu PSD. La social-democrati, avantul lui Crin (vot la vedere, cine nu se conformeaza pleaca) n-ar functiona niciodata. S-a vazut la celebra motiune din 2007.

Maghiarii continua vesnicul balet. Au semnat motiunea surprinzator, optand pentru un guvern cu „aripile taiate”. A parut ca negocierile cu PD-L au esuat sau cel putin nu puteau functiona in logica Guvernului Boc 2. Aseara insa, jocul s-a reanimat la negocierile maghiaro-portocalii. UDMR e iar pragmatic. Parca il aud pe Verestoy: „daca votam, noua ce ne iese? Ne mai gandim.” Spre deosebire de restul partidelor, verzii nu au nimic de pierdut si totul de castigat. Intrebarea e daca puterea vine mai devreme sau mai tarziu in Harghita, Covasna sau la Bucuresti.

Liberalii merg pana la capat, mai mult in virtutea consecventei si a inertiei. Votarea motiunii duce mingea in terenul lui Basescu si in logica procentelor din Parlament, unde PNL e doar al treilea. Deviza galben-albastrilor: „daca nu pica, ceilalti sunt de vina. Noi ne-am facut datoria!”. Johannis pare o figura de stil, mai mult o solutie discursiva decat una reala.

PD-L manevreaza in subteran. La sedinta de Guvern o sa fie puhoi de ordonante. Panica pare sa domneasca printre portocalii care isi anunta pe surse mai intai demisia (pentru a infirma apoi ferm), negociaza cu UDMR la ceas de seara si vaneaza parlamentari la bucata. Chiar daca par increzatori, dupa cum arata Flutur, Boc&Co. sunt mai preocupati sa isi asigure o plecare cu sarsanalele pline, pe ultima suta de metrii.

La cum arata miscarile din ultimele zile din politica romaneasca, motiunea pare o mare bataie de cap abatuta asupra partidelor. Cuvantul de ordine e prudenta, asigurarea spatelui, vorba care lasa loc de manevre. Nimeni nu vrea sa-si faca portavoce din motiunea de cenzura ce are sanse de a fi prima adoptata in 20 de ani de democratie autohtona.

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Prea multe intrebari despre un singur candidat. Oprescu

Dupa indelunga gestatie a ideii candidaturii, in aceasta saptamana ne-am fi asteptat ca Sorin Oprescu sa aiba toate raspunsurile pregatite, cu care sa ne mitralieze in stilul unui Boc dotat cu tot ce ii trebuie. N-a fost insa cazul. Candidatura doctorului e plina de intrebari si dileme strategice.

Luni lansare la Bucuresti, joi seara in direct la Sinteza Zilei (un succes, dupa audienta), sambata la Arad si Timisoara. Suficiente prilejuri pentru ca „doctorul social” sa ne lumineze.

Luni am fost partasii unui discurs de un populism care l-ar face invidios si pe Basescu. Un discurs picatura cu picatura parca luat din peroratiile peripateticului marinar. Cu diferenta specifica majora: atacul la Iliescu si Geoana („Ieri s-au pupat în bot iar astăzi se înjură. Azi spun despre ei că sunt destepţi, ieri spuneau că sunt prostănaci.”). Semnalul a parut clar: la lupta ca independent, dar ca independent de stanga, care e alaturi de oameni si ii condamna pe deviationisti, un termen luat parca din jurnalul tineretilor lui Cozmanca.

Interventia lui Iliescu, care dadea glas evidentului (macar discursiv), a avut rezonanta pentru independent. Zvonul „iepurele lui Basescu” parea veridic: un atac impotriva sistemului fara a denunta capul sistemului. La Gadea, Oprescu a inceput sa vorbeasca, enigmatic insa, de dosarele dinastiei Basescu-Videanu la Capitala. Macar ca referire, si Basescu devenise parte a problemei.

Sambata continuarea: atac total cu subiect si predicat impotriva lui Basescu. Curios, atacul a fost rapid parat de Blaga, invinsul de la Bucuresti. Ca o paranteza, imediat Boc i-a raspuns lui Geoana, ceea ce demonstreaza macar pozitionarea si diferenta de grad pe care o fac cei de la PD-L. Pe ce considerente oare?

Atacul a dat impresia unui Oprescu membru al coalitiei anti-Basescu. Parea o pozitionare surprinzatoare si oarecum perdanta, cu practic acelasi discurs anulandu-se de pe pozitii antagonice. La doar cateva ore, a venit un element suplimentar: doctorul vorbeste despre „clica lui Geoana”, care „oricum nu reprezintă nici electoratul PSD, nici electoratul de stânga”. O revenire normala la castravete am zice, dar minora fata de reactia impotriva lui Basescu.

Pe scurt, Oprescu ii ataca saptamana aceasta mai intai pe Geoana si Iliescu, ajunge fulminant la Basescu, se intoarce la candidatul PSD, pentru a vorbi in trecere si despre prietenul Crin. Joi vorbeste despre guvern de uniune nationala, sambata vrea guvern de tehnocrati, unii poate de prin partide. Vorbeste despre un program scurt care sa aduca liniste in tara, dar singurul lucru prin care se remarca e tonul ridicat al discursului. Ca sa fiu rautacios, daca la Bucuresti am auzit de autostada suspendata, ma tem ca in aceasta campanie nu vom auzi nici un astfel de proiect din gura doctorului (e adevarat, nu stiu cat iar folosi lui Oprescu o asemenea abordare).

Cat mai rapid, Oprescu trebuie sa ia cateva decizii majore, pe care sa le urmeze si pe care ne-am fi asteptat sa le ia pana acum: pozitia fata de Basescu si Geoana, alaturi de o tema majora de campanie, mai aplicata decat tema independentului (care e doar un mijloc).

Intrebarile in cel priveste, dupa aceasta saptamana, sunt tot mai multe. Dupa „da”-ul candidaturii, doctorul trebuie sa lamureasca „cum”.

L-a derutat pe Oprescu pozitia lui Iliescu si incearca o repozitionare sau merge pana la capat cu atacul la Geoana? Cu ce poate veni Oprescu intr-un peisaj saturat de Parlament unicameral, pensii nesimtite, criza economica? In ce fel se va raporta Oprescu la o posibila adoptare a motiunii de cenzura si la formarea noii majoritati parlamentare PSD-PNL? Va mai conta atunci mediatic (vectorul sau electoral esential)? Il ajuta cu ceva sa aiba si el o parere in legatura cu temele lansate si dominate de altii?

miercuri, 26 august 2009

O linie sau un fum

Monica nu mai scrie de ceva vreme. Rasuceste creionul intre degete, uneori il trece insinuant prin gura. Sunt ticuri pe care tine sa le pastreze. Priveste tacuta la cei de langa ea, tinand sa-i studieze cu coada ochiului. Tin tigara in mana intr-un fel dumnezeiesc, ofteaza in gand cand ii vede tragand din ea. Se uita cu jind la Elena.

Gaseste ca e o forma interesanta de a-ti construi o personalitate. Personalitatea ta tacuta. Avatar transpus in viata de zi cu zi. Celor de langa ea le iese atat de bine! In fum, in degete care pipaie usor, fara cuvinte, ei par ciudat de interesanti. Respira frumos, imperial. Ii e atat de ciuda pe ea, ca strange dureros creionul galben intre degete. Inghite in gol.

Saluta din mers si pleaca. In subteran, isi arunca geanta prea lunga de pe un picior pe altul.

Are atata nevoie de incredere, de putere. Se simte slabita si mica. Nici urletele cu care isi inunda interiorul nu mai trezesc ecou. Ranjeste cand stramb, cand tamp. Tacerea tampeste, isi zice.

Iese de la metrou pe repede-inainte. Doar un batranel ii impiedica exaltarea, pasind prea incet pentru zbuciumul ei.

- La dracu, tataie, misca-te mai repede. E panica. Vine Madonna.

Batranul se uita atent si amuzat la ea, masurand-o pe sub ochelari si cautandu-se in buzunar:

- Si virgina de-ai fi si tot n-ai intelege ce se intampla acolo. Ia de-aici o tigara! Calmeaza!

Instinctiv, Monica isi scoate creionul care-i strangea parul:

- Un creion pentru o tigara. Ia cu incredere. Tampeste!

luni, 3 august 2009

Miza PSD pentru Oprescu – o iluzie

Sunt multi care vorbesc despre candidatura lui Sorin Oprescu la prezidentiale ca fiind dictata de mobilul castigarii controlului, formal sau informal, asupra PSD. Ajuns Presedinte, doctorul ar urma sa preia rolul de tatuc de la Iliescu, sub privirea sarisfacuta a acestuia. Cel putin finalist in toamna, Oprescu ar urma sa ii ia locul lui Geoana, dovedit astfel ca impotent politic. Cele doua variante sunt visele umede ale sustinatorilor interesati ai primarului Capitalei. Voi arata in continuare de ce, indiferent de rezultatul candidaturii sale, Oprescu nu are cum sa devina vreun Basescu pentru PSD.

1. Oprescu castiga alegerile prezidentiale. De ce spun ca influenta lui Oprescu asupra PSD nu poate fi niciodata echivalenta cu cea a lui Basescu asupra PD-L?

Dupa 2001, Basescu a fost una din ultimele verigi impotriva pesedizarii tarii. Cand primarii cadeau ca mustele in plasa lui Cozmanca, Basescu era ultimul bastion. Urla ca apucat la Capitala impotriva Consiliului rosu si impotriva lui Nastase. Fara el, PD probabil nu ar mai fi existat. Ascensiunea partidului i se datoreaza aproape in intregime, este rezultatul strategiei sale. Obedienta de azi a PD-L pe acest tip de rationament se bazeaza: „fara marinar am fi fost prea putin sau n-am fi fost deloc”.

PSD functioneaza dupa alte tipare de raportare la lider. Cei care intre 2003 si 2004 spuneau, nu fara argumente, „partidul sunt eu” (Iliescu, Nastase, Mitrea, Dan Ioan Popescu), au primit dupa 2005 lectii dureroase de la partid. Cele doua Congrese au aratat cum puterea in randul social-democratilor, spre deosebire de administratia romaneasca, era profund descentralizata. Modelul liderului providential, care necesita ascultare oarba, apare drept desuet pentru reprezentatul stangii in Parlament. E adevarat insa, in toti acesti ani, rezultatele au fost ale partidului si nu ale vreunui lider national.

Ajuns presedinte, Oprescu isi poate restabili legatura cu PSD prin numirea unui social-democrat in locul lui Boc. Nastase, Geoana – variantele nu sunt prea multe. Totusi, cel numit va exercita de facto puterea in Romania si in partid. Nefiind purtat de o structura partinica spre Cotroceni, primarul Capitalei nu va fi in pozitia lui Iliescu dintre 2000 – 2004; intr-o functie mai mult decorativa, va asista la dezmatul social-democratilor pe care, formal, el ii va legitima. Odele vor lipsi sau vor fi ipocrite, semn ca cei tradati in trecut nu uita raul, dar se obisnuiesc cu binele.

2. Oprescu pierde in turul al II-lea in fata lui Basescu. Primarul Capitalei nu se va intoarce pe un cal alb in Kiseleff. Pesedistii vor fi foarte pragmatici: il vor prefera pe acela care ii va mentine sau ii va readuce la putere (in functie de ce se va intampla pana la alegerile prezidentiale).

Daca pana in decembrie PSD se mentine la guvernare, negocierea cu Basescu invingator va fi una dureroasa. Concesiile vor fi tot mai multe, poate insuficiente in lupta cu liberalii pragmatici. Va fi ca la Pacea de la Buftea-Bucuresti, din 1918. Mentinerea partidului la putere ar putea astfel conserva conducerea PSD, chiar cu Geoana Presedinte, o varianta de altfel comoda si pentru Basescu. Complicatia cu Oprescu n-ar avea sens.

Cu un PSD deja iesit de la guvernare si invins la prezidentiale, situatia va fi mai complicata. Congresul din 2010 va fi unul cu scantei, un test pentru unitatea baronilor locali, care vor fi pusi in situatia de a negocia nu resurse, ci viitorul politic al partidului. In acel moment, Oprescu va fi cel care a pierdut de doua ori in fata lui Basescu, un primar general care nu a facut nimic pentru Bucuresti si care a incercat sa fuga de responsabilitate mutandu-se la Cotroceni, un individ putin apreciat in partid pentru lenea, miserupismul si aroganta sa, un tradator in 2008. Greu de crezut ca partidul ii va acorda increderea. Va cauta poate un nou nume, un discurs frumos, dar ferm, un Ponta sau un Cristi Diaconescu (dezavantajat totusi de posibilitatea de a fi numit un Geoana 2).

Daca Oprescu candideaza si nu ajunge nici macar in turul al II-lea, destinul sau politic pare paralel atat cu PSD, cat si cu un nou mandat la Bucuresti. Revenind insa, observam ca intrarea in cursa a Doctorului, pusa pe seama dorintei sale de deveni un Fat-Frumos al social-democratilor, nu se justifica. Ruptura din 2008 e mai profunda decat pare la prima vedere. Motivul unei candidaturii ar putea fi cautat in chestiuni mai putin politice, dar mai lumesti: ma gandesc atat la orgoliul personal, cat si la dorinta unor grupuri de interese economice de a reveni la putere dupa ostracizarea dictata de Basescu si ai lui. Altfel, scenarii romantice rosii cu Doctorul sunt doar cancan politic!

luni, 20 iulie 2009

Campania prezidentiala, pe partea economica sau PSD si Tanasescu

Fata de anul trecut, in 2009 avem o tema de campanie: criza economica. Orice incercari de a impune ca tema majora un alt subiect par infantile si provoaca hohote de ras. Ceea ce se poate face insa este distragerea atentiei opiniei publice cu subiecte usoare, dar nenumarate, care omoara zilnic problema centrala: guvernarea nu reuseste in niciun fel sa reactioneze in avantajul populatiei.

Strategic, de cateva saptamani, PSD incearca sa realizeze un framing care sa ii maximizeze sansele la prezidentiale: guvernarea lui Boc, girata de Traian Basescu, ca si guvernarea Tariceanu, este incompetenta in fata crizei. Furtul „a la Ridzi” e binevenit, infatisand aripa portocalie a guvernarii nu doar incompetenta, dar si corupta. Ca sa arate ca nu glumeste, PSD a venit cu un plan de masuri anti-criza, pe care incearca sa le bage pe gatul Guvernului pentru a puncta si mai puternic in comunicarea publica adormirea lui Boc&Co. La o adica, planul poate functiona si ca alibi pentru iesirea de la guvernare.

Functional, PSD incearca sa isi joace abil rolul de „good cop” la guvernare, mizand pe ceea ce ii atinge cel mai tare pe romani in aceste zile: locurile de munca si nivelul de trai. Cat de tare reuseste totusi PSD sa puna in practica acest plan?

Aici sunt doua mari probleme (care, asa cum vom vedea, se reduc la una singura): credibilitatea mesajului si credibilitatea emitatorilor.

1. Credibilitatea mesajului. Cele 24 masuri ale PSD suna bine. Totusi, social-democratii patimesc de pe urma potopului de promisiuni electorale din toamna. Prea putina lume mai e dispusa sa se uite macar cu atentie la ce se promite. Mai mult, putinele masuri anti-criza ale lui Boc, de factura social-democrata, sunt confiscate comunicational de democrati-liberali, lipsindu-i pe rosii pe un „captatio benevolentiae” ce le-ar fi oferit prilejul de a arunca o bruma de credibilitate asupra restului de masuri.

2. Credibilitatea emitatorilor. PSD nu are comunicatori economici puternici si credibili. Nita pluteste nedeterminat in mentalul colectiv, intr-un minister despre care lumea nu prea intelege de ce exista; Iulian Iancu e prea putin prezent, desi expertiza lui in domeniu economic este cvasi-recunoscuta. Mediul de afaceri, analistii economici si sindicatele sunt circumspecti, tratand si ei politic situatia: vorbesc prea mult despre problemele economice, analizand cu neincredere propunerile partidelor.

In cazul PNL, situatia e la fel de tragica: Crin Antonescu planteaza gogorite electorale cu ajutorul „armeanului competent”, preluand populismului desantat din toamna al PSD. Cu TVA de 15%, cota unica de 10%, simularile economice pot fi incurajatoare, dar in contextul actual ele nu vor trece mai mult de pagina de hartie. Cu trubadurii Antonescu si Vosganian, credibilitatea este si ea, in acest spectru, o pasare rara.

Intrebarea (nu de 1000 de puncte, dar de cateva procente bune) ar fi cum ar putea reusi sa-si asigure PSD credibilitatea mesajului sau economic. As incerca un raspuns, pe care multi il intuiesc: repatrierea lui Tanasescu, a carui capacitate de a gestiona economia nu o contesta nimeni in Romania. Care ar fi insa motivul pentru care Tanasescu s-ar intoarce la la Washington, in conditiile in care situatia PSD nu este tocmai roza? Aici ar putea exista doua variante: comisar european sau guvernator BNR. Cum Europa nu ne iubeste prea mult si o sa ne iubeasca si mai putin dupa raportul de tara, pozitia la BNR este cea mai ravnita. In plus, asigura o vizibilitate si o importanta in plan intern sporita. Ultimele stiri despre cum a cheltuit Isarescu o transa din imprumutul FMI pentru a mentine cursul arata o ascutire, diplomatica totusi, a cutitelor pentru ce va urma in toamna in cazul BNR.

Iata, deci, strategia social-democrata: pana in septembrie, PSD va urla despre criza economica cu tot ce poate scoate pe piata, va incerca sa faca subiectul arhi-vizibil, asteptand in toamna de la Tanasescu credibilizarea si legitimarea discursului sau de catre noul guvernator BNR. Care va vorbi despre motoarele nesanatoase ale cresterii economice din ultimii cinci ani, despre masuri gresite, pro-ciclice, ale guvernantilor, intr-o eufonie cu prezidentiabilul Geoana. Semne, sa recunoastem, exista...

P.S: Daca acest framing va esua, campania prezindentiala va fi la fel de terna ca in 2008, cu consevarea status-quo-ului si cu Basescu inca 5 ani la Cotroceni.

vineri, 3 iulie 2009

Solutia politicienilor tineri. Care solutie?

Auzim de cativa ani buni despre intinerirea clasei politice. Alaturi de integrarea in NATO si in UE, noile fete in politica sunt panaceu. „Durerea spatiului public” trece ca prin minune daca judecam politicienii dupa numarul de primaveri. De cateva zile insa, gratie cazului Ridzi, asistam la inca o dezvrajire, la mistuirea inca a unui mit in focurile realitatii.

Comisia de ancheta in cazul Ridzi e mai intai un prilej de rememorare. Energia pusa in dezbateri ma trimite la imaginea dezbaterilor din CPUN, de la inceputul anilor 90. Acelasi elan, aceeasi pasiune. Difera scopurile, mult mai bine delimitate si mai marsave astazi.

Cel mai important insa, comisia mi-a dat prilejul sa ii observ la treaba pe tinerii nostri parlamentari. Cei reprezentativi, trimisi sa slaveasca cu onoare partidul. Ceea ce am vazut mi-a lasat angoasantul sentiment al nediferentierii. Nu sper la nimic pentru viitor, cand viitorul e cladit valoric prin trecut. Nimic mai adevarat pentru viitoarele repere ale clasei politice.

In schimb, peisajul e divers. Cate persoane, atatea instantieri ale arivismului. „Presedinta” Gorghiu, cautata de amanti, adusa in politica de Mihai Voicu si transferata sub protectia divortatului Olteanu – spun gurile rele. Scolita in orice, cu replica pentru orice, e demonstatia ca formele (in principal fizice) bat orice fond. Cristian Boureanu, anchetat ca „orice cetatean” de DNA, traieste mitocanismul cu candoarea revelatiei. Deputati rosii si portocalii, cercetati de acelasi DNA sau acuzati de viol, se dueleaza pentru a se fi ranit intr-o onoare care nu exista. Se fac trimiteri la „pufuleti” si „eugenii”, semn ca Robert Negoita recunoaste in sfarsit cum Parlamentul s-a transformat in gradinita. Deputatul Rizea se recuza, deputatul Voinescu caineaza in zadar poporul ce plateste concerte care in scripte nu exista, iar deputatul Banicoiu face teoria celor sapte ani de-acasa, desi i-ar zice, asa cum a facut in noiembrie 2008 cu Stolojan, vreo doua imberbului Boureanu, zis si „muci in freza”. Peste intregul peisaj pluteste umbra Monicai Ridzi, ministru la 32 ani, caine credincios al familiei presedintelui, urmas perfect in editat al premierului Boc si invatacel constiincios al bordurianului Videanu. Daca in filosofie se spune ca fiecare intrebare fundamentala poate avea o infinitate de raspunsuri, atunci la Ridzi toate intrebarile au un raspuns.

Asemenea politicieni sunt cei care vin din urma. Nu cad in extrema de a-i socoti mai buni pe cei scoliti in anii comunismului sau in cei ai capitalismului de cumetrie. Spun doar ca, se vede, tinerii nostri politicieni sunt prea devreme imbatraniti in rele. Schimbarea clasei politice in Romania, daca si cand va veni ea, va fi nevoita sa zdruncine nediferentiat acest sistem, lovind deopotriva in academicienii doctori ingineri mai vechi sau mai noi.

miercuri, 1 iulie 2009

Lupta pentru voturile Bisericii, intre emotia portocalie si pragmatismul rosu

Basescu a intrat intr-o noua faza a campaniei de realegere. Faza pe intronizari. La Slobozia si la Husi, trimitand-o si pe Elena Udrea la Manastirea Barsana, presedintele tuturor romanilor a avut prilejul sa vada ce miting electoral reusit poate iesi din stradania fetelor bisericesti. Ce sa te mai organizezi atat cand poti primi, pe partea institutionala, o simpla invitatie! Discursul discurs, baia de multime baie de multime – efect garantat!

Cum lupta electorala e dura, „colegii” de la PSD ai portocaliilor nu puteau ramane indiferenti. Daca Basescu lauda Biserica si daca Blaga vrea si el sa contribuie macar cu un aer conditionat, atunci nu se cade ca pesedistii sa stea cu mainile in san.

Raspunsul a venit grabnic. In sedinta de azi de Guvern, la propunerea Ministrului Administratiei si Internelor, Dan Nica, se discuta modificarea art. 3 din Hotararea Guvernului nr. 605/2009 privind alocarea unor sume din Fondul de Rezerva bugetara la dispozitia Guvernului. Este de precizat ca, prin Hotarare, s-au alocat 7.300.000 lei (un mizilic, aproximativ 1.746.000 euro) Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, care sa fie distribuiti apoi autoritatilor locale pentru finantarea unor obiective de investitii (in principal, restaurarea si conservarea lacasurilor de cult si a bunurilor apartinand cultelor religioase). Hotararea de Guvern a venit tocmai bine, in plina campanie pentru alegerile europarlamentare, in 13 mai, iar lista cu preafericitii beneficiari (cu nuante pronuntate de portocaliu si rosu, intuiesc) a aparut in Monitorul Oficial, pentru mobilizare, cu doar cateva zile inainte de ziua alegerilor, pe 3 iunie 2009.

Cum probabil s-au primit reclamatii de la beneficiarii care erau obligati sa cheltuiasca banii doar pentru investitii, ministrul Nica s-a gandit sa sara in ajutorul cultelor, acordandu-le libertatea maxima in schimbul limitarii libertatii de alegere in toamna. In „Nota de fundamentare” a modificarii HG nr. 605/2009, ce se va dezbate azi in Guvern, se precizeaza cu talc ca schimbarea e necesara pentru ca „unitatile de cult au nevoie de resurse financiare si pentru celelalte categorii de cheltuieli prevazute de lege”.

Daca Basescu vrea sa atinga Biserica acolo unde se descurca el cel mai bine, la coarda sensibila, Nica e pragmatic si faciliteaza contactul nemijlocit al clericilor, spre exorcizare probabil, cu „ochiul dracului”. In acest ritm, o sa vedem cum cele 10 miliarde de euro ale lui Boc, pentru investitiile publice din acest an, vor sfarsi prin noiembrie-decembrie tot in achizitii de masini, mobilier si birotica, spre delectarea clientilor politici ai prezidentiabililor.

miercuri, 24 iunie 2009

Retragerea lui Nemirschi din Guvern - nepretuita

Mazare nu vrea la guvernare. S-a vazut din detasarea pe care a afisat-o atat la Turnu Magurele, cat si aseara in emisiunea lui Ciutacu. De altfel, filosofia sa de a face politica si de a-si trai viata e una pe deplin caracterizata de relaxare.

Guvernarea nu-i aduce prea mult acestui Capone de Constanta. 1 milion de euro de la Udrea e mizilic. Nemirschi a orchestrat el cateva acte normative cu plajele, dar nimic semnificativ. Sursa finantarilor e in alta parte.

In aceste zile, cand Ridzi pune la indoiala prestigiul partidului-fanion al anticoruptiei, fostul viceprimar al lui Mazare e acoperirea, alibiul pentru tacerile lui Basescu si Boc. Daca pedelisti i-au dat NUP ministresei sportului ieri, pesedisti ar putea sa–i lase intr-un mare off-side pe Basescu&Co.

Cum? Retragandu-l pe Nemirschi. Daca tot ramane PSD la guvernare, Mazare poate schimba rapid un ilustru anonim cu un altul (oricum, se zvoneste ca in minister dicteaza secretarul general). Pierderile strategice sunt minime, castigul de imagine – nepretuit.

P.S. E adevarat ca pe baza acestei logici s-ar putea ajunge ca PSD sa isi retraga toti ministrii din Guvern (tragand cu urechea si la ce spune ANI). Dar oare nu acest lucru si-l doresc liderii social-democrati?

miercuri, 17 iunie 2009

Consecventa de ingheata apele!

O declaratie a lui Vasile Blaga, Ministru al Dezvoltarii si Secretar General al PD-L:

"As vrea sa-l vad pe presedinte ca vine miercuri la sedinta de Guvern, sa vad cine pleaca, ca pleaca cu totul, va garantez! Vor pleca cu totul, pentru ca inseamna ca nu sunt solidari cu premierul. Cui nu-i convine, pleaca! Se numeste Guvernul Boc, gaseste alti 20 de ministri si se face Guvernul Boc II." (Gandul).

Principial, ceea ce spune domnul Blaga este adevarat. Argumentul sau este pertinent.

Imi aduc insa aminte de un moment din 2007, in care Blaga si Macovei, ministrii, au refuzat sa semneze un act al Guvernului (reprogramarea alegerilor europarlamentare) din care faceau parte. Tariceanu le-a cerut demisia in numele aceleasi solidaritati guvernamentale. Atunci, Blaga nu a spus nimic. Principiile lipsa ieri au inmugurit azi.

miercuri, 10 iunie 2009

Ministerul Promovarii Personale a.k.a. Ministerul Turismului

Ajunsa ministru, Elena Udrea se simte precum un pusti de 5 ani scapat in magazinul de ciocolata. Incearca orice. Cum toate incercarile se numesc astazi proiecte si cum da bine sa ai cat mai multe proiecte, sotia d-lui Cocos e evervescenta. Are o gramada de proiecte. Zilnic. Curg idei turistice precum apele pe timp de inundatie.

Nu conteaza in niciun fel ca proiectele nu au pic de substanta sau ca descind dintr-un superficial proiect politic de devenire personala. Nu. Vorbele acestea sunt ale rautaciosilor si invidiosilor. Doamna Udrea de fapt pune in practica politica pasilor marunti pentru promovarea turismului romanesc.

Trei pasi mici anuntati astazi, 10 iunie de ministra Turismului:

• Udrea a cerut nouă milioane lei din Fondul de rezervă al Guvernului pentru activitatea salvamarilor (Monitorul de Suceava).
• Elena Udrea vrea sa darame gardul din jurul Casei Poporului (Hotnews).
• Udrea obligă hotelierii să-şi ţină uşile deschise tot sezonul estival (Gandul).

Prevad peste doua zile schimbarea numelor localitatilor patriei. Turistii nu le pot pronunta si de aceea nu vin in Romania. Trebuie masuri! Impact media maxim garantat!

marți, 9 iunie 2009

Mult si nerecunoscator acest 15% liberal!

PNL nu are viitor daca nu-si recunoaste trecutul.

In emisiunea ”Ora de foc” de la Realitatea TV a lui Adrian Ursu, Adina Valean vorbea despre blestemul liberalilor pusi in campania pentru europarlamentare sa explice deficitul bugetar lasat de guvernarea Tariceanu. Fostul si viitorul europarlamentar se exprima ironic la adresa fostului premier. Gestul lui Tariceanu, care nu s-a abtinut sa nu faca o scrisoare deschisa catre liberali si sa-i traga de urechi pe Crin&Ludo pentru rezultat, trebuia taxat. Prea impertinent Calin pe blog!

Prada amneziei bruste, Alina Valean nu-l mai recunostea pe cel care ii fusese presedinte pana acum cateva luni. Ironica, Adina Valean marturisea ca nu avea habar ca Tariceanu are blog.

Ciudat insa, pe blogul lui Tariceanu, Alina Valean e la loc de cinste, in blogroll. Curios, partenera domnului Antonescu e uituca si vindicativa tocmai cand e vorba de un apel liberal la unitate si de o mana intinsa (interesat, ce-i drept)a lui Tariceanu.

15% pare prea mult pentru cei ce uita si nu recunosc!

marți, 2 iunie 2009

Zambete electorale

Citesc acest articol din Gandul si zambesc:

• PDL-istii, fanaticii portocalii, s-au dus in Parcul Tineretului sa le prezinte copiilor, in plina campanie pentru europarlamentare, spectacolul „Scufita Rosie”. Luati de fierbinteala electorala, Boc&Co. isi dau singuri peste degete si fac campanie pentru partenerii de coalitie.

• Traian Ungureanu e dus la socializare cu copiii. Ce s-or mai fi speriat saracii copii vazand aratarea diforma care, desi nu-i poate fi negat talentul scriitoricesc, nu e tocmai bun de contacte cu alegatorii!

• Romeo Raicu, seful PDL Sector 4 ii prezinta gigantului Boc materiale electorale pentru copii inscriptionate cu „PD-L – de 1 iunie sa cresti bine!”.

marți, 26 mai 2009

Ipocrizie si falsi profeti in alegerile europarlamentare

De cand a iesit „firul” europarlamentarilor, eruditii comentatori au toti acelasi of: de ce nu se discuta in societate despre temele europene? O mostra aici. Mai nou, odata cu lansarea mai mult sau mai putin oficiala a celor trei corifei – Basescu, Geoana si Antonescu, ingrijorararea si indignarea se exprima in termenii comparatiei: de ce sa se vorbeasca inca pe acum de prezidentiale si nu despre europarlamentare?

Gasesc aceasta atitudine plina de ipocrizie si resort al unui mesianism elitist, neimpartasit si neasumat explicit. Rationamentul analistilor de tot felul sufera de doua mari erori:

-Una de documentare, atunci cand se spune ca in Europa civilizata se discuta teme europene iar la noi problemele interne sufoca avantul comunitar. Nimic mai fals. Aici trebuie sa facem diferenta intre a incerca sa dezbati teme europene si a reusi cu adevarat sa le discuti. Citeam ieri in „Le Monde” declaratia unui candidat socialist care se exprima destul de plastic, punand in evidenta ca oricat s-ar stradui el sa vorbeasca despre directiva europeana privind serviciile publice, cetatenii il intreaba despre lipsa de unitate din partidul sau. Intre Romania si Europa, ramane asadar sa comparam intentia de a dezbate teme europene, ceea ce se transpune in complicate procese mentale citite in cheie morala.

-In orice campanie electorala, se dezbat temele aflate pe agenda cetatenilor si/sau pe agenda media. Temele europene devin chestiuni esentiale pentru alegerile europarlamentare atunci cand ele sunt resimtite ca importante de catre cetateni. Nu sunt importante in sine, a priori.

N-am sa dezbat care sunt motivele pentru care temele europene sunt atat de departe de cetateanul roman. Ar trebui sa ma refer la un complicat proces decizional in UE, care nu reuseste sa-si dea o data pentru totdeauna principiul ordonator. Sau ar trebui sa ma refer la tema banilor europeni, acolo unde toata lumea spune intr-un glas „da” si clivajul politic moare din fasa.

Ceea ce spun insa este ca e nevoie de mai multa dezbatere critica chiar asupra principiilor dezbaterii europene. Fara falsi profeti si intelectuali privind metafizic in destinul poporului! Altfel o sa sfarsim, ca acum, in lamentatii savante, in generalizari pripite si in adevaruri-sentinta. Daca doar ne dam, neinformat, cu parerea despre Europa sau daca punem romanii sa discute despre energie verde si egalitate de sanse cand ei vor drumuri si locuri de munca, atunci iar o sa ne miram ca avem candidati europarlamentari care vorbesc despre arestarile din fotbal.

vineri, 22 mai 2009

Ideea ruperii de Iliescu

* un articol scris saptamana trecuta, dupa Consiliul National al PSD

Dupa aprilie 2005, sunt multi din PSD care s-au gandit la masuri drastice impotriva lui Iliescu. Multele frustari acumulate, alimentate si de pozitiile fostului presedinte, nu faceau decat sa intarate valul reformator ce bantuia Kiseleff-ull dupa Congres. Pentru acele personaje, schimbarea era Iliescu, prin trimiterea lui in randul sahistilor de Cismigiu.

Inaintea Congresului din 2006, pozitiile in PSD au devenit pragmatice, in contextul pericolului destructurarii. Nu Iliescu a ajuns presedinte de onoare, ci electoratul sau (as putea spune social-democrat, dar ar fi evident ca mint) a primit recunoastere in partid. In tot acest timp, reforma stangii, prin gasirea unor noi categorii de votanti, a esuat, asa ca recursul la tolba electorala iliesciana era cel mai facil.

Dupa 2006, Iliescu si-a jucat cu inteligenta avantajele pozitiei si sustinerii sale. Tin minte ca, intr-un sondaj din 2007, la o intrebare deschisa, 9% din cei din regiunea Moldova l-ar fi votat pe Iliescu drept presedinte. Tolerat, fostul lider a stiut de fiecare data sa afiseze transant o atitudine ironic-superioara fata de ideile lui Geoana.

Asa cum a aratat Consiliul National al PSD din mai 2009, Geoana nu a putut desprinde partidul de Iliescu. Mai mult, candidand la presedintie, si-a dat seama ca nu poate nici macar el sa se rupa de Iliescu. In lupta procentelor, divizia electorala fesenista e pretuita cam la 10%, diferenta in sondaje dintre candidat si partid. Pentru noii romantici ai stangii, a fost inca o infrangere in fata celui ce punea Piata Universitatii la reverul minerilor.

Geoana nu poate invinge decat diplomatic. Victorii percepute insa de prea putini din cei carora le cere votul. Daca ar fi fost liberal, situatia era alta. Dar Iliescu propunandu-l pe Geoana, cu toate conditionarile de rigoare, e semnul unei victorii pentru actualul presedinte al PSD si o palma pentru vechiul presedinte. Tusele discursului lui Geoana au cautat sa defineasca situatia ca atare: transfer si unitate.

PSD devine pragmatic si se gandeste la voturile directionate de partid catre Geoana in turul I al prezidentialelor. Intrebarea e daca, prin gestul de la Consiliu, aceste voturi vor fi de-ajuns pentru turul al II-lea. Altfel, Iliescu va ranji caracteristic, ca un prea batran milionar care refuza sa-si desemneze mostenitorul si le da peste nas cu fiecare ocazie nepotilor care il preseaza sa ia decizia.

duminică, 10 mai 2009

Despre prezidentiabili. Inainte si dupa sondajul INSOMAR

Traian Basescu. Cifra Presedintelui – 38% - nu merita atat interpretata din prisma prabusirii sale in sustinerea publica. Dupa cum se vede, procentele nu ajung la principalii sai contracandidati – Geoana si Antonescu – care sunt aproape la jumatatea cotei sale.

Ceea ce merita subliniat in legatura cu intentia de vot a lui Basescu este succesul misiunii de „indiguire” a antibasescienilor. Incet-incet, Basescu pare a-si fi epuizat potentialul de crestere in randul celorlaltor partide. PD-L (30,8%) si Elena Basescu (4,2%) cumulat sunt foarte aproape de procentul Presedintelui. Votul partidelor adversare lui Basescu incepe sa se distribuie in proportie covarsitoare catre ceilalti prezidentiabili.

Trebuie remarcate de asemenea procentele lui Vadim Tudor (8,5%), ale Principelui Duda (6,5%) si ale candidatului UDMR (4% - de notat ca in lipsa unei nominalizari, candidatul ia doar jumatate din cota partidului). Desi pare ca in primul tur multe din aceste procente provin de la Basescu (exceptand, desigur, UDMR), reusind tactica de fragmentare a votului acestuia, totusi, in turul doi, e problematic transferul lor catre adversarul Presedintelui. Speculand, voturile insumate ale lui Geoana si Antonescu, in acest moment, nu sunt decat 41%. Ca atare, sperantele antibasescienilor raman inca la stadiul de sperante, caci Basescu, din prisma discursului pe care il practica (apropiat de cel al PRM, dar si de cel al lui Duda), isi poate asigura linistit voturile pentru turul al doilea.

Mircea Geoana. Presedintele PSD are atat motive de bucurie, cat si de ingrijorare. Basescu scade si asta nu poate decat sa-l bucure. Nu este insa suficient, caci procentele pierdute nu se duc automat catre liderul PSD. Pe de alta parte, liderul PNL isi vede linistit de treaba, suflandu-i lui Geoana nelinistitor in ceafa si constituindu-se in locomtiva electorala pentru partidul sau.

Recentele evolutii ii fac lui Geoana sarcina mai usoara: el are nevoie in primul rand de convingerea electoratului PSD. Liderul PSD trebuie sa isi asume ferm dorinta de a candida la Presedintie (eliminand speculatiile privind impunerea candidaturii de catre baroni) si sa reuseasca sa aiba alaturi tot partidul (inclusiv pe Iliescu, oricat greu ar fi si chiar in ciuda alternativelor prezidentiale ale „edecului comunist”). Congresul National de saptamana viitoare e primul pas.

Dintr-o alta perspectiva, PSD trebuie sa gaseasca o strategie adecvata pentru contracararea lui Crin Antonescu. Strategia actuala, de a-l privi pe liderul liberal cu condescendenta si de a-i asocia limitele organizatorice ale partidului sau, pare a nu da niciun fel de rezultate. Daca Geoana nu poate trece personal la atac, devoaland schimbarea de tactica, atunci primele impunsaturi pot veni de la purtatorii secunzi de mesaj social-democrati.

Crin Antonescu. Liderul liberal e pe cai mari. In primul rand, a scapat de „povara mostenirii” PNL; prea putini pun actuala situatie a tarii pe seama vechii guvernari. In doilea rand, tocmai desemnat drept candidat oficial la presedintie, Antonescu e prezentat de sondaje drept locomotiva pentru PNL, depasirea pragului de 20% la alegerile europarlamentare putand confirma tendinta. Distanta infima de Geoana ii confirma strategia aceasta de a latra pentru orice, condamnand din toate puterile guvernarea Basescu-Geoana-Boc. Asa cum se vede, Antonescu e fericitul beneficiar al crizei economice si al derutei prezidentiale din PSD. Cand social-democratii se vor trezi si cand Basescu va accelera demagogic, iesind din ralantiul electoral, atunci este foarte posibil ca laudatul Crin sa se ofileasca sau sa caute scaparea in aliante de alcov.

Despre restul prezidentiabililor, numai de bine. Duda, Vadim sau eventualul candidat al UDMR sunt figuri pitoresti, cu termen de expirare insa in turul intai al alegerilor prezidentiale. Nimic semnificativ, asadar, in lipsa candidaturii lui Sorin Oprescu...

sâmbătă, 9 mai 2009

Romania fara Europa si Europa fara Romania

Dupa aproape doua zile de campanie pentru alegerile europarlamentare, concluzia e simpla: Romania a uitat de Europa si Europa a uitat de Romania. Cauzele sunt mai adanci decat apar la prima vedere.

La Bruxelles se incearca tot mai tare punerea la punct a Romaniei. Intr-o Europa in deriva institutionala, care-si priveste cu neincredere proiectul, tensiunile izbucnesc si vinovati, mai mult sau mai putin fara vina, apar la orizont. Insusi zvonul conditionarii imprumutului la CE pentru Romania de functionarea justitiei, aberant din punct de vedere institutional, este semnal al disperarii si al repulsiei comunitare. Germania, pilon al Uniunii, s-a saturat probabil de baletul democratic de la Bruxelles si arata cu degetul spre statul de drept din Romania. Mai putini bani, influenta oricum zero – iata imaginea noastra care se vede dinspre Bruxelles.

La Bucuresti, Romania a uitat de Europa. In mintea romanilor, Europa e o naluca: inseamna bani europeni care nu ajung insa in comunitati, inseamna institutii despre care se stiu ca sunt populate cu armate de functionari, exista Parlament care nu e chiar Parlament si exista parlamentari care par trimisi la Bruxelles in vacanta. Daca Europa a fost speranta romanilor in anii grei ai tranzitiei, acel „ce” spre care tindeam, astazi Europa e o realitate pe care nu o intelegem si, mai mult, pare a nu ne intelege. Clauza de salvgardare, libera circulatie, restrictiile pe piata muncii sunt reactii dureroase ale Uniunii la Romania.

Interesul romanilor pentru alegerile europene nu e asadar doar consecinta fireasca a interesului pentru politica. Subsidiaritatea functioneaza in Romania, fara a exista totusi cordonul ombilical cu spatiul comunitar. Europa e departe. Simtind atmosfera, politicienii romani si-au zis sa fie pragmatici si sa-si regleze disputele interne, prin intermediul Europei. In preaplinul de sondaje de opinie, niste alegeri reale sunt totusi un indicator obiectiv.

Mit sau nu, alegerile europene sunt turul zero al alegerilor prezidentiale. Pusa totusi la indoiala, cauzalitatea e acceptata la nivel partinic. Deci functioneaza. Ca atare, turul zero al alegerilor prezidentiale se face cu prezidentiabilii. PSD la Bucuresti il slaveste pe Mircea Geoana, Basescu si-a asumat statutul de „Badea Cartan” pana in decembrie sau ianuarie, iar PNL alege sa dea mesajul explicit prin lansarea oficiala a lui Crin Antonescu. Ziua Europei e doar o alta zi a romanilor in Europa geografica.

Locomotivele nu pot fi condamnate in spatiul atat de personalizat al politicii romanesti. Ele pot aduce mai multi oameni la vot. Problema apare atunci cand votul e rezultatul unor procese evaluative desprinse dintr-o alta realitate. Oamenii vor vota instinctual, neinformat, in urma propagandei. Ceea ce se intampla oricum la alegerile parlamentare si poate in mai mica masura la cele locale. Clasa politica, profesionalismul campaniilor si al oamenilor din partide sunt motivele cel mai des invocate. Probabil situatia se va schimba, Romania va fi in Europa si Europa va fi in Romania, atunci cand cineva va avea curajul de a interoga si Europa, de a-i cere sa fie si o constructie a cetatenilor, nu doar una a institutiilor.

luni, 4 mai 2009

O declaratie inteleapta: Basescu joaca cu majoritatea

O calitate fundamentala a oamenilor politici e sa fie intotdeauna de partea majoritatii. Aparent, o afirmatie banala, dar foarte greu de pus in practica, asa cum arata politica romaneasca.

Prin afirmatia de astazi legata de salariile profesorilor, Basescu demonstreaza o revigorare surprinzatoare. Animalul politic pare a-si fi revenit.

Conteaza ca un politician sa fie in stare sa isi recunoasca greselile. E un gest de mare responsabilitate. Chiar si cand se pot invoca ca justificari schimbari dramatice ale arhitecturii bugetare, e fundamental ca oamenii politici sa aiba decenta de a-si asuma proiecte politice esuate. Ca prim om in stat, Basescu se comporta astazi, printre putinele dati, responsabil.

Cel mai important aspect insa al declaratiei de azi e pozitionarea lui Basescu pe axa profesori-parinti, in problema maririi salariilor si a grevei de maine. Basescu ia partea parintilor, invoca abil interesul si drepturile elevilor. Isi cauta un aliat (posibil sa il si gaseasca) intr-o chestiune politica aparent fara scapare. Pentru copii stresati si pentru parintii isterizati, in momente decisive pentru viitorul primei categorii, presedintele arata cu degetul vinovatii cei mai la indemana – profesorii. Un calcul politic rece, in relatia profesori – copii/parinti, arata cine primeaza in matematica electorala.

Ca si in cazul eutanasierii cainilor vagabonzi, din vremea cand era primar al Capitalei, Basescu joaca cu majoritatea si bine face. Ceilalti politicieni, din pacate, bajbaie sau tac vorbind.

miercuri, 29 aprilie 2009

Cooperativa „Jurnalisti-cobai”

Doua editoriale interesante in presa de azi: Robert Turcescu – „De ce doarme capitanul? si Mircea Marian – „Adio, Basescu! E vremea cleptocratilor”. Pasul 1 si Pasul 2.

In ultimul timp, Robert Turcescu pare a fi preluat rolul de trompeta. Daca Emil Boc e trompeta guvernamentala, atunci Tucescu e trompeta societatii civile sau, pentru precizie, a presei. Oricum, cel care suflatorul pare acelasi.

Cu ceva timp in urma grizonatul intransigent lansa ideea alegerilor prezidentiale concomitent cu cele europarlamentare. Sa se termine o data cu galceava si se apuce Guvernul serios de treaba, zicea editorialistul de la Cotidianul. Nimic semnificativ, ati spune. Totusi, pentru cateva zile, subiectul a fost intens dezbatut de media. Berceanu a sarit ca ars in sprijinul ideii (cum a facut si cu povestea deconcentratelor, dornic de a compensa deficitul de simpatie pe care il are Basescu pentru el). S-au pronuntat apoi pentru linisterea involburatei opinii publice Boc si Geoana, ca lideri ai Coalitiei, spunand ca nici pomeneala cu suprapunerea (metoda de altfel draga si incercata a Marinarului). Despre rezultate nu vorbim: contingenta e de vina!

Lui Tucescu se pare ca jocul acesta a inceput sa-i placa. Interesul pe care i-l acorda cei care-l asmut face bine la orgaliul ranit de insarcinarile din trust. A prins pofta pentru un nou scenariu. Si pentru ca scenariul doi trebuie sa fie mai profesionist decat scenariul unu, jurnalistul si-a gasit aliat in persoana altui confrate de optiuni valorice si personale. Evident, povestea se desfasoara la nivel ideatic si e absolut intamplatoare. Precum pamfletele.

Scenariul inchipuit e simplu: Turcescu preia ideea vehiculata in ultimele zile conform careia Basescu s-ar putea sa nu candideze la presedintie anul acesta. Astfel s-ar exprima somnolenta prezidentiala. La prima vedere, nimic spectaculos, o ipoteza ca oricare alta. Apoi, vine editorialul lui Mircea Marian: Romania fara Basescu, condusa de cleptocrati, va fi iadul pe pamantul. Concluzia subinteleasa a „punerii-impreuna” ar fi urmatoarea: oricum ar fi Basescu, dar fara el va fi dezastru; sa candideze deci si sa castige inca 5 ani la Cotroceni.

Astept cu interes dezbaterile din presa si de la TV in legatura cu posibilitatea ca Basescu sa nu candideze. Astept odele intelectualilor si bocetele poporului, ca la arestarea lui Gigi. Cine stie, poate asa mai cresc procentele si se inverseaza trendul, prin ajutorul dezinteresat si integru al constiintelor nepatate.

marți, 28 aprilie 2009

Sondaje de opinie personala

Sondaje de opinie nu pentru cine plateste, ci dupa cum vrea cel care plateste. E sentimentul pe care il am de cateva luni, colectand din interes profesional toate cercetarile cantitative care apar. Unele extrem de ciudate, ca metodologie si finantatori. Altele provenind de la case respectabile de sondare, dar care si-au dat insa in noiembrie masura talentului.

Teoretic, limitele demersului stiintific sociologic pot functiona ca justificare pentru buna-credinta cu care sunt realizate cercetarile. Marja de eroare, probabilitatea clasica de 95%, ponderarea esantionului, schimbarea structurii demografice a populatiei. E insa extrem de dubioasa proliferarea cercetarilor, alaturi de esecul lor sistematic de a asigura o minima corelare cu realitatea.

E tot mai evident ca sondajele sunt doar instrumente de marketing politic. Efect al increderii romanesti in bandwagon effect. Nici macar cei care le comanda probabil nu au acces la date „de prima mana”. Populatia le primeste oricum prelucrate interesat. Doua exemple concrete:

- Sondajul BCS. Pare o dedicatie pentru PNL si Crin Antonescu. Intrebari formulate tendentios, PSD cu 3% in Banat, date prezentare partial (intre Crin Antonescu si Mircea Geoana in turul II cercetarea asterne tacerea). Retete clasice. Finantator este o firma americana de consultanta – Marsh Copsey & Associates -, reprezentata in aceasta zona de lume de fiul ministrului „palinca-caltabos”, Muresan. Mai mult, sondajul pare comandat din Bamboo, pentru a distrage atentia presei mondene de la fauna de Dorobanti si a-i directiona patosul jurnalistic catre animalul salbatic Base sau catre domesticul Boc.

- Sondajul politico.ro . Interesanta politica de marketing a unui site de stiri de curand lansat. Metoda poate deveni o reteta de succes pentru portalurile online: dai cu sondajul surprinzator si esti peste tot in media. 4 slide-uri ametite sunt suficiente pentru a castiga notorietate si credibilitate, se pare.

In aceasta perioada, ceea ce frapeaza e interesul acordat de media ciudatelor sondaje in dauna celor realizate de INSOMAR si CCSB. Semn ca nevoia de senzational e sapata adanc in genotipul uman si nu e doar rezultatul efortului arheologic otevist.

O industrie ce-si pune singura in ghilimele credibilitatea ar trebui sa dea dovada de un minim de responsabilitate. Un act reparatoriu. O deplasare dinspre greseala umana intentionata catre limitele modelului matematic imaginat. Nu e poate suficient, dar e de apreciat. La vidul de neincredere in institutele de sondare a opiniei publice se poate adauga decisiv, la un moment dat, sinceritatea conjuncturala a politicienilor. Un amestec exploziv. Douazeci de slideri ppt sunt prea putin pentru a stopa caderea. Astept, asadar, cu nerabdare momentul in care sondajele vor fi insotite de bazele de date care legitimeaza concluziile, atunci cand cercetarile sunt facute publice. E un gest de salubrizare a spatiului public, care ar trebui poate promovat de organele de (auto)-reglementare ale presei scrise si ale audiovizualului. Nu spun ca efectul va fi miraculos, dar macar se vor rafina, intru emanciparea consumatorilor, tehnicile de manipulare.

miercuri, 22 aprilie 2009

Adrian Nastase - comisar european?

Abilitatile diplomatic-politice ale lui Adrian Nastase sunt binecunoscute. O mostra avem aici. Fostul premier indeamna cititorii fideli ai blogului sau sa „gaseasca” o solutie sugerata. In orizontul lui nastase.wordpress.com se testeaza, pe un esantion implicat, subtil, o propunere. O idee pentru reinventarea omului politic Adrian Nastase, in urmatorii 5 ani in care nu va fi Presedinte al Romaniei. „Cazemata” Consiliului National e prea mica pentru un om care nu se resemneaza cu pozitii decorative. Nastase a rezistat pana acum eroic in aparare, dar e timpul pentru contraatac. Prin mijloacele europene, catre Europa!

Un comisar roman, om politic, pentru un portofoliu politic, zice AN. Eventual, cel al extinderii, care ar compensa deficitul de reprezentare politica a Romaniei in UE. Cel putin din punct de vedere al portofoliului, pozitia lui Nastase pare cea mai echilibrata: dezvoltare regionala, energie sau agricultura sunt doar visuri umede pentru Bucuresti. Cine isi inchipuie, de exemplu, ca noul buget al UE in domeniu agriculturii, pentru ciclul 2013 – 2020, se va negocia cu un comisar roman politic, e doar purtator inconstient de orgoliu. Daca minunea Ciolos, cu sprijin francez, se va petrece, binefacerile pentru Romania vor fi doar accidentale, bazate pe convergenta intereselor. In PD-L, cu Macovei si Boagiu in joc de glezne, tabloul e la fel de neverosimil. Justitie pentru o tara monitorizata pe justitie, sustinere pentru un fost ministru al integrarii la care suficienti oficiali UE stramba din nas?!

Pentru alegerile europarlamentare, tema comisarului se vrea a fi una remorca. Esueaza, bineinteles, „gratie” atitudinii mass-media, comisariatului xerox-urilor si anilor-lumina institutionali ce separa Bucurestiul de Bruxelles. Teza „cine castiga alegerile, da comisarul” e valida poate in politica damboviteana. Ce s-a intamplat cu Vosganian e pilda. Semnatura e a cuiva strain de turism ecumenic si mici electorali.

Sansele lui Nastase pentru a deveni comisar european ar fi si ele minime. Sunt doua cauze majore: problemele in justitie si o viitoare Comisie ce se prefigureaza a fi tot populara si tot condusa de Barroso. Actiunile sale publice legate de comisarul european al Romaniei merita insa privite cu atentie (atat politic, cat si ca invataminte despre blogul folosit ca arma comunicationala). Odata contextul schitat, e interesant care vor fi pasii urmatori.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...