sâmbătă, 24 aprilie 2010

Nevoia de a crede in Curtea Constitutionala

Pe 22 aprilie, in stilu-i justitiar, la B1TV Radu Moraru discuta cu Dan Tapalaga. Iritarea celor doi era bine sustinuta de titlul de pe ecran: „S-a ajuns prea departe! Judecatorii Curtii se poartă ca Dumnezeii Romaniei”. Aveam, asadar, o noua tinta – Curtea Constitutionala!

Brusc, gandul m-a dus la Constitutia din 1991 , unde la articolul privind deciziile Curtii Constitutionale (art. 145) se spunea asa:

„Articolul 145
(1) În cazurile de neconstituţionalitate constatate potrivit articolului 144 literele a) şi b), legea sau regulamentul se transmite spre reexaminare. Dacă legea este adoptată în aceeaşi formă, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere, obiecţia de neconstituţionalitate este înlaturată, iar promulgarea devine obligatorie.”

Asadar, pana in 2003 (cand deciziile au devenit definitive si obligatorii), prin votul a doua treimi dintre senatori si deputati o lege declarata neconstitutionala devenea brusc constitutionala. Prin vointa Adunarii Constituante din 1991, politicul era precumpanitor si asumat explicit in privinta rolului Curtii.

Nu pot sa nu observ astazi presiunea care se pune asupra Curtii Constitutionale. In fapt, traim apogeul unui fenomen care a inceput in 2007. Institutia care, in tumultul politic, are rolul de a da o directie si de a apara Constitutia devine tot mai putin credibila. La nivelul opiniei publice, e tot mai evident modul duplicitar in care analizam deciziile Curtii: de exemplu, suntem satisfacuti de neconstitutionalitatea legii privind politizarea serviciilor deconcentrate, dar suntem iritati peste masura de situatia in care a ajuns ANI.

Sa fie bine inteles: atat deciziile, cat si activitatea judecatorilor de la CC contribuie la decredibilizare. Respingerea candidaturii lui Cernea (in fapt, deciziile contradictorii din ianuarie si aprilie) e doar un exemplu. Cazul Coldea, unde legaturile cu Securitatea a doi judecatori erau anchetate de SRI, e o alta pata pe obrazul Curtii.

In contextul revizuirii Constitutiei, tot ce se intampla cu CC poate duce gandul la modificarea rolului instantei de contencios constitutional. Eventual, prin luare in calcul a vechii reglementari. Sau poate tot tumultul de astazi este pregatirea inlocuirii a 3 judecatori in iunie.

In Romania lui 2010, dincolo de iritari si nemultumiri, firesti de altfel, as vrea sa cautam lucid raspunsul la urmatoarea intrebare: era sau este mai bine ca prin cumparare de voturi in Parlament orice lege sa devina constitutionala? Am mai avea atunci Constitutie? Nu am ajunge in situatia de a avea nu doar tradatori de partid, ci si tradatori de Constitutie?

Iata de ce avem nevoie sa credem in Curtea Constitutionala, asa cum e ea reglementata azi. E, dupa mine, singurul factor de echilibru in devalmasia puterii. Cat de frica mi-ar fi azi sa avem o Curte care sa functioneze dupa Constitutia din 1991!

joi, 1 aprilie 2010

Jumatate din parlamentari alesi din 2 in 2 ani

Nu am votat la referendumul din 22 noiembrie 2009. Daca as fi facut-o, mi-ar fi parut rau de tot dreptul constitutional pe care l-am invatat in facultate. Nu stiu nici astazi la ce serveste referendumul, tinand cont de caracterul sau consultativ (nu vorbesc despre miza prezidentialelor). Rezultatele sondajului CCSB imi intaresc opinia: hraneste-i unui popor prejudecatile si vei obtine orice vrei.

In noiembrie 2009, Basescu a manipulat magistral un argument. Nu si-a fabricat o tema de campanie care sa-l duca la victorie, ci a evitat sa vorbeasca despre cel mai mare adversar al mandatului sau – criza economica. In loc sa vorbeasca despre unicameralism si reducerea numarului de parlamentari ca modalitati concrete de a responsabiliza parlamentari, a preferat doar sa prezinte solutii populiste pe post de panaceu. Mai mult, a deplasat accentul discursului sau public dinspre responsabilitate spre o eficienta à la Boc (cati bani economisim?).

Solutiile lui Basescu sunt incercari de a raspunde problemei responsabilitatii demnitarilor. Nu stiu insa daca mai putini parlamentari, intr-un sistem unicameral, vor reusi sa elimine statutul de Cenusareasa pentru Parlament in raport cu puterea executiva. Solidaritatea parlamentara se va conserva, odata sistemul ajuns in punctul de echilibru. Fara mecanisme de control din partea cetatenilor, vom distinge din nou intre limbuti si necuvantatori; cel mult, ne va fi mai usor sa-i recunoastem.

Vad o alta solutie la problema responsabilitatii. Una poate inca insuficient conturata, dar demna de luat in seama: alegeri din 2 in 2 ani pentru parlamentari. Similar a ceea ce se intampla in Senatul american, jumatate din numarul de parlamentari se poate innoi dupa 2 ani. Implicati, direct sau indirect, in alegeri din doi in doi ani, parlamentari nu ar mai avea timp sa fie linistiti si s-ar stradui sa se diferentieze. Mai mult, presiunea asupra Guvernului ar fi maxima, amenintat din 2 in 2 ani cu debarcarea. Evident, schimbarile ar duce catre evolutia dinspre semi-prezidentialism catre parlamentarism (e nevoie de schimbari constitutionale legate de obligatia Presedintelui de a numi premier din coalitia care, dupa alegeri, demite prin motiune de cenzura Guvernul).

Obiectia principala ce s-ar putea aduce ideii alegerilor din 2 in 2 ani ar fi instabilitatea politica. Am avea un Guvern care nu ar avea timp sa construiasca. Eu as vedea altfel situatia: am avea feed-back la politicile guvernului, prin cea mai buna modalitate de evaluare posibila – votul. Alegerile ar fi un referendum (cuvant atat de drag presedintelui Basescu), obligatoriu de aceasta data, pentru mentinerea Guvernului. Dincolo de argumentele teoretice, trebuie sa tinem cont de practica democratica din Romania: din 1990 pana azi, nicio coalitie (cu exceptia celor care aveau ca partener secund UDMR) nu a rezistat mai mult de 2 ani fara grave tulburari.

In contextul politic actual, cu un Parlament care arata cu totul altfel decat vointa alegatorilor din 2008 si cu opozitia la guvernare venita din strada, alegeri in jumatate din colegiile tarii, in 2010, ar putea fi o solutie elegenta si de pus in practica drept alternativa la ideea ajunsa fata batrana a alegerilor anticipate. Cum s-ar produce insa ruptura? Pentru ca ideea pusa in practica ar face ca unii sa fie parlamentari doar doi ani. Aici se poate discuta: se pot lua in calcul numarul de voturi sau procentul obtinut la alegeri (se disputa colegiile in care avem un deficit de reprezentativitate). Altfel, putem alege a solutia ultima: tragerea la sorti. E drept, in 2010, o asemenea evolutie pare fantezista si ar necesita in prealabil modificarea nu numai a legii electorale, dar si a Constitutiei.

In cazul trecerii la unicameral, propunerea sufera modificari punctuale.

Deci, cum vi se pare ideea?

P.S. Ca sa nu spun ca solutia ar fi mana cereasca pentru consultantii politici.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...