miercuri, 22 octombrie 2008

Antidot din veninul mitei electorale

Nu consider cumpărarea voturilor ca fiind o problemă, ci un simptom îmbucurător de metastază. Salut mai degrabă semnalul pe care îl trage discuția despre acest subiect: un sistem e pe cale să apună iar românii își construiesc cantitativ demnitatea.

Românii nu sunt proști. 19 ani de capitalism de junglă nu puteau să treacă pentru ei precum un accelerat printr-o gară prăfuită. Începem să avem percepția valorii mărfii pe care o oferim. E ceea ce se întâmplă azi cu votul, în procesul electoral.

Voturi se vând și se cumpără la fiecare ciclu electoral în România post-ceaușistă. Discuția în piața publică despre târguielile cu ștampila este de dată recentă însă. Interesant e că ea este rezultatul falimentului unui sistem, ce se prăbușește din interior.

Pungi, plase, ulei și făină sunt tradiționalele stimulente electorale. Ele au pus baza dacă nu a cumpărării votului cetățeanului, măcar a captării bunăvoinței acestuia. Acumularea cantitativă și competiția între candidați au făcut ca miza să crească și, proporțional, „cadourile” către public să fie tot mai consistente. Banii sunt ultima redută care a fost depășită. Caracterizarea procesului electoral actual, specificitatea sa ține azi de „cât” și nu de „ce”. Într-o asemenea construcție, eșecul nu poate fi rezultatul decât al acumulării, într-un joc de tip încercare și eroare. Cu un public care este stimulat să se creadă valoros și căruia i se induce la modul cel mai direct principiul democratic „un om – un vot”, cererea va depăși în scurt timp posibilitatea de mituire. Discuția în spațiul public despre moralitatea unei practici e pretext pentru neasumarea continuării unei construcții voluntar începute. Văzând cât de sus au ajuns, oamenilor politici le e frică de înălțimea teancurilor pe care ar trebui să le ofere.

Deși paradoxal, doar banii și mita electorală pot prăbuși un sistem, omorându-l și anulându-l ca alternativă. Doar apoi apar discuțiile despre reconstrucție și despre o moralitate publică diluată în câteva principii. Ecoul în sfera publică pe care îl are subiectul demonstrează zorile sfârșitului. Tocmai de aceea, apreciez ce se întâmplă azi în România electorală. Văd semnele a ceva ce, în mod sigur, nu are cum să fie mai abject și corupt decât acum.

Românii nu se vând pentru că sunt săraci. Inechitate socială, polarizare sunt termeni savanți, inadecvați situației. Demnitatea e după mine, în plan politic, o problemă de cantitate asimilată din punct de vedere capitalist. Ne vindem pentru că devenim conștienți că votul e o marfă, asimilăm mercantil valoarea cu un preț pe care îl vrem tot mai mare și la dispoziția noastră. Dacă au nevoie de noi și ne spun cât suntem de valoroși, atunci politicienii trebuie să plătească.

Întreg peisajul îmi pare precum obținerea antidotului pentru mușcătura unui șarpe din venin.

P.S. Sunt gânduri care mi-au venit citind asta.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...