Tupeul depaseste constiinta ticalosiei

In 2004, Evenimentul Zilei era cumparat direct din gari ca sa nu ajunga pe tejghea. Publicitatea de stat inchidea multe guri care altfel ar fi avut motive de nemulturmire. Distribuirea de bani publici catre presa se facea descentralizat, astfel ca Mitrea si Necolaiciuc isi traiau tihniti domnia la Transporturi. Presiunile si sicanele la adresa jurnalistilor nu erau chiar absente. Ca sa nu contrasteze cu eruditia si imaginea externa democratica a premierului, pesedistii incercau sa fie subitili. Bineinteles ca nu le iesea. Aveau insa constiinta ticalosiei lor, care ii facea sa caute sa se ascunda.

In 2010, criza ne cere eficienta. Publicitatea de stat e administrata centralizat, din pixul lui Boc, spre beneficiul celor putini alesi. Premierul „solicita” de la TVR „acordarea unui spatiu de minim 30 de minute in fiecare miercuri, dupa ora 20:00”. Nimic subtil. O mostra de comunicare publica, in care texte de lege pot justifica orice, mai putin principiul independentei in stabilirea politicii editoriale a jurnalistilor. Tupeul depaseste constiinta ticalosiei: sofismele si chichitele legislative tin loc de orice. OTV si B1TV devin modele de urmat pentru guvernantii care au mereu la indemana scuza „Antena3”.

Drumul de la Nastase la Boc da impresia de spirala. Daca n-ar fi trist, ar fi chiar dezamagitor. Dezamagiri au insa numai credulii.

Elodia politica (II)

Moto: In minunata lume noua, sa facem ca adevarul sa devina atat de irelevant, incat sa ne mire.

Dan Andronic vorbeste azi despre balauri cu multe capete si despre alinierea pesedistilor in cazul Voicu. Intreaga presa este excitata de cererea lui Voicu de a fi audiat inca o data si de a fi repetat votul in Parlament. Discutia publica e cantonata in caldutul loc unde strambele bagate din interes intalnesc ignoranta, sora aparent benigna a prostiei.

Cateva clarificari ar fi oportune, cel putin din punct de vedere legal.

Votul asupra incuviintarii arestarii senatorului Voicu nu este nici legal, nici ilegal. Mai exact, asemenea termeni nu se aplica hotararilor interne ale Parlamentului. Hotararile de acest tip ale Parlamentului, luate prin vot, nu se supun niciunui fel de control, nici macar celui al instantei de contencios constitutional. Asa cum s-a statuat prin decizii, Curtea Constitutionala nu poate lua in discutie asemenea hotarari, chiar daca ele s-ar face prin incalcarea prevederilor regulamentare (in fapt, ceea ce invoca Voicu – lipsa audierii in plen). Ca sa fie mai clar, trebuie spus ca exact acelasi lucru urmareau pedelistii in cazul debarcarii lui Geoana: chiar daca demersul era neconstitutional, odata ajuns la vot si fostul presedinte PSD demis, Curtea Constitionala nu putea face nimic pentru a invalida decizia. Iata deci una dintre ciudateniile sistemului constitutional romanesc: deciziile interne ale Parlamentului, fie ele ilegale sau neconstitutionale, nu pot fi atacate. Cel mult, pot exista clarificare din partea CC, aplicabile numai pentru viitor. Procedural mai trebuie spus ca orice cerere a unui senator este analizata in Biroul Permanent. In cazul foarte putin probabil in care solicitarea sa este acceptata (desi lucrurile nu merg atat de repede, mai ales ca trebuie sa se pronunte si Comisia Juridica), Voicu ar fi vorbit in plen abia marti seara sau miercuri dimineata, tarziu dupa ce cererea de arestare ar fi fost judecata (marti, ora 11:00).

Dincolo de schemele disperate de supravietuire personala ale lui Voicu, ce s-a intamplat ieri chiar pune PSD intr-o pozitie favorabila, distantandu-l de teatralistul sau senator. Ieri si astazi am avut parte de reactii ferme in PSD impotriva cererii lui Voicu, formulate de Grebla, Ponta si Geoana. E ciudat cum, cel putin imagologic, spatiul dezbaterii e confiscat intre pesedistii cei buni, legitimi, si balaurul, general SPP. Alaturi de intrarea in scena a unor informatii despre coruptia din SRI (sursa: Dumitru Iliescu) si despre legaturile lui Voicu cu politicieni din zona puterii (UDMR?), miscarea pune PSD in pozitia de a castiga o a doua lupta, dupa suspendarea din partid a celui caruia DNA i-a cerut arestarea. E insa doar o lupta, iar viitorul le poate face mari surprize social-democratilor.

Cand, la nivel de comunicare publica, Voicu se lupta cu colegii sai social-democrati in privinta avizului Senatului, e putin cam mult vorbesti despre balaurul cu capetele liescu, Nastase, Geoana sau Hrebenciuc, care-l apara pe senator. Din pacate, teoriile conspiratiei nu au niciodata realitatea ca punct final, ci doar ca punct de plecare.

Interesul national al stangii imprejur

UNPR, in programul sau politic, isi asuma sa reprezinte stanga ignorata de PSD. Sa fie un partid de centru-stanga, sa lupte impotriva stangii conservatoare, sa se adapteze transformarilor sociale. Sa fie mobil si pragmatic.

Cum generalul Oprea ne tot demonstreaza cat de mobil si pragmatic este, impreuna cu grupul pe care il conduce, programul politic al UNPR trebuie sa reflecte aceasta realitate: „Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei isi afirma disponibilitatea de a renunta temporar sau partial la vreunul dintre obiectivele sale politice, daca un interes public major, cu precadere de interes national, ar impune acest lucru, indiferent de costurile electorale.”

Dupa ce insira, in 11 pagini, valori, principii si proiecte politice care sa-i individualizeze, politicienii UNPR se trezesc si isi amintesc ca trebuie sa fie flexibili. Doar s-au infiintat ca sa fie un UDMR de Ilfov. Scuzat sa-mi fie, dar se ineaca precum tiganul la mal.

Oprea si ai lui construiesc un castel de nisip pe post de fortareata inexpugnabila, pe care nici macar nu asteapta sa il darame valurile. Il darama singuri. Consacra politica „dupa cum bate vantul” intr-un document programatic. Curajosi, soldatii interesului national si ai celui public statueaza oportunismul ca principiu de actiune politica in documentul lor fundamental. In politica lui „sau-sau”, daca nu se poate pe caile clasice, atunci ramane oricand cealalta cale, a stangii imprejur, cu halte prin dreapta care nici macar nu mai pune cratima intre populism si liberalism.

Desi se vrea de stanga si construieste un discurs decent in programul politic, UNPR nu se face sa-si limiteze optiunile si ne arata ca poate fi, oricand, si de dreapta. La cata teama de supra-ideologizare aveam, noroc ca ne salveaza interesul national. Cel care, bineinteles, ii va sluji mereu generalului Oprea.

Stanga romaneasca vs. stanga europeana: conservatorism vs. incluziune

In programul politic al Uniunii Nationale pentru Progresul Romaniei (UNPR) sunt identificate cateva probleme majore ale stangii romanesti actuale, reprezentate de PSD. Una dintre ele este caracterul conservator al PSD, perpetuat si exersat in 20 ani de democratie..

„Politicile de stanga moderne nu sunt reprezentate in Romania de nicio formatiune politica. In prezent, discursul si practica politica de stanga, promovate de PSD, prelungesc saracia si slabesc statul, fiind nereformate si tributare unei viziuni conservatoare.”, spun ideologii UNPR (Alin Teodorescu si Vasile Dancu, se spune), in programul politic.

UNPR isi propune, asadar, sa reprezinte stanga progresista, cea care se manifesta ca o forta activa, revolutionara in societate. Sa fie ceea ce nu e PSD, un partid care si-a cultivat, din ratiuni electorale, preponderent profilul asistential si nu a fost niciodata adeptul schimbarilor radicale in societate.

Astazi, stanga europeana, din care fac parte sau spre care tind cele doua partide, e definita de un concept central: incluziunea. Incluziunea este modul concret prin care se asigura egalitatea de sanse. Incluziune inseamna regandirea raportului dintre minoritate si majoritate, prin intelegerea diversitatii si a identitatii. Diversitatea, prin constientizare si prin mediere, devine factor de coagulare, si nu de excludere.

Rafinarea si afirmarea ideologica a stangii romanesti inseamna depasirea conservatorismului, ca principiu identitar. A fi activ si revolutionar nu se face doar prin invocarea lui Guevara. Sincronizarea cu stanga europeana inseamna, printre altele, reevaluarea relatiei dintre stat si biserica (accentuarea laicizarii si separarii) sau protectia drepturilor minoritatilor (fie ele si sexuale), fara a te gandi in primul rand la pierderi sau castiguri electorale.

Daca PSD isi doreste sa fie de facto parte a stangii europene, atunci pozitii precum cea exprimata de Victor Ponta la Toplita nu-si au locul. Peremizarea discursului stangii, ca tactica de recucerire a Ardealului, e doar oportunism politic. Incluziunea nu are nimic de-a face cu infierarea, plina de prejudecati, a unei minoritati. Daca Zapatero e model, atunci lupta sa cu Biserica Catolica ar trebui sa fie inspiratie. Mai mult, stanga nu poate avansa ca principiu de baza al actiunii politice familia crestina, adica ceea ce promova PSD in anul electoral 2009.

Daca UNPR e coerent discursiv, astept cu atentie sa vad cum se va descurca actional. Ii astept pe Oprea, Ontanu si Iordanescu sa nu mai ia parte la atatea sfintiri de biserici, ci sa vorbeasca despre laicizare, despre transparenta si echidistanta in finantarea cultelor. Astept sa-i vad pe Sirbu, Oprea si Diaconescu la marsurile homosexualilor, aratand ca lupta pentru drepturile minoritatilor. Mai exact, ii astept sa faca exact ceea ce condamna la social-democrati si ceea ce nu m-as astepta niciodata sa vad la PSD.

Asumarea ideologica a stangii nu e un panaceu. Presupune si un risc electoral major, precum cel al luptei impotriva traditiei. Conservatoare, stanga romaneasca nu va fi niciodata europeana, ci doar post-comunista. Ne face cineva o surpriza?

De ce vrea DNA arestarea lui Voicu?

Primul raspuns ar fi acela ca stenogramele ajunse la public arata un politician care poate da lectii pana si mafiei italiene. Dupa filmele despre epoca de aur, scenaristii romani au o noua sursa de inspiratie: ispravile generalului Voicu.

Al doilea raspuns trebuie detaliat.

In dreptul penal exista o vorba: daca ai suficiente probe sa ceri arestarea cuiva, atunci ai suficiente probe si sa-l trimiti in judecata.

De ce cere, asadar, DNA arestarea lui Voicu inainte de trimiterea sa in judecata?

Motivul il gasiti pe Hotnews. Cum, slava Domnului, in cazul lui Voicu nu functioneaza legea raspunderii ministeriale (care ar fi necesitat acordul Parlamentului pentru inceperea urmaririi penale), cazul ar fi putut fi usor trimis in instanta. De precizat ca imunitatea parlamentara nu e un concept asociat dosarului Voicu (imunitatea acopera doar declaratiile politice).

Trimis in instanta, fara a urma calea Parlamentului, dosarul n-ar fi putut ajunge la public decat cu foarte mari dificultati. Probele nu ar mai fi putut fi folosite in instanta iar responsabilii cu scurgerea informatiilor ar fi riscat puscaria.

DNA a decis ca e pacat ca minunatie de inregistrari sa nu ajunga in presa. Din miile de pagini si-a permis sa le intinda cateva parlamentarilor, stiind ca acestia nu vor rezista tentatiei. Cum lovitura pentru PSD este precum cutremurul din Haiti, PD-L, cu toate riscurile, nu avea cum sa nu coopereze cu media.

Concluzia: Intr-un dosar halucinant, DNA alege sa face circ si sa isi faca PR, aratand totusi ca nu e vorba de un dosar politic, ci de unul bazat pe probe serioase.

P.S. Asa cum spuneam acum cateva zile, doar DNA ar mai putea reforma PSD. Si la ce potential de reforma arata dosarul Voicu, s-ar putea ca PSD sa ajunga un partid reformat, decapitat insa.

Elodia politica (I)

Cum Inpolitics inoveaza constant in otevizarea politicii, nimic nu poate fi mai de folos decat a pune umarul la desavarsirea capitolului de „fabulatii, conspiratii si dude politice”. Divide et impera, zic! Sau, altfel spus, daca ei pot, noi putem mai bine. In minunata lume noua, sa facem ca adevarul sa devina atat de irelevant, incat sa ne mire.

Un exemplu:

- Unii din PD-L ar dori sa scape de Berceanu de la Transporturi, „promovandu-l” la Senat. Ioan Oltean a spus clar ca ar fi o pozitie perfecta pentru vesnicul senator de Dolj.

- Asa se explica batalia PD-L data in Senat. Motivatia e Berceanu, nu boala lui Basescu.

- Berceanu refuza „promovarea” si spune ca nu ar fi deloc potrivit pentru Presedintia Senatului.

- De cateva zile, Berceanu e in atentia mass-media, cu evenimente unul mai negativ ca altul: disponibilizarile de la CFR, starea drumurilor, bombe in avioane, numiri de incompetenti in functii publice si deraieri. La toate aceste evenimente, declaratiile ministrului merg mana in mana cu promovarea: „n-o sa avem bani de drumuri in vara din cauza reparatiilor dupa ninsori”, „a fost o conspiratie politica la aeroportul din Timisoara”.

- Deci, colegii de partid ai lui Berceanu lucreaza puternic la promovare. Atentia exagerata a mass-media nu are cum sa fie naturala, ci e, eventual, sustinuta de vreun coleg, ministru si el. In vremuri de criza, publicitatea de la stat rezista.

Un scenariu de tip „cum n-ajuta, nici nu strica”, ca doar Internetul suporta orice.

Daca Elodia se digera in episoade, si prostia se ascunde mai bine in subtilitati.

Lipsa increderii in partide. Pe cand un GERB in Romania?

In ultimul Eurobarometru (realizat in octombrie-noiembrie 2009, dat publicitatii in ianuarie 2010), partidele politice sunt institutiile nationale in care romanii au cea mai putina incredere: 11% in noiembrie 2009, in usoara scadere fata de iunie 2009 (12%). Comparativ, in toate cele 27 state ale UE, media increderii era de 16% in noiembrie 2009, fata de 19% in luna iunie a aceluiasi an. Tendinta este, deci, aceeasi, de scadere. O alta dinamica arata datele furnizate de Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii pentru perioada 1998 – 2008, de unde se desprinde o usoara apreciere in ultimii doi ani ai analizei (minime in 2000 si 2006, maxime in 2004 si 2008 – ani electorali).

Este interesant de studiat relatia partidelor cu binomul stat – societate civila. Pana la urma, partidele mediaza elementele binomului, din pozitia de institutii de drept privat de interes public. Asadar, partitocratia (efect al cresterii exponentiale a puterii partidelor, in dezacord cu increderea acordata lor ca institutii, de catre cetateni) inseamna nu numai confiscarea statului de catre partide, dar si a societatii civile. Romania traieste pe deplin anihilarea si decredibilizarea societatii civile ca actor politic. Gradul de participare publica (intr-un sondaj din februarie 2010, doar 1% din romani spuneau ca sunt membrii ai unor organizatii non-guvernamentale si 10% membrii ai unor sindicate) tradeaza lipsa spiritului comunitar (efect al perpetuarii unor scheme de supravietuire individuale), dar si posibila perceptie negativa a implicarii societatii civile in experimentele politice CDR si DA.

Atat in campania prezidentiala, cat si ulterior, am asistat la ignorarea discursiva a unei realitati. Am auzit de atatea ori ca partidele reprezinta poporul. Intr-o asemenea criza a reprezentativitatii si credibilitatii partidelor, te intrebi firesc care ar putea fi modalitatile in care s-ar putea profita electoral, in Romania.

Exista, dupa mine, 3 modalitati:

- Populismul indreptat impotriva partidelor, practicat din interiorul partidelor (pozitii statutare). E modalitatea care a dus la succesul electoral al PDL si al lui Basescu.

- Populismul impotriva partidelor, practicat din pozitia unui independent, fost membru de partid. E ceea ce reusit Oprescu sa faca in 2008 in cursa pentru Primaria Capitalei. Esecul primarului la prezidentiale, alaturi de aparitia independentilor (in fapt, efortul partidului guvernamant de a da imaginea salubrizarii spatiului partinic) invalideaza abordarea.

- Modalitatea inca nepusa in practica in Romania: populismul impotriva partidelor, efect al discursului si actiunii societatii civile. Am aici in minte purtatori credibili de mesaj din societatea civila, coordonati, care sa denunte deriva partinica. Scopul pe termen lung ar fi restructurarea/purificarea spatiului partinic din interior, prin transformarea structurii de tip ONG in partid politic.

In Bulgaria, unde increderea in partide e chiar mai scazuta decat in Romania, s-a putut pune in practica cea de-a treia modalitate. Si ma gandesc aici la evolutia GERB, o organizatie non-guvernamentala care a devenit la sfarsitul lui 2006 partid politic, reusind in 2009 sa castige puterea. Oare de ce mai e nevoie sau de cat timp mai e nevoie sa ajungem si in Romania la un GERB?

O mare si fericita familie. Studiu de caz: primarul Antonie Solomon

Mass-media nu acorda un interes decat punctual politicii locale. Sunt mai mediatizate furturile, violurile si codurile rosii sau portocalii, redate pe repede-inainte de corespondentii locali. Atentia jurnalistilor e orientata decisiv asupra a ceea ce fac demnitarii in Bucuresti. Pozitiile politice si relatiile intre partide, in provincie, tradeaza insa atitudini care, daca n-ar fi vorba de Romania, te-ai gandi ca sunt efect al interesului public.

Ceea ce se intampla la Craiova dupa arestarea lui Solomon nu are nicio legatura cu lupta din Senat dintre democrat-liberali si social-democrati. Lipsa de incredere a cetatenilor in partidele politice, relevata de toate sondajele de opinie, poate fi rezultat si al difuziei partinice la nivel judetean. Nu numai ca nu avem confruntari ideologizate (ceea ce e atat de rar si la centru), dar lipsesc si pozitionarile tactice, care fac din spatiul politic, fundamental confruntational, o mare si fericita familie politica.

Cateva elemente de context:

• Solomon este ales primar PSD al Craiovei in 2004.

• In 2005, oportunist, Solomon trece la PD, dupa ce esueaza in a prelua sefia organizatiei PSD Dolj.

• In 2008, Solomon castiga alegerile locale in Craiova din primul tur cu 56%.

• La alegerile pentru presedintia Consiliului Judetean Dolj din 2008, se confrunta pesedistul Prioteasa si pedelistul Berceanu. Berceanu reuseste sa castige in judet dar pierde alegerile in Craiova, surclasat de Prioteasa. Sunt aceleasi alegeri, desfasurate in aceeasi zi – 1 iunie, in care Craiova este castigata lejer de Solomon. Miroase a tradare, la care participa si liberalii, ce securizeaza colegiul de deputat al lui Mihai Voicu (38.000 locuitori, unul din cele mai mici din tara).

• La alegerile parlamentare, Solomon se implica, cel putin la nivel de panotaj, si, din 4 colegii de deputati si 2 de senatori, PD-L obine 2 deputati si 2 senatori. PSD are doar un singur deputat.

• La alegerile prezidentiale din 2009, PSD, dupa ce schimba conducere locala, castiga Craiova in ambele tururi, diferenta in turul al doilea fiind de 10 puncte procentuale (aproximativ 25.000 voturi). Solomon se implica in campanie nu doar in Craiova, dar si la nivelul judetului. Nu acelasi lucru se poate spune despre Berceanu, rar vazut prin judet.

• Intre cele doua tururi ale prezidentialelor, Solomon, intr-un acces de sinceritate, marturiseste ca va ramane intotdeauna un om de stanga.

• In 2 martie, Antonie Solomon este retinut de DNA Pitesti. Ulterior, judecatorii decid arestarea sa preventiva pentru 29 zile.

• In presa locala, culminand cu interventia la cea mai urmarita televiziune locala, liderii PSD (cu exceptia celui care conduce PSD Craiova) ii iau apararea lui Solomon. Toti il considera nevinovat si considera retinerea abuziva. Mai mult, pesedistii critici la adresa lui Solomon sunt serios mustruluiti.

• Nimeni nu vorbeste despre vreun referendum de demitere a primarului.

Pozitia PSD fata de Solomon e foarte curioasa. Intr-o prima faza, te-ai gandi ca politicienii sunt si ei oameni. Cand insa mizele sunt atat de mari (Craiova e un municipiu de 300.000 locuitori si are un buget pe masura) iar cand interesul politicienilor de a controla cat mai multe fonduri il stim cu totii, motivatiile umaniste dispar. Neagresiunea din ratiuni strategice (eventuala larga sustinere a primarului in randul electoratului, insotita de dorinta de a astepta derularea evenimentelor) nu exclude condamnarea practicilor de coruptie, solicitarea unei pozitii publice a lui Solomon in legatura cu acuzatiile si exprimarea dorintei ca municipiul sa fie condus in interesul craiovenilor. In fapt, o subtila pozitionare pentru urmatoarea lupta electorala, anticipata sau la termen. Ca sa nu mai spunem ca, daca tot sunt circumspecti, pesedistii olteni puteau sa taca, furnizand raspunsul standard cu „justitia sa-si faca datoria”; politic, laudele si sustinerea pentru Solomon nu ii ajuta in niciun fel.

Situatia din Craiova arata un sistem de reciprocitati electorale, unde culoarea politica nu conteaza. Unanimitatea nu e dictata insa de vreun proiect comun, ci de gandul ca existenta sistemului poate fi pusa in pericol. Mai ales cand coruptia e cuvantul-cheie al povestii.

Intr-un asemenea context, nu-mi pot aduce aminte decat cuvintele unui politician local: „doar DNA ne mai poate reforma partidul”.

Sfarsitul geometriei in PSD?

Dupa 2005, in PSD a functionat geometria variabila a puterii. In jurul lui Mircea Geoana au gravitat liderii cu influenta, fiecare dornic de cat mai multa putere. Unii au ramas, altii au disparut, unii au intrat in adormire pentru a iesi ulterior la rampa – iata dinamica din interiorul PSD timp de 5 ani. In spatele lui Geoana s-au aflat, pe rand si in diferite combinatii, Hrebenciuc, reprezentantii Grupului de la Cluj (Rus, Dancu, Puscas), Nastase (artizanul eliminarii lui Iliescu, cel care in fapt a condus PSD pana la eliminarea sa in 2006), Mitrea (eliminat in 2006, reactivat si apoi trimis la odihna in 2008) sau Dragnea (influent incepand cu 2007).

Geometria variabila a puterii este tocmai adaptarea la situatia unui partid aflat in razboi rece, obosit de disputele intre lideri. Teoria balantei de putere caracterizeaza pe deplin dinamica relatiilor de putere din PSD.

Tradarile si reorientarile in PSD, in preajma Congreselor, au pus mereu partidul pe calea recuperarii. A fost ales de fiecare data un lider care sa lupte, prins intre gruparile care l-au ajutat si cele care au fost in alta barca, pentru legitimitate. A conduce PSD pare precum un mers pe sfoara la inaltime cu farfurii in maini. Prin rezultatele alegerilor insa, inconsecventa si imprevizibilitatea li s-au intors impotriva baronilor PSD.

In 2010, Ponta a castigat alegerile in PSD sprijinit de ceea ce Geoana numea patrulaterul Iliescu-Nastase-Hrebenciuc-Mitrea. Desi in arhitectura institutionala a PSD pozitia de secretar-general e foarte importanta, Dragnea, politician in ascensiune, mai are destul pana a ajunge la influenta celor patru.

Ce se intampla acum cu patrulaterul din spatele lui Ponta?

Candidatura lui Nichita impotriva lui Nastase la sefia Consiliului National aduce posibilitatea ca fostul premier sa piarda. Daca ne luam dupa Inpolitics, posibilitatea e chiar probabilitate. Nastase ar fi iarasi un simplu deputat, asa cum s-a intamplat din 2006 pana la inceputul lui 2008.

Cererea de retinere a senatorului Voicu si tele-justitia DNA nu il vizeaza pe Vanghelie (a carui imagine face bine adversarilor social-democratilor), ci pe Viorel Hrebenciuc, care ar putea avea mari surprize in urmatoarea perioada. S-ar putea ajunge in toamna la pierderea rolului de lider al PSD in Camera Deputatilor.

In privinta lui Iliescu, rolul sau e tot mai decorativ in partid. S-a bucurat de razbunare la Congres, precum si de plecaciunile miscarii pesediste din tara dupa anuntarea retragerii. Cum sindrofiile social-democrate nu vor mai fi atat de frecvente, aparitiile sale vor fi tot mai putine.

Mitrea continua sa fie in pozitia secunda pe care o are in partid incepand cu decembrie 2008. Dupa atitudinea de la Congres, el este cel mult tolerat de catre conducere, primind pentru un apropiat un post de secretar executiv. Cum insa nicio fapta buna nu ramane nepdepsita, zvonurile arata ca Mitrea ar putea fi una din urmatoarele tinte ale DNA.

Prin actiunile din interiorul PSD, dar si prin maiastrele actiuni ale DNA, Ponta si Dragnea se pot trezi cu intreg partidul pe mana, fara supravegherea si orientarea patrulaterului. Schimbarea e o mare oportunitate, dar exista si pericolului unei contraofensive a fortelor care l-au sprijinit pe Geoana la Congres (fara a fi vorba neaparat de fortarea revenirii acestuia ca presedinte PSD), regrupate dupa sesizarea vidului de putere. Poate fi din nou momentul care sa marcheze recalibrarea si perpetuarea geometriei variabile a puterii in PSD (incurajarea unor lideri si trecerea altora in plan secund, intr-un proces continuu care sa nu dea niciunuia prea multa putere). Poata fi insa si timpul revenirii la conducerea partidului in maniera Nastase.

Crin in bataia sagetii liberale

Desi are 50 de ani si e de 18 ani in Parlament, Crin Antonescu e perceput drept un politician tanar. In fapt, e un politician proaspat. Este printre ultimii, alaturi de Ponta, intrati in politica de varf. Apetenta sa naturala pentru discursiv, alaturi de statutul de lider, l-au facut favoritul mass-media in 2009, de-a lungul campaniei electorale.

Presedintia PNL a fost asadar o conditie obligatorie pentru traiectoria sa politica. Mai mult insa, asa cum remarca si Tariceanu, design-ul institutional din partid i-a permis lui Antonescu sa-si conserve si chiar potenteze imaginea de prim june liberal. Eterogenitatea conducerii, alaturi de infiintarea functiei de prim-vicepresedinte, au fost avantaje pentru prezidentiabilul PNL. Rolul lui Orban a fost tocmai unul preponderent organizatoric, functionand ca legatura intre conducerea centrala si cea judeteana. Tocmai Orban i-a permis lui Antonescu sa-si vada de campanie, fara a fi prins in inerentele discutii interne proprii fiecarui partid.

Cum majoritatea conducerii liberale a fost reconfirmata sambata, Congresul PNL a parut doar un act de eliminare a lui Ludovic Orban. Intre un Congres pentru alegeri si unul pentru afirmarea statului de partid de opozitie, PNL a reusit sa le rateze pe amandoua. Nu era nevoie de alegeri, caci nimeni nu-l contesta pe Antonescu – suspansul a fost deci minim. Discutia despre statut, cea mai animata parte a Congresului, a confiscat orice prilej de comunicare cu electoratul (in esenta, obiectivul major al unei adunari atat de mari).

Aparent, in urma Congresului, Antonescu a castigat pe toate fronturile, impresia fiind aceea a unui fuhrer in partid. Pe termen lung, nu se stie insa cat de utila ii va fi victoria lui Antonescu. Cu un secretar general fara legimititate (nu este ales de Congres) si fara Ludovic Orban, Antonescu va da piept cu toate problemele organizatorice din partid. Isi va pierde timpul mediind dispute si preocupandu-se sa-i impace pe toti. Mai mult, cu o conducere care-i este datoare 100% (lipsita de legitimitatea votului uninominal), Antonescu va contoriza toate consecintele negative ale deciziilor vicepresedintilor. Toate ii vor fi puse in carca. Atmosfera se anunta incarcata, caci vin decizii privitoare la desemnarea candidatilor pentru alegerile locale si parlamentare sau decizii despre politica de aliante locale.

Antonescu a scapat de Orban si conduce singur partidul. Va trebui insa se se implice decisiv in marunta politica de partid, care evident ii va schimba profilul politic si il va uza. Iesit la bataie in propriul partid si pe scena politica, Antonescu risca sa-si piarda pana in 2014 exact prospetimea care i-a adus atat sprijinul electoral in 2009. Cand presedintele PSD are 38 ani, atuul liberalului e cu atat mai probabil sa dispara. Negociindu-si cu barbatie (nu neaparat intelegenta) statutul in partid, Crin se poate trezi in patru ani un presedinte uzat si imbatranit de propriul sau partid, un fel de Geoana al PNL.

Ludovic, sef peste Crin si Calin

L-am vazut luni seara pe Ludovic Orban la „Stirea Zilei”. A fost cel mai articulat discurs pe care l-am auzit vreodata la acest politician, in 5 ani de cand il urmaresc.

Proiectul sau ca Presedinte al PNL respira rationalitate. Tind sa cred si eficienta. Orban propune un lucru foarte simplu: presedintele PNL sa fie doar presedinte PNL. Nu candidat la functia de prim-ministru sau la cea de presedinte. Intr-un partid care trateaza de prea multi ani lipsa de organizare in alegeri ca fatalitate, solutia nu poate veni din excesul de discurs pe care il propune Antonescu. E nevoie de cineva care sa-si asume munca de constructie, sa stea cu saptamanile prin filiale, sa fie un simplu truditor cand altii declama la televizor. Altfel, cu un loc 3 la alegerile locale si la parlamentare, sansele lui Antonescu din 2014 n-o sa le depaseasca pe cele din 2009.

PNL, ca si restul partidelor din Romania, trebuie sa invete diviziunea muncii. Orban o spune clar: el Presedinte PNL, Antonescu candidat de presedinte si Tariceanu candidat de prim-ministru. Rolurile sunt, asadar, clar stabilite. Presedintele de partid bun la toate nu a facut prea mult bine PSD si PNL, cu Geoana cand premier, cand presedinte, cu Antonescu prezidentiabil sau cu Tariceanu premier. La urmatoarele alegeri probabil si PD-L va simti efectele unui presedinte care e si premier.

Strategia lui Orban nu e noua: cand era candidat la sefia PSD, Adrian Nastase spunea ca doreste doar reconstructia partidului, fara a-l interesa Guvernul sau Presedintia. Din pacate pentru PSD, Ponta nu e la fel de temperat, anuntandu-se deja prezidentiabil inainte de a fi dat piept cu greaua sa sarcina de presedinte al social-democratilor.

Asa cum arata realitarile in PNL, Orban nu are nicio sansa in fata lui Antonescu. Intelectualii liberali vor cu orice pret sa fie sedusi, chiar daca nu li se spune adevarul. Aceasta nu inseamna insa ca ideea lui Orban e mai putin valoroasa si ca proiectul sau e mai putin rational. E doar inactual, intr-un partid care, weberian vorbind, n-a trait inca dezvrajirea.

De ce partidul lui Oprea nu va fi ApR-ul lui Melescanu

Analistii care populeaza televiziunile de stiri, atat de obositi de orele in direct ca deseori nu mai au timp nici sa gandeasca, dau ca sigur esecul partidului, inca nenascut, al lui Oprea. Tragica soarta a Aliantei pentru Romania e atat de invocata, ajungand sa-ti treaca prin cap ca cineva chiar l-ar vrea reinventat pe Melescanu.

Nu sunt atat de sigur de esecul electoral al trupei independentilor, iar, in actualul context politic, cred tot mai mult in capacitatea acestei structuri cvasi-militarizate de a supravietui alegerilor.

Uniunea pentru Progres (aparent numele noului partid) este la putere. Are un ministru si e pe cale sa mai obtina inca doua ministere, Munca si Externele. Mai mult, controleaza si Ministerul Agriculturii. A obtinut dreptul de a numi in nenumarate agentii tot felul de „specialisti” pe care ii pescuieste din PSD si PNL. Va urma cucerirea serviciilor deconcentrate din judete. In acest fel, dupa rezolvarea problemei politizarii administratiei, hemoragia parlamentara va fi insotita si de cea a primarilor si consilierilor. Oprea, locotenentii, maiorii si sergentii lui beneficiaza de tot sprijinul si indulgenta PD-L si a lui Traian Basescu. Fundamental diferit, ApR intre 1997 si 2000 a fost in opozitie: fara resurse de putere si de finantare. Era precum un club liberal, dar pe unde nu trecea niciun Patriciu.

Fata de anul 2000, legea parlamentara s-a schimbat. Gratie UDMR, acum nu mai exista doar pragul electoral de 5%, ci si cel alternativ – castigarea a 9 colegii uninominale. Definindu-si pragmatic o tinta electorala de 7-8%, batalionul lui Oprea isi asuma statutul de partid-balama, de UDMR eligibil la Caracal. Modelul maghiar al maximizarii sanselor, prilej de studiu pentru toti cei pasionati de teoria alegerii rationale, a fost in sfarsit preluat si dincolo de Carpati. Daca tot au sute de mii de euro sa cumpere parlamentari la bucata, independentii pot investi lejer in 10-20 colegii uninominale si, cu sprijinul PD-L (care, la o adica, poate sa nici nu aiba candidati in colegiile respective), le poate castiga usor. Intr-un tur sau doua, depinde de cum se hotarasc pedelistii sa modifice legea electorala. Daca ne gandim ca Ontanu tocmai a facut pasul catre Uniune, pregatindu-se poate pentru candidatura la primaria Capitalei in 2012, cateva colegii din sectorul 2 sunt deja securizate. Batalia principala se va da insa in alegerile locale, unde se va vedea potentialul financiar imens al noii constructii.

Guvernare, concentrare pe un numar limitat de colegii uninominale, alaturi de sprijinul PD-L si al lui Basescu – iata cum Oprea poate deveni, pentru portocalii, un Stolojan de stanga.