Relatia cu FMI, de la stanga la dreapta

Ce se intampla cand stanga merge tot mai spre stanga si dreapta tot mai spre dreapta? Se intalnesc.

Pozitia opozitiei fata de relatia cu FMI este, in aceste zile, prilej de teoretizari ideologice involuntare, cu Victor Ponta si Dinu Patriciu la catedra. Abordarea lor ideologica depaseste perspectivele liniara sau de tip cartezian (bidimensional) si o privilegiaza pe cea sferica. Doua puncte ale unui cerc, indepartandu-se de un punct de plecare (identificat in aceasta situatie drept centru), unul spre stanga si celalalt spre dreapta, tind sa se intalneasca.

Sa exploram deci pozitiile celor doi navigatori ideologici, Columb de PNL si Magellan de PSD.

Patriciu, cu aceleasi perspective excentrice asupra economiei precum cele ale lui Irinel Columbeanu legate de vestimentatie, ne spune ca „reprezentantii FMI trebuie trimisi acasa cat mai repede pentru ca nu stiu nimic despre economia romaneasca”. Mogulul sentimental e foarte direct si, dupa el, „acordul cu FMI trebuie oprit pentru ca reprezentantii lui ne spun povesti”. Ajunge, deci, cu politicile neoliberale promovate de institutiile internationale, care limiteaza capacitatea de inovare si actiune a homo economicus!

De cealalta parte, cu viteza unei masini de curse, PSD se deplaseaza de ceva timp spre o abordare ideologica pe care nici Iliescu n-a indraznit sa o propuna vreodata. Talibanismul de stanga, cu marketizarea figurilor marxismului, ne arata ca populismul si demagogia nu sunt doar atribute ale dreptei. Intr-o schita ideologica, social-democratii sesizeaza tensiunile ireductibile dintre capital si munca, gandindu-se cum sa reinstaureze suprematia clasei muncitoare in aceasta relatie de putere. Cum perspectiva este inca una tulbure, personalizarea ajuta iar FMI, unealta a epuratului „consens de la Washington”, trebuie alungat. „Noi personal credem ca, in acest moment si in formula actuala, relatia cu FMI este impotriva FMI si in avantajul de scurta durata al celor care conduc in acest moment. Cat timp te bazezi numai pe imprumut si vreau sa se gandeasca fiecare om care se uita la noi, de ce ne da FMI-ul bani? Sunt vreo fundatie de caritate?”, spune Victor Ponta.

Ciudat sau nu, relatia cu FMI este un exemplu despre cum, involuntar, se poate obtine o pozitie coerenta a intregii opozitii semnificative. Dupa modelul Mircea Geoana – Dan Voiculescu, Crin Antonescu nu-l poate lasa interimar pe Patriciu cand mai dispare de prin peisaj? Nu de alta, dar se pare ca are toate argumentele (intrebati Autoritatea Electorala Permanenta despre finantarea campaniei din 2004 pentru conformitate) pentru a depasi si relativiza orice bariera ideologica.

Despre cum poate deveni PDL un partid frecventabil pentru liberali

In 2007, PDL devenise un partid izolat pe scena politica, dupa evacuarea de la guvernare si dupa suspendarea lui Basescu. Cu toate acestea, dupa alegerile din noiembrie 2008 a ajuns vioara intai a guvernarii, hipnotizandu-i pe social-democrati. In octombrie 2009, PDL parea din nou partidul ciumat. Inca o data cu ajutorul lui Basescu, si-a asigurat facil guvernarea.

In corul de bocitoare care vorbesc despre disparitia sau izolarea PDL, Intreb de ce nu s-ar intampla acelasi lucru si in 2012. E atat de mult pana la alegeri si sunt atat de multe lucruri de facut pentru a rupe ritmul electoral, ca, zau, nu inteleg de unde atat determinism laplacean la comentatorii publici.

In contextul razboiului divelor Ponta – Antonescu, efortul pentru „frecventabilizarea” democrat-liberalilor a demarat. Basescu si echipa sa se pregatesc sa faca ecuatia guvernarii 2012 la fel de complicata precum a fost incepand cu 2004.

Cateva evolutii sunt de observat:

• Democrat-liberali de langa Basescu (Cr. Preda, Gh. Flutur) vorbesc tot mai des despre relatia la guvernare cu liberalii. De la Boc pana la Berceanu, toata floarea portocalie isi da cu parerea, semn ca tema e des discutata in partid.

• Predoiu, altfel absent din tot ce tine de politichie, isi da si el cu parerea, doar e un produs al compromisului PDL-PNL, in 2008. Nu m-ar mira ca si lui Vladescu sa ii vina idei despre coagularea dreptei.

• Tripleta bursiera din PDL e intr-o pierdere pronuntata de imagine si toata nenorocirea guvernarii pare evacuata catre Videanu, Berceanu si Blaga (nu discutam aici realitatea, ci doar perceptia publica a scindarii). Boc este si el asimilat grupului. Exact cei pe care Antonescu nu ii vedea intr-un guvern al dreptei sunt atacati si facuti sa inteleaga ca, pentru viitorul partidului, locul lor e in umbra.

• Basescu il ataca furibund pe Frunda si lanseaza alte sageti catre UDMR. Pe UNPR ii foloseste, fara nicio mila, pe post de vidanjori ai guvernarii.

• Presa portocalie sau cu afinitati de dreapta are o atitudine cel putin neutra, daca nu binevoitoare, fata de Ponta, cel care il refuza pe Antonescu si il lasa sa alerge singur pe culoarul opozitiei unite. Pe de alta parte, Nastase, a carui guvernare o ridica in slavi dupa punctaj orice comunicator al PSD, a redevenit o tinta si un stereotip pentru imaginea PSD. Editorialului lui CTP de saptamana trecuta e pilduitor pentru ce va sa vina; asocierea cu Ponta, pe modelul panourilor lui Geoana de la prezidentiale, va fi accelerata odata cu apropierea lui 2012.

In tot acest dans al imperecherii, tendintele se profileaza. Chiar daca liberalii spun „nu” hotarat acum, mai au timp sa se gandeasca. Alternativa lor de pozitionare se naste. Oricum, alegerile locale vor fi un dus foarte rece pentru ceata prea-discursiva a lui Antonescu.

PSD este acum pe cai mari. Evolutiile politice le arata insa, inca o data, marele pericol care ii paste: cum sa fii in opozitie desi castigi alegerile. Pentru social-democrati, aceasta situatie, atat de cunoscuta, ar trebui teoretizata drept „paradoxul Basescu”.

Catre un nou echilibru in PSD

Vorbeam la un moment dat despre tendinta fireasca de echilibrare in PSD, reperabila incepand cu 2005. Nu e nimic deosebit, e pana la urma doar fizica. Si in 2010, jocul de-a echilibrul e de mare actualitate in randul social-democratilor.

Iliescu a vorbit insa despre un vot in legatura cu echipa de conducere, si Ponta se pare ca a preluat initiativa pentru a epura BPN-ul populat de vechii sustinatori ai lui Geoana.

Dupa ce teritoriul social-democrat si-a modificat dramatic structura (nu-i pacat ca niciun jurnalist nu face noua harta a puterii si influentelor in PSD?), consfiintirea se va face prin Congres, decis in cercul stramt care-i reuneste pe Ponta, Dragnea si Nastase.

La o prima vedere, ceea ce s-a intamplat in ultimele 5 luni cu PSD este intarirea puterii in partid a lui Victor Ponta, care si-a recompensat sustinatorii cu presedintii de organizatii si si-a impus linia politica, in special in legatura cu liberalii. Spatiul politic social-democrat este profund dezechilibrat in avantajul falangei Ponta-Nastase.

In psihologia social-democrata, unde democratia in partid este diferenta esentiala fata de perioada 2000-2004 (toti vor sa isi spuna parerea si, cel mai important, sa-si negocieze sustinerea), balanta de putere e un dat. Dupa vidul de opozitie produs de marginalizarea naturala a lui Geoana, intrebarea este cine va deveni contraponderea in PSD la Ponta. Echilibrarea este esentiala pentru mentinerea perspectivelor deschise in legatura cu distribuirea resurselor si a influentelor in contextul guvernarii. Pana la alegerilor din 2012, nu toti pot fi in barca puterii (ceea ce inseamna marginalizare) si nimeni nu-si permite sa fie in opozitia ultra-minoritara. E de preferat sa continue curtarea si jocul de glezne.

Congres pentru functii este jocul lui Ponta pentru urmatorii ani buni. Pentru 2012 si 2014. Succesul inseamna control total, cu propria sa strategie politica, cu optiuni clare pentru prim-ministru si presedinte. Cum Nastase este in proximitatea puterii, gandul unei asemenea disproportii nu poate crea decat panica intre baronii mai vechi sau mai noi. De aceea, octombrie 2009 poate insemna aparitia fireasca a alternativei. In acest moment, Liviu Dragnea pare personajul in jurul caruia se strang cei care se tem de intarirea peste masura a celor din jurul lui Ponta, de la Vanghelie pana la vechii baroni. Desi astfel de coalizari nu inseamna neaparat schimbarea actualului presedinte PSD, ele vor mentine puterea impartita in PSD, lasand in aer deciziile asupra premierului si a presedintelui de parcurs propus de social-democrati.

Ioan Rus ii dadea lui Ponta toamna ca termen de reformare a partidului. Dan Ioan Popescu vorbeste despre lipsa unui social-democrat care sa-si asume explicit candidatura la presedintie in 2014. La cum se misca insa apele in PSD, inertia si conservatorismul vor triumfa inca o data. Ceea ce nu e neaparat rau pentru amatorii de suspans politic si pentru baietii de pe margine.

Diferenta intre negociatorii abili si curva sentimentala a regimentului

Perceptia publica este ca guvernarea Boc traieste de pe urma sustinerii tradatorilor de la UNPR. UDMR sunt parteneri naturali la guvernare, situatie sedimentata incepand cu 1996.

De la UDMR, celalalt partener minor al Guvernului, UNPR se incapataneze sa nu invete nimic. Decisi sa joace politic dupa obsesia legionara a lui Oprea pentru Capitan, independentii vopsiti tind sa nu ajunga nici macar la nivelul ApR, ca prezenta politica meteorica.

UDMR a inteles sa valorifice la maxim pozitia pe care o are, pragmatic si fara idealuri de puber politic. Mai nou, nu doar in Parlament, ci si la Curtea Constitutionala, unde judecatorul lor inclina balanta. Inaintea motiunii de cenzura, au negociat pozitii in administratie pe care le-au obtinut lejer. Au pus presiune maxima pe Guvern la votarea judecatorului CC din Camera Deputatilor, ca sa se asigure ca le va reveni RRA. Inca o data, si-au pus in joc influenta repetand votul pentru conducerea RRA. Succes pe linie.

UNPR s-a vazut cu ministrii atat inaintea votului de la motiunea de cenzura, cat si dupa. Sirbu si Diaconescu (in carti si pentru preluarea sefiei Senatului) sunt la portile Guvernului, Steriu da si el tarcoale la agricultura. Oprea a mers pe cartea increderii (Cu Basescu pana la capat!) si n-a conditionat in niciun fel votul acordat Guvernului. In acest moment, independentii par a detine cei mai buni ministrii pe care Guvernul nu-i va avea niciodata. Ei au comunicat falindu-se ca Iulia Motoc e judecatorul lor si o promoveaza pe sotia lui Nicolicea la RRA, pe un loc al democrat-liberalilor.

Intre doi parteneri politici de aceeasi forta parlamentara, diferenta politica e colosala: in timp ce UDMR e negociator abil, UNPR pare curva sentimentala a regimentului, dedicata unuia care promite ca o ia de nevasta (desi a mai trecut prin deceptii de acest fel). In acest context, a te astepta de la UNPR sa tranteasca Guvernul e copilarie politica (aviz celor care initiaza motiuni de cenzura populare). Solutia vine tot de la stapanirea din deal.