vineri, 26 octombrie 2007

Diferenta de grad sau de natura? Discutie aplicata in cazul Daianu

O intrebare care ma tot framanta de ceva vreme este legata de diferenta dintre mediul politic si cel neguvernamental. In virtutea unei situarii, cel putin teoretice, intre cele doua extreme create de criteriul exercitarii puterii politice, asum aceasta diferenta.
In continuare, intrebarea, in spiritul unor rezonante filosofice, este urmatoarea: diferenta dintre politica si societatea civila este una de grad sau de natura?
Raspunsul 1: diferenta de grad. In virtutea unei asemenea optiuni, rezulta ca se poate face o evaluare reciproca valida intre cele doua entitati; mai precis, oamenii politici pot fi analizati critic de catre societatea civila iar societatea civila poate fi supusa unui aceluiasi proces de catre clasa politica (ca o paranteza, cum in Romania e greu de creat o cultura a dialogului intre cele doua medii, de o evaluare critica pertinenta e si mai dificil de vorbit). Existand procesul de analiza in privinta competentei si a demersurilor realizate, rezulta ca daca un om e bun sa faca "munca neguvernamentala", atunci e capabil sa faca si munca politica. In acceasi masura functioneaza propozitia analoga.
Raspunsul 2: diferenta de natura. Pe aceste coordonate, rezulta practic o distinctie fundamentala intre mediul politic si cel neguvernamental. Desi se raporteaza la subiecte comune, realitatea unui mediu e incomensurabila in termenii celeilalte entitati. Mai precis, oricat de ciudat ar parea asta, din politica nu poti sa vorbesti despre ONG-uri pertinent iar din societatea civila actiunea ta de a sonda realitatile politice de o maniera profesionista nu face nici cat doua cepe degerate.
In conditiile acestor delimitari conceptuale, imi vine in minte urmatoarea intrebarea: cum, din punct de vedere rational, se poate gasi Daniel Daianu, fost colaborator de nadejde al Societatii Academice Romane (SAR), pe "lista neagra" a Coalitiei pentru un Parlament Curat, in care organizatia mai sus mentionata e vioara intai? Din punct de vedere al delimitarilor asumate, aceasta prezenta n-are nici o justificare din punct de vedere logic. Daca un om, in virtutea asumarii primului raspuns, e bun in societatea civila (si, pentru SAR, Daianu era foarte bun ca "tehnocrat"), atunci prezenta lui in politica nu ridica nicio dilema. Pe de alta parte, acceptand raspunsul 2, cum poate spune societatea civila ceva cu sens despre ce ar trebui sa se intample in politica, din moment ce criteriile de analiza nu sunt si nu pot fi echivalate?
Ciudat cum ni se releva, dupa demontarea unor argumente ale autoritatii, ca politica e plina de emotii si de simpatii.

Societatea civila si participarea publica

Intr-o tara in care participarea publica e atat de redusa incat administratia considera acest lucru o dovada a performantei sale, societatea civila e rareori un partener de dialog ce promoveaza interesul cetateanului. Intre iadul mediului politic si intre paradisul interesului public, ea prefera sa stea la mijloc in purgatoriu, servind individul de pe strada prin accident si promovandu-se la nivel individual in raport cu puterea politica.

In politica se ajunge, vorbind la modul general, pe mai multe cai:

a. promovat de vreun amic politic, prieten de familie, in cazul celor cu stare;

b. exista varianta hollywoodiana a pornirii de la lipirea de afise pana la fotoliul de deputat sau ministru, corelat intotdeauna cu gasirea ulterioare a unei "aripi protectoare";

c. avansand de la simplu consilier la pozitii inalte, pentru a forma camarila seniorului. (Ceea ce spunea Orban la un moment dat la Alba Iulia e un subcaz al acestei situatii.)

d. criticand, din pozitii in organizatii neguvernamentale, puterea pentru ajunge sa faci parte din ea sau din cea viitoare, pe moment in opozitie.
Daca asupra unei optiuni politice asumate de la inceput si fara echivoc sunt mai putine de comentat, poate doar in conditiile in care operam cu un raport de stransa determinare intre moral si politic, asupra plonjarii din mediul neguvernamental in cel politic discutiile sunt mai nuantate.
Optiunea prezentei in mediul neguvernamental trebuie sa fie slujirea cetateanului, indiferent de cine se afla la putere. Asa cum practica democratiei ne arata, exista intotdeauna elemente de criticat si de indreptat in politicile si masurile pe care le promoveaza un guvern. Pe de alta parte, si acest lucru trebuie remarcat, nu se poate impune unui profesionist sa nu exercite functii publice in specialitatea pe care o detine, fara insa a se angaja politic. Mai mult, in virtutea libertatii atat de greu obinute si intelese in tara noastra, nu se poate impune unui membru al unui ONG, de exemplu, sa nu intre in politica.
Problema apare insa cand pe axa politica - societate civila, un personaj face naveta (uneori in cadrul mai multor partide politice) cu o frecventa mai mult sau mai putin dependenta de cicluri politice. Asumarea unei asemenea ambiguitati e un indicator pentru doua aspecte, in virtutea distinctiei moral - politic cu care se opereaza: competenta politica indoielnica si moralitate echivalenta.
Lipsa de credibilitate a societatii civile romanesti si, implicit, incapacitatea ei de a coagula opinia publica in jurul unei teme de interes provine tocmai din lipsa de credibilitate a purtatorilor de mesaj, a asa-zisilor "lideri ai societatii civile". Nu poti sa slujesti idealuri politice, sa te intorci la analize aparent nepartizane si sa te intrebi de ce esti contestat, in virtutea unui demers sofistic asemanator atacului la persoana.
Asa cum suspiciunea pentru un om politic este o conditie suficient de tare pentru a-i crea mari prejudicii de imagine si poate chiar decesul politic, societatea civila ar trebuie sa-si asume o aceeasi conditie. Coalitia pentru un Parlament Curat ar trebuie condusa de Coalitia pentru ONG-uri Curate.
Desi in cea mai buna lume dintre cele posibile, un asemenea demers nu si-ar avea rostul, trebuie cu tristete, sa consemnam ca realitatea e alta: credibilitatea purtatorilor de mesaj neguvernamentali, supusa optiunilor politice de baza ale populatiei, e hotaratoare pentru optiunea de participare publica a cetatenilor.
Cum reflexul participarii publice in Romania e ca al unui bolnav paralitic de cancer in faza terminala, aceasta spune multe despre credibilitatea societatii civile de la noi.

joi, 25 octombrie 2007

Despre politica si naturalete

Ceea ce e tot timpul fascinant la Traian Basescu, ceea ce creeaza de fiecare data polarizarea Basescu si restul lumii, e tocmai naturaletea personajului.
La o prima impresie, asemeni unui scriitor, sau unui cersetor (cum ar spune Dinica), succesul unui politician consta, la modul cel mai eficient si prozaic, in capacitatea sa de a spune povesti cat mai credibile pentru public. Numite, in virtutea unei practici politice care trebuie sa se individualizeze fabricandu-si concepte, idei si proiecte politice, povestile sunt realitatile mediului politic autohton. Jocul electoral e punctul culminant al credibilizarii, iar masurile politice ascund o cota importanta a sustinerii aceluiasi proces.
Si totusi, la un alt nivel se face diferenta: acolo nu se mai bat oameni politici cu temele facute acasa, de cine stie ce consultanti adusi de peste mari si tari pentru a mima autenticitatea. Excelenta politica, ca orice alt tip de excelenta, iese la iveala in momentul in care politicianul este pus fata in fata cu "contextul politic" si stie sa puncteze in favoarea sa, dand impresia naturaletii. Sau, ca lovitura de maestru, capodopera se creeaza cand politicianul creeaza nu doar contextul, nesesizat de ceilalti competitori, ci si impresia ca startul a fost acelasi pentru toti.
Plictisit de inabilitatea adversarilor politici de a-i ridica probleme sau mingi la fileu, Basescu si le ridica singur, ca inca o dovada a competitivitatii iesite din comun a personajului. Fara joc politic, primul om in stat e ca pestele pe uscat. In aceeasi logica se inscrie si participarea Presedintelui la cele doua lansari ale candidatilor PD si PSD la Parlamentul European.
Nesimtindu-se in niciun moment constrans de Constitutia al carei garant este si consecvent rolului de jucator pe care si l-a asumat cu atata mandrie, Basescu a participat, firesc, la lansarea candidatilor PD pentru Parlamenul European. Dovada a intutiei politice deosebite pe care o are, el a raspuns simplu si dezarmant cu privire la atitudinea sa, lasand loc insa la destule ironii: participa pentru ca a fost invitat.
Un astfel de tip de raspuns e paradigmatic pentru situatia personajului si a raportului sau cu restul clasei politice si cu electoratul: intr-o mare de politicieni care, in discursurile si demersurile lor, fac fie filosofie cardiaca, fie inabile pozitionari tactice, simplitatea si firescul unui raspuns nu poate decat sa se armonizeze cu ceea ce lumea asteapta de la conducatori. Electoratul nostru, la modul cum a fost crescut si educat, n-a fost invatat sa aprecieze critic proiecte politice, ci doar sa stigmatizeze delimitarea guvernant - guvernat, asociind-o arogantei si, deci, dispretului. Un om care se comporta in situatii politice firesc, simplu, chiar daca uneori gresit si necuviincios, e asemeni cetateanului obisnuit, in banalele sale probleme de viata, pe care le vrea tratate de o aceeasi maniera. Comportandu-se astfel in momente in care nimeni altcineva nu vede asta o solutie, Basescu creeaza familiaritatea cu oamenii si primeste de la ei, in virtutea stereotipului ospitalitatii romanesti, increderea acestora.
Atunci cand insa aceasta intuitie, tangenta cu inteligenta politica, e sustinuta de logica si consecventa, asa cum s-a intamplat in aceasta seara, in cazul prezentei Presedintelui la reuniunea PSD de la Romexpo, efectul public e unul maxim.
Ceea ce s-a intamplat in aceasta seara e inca o dovada a faptului ca Basescu are comportamentul unui adolecent vanjos injurat de mama: nu poate intoarce spatele si nu poate refuza "bataia" politica. La cea mai mica provocare, el face orice pentru a-si afirma suprematia de altfel firav provocata. Avand in vedere ca totul se desfasoara in contextul creat de el si cu niste adversari mult prea "plutitori", succesul e garantat.
In aceast ordine si in multe minti, o intrebare staruie: cum poate fi invins Traian Basescu? As incerca aici un raspuns pe doua coordonate, cu probabilitati totusi diferite:
- o solutie ar fi izolarea lui politica, lipsirea lui de prilejuri in care sa se erijeze in salvator. Curios sau nu, guvernarea Aliantei a reusit in mare masura, si cu sprijinul ministrilor pedisti, acest lucru, gesturile publice ale "Marinarului" parand de multe ori disperate. In contextul instabilitatii politice actuale, masura pare aproape imposibil de pus in practica.
- o alta solutie ar fi crearea unui joc, context in care Basescu sa nu poate sa intre decat de pe pozitie de perdant. Aici implementarea pare si mai grea, lovindu-se de intrebarea: cine sa orchestreze/regizeze un astfel de joc? Si, daca ar avea cine, intuitia politica a Presedintelui cum ar putea fi anihilata?
Reflectand, intelegem de ce "Basescu" e echivalentul Ecuatorului in mediul politic romanesc.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...