vineri, 16 noiembrie 2012

WEF – România, sub Ruanda și Sri Lanka. Dar cine să discute?



Acum 3 zile, Hollande a ținut o conferință de presă de două ore și jumătate (știu, Băsescu e gelos, motiv pentru care a ținut și el una în aceeași zi și la aceeași oră). Și-a onorat în fapt promisiunea din campania electorală de a organiza la fiecare șase luni o mare conferință de presă despre ce a făcut și despre ce va face pentru Franța.

Hollande a vorbit despre cele trei mari provocări ale Franței în mandatul său: situația din Europa, reducerea datoriei și competitivitatea. Povestea despre competitivitate se baza pe un raport recent apărut, raportul Gallois, și ale cărui propuneri vor fi duse, în parte, la îndeplinire de Guvernul Ayrault.

În aceeași zi, World Economic Forum lansa Raportul asupra Competitivității Globale 2012 – 2013. La paginile 302 și 303 este evaluarea României, pe indicatori și sub-indicatori. Vestea de presă este că am coborât un loc față de anul trecut: acum suntem pe 78, sub Panama, Ruanda sau Sri Lanka. Am bătut Botswana însă, care e cu un loc sub noi. La anul poate ne mobilizăm și prindem din urmă Iranul, acum pe poziția 66 (ptiu drace!).

Nu am văzut nicăieri o mediatizare serioasă asupra situației României din Raport. Ne plângem că investițiile străine sunt la minimul ultimilor opt ani, dar refuzăm nu doar să ne uităm la cauzele profunde, dar și la ceea ce îl face pe un investitor să-și facă o evaluare rapidă și să spună „pas” venirii în România. La evaluarea pe care o arată reputatul raport al WEF, cine să riște să-și aducă banii aici?

Și media, și politicienii aflați în campanie au ratat cu brio subiectul, deși el ar trebui să stea la baza oricărei oferte de guvernare. Nu-i de mirare că, așa cum arată Vasile Dâncu, „modernizarea” a devenit un cuvânt atât de străin și de gol pe aceste meleaguri.

Nu cred că mass-media trebuie să facă tot felul de campanii mărețe despre cine schimbă România. Dacă tot sunt chinuite de responsabilitatea socială, ar putea începe tratând subiectele importante. Da, cu oamenii care se pricep. Nu, tocmiții de serviciu nu intră în calcul.


Credit poză aici

miercuri, 14 noiembrie 2012

Ce e în spatele intervențiilor lui Băsescu?



După mine, ce e central în intervențiile de luni și de ieri ale Președintelui este mesajul cu „eu nu negociez cu nimeni instituțiile statului”. În ideea că poate nu s-a înțeles, Președintele a ieșit ieri cu același mesaj.

Eu am impresia că exact asta încearcă Traian Băsescu să facă – să transmită că este dispus la negociere, chiar cu instituțiile statului pe post de monedă. Vorbim aici de intenții, căci nu cred că Președintele e dispus să-și ducă la îndeplinire partea de angajament (sincer, nici nu știu dacă poate). Să-mi explic acum „povestea”.

Ideea unei suspendări a lui Traian Băsescu post-alegeri este o bătaie de cap mai mare pentru USL chiar decât pentru Președinte. Gândiți-vă – pragul e tot acolo, iar un referendum ar avea loc undeva între 15 și 20 ianuarie. Deci Băsescu s-ar întoarce iar Cotroceni, fără prea mari probleme.

Că Traian Băsescu poate face artificii prea mari după ce USL ia 50%+1 din mandate la alegerile parlamentare e o copilărie. Ifosele prezidențiale nu vor primi vreun mare feed-back „de afară”, că acolo există totuși un respect pentru ideea de majoritate. Oricâte patalamale i-ar da lui Băsescu Zegrean și Curtea de cinci, tot n-ar face mare lucru în percepția externă. Este vorba, ca în acea carte a unui franțuz celebru, despre spiritul legilor.

Ce poate face atunci Traian Băsescu și care e logica artificiilor sale televizate?

Traian Băsescu încearcă să destabilizeze USL, prin atac la principalii săi stâlpi, Ponta și Antonescu. Ponta este ținta principală, iar Președintele încearcă să-l scoată din cărți pentru funcția de prim-ministru.

Cum? Trimițând semnale de negociere către eșalonul doi din PSD, către republica baronilor. Băsescu știe că pe baronii îi interesează să-și pună oamenii prin ministere și prin instituții. Dacă e unul de-al lor la Guvern, nu contează care, e suficient. Cea mai mare bătaie de cap pentru ei ar fi să o ia de la capăt cu suspendarea – bani, mobilizare la vot, risc suplimentar de dosare penale. Băsescu face în fapt apel la comoditatea și raționalitatea baronilor locali.

Ce-ar putea totuși să le ofere pentru un astfel de târg? Președintele are influență asupra ANI și două numiri de făcut la DNA și Parchetul General. Exact singurele instituții care mai bagă spaima în baronetul local. Cele din cauza cărora somnul la 6 dimineața nu este niciodată foarte lin. Președintele poate vinde impresia că va acorda indulgențe măcar capilor (ceea ce Ponta nu poate face, a se vedea cazul Năstase). Dacă va livra, e altă poveste, având în vedere cât se ține președintele de cuvânt. Dar cred că sunt destui care să-l creadă, supraevaluându-i influența și constatând că, după toți „scheleți din dulap”, nu servesc ceai la cană de fier.

Ce-ar avea totuși Președintele cu Ponta? Ponta e unul dintre stâlpii USL. Cu el căzut, se reorganizează jocul. Tot USL va fi la guvernare, dar procesul de autonomizare a PSD și PNL se va accelera. Aceasta va produce probleme pentru Crin și PNL, mai ales că semne majore de întrebare vor fi în privința prezidențiabilului din 2014.

Prin tot acest joc, ce țintește președintele este momentul 2014. Vrea să cumpere timp și șanse pentru acel moment, în așteptarea unui prezidențiabil care să mulțumească (am în minte această imagine în care Băsescu îl întreabă pe MRU ce dracu’ a avut în cap când și-a luat unguent și vită Kobe pe banii statului) și în speranța unei guvernări PSD - PDL în 2014, înaintea alegerilor prezidențiale (sau mai repede, în funcție de cum se destramă căruța USL).

Credit poza aici

luni, 12 noiembrie 2012

Nu te poți juca de-a selecția candidaților. Eșecul comisiei Macovei



Profunda neîncredere a cetățenilor în politică, dar și nevoia de a fructifica politic și comunicațional perioade dinaintea începerii campaniei electorale propriu-zise fac partidele să apeleze la tot felul de soluții de „moralizare” a spațiului politice.

Cel mai recent exemplu este Comisia Macovei. Eșecul său este demonstrat și mai accentuat de modul în care este tratat, politic și mediatic, cazul Trășculescu.

Ideea generală cu astfel de mecanisme de moralizare este că nu ai voie să greșești ca partid. Un singur dalmațian scăpat și te-ai ars. Mecanismele de control trebuie să fie întotdeauna de așa natură încât, atunci când se stabilesc candidații, problema responsabilității partidului să nu poată fi pusă.

Știm care au fost rezultatele Comisiei Macovei. Zeci de persoane respinse de Comisie candidează până la urmă pe listele ARD. Macovei dă comunicate prin care se spală pe mâini și spune împotriva câtor zeci de candidați a spus ea „nu” la evaluare. O bulibășeală și un dezastru de comunicare.

Din punct de vedere al imaginii, e cert că un artificiu comunicațional și organizațional care ar fi trebuit să aducă beneficii ARD se dovedește a fi o imensă bătăie de cap. O vulnerabilitate pe care ARD și-a creat-o singură, crezând că merge cu jumătăți de măsură și doar cu discursul despre moralitate în politică.

Ei bine, nu merge. Fie ești deschis să mergi până la capăt, fără a face evaluări pe google sau a da indulgențe, fie nu faci nimic și, măcar, ești mai onest.

Există o soluție deja testată și validată în privința selecției candidaților, dacă sec caută această moralizare (despre profesionalizare văd că nu vorbește nimeni). Dacă vrei moralizare, atunci îți validezi candidații în fața alegătorilor. Faci alegeri interne sau referendumuri interne deschise, în care orice cetățean să poată participa, eventual prin plata unei sume simbolice, pentru a se acoperi costurile consultării. S-a întâmplat în Franța în 2011 când l-au ales pe Hollande candidat al PSF la prezidențiale, iar beneficiile de imagine au fost atât de importante, că UMP va utiliza același proces pentru următoarele alegeri de acest tip.

Acesta este comportament de partid mare care vrea să-și asume riscuri și transformări. Variantele călduțe, se vede, nu aduc nimic bun. Dacă lași alegătorul să decidă, fără a mai implica onor conducerea de partid, riști și, în acest caz, ai multe șanse să și câștigi.

Credit poză aici

vineri, 9 noiembrie 2012

La ce vă uitați la aceste alegeri parlamentare?



Astăzi începe campania electorală. Așa cum arată și sondajul IMAS de săptămâna trecută, pare că marea miză a alegerilor lipsește – sunt puțini cei care se îndoiesc că USL va lua peste 50% din voturi și peste 50% din mandate.

În acest context, întreb la ce anume în acest alegeri ne uităm cu atenție noi, cei cu un interes specific pentru politică. Ce anume ne interesează?

Eu am câteva lucruri la care mă uit în mod deosebit în aceste alegeri:

• Participarea la vot la nivel național. Sub sau peste cea din 2008?

• Un independent în Parlament? Mă uit cu simpatie către Liviu Alexa la Cluj, dar mai ales la Olt în colegiile de deputat nr. 2 și 3.

• Cel mai votat deputat? Cel mai votat parlamentar?

• Procentul lui MRU din colegiul din Arad.

• Ce se va alege de relația cu scântei dintre primarul Cherecheș și USL la Baia Mare?

• Câți parlamentari vor avea PC și UNPR?

• Câți români vor vota în Diaspora? Am un interes special pentru Paris, unde mă voi uita de-aproape la „coada” de la ambasadă.

• Dacă vom trece peste bariera de 500 parlamentari?

• Câți parlamentari non-USL vom avea în Oltenia?

• De câtă mediatizare va avea parte disputa Ponta – Diaconescu?

Mă opresc aici, deși mai sunt destule subiecte asupra cărora merită să arunci un ochi.

Arunc cu această leapșă electorală (prima de altfel pe care o inițiez) către colegii de la „Leacul Durerii” și către toți cei interesați.

Credit poză aici

marți, 6 noiembrie 2012

Lecția candidaturii lui Dragnea – baronii vor mai mult




Baronii PSD au cucerit cam tot ce au vrut la alegerile locale. PSD a avut 23 candidați de Președinția CJ și toți au câștigat. Aerul teritoriului și spectrul înscăunării au făcut să avem aproape 20 parlamentari USL care și-au dat demisia după locale pentru a-și lua în primire postul de primar sau de Președinte de Consiliu Județean.

Într-o poveste a consolidării mirajului teritoriului, cum s-ar putea însă explica decizia lui Dragnea de a-și lăsa județul și de a candida pentru un umil loc de deputat? Încerc să dezvolt un scenariu care, probabil de la un punct încolo, e doar imaginația mea. Dar nu mă pot abține să nu fiu „povestitor”.

Venirea lui Dragnea la București înseamnă în primul rând țintirea președinției PSD. Nu acum, pentru că nu-i timpul. Cei din tagma lui sunt oameni pragmatici, iar Ponta pare la fel de pragmatic și dispus să livreze. Gândurile lui Dragnea chiar pot crea nedumeriri și ridicări de sprânceană în rândul multora dintre „egalii” săi.

Dragnea poate aspira la această poziție dacă livrează ceea ce lipsește atât de mult baronilor locali – gândul că te poți bucura de liniște, de resursele pe care le-ai făcut în ani mai mulți sau mai puțini de teritoriu. Dacă Dragnea îi asigură pe baroni că nu vor fi ridicați la 6 dimineața de mascați sau condamnați precum Năstase, atunci îi poate lua locul lui Ponta, care e mult mai șovăielnic pus în fața presiunilor UE sau SUA.

Dar cum ar putea Dragnea să ofere imunitate baronilor?

Printr-un joc foarte inteligent la revizuirea Constituției, unde poate lua din nou discursul descentralizării în brațe. Nu, nu e vorba de a lăsa baronii fără pâine prin desființarea județelor. Este vorba de a transforma Senatul într-o Cameră a reprezentanților teritoriului, cu senatorii aleși de exemplu de consilierii județeni. PSD a vehiculat această variantă prin 2010. Ar fi astfel impus un model francez. Ce e însă interesant este că în Franța senatori sunt și aleși locali. Aici poate fi cartea prin care baronilor li se poate da imunitate, într-un Parlament controlat de USL. Doar pentru un astfel de motiv baronii ar avea nevoie să fie în Parlament.

E un scenariu pe termen mediu, dincolo de logica imediată a relației Ponta - Dragnea – Antonescu.

Cum vă place?

Credit poză aici

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Influența meciului electoral Ponta – Diaconescu asupra campaniei electorale



Cei din ARD care privesc cu bucurie la decizia lui Diaconescu de a merge în Gorj și a candida ar trebui să se trezească. Nu doar pentru că, așa cum arată sondajul IMAS, nu au reușit să prindă aripi după prostiile USL și după formarea acestei „mari alianțe de dreapta”, ci mai ales pentru că duelul Ponta – Diaconescu ar putea deveni elementul structurant al campaniei electorale.

Se anunță o campanie mai interesantă ca în 2008. Atunci miza a fost doar în colegiile celor pe care partidele îi propuseseră de prim-miniștri. Îmi aduc aminte că am avut atunci exit-poll-uri pentru Geoană, Tăriceanu și Blaga (pentru că Stolojan era europarlamentar și nu candida). Logica uninominală, grație și sistemului de vot, a pălit însă în fața cifrelor de la nivel național.

În acest an avem un câștigător mediatic foarte clar al campaniei. El se numește colegiul electoral nr. 6 Gorj, unde îi vom avea pe Ponta și pe Diaconescu. Sunt tare curios câtă expunere mediatică va avea această bătălie electorală, câtă „earned media” (că înțeleg că vom avea, pentru prima oară pe față, și „paid media” în campanie). Duelurile lui Becali, ale lui Antonescu sau MRU vor fi copil mic pe lângă ce va reieși în urma elodiilor politice ale lui Diaconescu îndreptate spre Ponta.

Avem mai puțin de o săptămână și programele politice pe care le tot căutam acum câteva săptămâni nu au apărut. Înțeleg precauția unora, dar totuși când? În lipsă de imaginație și de diferențiere, USL și ARD ar trebui totuși să încerce să le producă rapid, măcar din blazon politic, dacă tot rolul lor e greu de estimat, spre modest, în comportamentul de vot.

Miza alegerilor va fi, ca de fiecare dată, jocul electoral. Sondaje, declarații, atacuri. Atenția deosebită asupra cuplului Ponta – Diaconescu pe care o va acorda media va face totuși să transpară și câteva elemente de politici publice, câteva zone de intervenție guvernamentală. Din acest duel pot ieși teme publice pe care oamenii să le considere relevante în luarea unei decizii de vot (vorbesc în special despre acei nehotărâți care au votat împotriva lui Băsescu și sunt oarecum dezamăgiți de USL). Ceea ce spun aici se numește în teoria comunicării efectul de „priming”, de amorsaj.

Din bătălia dintre un om de stânga și un populist de stânga este clar ce teme pot fi dezbătute – pensii, salarii, asistență socială, stat-providență. Dacă Ponta și Diaconescu reușesc să provoace impresia unui dialog pe aceste teme, să se atace, să-și dea replici, atunci de-aici poate ieși „tema centrală” a campaniei. Unii ar spune că, dacă va exista o coerență a subiectelor, ne putem face cu adevărat o idee despre eventuale legături subterane între USL și PP-DD. Dar divaghez.

Cert e că ARD nu e nicăieri într-un astfel de joc mediatic. Nu sunt sub reflector. Ba, mai mult, dacă temele campaniei vor fi cele de stânga, atunci lovitura va fi cruntă – ce decizie credeți că vor lua, în legătură cu unii care au tăiat salarii, nehotărâții care preiau, pe baza mediatizării, tema veniturilor ca subiect central de evaluare a candidaților/partidelor? Ponta și Diaconescu, alături de media care acum poate fi cumpărată și cu factură de campanie, pot pune la cale o bombă teribilă pentru ARD. Traian Băsescu s-ar putea să nu aibă cum să stea liniștit.

P.S. O să-mi spuneți că PP-DD este un ARD sub acoperire. PP-DD este însă un partid-franciză, în care cine a dat, a primit. Și sunt destui din USL care au dat.

Credit poza aici

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...