Campania prezidentiala, pe partea economica sau PSD si Tanasescu

Fata de anul trecut, in 2009 avem o tema de campanie: criza economica. Orice incercari de a impune ca tema majora un alt subiect par infantile si provoaca hohote de ras. Ceea ce se poate face insa este distragerea atentiei opiniei publice cu subiecte usoare, dar nenumarate, care omoara zilnic problema centrala: guvernarea nu reuseste in niciun fel sa reactioneze in avantajul populatiei.

Strategic, de cateva saptamani, PSD incearca sa realizeze un framing care sa ii maximizeze sansele la prezidentiale: guvernarea lui Boc, girata de Traian Basescu, ca si guvernarea Tariceanu, este incompetenta in fata crizei. Furtul „a la Ridzi” e binevenit, infatisand aripa portocalie a guvernarii nu doar incompetenta, dar si corupta. Ca sa arate ca nu glumeste, PSD a venit cu un plan de masuri anti-criza, pe care incearca sa le bage pe gatul Guvernului pentru a puncta si mai puternic in comunicarea publica adormirea lui Boc&Co. La o adica, planul poate functiona si ca alibi pentru iesirea de la guvernare.

Functional, PSD incearca sa isi joace abil rolul de „good cop” la guvernare, mizand pe ceea ce ii atinge cel mai tare pe romani in aceste zile: locurile de munca si nivelul de trai. Cat de tare reuseste totusi PSD sa puna in practica acest plan?

Aici sunt doua mari probleme (care, asa cum vom vedea, se reduc la una singura): credibilitatea mesajului si credibilitatea emitatorilor.

1. Credibilitatea mesajului. Cele 24 masuri ale PSD suna bine. Totusi, social-democratii patimesc de pe urma potopului de promisiuni electorale din toamna. Prea putina lume mai e dispusa sa se uite macar cu atentie la ce se promite. Mai mult, putinele masuri anti-criza ale lui Boc, de factura social-democrata, sunt confiscate comunicational de democrati-liberali, lipsindu-i pe rosii pe un „captatio benevolentiae” ce le-ar fi oferit prilejul de a arunca o bruma de credibilitate asupra restului de masuri.

2. Credibilitatea emitatorilor. PSD nu are comunicatori economici puternici si credibili. Nita pluteste nedeterminat in mentalul colectiv, intr-un minister despre care lumea nu prea intelege de ce exista; Iulian Iancu e prea putin prezent, desi expertiza lui in domeniu economic este cvasi-recunoscuta. Mediul de afaceri, analistii economici si sindicatele sunt circumspecti, tratand si ei politic situatia: vorbesc prea mult despre problemele economice, analizand cu neincredere propunerile partidelor.

In cazul PNL, situatia e la fel de tragica: Crin Antonescu planteaza gogorite electorale cu ajutorul „armeanului competent”, preluand populismului desantat din toamna al PSD. Cu TVA de 15%, cota unica de 10%, simularile economice pot fi incurajatoare, dar in contextul actual ele nu vor trece mai mult de pagina de hartie. Cu trubadurii Antonescu si Vosganian, credibilitatea este si ea, in acest spectru, o pasare rara.

Intrebarea (nu de 1000 de puncte, dar de cateva procente bune) ar fi cum ar putea reusi sa-si asigure PSD credibilitatea mesajului sau economic. As incerca un raspuns, pe care multi il intuiesc: repatrierea lui Tanasescu, a carui capacitate de a gestiona economia nu o contesta nimeni in Romania. Care ar fi insa motivul pentru care Tanasescu s-ar intoarce la la Washington, in conditiile in care situatia PSD nu este tocmai roza? Aici ar putea exista doua variante: comisar european sau guvernator BNR. Cum Europa nu ne iubeste prea mult si o sa ne iubeasca si mai putin dupa raportul de tara, pozitia la BNR este cea mai ravnita. In plus, asigura o vizibilitate si o importanta in plan intern sporita. Ultimele stiri despre cum a cheltuit Isarescu o transa din imprumutul FMI pentru a mentine cursul arata o ascutire, diplomatica totusi, a cutitelor pentru ce va urma in toamna in cazul BNR.

Iata, deci, strategia social-democrata: pana in septembrie, PSD va urla despre criza economica cu tot ce poate scoate pe piata, va incerca sa faca subiectul arhi-vizibil, asteptand in toamna de la Tanasescu credibilizarea si legitimarea discursului sau de catre noul guvernator BNR. Care va vorbi despre motoarele nesanatoase ale cresterii economice din ultimii cinci ani, despre masuri gresite, pro-ciclice, ale guvernantilor, intr-o eufonie cu prezidentiabilul Geoana. Semne, sa recunoastem, exista...

P.S: Daca acest framing va esua, campania prezindentiala va fi la fel de terna ca in 2008, cu consevarea status-quo-ului si cu Basescu inca 5 ani la Cotroceni.

Solutia politicienilor tineri. Care solutie?

Auzim de cativa ani buni despre intinerirea clasei politice. Alaturi de integrarea in NATO si in UE, noile fete in politica sunt panaceu. „Durerea spatiului public” trece ca prin minune daca judecam politicienii dupa numarul de primaveri. De cateva zile insa, gratie cazului Ridzi, asistam la inca o dezvrajire, la mistuirea inca a unui mit in focurile realitatii.

Comisia de ancheta in cazul Ridzi e mai intai un prilej de rememorare. Energia pusa in dezbateri ma trimite la imaginea dezbaterilor din CPUN, de la inceputul anilor 90. Acelasi elan, aceeasi pasiune. Difera scopurile, mult mai bine delimitate si mai marsave astazi.

Cel mai important insa, comisia mi-a dat prilejul sa ii observ la treaba pe tinerii nostri parlamentari. Cei reprezentativi, trimisi sa slaveasca cu onoare partidul. Ceea ce am vazut mi-a lasat angoasantul sentiment al nediferentierii. Nu sper la nimic pentru viitor, cand viitorul e cladit valoric prin trecut. Nimic mai adevarat pentru viitoarele repere ale clasei politice.

In schimb, peisajul e divers. Cate persoane, atatea instantieri ale arivismului. „Presedinta” Gorghiu, cautata de amanti, adusa in politica de Mihai Voicu si transferata sub protectia divortatului Olteanu – spun gurile rele. Scolita in orice, cu replica pentru orice, e demonstatia ca formele (in principal fizice) bat orice fond. Cristian Boureanu, anchetat ca „orice cetatean” de DNA, traieste mitocanismul cu candoarea revelatiei. Deputati rosii si portocalii, cercetati de acelasi DNA sau acuzati de viol, se dueleaza pentru a se fi ranit intr-o onoare care nu exista. Se fac trimiteri la „pufuleti” si „eugenii”, semn ca Robert Negoita recunoaste in sfarsit cum Parlamentul s-a transformat in gradinita. Deputatul Rizea se recuza, deputatul Voinescu caineaza in zadar poporul ce plateste concerte care in scripte nu exista, iar deputatul Banicoiu face teoria celor sapte ani de-acasa, desi i-ar zice, asa cum a facut in noiembrie 2008 cu Stolojan, vreo doua imberbului Boureanu, zis si „muci in freza”. Peste intregul peisaj pluteste umbra Monicai Ridzi, ministru la 32 ani, caine credincios al familiei presedintelui, urmas perfect in editat al premierului Boc si invatacel constiincios al bordurianului Videanu. Daca in filosofie se spune ca fiecare intrebare fundamentala poate avea o infinitate de raspunsuri, atunci la Ridzi toate intrebarile au un raspuns.

Asemenea politicieni sunt cei care vin din urma. Nu cad in extrema de a-i socoti mai buni pe cei scoliti in anii comunismului sau in cei ai capitalismului de cumetrie. Spun doar ca, se vede, tinerii nostri politicieni sunt prea devreme imbatraniti in rele. Schimbarea clasei politice in Romania, daca si cand va veni ea, va fi nevoita sa zdruncine nediferentiat acest sistem, lovind deopotriva in academicienii doctori ingineri mai vechi sau mai noi.

Lupta pentru voturile Bisericii, intre emotia portocalie si pragmatismul rosu

Basescu a intrat intr-o noua faza a campaniei de realegere. Faza pe intronizari. La Slobozia si la Husi, trimitand-o si pe Elena Udrea la Manastirea Barsana, presedintele tuturor romanilor a avut prilejul sa vada ce miting electoral reusit poate iesi din stradania fetelor bisericesti. Ce sa te mai organizezi atat cand poti primi, pe partea institutionala, o simpla invitatie! Discursul discurs, baia de multime baie de multime – efect garantat!

Cum lupta electorala e dura, „colegii” de la PSD ai portocaliilor nu puteau ramane indiferenti. Daca Basescu lauda Biserica si daca Blaga vrea si el sa contribuie macar cu un aer conditionat, atunci nu se cade ca pesedistii sa stea cu mainile in san.

Raspunsul a venit grabnic. In sedinta de azi de Guvern, la propunerea Ministrului Administratiei si Internelor, Dan Nica, se discuta modificarea art. 3 din Hotararea Guvernului nr. 605/2009 privind alocarea unor sume din Fondul de Rezerva bugetara la dispozitia Guvernului. Este de precizat ca, prin Hotarare, s-au alocat 7.300.000 lei (un mizilic, aproximativ 1.746.000 euro) Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, care sa fie distribuiti apoi autoritatilor locale pentru finantarea unor obiective de investitii (in principal, restaurarea si conservarea lacasurilor de cult si a bunurilor apartinand cultelor religioase). Hotararea de Guvern a venit tocmai bine, in plina campanie pentru alegerile europarlamentare, in 13 mai, iar lista cu preafericitii beneficiari (cu nuante pronuntate de portocaliu si rosu, intuiesc) a aparut in Monitorul Oficial, pentru mobilizare, cu doar cateva zile inainte de ziua alegerilor, pe 3 iunie 2009.

Cum probabil s-au primit reclamatii de la beneficiarii care erau obligati sa cheltuiasca banii doar pentru investitii, ministrul Nica s-a gandit sa sara in ajutorul cultelor, acordandu-le libertatea maxima in schimbul limitarii libertatii de alegere in toamna. In „Nota de fundamentare” a modificarii HG nr. 605/2009, ce se va dezbate azi in Guvern, se precizeaza cu talc ca schimbarea e necesara pentru ca „unitatile de cult au nevoie de resurse financiare si pentru celelalte categorii de cheltuieli prevazute de lege”.

Daca Basescu vrea sa atinga Biserica acolo unde se descurca el cel mai bine, la coarda sensibila, Nica e pragmatic si faciliteaza contactul nemijlocit al clericilor, spre exorcizare probabil, cu „ochiul dracului”. In acest ritm, o sa vedem cum cele 10 miliarde de euro ale lui Boc, pentru investitiile publice din acest an, vor sfarsi prin noiembrie-decembrie tot in achizitii de masini, mobilier si birotica, spre delectarea clientilor politici ai prezidentiabililor.