Gand despre anticipate

Asa cum bine spunea, Croitoru si-a facut datoria. Greu de presupus cu ce a fost platit martiriul sau. La urma urmei, poate putina atentie dupa o viata traita in umbra e visul oricarui economist. Asa cum s-a intamplat si azi in Parlament, probabil ca pe Croitoru l-a orbit poezia. A lui Blaga, a lui Basescu, nu mai conteaza.

Dupa respingerea Guvernului propus, ne aflam pe taramul ipotezelor privind alegerile anticipate. O sa auzim in zilele urmatoare scenarii de tot felul legate de posibilitatea organizarii lor, intr-un moment in care traim banal tot felul de premiere politice. Rational, pentru viitorul Presedinte miscarea ar fi foarte buna. Bonus electoral valorificat, din nou o premiera in Romania.

As vrea insa sa aud din gura celor care vor sustine ideea dizolvarii Parlamentului un singur lucru: degeaba facem anticipate daca votam in sistemul electoral testat la alegerile generale din 2008. Eventual, astept un proiect de lege rapid depus in Parlament, care sa prezinte o optiune ferma (daca se vrea, adecvat la sistemul „unicameral 300”). Doua sunt dupa mine posibilitatile: vot majoritar intr-un tur de scrutin, ca la alegerea Presedintelui Consiliului Judetean, sau majoritar in doua tururi, ca la alegerea primarului.

Suntem poate prea departe de astfel de calcule. Referendumul pentru unicameral si pentru reducerea numarului de parlamentari, vizand modificarea Constitutiei, ar putea face discutia despre sistemul electoral doar o problema de ordin secund, cronologic vorbind. La ce bun sa modifici legea electorala daca mai intai trebuie sa modifici Constitutia? Consider insa ca e oportun sa fie gandita, macar o singura data, o schimbare politica in toata profunzimea si urmarile ei. Impunerea unor alegeri, fie ele si anticipate, desfasurate dupa reguli pe care sa le inteleaga toata lumea, ar fi un demers necesar, coerent si argumentat.

Scenariul unei lovituri de maestru a lui Basescu

Saptamana trecuta, intr-o vizita la Botosani, Mircea Geoana isi permitea un moment de realism rupt de obisnuitul sau discurs prezidential. „Fiara este ranita, dar inca mai rasufla”, spunea candidatul PSD, referindu-se la Traian Basescu. Desi scopul era acela de a mobiliza si conserva mobilizarea activului social-democrat, indemnul trada in fapt teama fata de miscarile unui politician care, in 20 ani de politica, numai previzibil nu a fost. O mica dovada a venit in doar cateva ore. Cu portavocea in mana, Basescu ii linistea macar pe moment pe fermieri, intorcand in favoarea sa o situatie aparent fara iesire. Lovitura de maestru e insa in pregatire. Ceea ce urmeaza e o combinatie intre intuirea unui traseu si desenarea acestuia.

Referendumul, tema care a inghitit efortul comunicational prezidentiabil de la inceputul campaniei, pare a nu avea greutatea necesara securizarii turului doi. Asa cum anunta si Sebastian Lazaroiu, Basescu trebuie si va veni cu o alta tema, cu alte mesaje. Cand pe agenda populatiei temele economice sunt atat de prezente si tinand cont ca economia nu e tocmai punctul forte al discursului si actiunii prezidentiale, gandul ne duce, oarecum firesc, catre o alta diversiune.

Eronat, as spune. Basescu, printr-o miscare abila, poate intoarce dezbaterea temelor economice in favoarea sa. Intrebarea fireasca este cum. As spune ca e nevoie doar sa orchestreze in folos propriu cadrul in care se va purta discutia.

Oricate programe economice ar propune candidatii, oricat de pertinente ar fi acestea, niciodata ele nu vor fi un subiect interesant pentru cetateni. Intr-o vreme in care faptele nu pot fi mimate, discursul salvator este cu atat mai putin eficient. Demersurile de genul „vorbesc in continuu pentru a se intelege ceva” sunt ecranate de campania electorala. Singurul mod in care tema economica poate fi adusa din mintile alegatorilor pe lista de atribute decisive in alegerea electorala este personificarea dezbaterii, prin utilizarea credibilitatii unor economisti recunoscuti la nivel public.

Basescu a incercat aceasta prima oara cu Isarescu, sfarsind resemnat intr-o prima etapa cu Croitoru, consilierul care astazi isi va epuiza voiajul bulversant in lumea mare a politicii. Reincalzirea solutiei din 1999 este putin probabil sa aiba loc dintr-un motiv personal si banal: guvernatorul BNR nu joaca decat la sigur si nu-si risca pozitia pana nu se linistesc apele. Putand fi sau nu parte a unei strategii, presedintele ar putea incerca cealalta varianta la indemana, care si-a manifestat interesul pentru a fi prim-ministru. Aceasta solutie ar avea marele avantaj de a crea mare panica in randul Coalitiei 65%. Despre Mihai Tanasescu e vorba.

Cum pentru Romania lumina vine astazi de la FMI, Tanasescu devine licuriciul de care avem nevoie: profesionist, serios, tehnocrat, cu bune rezultate in trecut. Cum Geoana, din considerente de teoria balantei de putere in PSD, nu-si permite nominalizarea unui premier iar Johannis si-a cam pierdut aura (finantist „de renume mondial” nefiind niciodata), Basescu ar confisca problema. Ar nominaliza pentru pozitia de prim-ministru un om pe care PSD nu ar putea sa il respinga, i-ar transfera responsabilitatea politicilor economice si si s-ar prezenta cu noua gaselnita in turul al II-lea, unde i-ar arata ferm contracandidatului solutia sa in carne si oase. De notat ca nici nu trebuie sa se ajunga la vot in Parlament. Va fi scenariul Croitoru upgraded. La consultari, Basescu va marsa pe tema economiei cand va auzi iar de Johannis, va spune ca face din nou un compromis major nenominalizand pe cineva din PD-L si il va invita apoi la microfon de Tanasescu. Pentru ca miza e atat de mare, la nivel discursiv (tinand cont de docilitatea portocaliilor), Basescu poate condamna politica economica a Guvernului Boc, acuzand PDL-PSD si dispensandu-se de oameni ca Pogea sau Videanu.

O singura intrebare ramane: de ce/pentru ce ar accepta Tanasescu nominalizarea? Reticentele fostului ministru de finante ar veni tocmai de la pozitia extrem de dificila in care si-ar pune partidul din care provine. Ar fi constient ca este jokerul aruncat pe masa pentru ca Basescu sa castige marele pot. L-ar interesa insa pe Tanasescu asemenea detalii? Tind sa cred ca nu. Jocul ultimelor luni pe care il practica reprezentatul Romaniei la FMI tradeaza dorinta acestuia de a se intoarce de la Washington pentru a fi noul stapan al Palatului Victoria. Presa a speculat in ultimul timp despre relatia sa mai tensionata cu Mircea Geoana, efect probabil si a ceea ce s-a intamplat in decembrie 2009 cu alesul ministerelor. Pe langa aceste speculatii insa, e de subliniat tot baletul acestui finantist din ultima luna: a anuntat ca banii nu se dau fara buget si a adus FMI la Bucuresti (avantajandu-l clar pe Basescu), a venit la negocieri in Kiseleff optan sa stea la masa de partea PSD, pentru ca luni sa vorbeasca despre necesitatea concedierilor din sectorul public (avantaj inca o data Basescu). Vi se pare ca Tanasescu nu ar fi hotarat?

Pentru cine candideaza Oprescu?

De la inceput trebuie spus ca o astfel de intrebare este situata in paradigma prezidentiala. De cand candideaza, Basescu nu are contracandidati, ci doar firavi reprezentanti ai unor grupuri care lupta contra poporului. Un pas strategic reusit si o miscare politica dusa la desavarsire.

Ca urmare, in aceasta campanie, adversarul nu este Geoana, ci cosmopolitul trio Iliescu – Hrebenciuc – Vanghelie, la care se adauga din cand in cand, pentru gust, Dan Voiculescu. Antonescu este si el papusa omnipotentului Patriciu sau, daca e sa ne luam dupa Sever Voinescu, intruchipeaza un alt candidat al lui Iliescu.

Realitatea sta cu totul altfel in cazul candidatului Oprescu. Pentru Antonescu si Geoana, asocierile basesciene sunt simple si chiar asteptate atacuri de campanie. Prin dinamica politica si prin pozitiile pe care le detin, cei doi sunt in pozitia de a genera teme si subiecte (e adevarat, rareori tangentiale cu agenda populatiei) care sa faca aceste atacuri derizorii.

Independentul Oprescu, opinist pe teme de actualitate politica, nu reuseste sa deturneze cadrul impus de strategia prezidentiala. Asa cum spunea cineva zilele acestea, primarul Bucurestiului vobeste cel mai frumos si cel mai convingator despre..nimic. De aceea, tema cea mai de interes in legatura cu el este „pentru cine candideaza?”, cu variatiunea „mai candideaza?”. Tragic pentru doctor, prezumtia unei candidaturi oneste nu ii este acordata decat intr-o prea mica masura, lucru pus in evidenta si de ultimele sondaje de opinie.

Istoria ultimelor luni demonstreaza pe deplin o asemea afirmatie. Dupa pseudo-anuntul de la emisiunea lui Cristoiu din vara, Oprescu candida pentru Iliescu, care ii dadea astfel o lectie lui Geoana, isi lua partidul inapoi si reusea sa schimne si locatarul de la Cotroceni cu un apropiat de-al sau. In toamna, dupa spusele edecului comunist, Oprescu era candidatul lui Basescu, momit de marinar pentru a-i reduce sansele lui Geoana in turul I si, eventual, in turul al II-lea. La un moment dat, a devenit candidatul lui Patriciu, nemultumit se zice de performanta electorala a lui Crin. In cele doua saptamani de criza guvernamentala si politica, toata lumea se intreba daca primarul va mai candida. Anuntul a mai lamurit apele, insa temerile au revenit odata cu depunerea candidaturilor, cand se specula ca semnaturile ar fi din nou un impediment major. In aceste zile, Oprescu candideaza pentru Antonescu, care se gandeste sa-i propuna sa se retraga si sa-l sprijine- o masura disperata a liberalului pentru un iluzoriu azi tur doi. In acest context, toate incercarile doctorului, serioase mai mult (nominalizarea lui Daianu) sau mai putin, sunt firave diversiuni. Daca vrea sa fie cu adevarat un candidat, Oprescu trebuie sa spuna credibil pentru cine candideaza. Altfel, va ramane un interesant trandafir la butoniera altor politicieni, de la Grivco sau de aiurea.