duminică, 17 februarie 2013

Cu nervi, despre o consultare ratată la Ministerul Educației



În 15 februarie, Ministerul Educației Naționale a lansat în dezbatere publică proiectul de plan-cadru pentru învățământul primar. Dezbaterea publică va dura mai puțin de o săptămână și se va încheia marți, 19 februarie .

Nu mă pot abține să nu comentez lipsa totală de neprofesionalism a demersului. Ovidiu a scris deja și el despre subiect. În continuare câteva observații.

1. În primul rând, o observație preliminară. În Legea privind transparența decizională în administrația publică, Legea nr. 52/2003, se spune la art. 6 alin. 4 că „la publicarea anunțului autoritatea administrației publice va stabili o perioadă de cel puțin 10 zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.”. Știu, există și alin. 9 al aceluiași articol care spune că „în cazul reglementării unei situații care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgență prevăzută de reglementările in vigoare.”. Dar oare poate Ministerul Educației să justifice această urgență? Presiunea premierului nu se pune. Oare e un subiect atât de urgent încât ne permitem iar să facem reforme în educație la foc automat, fără dialog real?

2. În al doilea rând, să investigăm ce înțelege Ministerul prin dezbatere publică – doar un chestionar de completat pe site-ul, țineți-vă bine, https://www.surveymonkey.com . Știm cu toții câte zeci/sute de milioane de euro se bagă în informatizarea administrației publice și, cu toate acestea, onorabilii d-lui Pricopie aleg să facă „dezbateri publice” pe alte siteuri decât cel al ministerului. Întrebarea este de ce. Nu se găsește nimeni să facă o pagină dedicată consultării pe edu.ro? Sunt oamenii de la comunicare și cei de la IT din minister în concediu? Dacă tot preferă soluțiile gratis, eu aș recomanda Ministerului Educației să-și mute website-ul pe un domeniu blogspot sau wordpress. Așa măcar facem din mascarea incompetenței în spatele economiei principiu curent de acțiune.

3. Ministerul propune o reformă a învățământului primar. Milioane de oameni – copii, profesori, părinți și bunici – vor fi afectați. Există vreo explicație a acestei reforme în pagina în care se lansează dezbaterea publică? Nu, există un pdf de 5 pagini căruia îi lipsesc clar valențele comunicaționale. Dacă m-aș întreba cum va afecta schimbarea sistemul, nu aș avea cum să știu, pentru că nu-mi spune nimeni. Întotdeauna, ei știu mai bine și noi, publicul, trebuie să știm cât mai puțin.

4. În 5 iulie 2012, Guvernul francez lansa un proces pentru „refondarea școlii”. Dezbaterea publică a durat până în 9 octombrie 2012, când Hollande a prezentat la Sorbona concluziile și a avansat ideile reformei în educație, încorporate mai apoi într-un proiect de lege. Dezbaterea publică a durat 3 luni, are o pagină dedicată pe site-ul Ministerului francez la Educației și s-a desfășurat în toată Franța, antrenând toate categoriile care aveau o miză în reforma educației. Dacă nu mă credeți, citiți raportul final al dezbaterii publice aici. Are 52 pagini. Poate ar trebui să-l citească și cei la Ministerul Educației, să vadă cum se face o consultare, nu cum se mimează dezbaterea. Altfel, zău că mai bine te abții de la astfel de exerciții.

Sunt extrem, dar extrem de neplăcut surprins de acest fel de a comunica al Ministerului d-lui Pricopie. Unde mai știi și că d-l ministru este de meserie profesor de comunicare și, de aproape un an, rector al SNSPA. Dacă n-ar fi de plâns, zău că am râde de năstrușnicile idei de comunicare. Oricum, asocierea cu surveymonkey.com este de-a dreptul inovare în comunicarea instituțională. S-a făcut istorie! Data viitoare recomandăm totuși tool-urile de sondaje ale Google, dacă tot serviciile informatice de la Minister lipsesc când ar fi nevoie de ele.

Sunt sute de reforme în educație în ultimii zece ani. „Rezultatele” se văd în testele PISA, în șomajul în rândul tinerilor (știe ce știe domnul Președinte, când spune să fim mulțumiți că avem doar 25%) și în nemulțumirea angajatorilor. Aceastea sunt toate motive pentru ca ministrul Pricopie să nu aleagă să-și treacă rapid și el numele pe o nouă reformă. Dar ce mai contează niște milioane de destine când tu ai treabă și vrei să rezolvi repede întâlnirea cu istoria? Să nu lăsăm analiza, gândirea și dialogul real să ne stea niciodată în cale.

Altfel, succesuri!

Sursă poză: print screen edu.ro

luni, 11 februarie 2013

Comisii de specialiști la Guvern pentru marile reforme. Un instrument de comunicare ignorat



Așa cum bine sunteți obișnuiți, la noi dezbaterea din sănătate prinde aripi doar atunci când mai moare cineva cu zile, când se mai leagă niște copii de paturi sau când mai vine ministrul cu o inițiativă pe care nu este în stare să o explice.

Se poate și altfel? veți întreba.

Se poate. Un exemplu. Vineri, premierul Franței a anunțat o reformă structurală a sistemului de sănătate, care să dureze pentru cinci – zece ani. Ca să știe de unde să apuce problema, Ayrault a numit un „comitet al înțelepților, format din personalități ale lumii medicinei și cercetării”, care să vină cu o analiză a sistemului și cu soluțiile corespunzătoare. O abordare normală și din punct de vedere al ciclului politicilor publice, și din punct de vedere al imaginii.

De ceva timp mă întreb de ce Guvernul Ponta, în fundamentarea reformelor pe care vor să le facă, nu apelează la astfel de exerciții. Pare că Președintele are monopolului comisiilor de analiză, deși acesta nu are practic nicio atribuție legat de implementarea unor eventuale măsuri. N-ar fi mers oare să aibă Guvernul o comisie de analiză legată de legea sănătății? Sau n-ar fi fost nimerit să ai un astfel de demers înainte de a modifica Legea fundamentală?

Premierul Ponta preferă să aibă consilieri onorifici, pe care îi prezintă într-o conferință de presă și apoi nu se mai aude nimic de ei, cu excepția momentului când demisionează (vezi cazul Dăianu). Niște comisii de specialitate ar fi în măsură să arate cu adevărat transparență, dar ar furniza și idei în domenii sensibile. Aici ar fi locul unor nume grele din străinătate, dar și al unor profesioniști recunoscuți în țară. Apoi gândiți-vă la momentele de comunicare pe care le-ar genera întregul proces – destulă earned media, aș zice.

Văd însă că se tot înființează comitere inter-ministeriale. Are cineva vreo dovadă că aceste comitete au dus vreodată la vreun rezultat?

Ca să concluzionez, Guvernul, din motive pe care eu nu le înțeleg, evită niște mecanisme de consultare și de decizie care i-ar putea fi foarte utile și ar putea compensa sărăcia de idei din programul de guvernare.

În plus, să spun că încă e nevoie de decizie pentru subiecte precum gazul de șist și Roșia Montană?

P.S. Cu acel Consiliu Consultativ al oamenilor de afaceri, făcut de Ungureanu (una din puținele sale realizări din mandatul meteoric), știe cineva ce s-a întâmplat?

Credit poză aici

vineri, 8 februarie 2013

Încă o eroare a PDL – contestarea bugetului la CCR



Ca să arate că partidul său încă respiră, Blaga a ieșit public, anuntând că bugetul de stat pe 2013 a fost adoptat fără cvorum și că PDL a atacat legea la Curtea Constiuțională.

După ce contemplăm vitejia lui Blaga, stăm puțin și cugetăm.

Tot cugetând, ne aducem aminte de circul cu legea pensiilor din 2010. Cel care a făcut-o pe Anastase „idolul” pensionarilor din România și i-a pus cruce unei cariere care altfel nu se anunța spectaculoasă. Opoziția de atunci a contestat lipsa de cvorum la CCR și s-a trezit cu un răspuns negativ. Pe scurt, CCR spunea că nu poate controla aplicarea regulamentelor Camerelor.

Câteva citate relevante din motivarea deciziei:
• „Analiza Curţii este una în drept, fără a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare. Mai mult, Curtea a arătat că nu este de competenţa instanţei constituţionale să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare regulamentele celor două Camere ale Parlamentului în procesul legislativ.”
• „Curtea reţine că, în accepţiunea art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, nu este competentă să controleze fapte materializate în acţiuni sau inacţiuni, ci numai conformitatea extrinsecă şi intrinsecă a actului normativ adoptat cu Constituţia”.
• „Astfel, Curtea constată că adoptarea legii, ca parte a procesului legislativ, vizează votul final exercitat de către Parlament asupra ansamblului legii. În acest sens se pronunţa atât doctrina juridică din România, cât şi cea străină”.


Soarta sesizării PDL, pe care CCR o va judeca pe 20 februarie, este clară. Blaga a vrut să arate că PDL-ul său există, dar, în fapt, a ridicat niște mingi la fileu USL.

Ce-aș face eu dacă aș fi USL-ist și ar trebui să răspund la atacul PDL:
• aș aduce aminte despre furtul de la legea pensiilor din 2010 și de atacul PDL la adresa pensionarilor.
• aș vorbi despre decizia CCR de mai sus.
aș plusa spunând că PDL, după ce s-a chinuit să taie salariile și pensiile în 2010, acum vrea să împiedice creșterea salariilor și a pensiilor propusă de USL prin buget.
• m-aș mai referi la sutele de mii de fermieri care încă își așteaptă subvențiile și care nu le pot primi pentru că bugetul nu e aprobat (aici e mai problematic, pentru că dezvăluie artificiile bugetare ale USL). Sau la sutele de comunități care așteaptă banii de investiții pentru apă, canal, drumuri. Toate pentru că PDL ține, fără argumente, bugetul în loc.

Concluzia e că, decât să acționeze așa, PDL mai bine tăcea.

În plus, o întrebare: consultanții politici ai PDL sunt plătiți de USL?

Credit poză aici

Descentralizarea prezidențiabililor



În contextul regionalizării, Crin Antonescu vorbește despre riscul unui federalism tacit. Liderul liberal o spune cu subiect și predicat: există pericolul să ne trezim cu opt președinți de mini-republici.

Există vreo amenințare pe care Antonescu, marele favorit al prezidențialelor de anul viitor, o poate simți din partea celor care vor ajunge să conducă regiunile?

Înainte de a lărgi cadrul discuției, aș adăuga aici două dintre observațiile lui Barbu Mateescu:
1. Cu fiecare scrutin prezidenţial devine din ce în ce mai greu să prognozezi rezultatele alegerilor pe baza sondajelor efectuate cu doi ani înainte de alegerile propriu-zise.
2. Cine este în pole-position cu doi ani înainte de alegeri pierde procente, voturi potenţiale, încrederea multor votanţi şi - cu excepţia lui Basescu în 2009 - pierde şi alegerile.


Regionalizarea aduce cu sine și o reconfigurare a pieței prezidențiabililor. Bineînțeles, foarte mult depinde de modul în care vor fi aleși conducătorii de regiuni (direct sau indirect). Bineînțeles, efecte consistente ale reconfigurării sunt puțin probabile în 2014 (va fi doar un an între apariția regiunilor și alegerile prezidențiale). Dar nu avem cum să nu gândim la o posibilă descentralizare a prezidențiabililor adusă de regionalizare.

Istoria recentă a alegerilor prezidențiale din România stă sub semnul teoriei centrului imaculat. Demonizarea mediatică susținută de „politicienii de la centru” face necomestibilă ideea unui baron local drept candidat viabil pentru președinție. Cursa pentru Cotroceni este o cursă de imagine, în care Feții-Frumoși de la centru (y compris Primarul Bucureștiului) se înfruntă între ei. Piața politică a prezidențiabililor este una extrem de redusă, populată la vârf de președinți de partide, de tehnocrați măreți și de foști sau actuali prim-miniștri.

Regionalizarea ar putea, cu precădere la următorul ciclu de prezidențiale, să aducă pe piața acestor alegeri și unul-două nume din zona Președinților de regiune. Puterea financiară și simbolică pe care aceștia o vor avea, capacitatea de a concura cu Guvernul, faptul să vor fi în stare să arate că lucrurile se întâmplă, toate acestea pot genera un efect de prezidențializare. Cum vor fi doar opt voievozi (în comparație cu cei 41 de baroni locali actuali – observați, vă rog, și distincțiile semantice pe care media începe să le facă!), atenția asupra lor va fi una importantă, în măsură să le crească notoritatea și cota de încredere dincolo de terenul lor rezervat de vânătoare.

Adăugați la aceste evoluții și factorul unor alegeri interne generalizate la nivelul partidelor pentru desemnarea candidatului la președinție!

S-ar putea ca Antonescu să gândească pe termen lung, la securizarea unui ipotetic al doilea mandat. Sau ar putea gândi în spiritul echipei de „centriști”. Dar, așa cum arată și observațiile lui Mateescu, cine știe de unde ar putea sări iepurele în 2014?

P.S. Va fi o foarte interesantă bătălie mediatică legat de conturul simbolic al președintelui de regiune.

Credit poză aici

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...