Sunt multi care vorbesc despre candidatura lui Sorin Oprescu la prezidentiale ca fiind dictata de mobilul castigarii controlului, formal sau informal, asupra PSD. Ajuns Presedinte, doctorul ar urma sa preia rolul de tatuc de la Iliescu, sub privirea sarisfacuta a acestuia. Cel putin finalist in toamna, Oprescu ar urma sa ii ia locul lui Geoana, dovedit astfel ca impotent politic. Cele doua variante sunt visele umede ale sustinatorilor interesati ai primarului Capitalei. Voi arata in continuare de ce, indiferent de rezultatul candidaturii sale, Oprescu nu are cum sa devina vreun Basescu pentru PSD.
1. Oprescu castiga alegerile prezidentiale. De ce spun ca influenta lui Oprescu asupra PSD nu poate fi niciodata echivalenta cu cea a lui Basescu asupra PD-L?
Dupa 2001, Basescu a fost una din ultimele verigi impotriva pesedizarii tarii. Cand primarii cadeau ca mustele in plasa lui Cozmanca, Basescu era ultimul bastion. Urla ca apucat la Capitala impotriva Consiliului rosu si impotriva lui Nastase. Fara el, PD probabil nu ar mai fi existat. Ascensiunea partidului i se datoreaza aproape in intregime, este rezultatul strategiei sale. Obedienta de azi a PD-L pe acest tip de rationament se bazeaza: „fara marinar am fi fost prea putin sau n-am fi fost deloc”.
PSD functioneaza dupa alte tipare de raportare la lider. Cei care intre 2003 si 2004 spuneau, nu fara argumente, „partidul sunt eu” (Iliescu, Nastase, Mitrea, Dan Ioan Popescu), au primit dupa 2005 lectii dureroase de la partid. Cele doua Congrese au aratat cum puterea in randul social-democratilor, spre deosebire de administratia romaneasca, era profund descentralizata. Modelul liderului providential, care necesita ascultare oarba, apare drept desuet pentru reprezentatul stangii in Parlament. E adevarat insa, in toti acesti ani, rezultatele au fost ale partidului si nu ale vreunui lider national.
Ajuns presedinte, Oprescu isi poate restabili legatura cu PSD prin numirea unui social-democrat in locul lui Boc. Nastase, Geoana – variantele nu sunt prea multe. Totusi, cel numit va exercita de facto puterea in Romania si in partid. Nefiind purtat de o structura partinica spre Cotroceni, primarul Capitalei nu va fi in pozitia lui Iliescu dintre 2000 – 2004; intr-o functie mai mult decorativa, va asista la dezmatul social-democratilor pe care, formal, el ii va legitima. Odele vor lipsi sau vor fi ipocrite, semn ca cei tradati in trecut nu uita raul, dar se obisnuiesc cu binele.
2. Oprescu pierde in turul al II-lea in fata lui Basescu. Primarul Capitalei nu se va intoarce pe un cal alb in Kiseleff. Pesedistii vor fi foarte pragmatici: il vor prefera pe acela care ii va mentine sau ii va readuce la putere (in functie de ce se va intampla pana la alegerile prezidentiale).
Daca pana in decembrie PSD se mentine la guvernare, negocierea cu Basescu invingator va fi una dureroasa. Concesiile vor fi tot mai multe, poate insuficiente in lupta cu liberalii pragmatici. Va fi ca la Pacea de la Buftea-Bucuresti, din 1918. Mentinerea partidului la putere ar putea astfel conserva conducerea PSD, chiar cu Geoana Presedinte, o varianta de altfel comoda si pentru Basescu. Complicatia cu Oprescu n-ar avea sens.
Cu un PSD deja iesit de la guvernare si invins la prezidentiale, situatia va fi mai complicata. Congresul din 2010 va fi unul cu scantei, un test pentru unitatea baronilor locali, care vor fi pusi in situatia de a negocia nu resurse, ci viitorul politic al partidului. In acel moment, Oprescu va fi cel care a pierdut de doua ori in fata lui Basescu, un primar general care nu a facut nimic pentru Bucuresti si care a incercat sa fuga de responsabilitate mutandu-se la Cotroceni, un individ putin apreciat in partid pentru lenea, miserupismul si aroganta sa, un tradator in 2008. Greu de crezut ca partidul ii va acorda increderea. Va cauta poate un nou nume, un discurs frumos, dar ferm, un Ponta sau un Cristi Diaconescu (dezavantajat totusi de posibilitatea de a fi numit un Geoana 2).
Daca Oprescu candideaza si nu ajunge nici macar in turul al II-lea, destinul sau politic pare paralel atat cu PSD, cat si cu un nou mandat la Bucuresti. Revenind insa, observam ca intrarea in cursa a Doctorului, pusa pe seama dorintei sale de deveni un Fat-Frumos al social-democratilor, nu se justifica. Ruptura din 2008 e mai profunda decat pare la prima vedere. Motivul unei candidaturii ar putea fi cautat in chestiuni mai putin politice, dar mai lumesti: ma gandesc atat la orgoliul personal, cat si la dorinta unor grupuri de interese economice de a reveni la putere dupa ostracizarea dictata de Basescu si ai lui. Altfel, scenarii romantice rosii cu Doctorul sunt doar cancan politic!
