Sondaje de opinie personala

Sondaje de opinie nu pentru cine plateste, ci dupa cum vrea cel care plateste. E sentimentul pe care il am de cateva luni, colectand din interes profesional toate cercetarile cantitative care apar. Unele extrem de ciudate, ca metodologie si finantatori. Altele provenind de la case respectabile de sondare, dar care si-au dat insa in noiembrie masura talentului.

Teoretic, limitele demersului stiintific sociologic pot functiona ca justificare pentru buna-credinta cu care sunt realizate cercetarile. Marja de eroare, probabilitatea clasica de 95%, ponderarea esantionului, schimbarea structurii demografice a populatiei. E insa extrem de dubioasa proliferarea cercetarilor, alaturi de esecul lor sistematic de a asigura o minima corelare cu realitatea.

E tot mai evident ca sondajele sunt doar instrumente de marketing politic. Efect al increderii romanesti in bandwagon effect. Nici macar cei care le comanda probabil nu au acces la date „de prima mana”. Populatia le primeste oricum prelucrate interesat. Doua exemple concrete:

- Sondajul BCS. Pare o dedicatie pentru PNL si Crin Antonescu. Intrebari formulate tendentios, PSD cu 3% in Banat, date prezentare partial (intre Crin Antonescu si Mircea Geoana in turul II cercetarea asterne tacerea). Retete clasice. Finantator este o firma americana de consultanta – Marsh Copsey & Associates -, reprezentata in aceasta zona de lume de fiul ministrului „palinca-caltabos”, Muresan. Mai mult, sondajul pare comandat din Bamboo, pentru a distrage atentia presei mondene de la fauna de Dorobanti si a-i directiona patosul jurnalistic catre animalul salbatic Base sau catre domesticul Boc.

- Sondajul politico.ro . Interesanta politica de marketing a unui site de stiri de curand lansat. Metoda poate deveni o reteta de succes pentru portalurile online: dai cu sondajul surprinzator si esti peste tot in media. 4 slide-uri ametite sunt suficiente pentru a castiga notorietate si credibilitate, se pare.

In aceasta perioada, ceea ce frapeaza e interesul acordat de media ciudatelor sondaje in dauna celor realizate de INSOMAR si CCSB. Semn ca nevoia de senzational e sapata adanc in genotipul uman si nu e doar rezultatul efortului arheologic otevist.

O industrie ce-si pune singura in ghilimele credibilitatea ar trebui sa dea dovada de un minim de responsabilitate. Un act reparatoriu. O deplasare dinspre greseala umana intentionata catre limitele modelului matematic imaginat. Nu e poate suficient, dar e de apreciat. La vidul de neincredere in institutele de sondare a opiniei publice se poate adauga decisiv, la un moment dat, sinceritatea conjuncturala a politicienilor. Un amestec exploziv. Douazeci de slideri ppt sunt prea putin pentru a stopa caderea. Astept, asadar, cu nerabdare momentul in care sondajele vor fi insotite de bazele de date care legitimeaza concluziile, atunci cand cercetarile sunt facute publice. E un gest de salubrizare a spatiului public, care ar trebui poate promovat de organele de (auto)-reglementare ale presei scrise si ale audiovizualului. Nu spun ca efectul va fi miraculos, dar macar se vor rafina, intru emanciparea consumatorilor, tehnicile de manipulare.