Despre Mișcarea Populară, în contextul prezidențialelor din 2014

După declarațiile lui Băsescu de aseară de la B1 TV, Mișcarea Populară își arată cu adevărat rolul. Este este ceea ce în SUA se numește Political Action Committee (PAC), un comitet de acțiune politică. Scopul său principal ține de alegerile prezidențiale din 2014 și este consecința firească a pierderii controlului lui Traian Băsescu asupra PDL.

După cum a demarat Mișcarea Populară, candidatul lui Traian Băsescu în bătălia pentru Cotroceni va fi Cristian Diaconescu. MRU va rămâne neconsolat.

MP îmi pare un proiect realist. Nu cred că ținta este câștigarea prezidențialelor. Nici măcar turul al II-lea nu cred că este prima opțiune. Mișcarea Populară are ca primă asumpție ruperea USL, deci candidați separați pentru PSD și PNL.

Sebastian Lăzăroiu zicea, de această dată foarte bine, că Traian Băsescu va decide Președintele României. Dacă își controlează capitalul politic și voturile pentru unsul său, mai bine decât Antonescu în 2009, probabil că așa va fi.

Traian Băsescu investește într-un prezidențiabil propriu care, într-un scenariu al ruperii USL, să-l aducă la masa dezbaterii între cele două tururi ale prezidențialelor din 2014. Succesul negocierii înseamnă o viață liniștită pentru actualul președinte post-2014.

Un asemenea aranjament nu mai era posibil cu PDL-ul lui Blaga, care și-a luat-o în cap și joacă independent. Traian Băsescu nu este sigur că liderii PDL nu vor negocia pentru ei și îl vor lăsa cu buza umflată. Nu riscă așadar să-și țină electoratul și capitalul de încredere în PDL și a preferat o ruptură fără echivoc, într-un moment de maximă vizibilitate publică și mediatică.

Nici Blaga nu doarme. A anunțat alegeri primare pentru prezidențiabilul PDL. Este o inițiativă bună, care poate avea efect pentru electoratul de dreapta iluzionat de mitul democrației participative. Este interesant dacă vor fi alegeri primare în partid sau va fi invitat și electoratul să dea cu ștampila. Oricum, este o invitație la dialog și la participare pe care o lansează un PDL fără prea multe opțiuni astăzi. Un asemenea procedeu va contrasta cu autoritarismul cu care Traian Băsescu își va desemna prezidențiabilul, conform propriei „pohte”.

Va fi inflație de prezidențiabili ai dreptei în 2014: prezidențiabilul lui Băsescu (C. Diaconescu – care, glumind, va lua voturi de la PPDD, pe motiv de confuzie de nume), prezidențiabilul Alianței D.A. (MRU) și prezidențiabilul PDL. Poate vrea și Neamțu să intre și el, din partea NR. Singurul nume astăzi necunoscut este prezidențiabilul PDL – un avantaj pe care, comunicațional și strategic, „feseniștii” de acolo îl pot valorifica.


Sursă imagine aici

Sfârșitul PDL se amână

Update: Videanu confirmă în parte ce spun mai jos. Mandatul lui Blaga e pe un an, cu drept foarte improbabil de prelungire după europarlamentare. Un armistițiu

E greu să pui pe picioare rapid un partid în România de astăzi, dacă nu ai o conjunctură tip Dan Diaconescu.

A strânge semnături (că doar nu mai repetă nimeni prostia preluării unui partid, ca MRU), a mobiliza resurse enorme pentru organizare, a comunica eficient și a aștepta înregistrarea în justiție sunt acțiuni care pot fi cu greu făcute într-un an. Marile risc al unui partid pornit de Udrea&Co. acum este un eșec fără apel la alegerile europarlamentare din mai 2014. Un astfel de eșec face 2016 o himeră.

Varianta așteptării e mai bună.

E greu de crezut că Blaga va putea ridica partidul. Marea lui provocare este să-l țină la 16%. Nu are nerv, nu are sclipire, nu are discurs. El vorbește unui electorat pe care PDL l-a pierdut în 2012, odată cu dispariția a 40% din primari și a 12 președinți de CJ.

Să presupunem că PDL ia un 16% la alegerile europarlamentare. E suficient? Nu. Mai poate rămâne Blaga președinte? Nu.

Repetăm ce s-a întâmplat după eșecul de la locale din 2012. Un nou Congres la PDL deci.

Dar cine să vină șef la PDL cu șase luni înainte de prezidențiale? Ghici ghicitoarea mea...

Udrea, validată ca lider de Congresul de sâmbătă, nu va avea încotro. Va deveni Președinte și, dacă va exista un al doilea tur la prezidențiale, candidatul PDL nu va fi acolo.

După prezidențiale, Traian Băsescu va avea în față un PDL distrus. Nu va avea ce să facă decât să reconstruiască dreapta. Va fi ca acel țăran care, întors de la război, își găsește gospodăria praf. Nu va avea încotro decât să se apuce de muncă. Întrebarea e cu cine.

Sursă imagine aici

Comisii de specialiști la Guvern pentru marile reforme. Un instrument de comunicare ignorat

Așa cum bine sunteți obișnuiți, la noi dezbaterea din sănătate prinde aripi doar atunci când mai moare cineva cu zile, când se mai leagă niște copii de paturi sau când mai vine ministrul cu o inițiativă pe care nu este în stare să o explice.

Se poate și altfel? veți întreba.

Se poate. Un exemplu. Vineri, premierul Franței a anunțat o reformă structurală a sistemului de sănătate, care să dureze pentru cinci – zece ani. Ca să știe de unde să apuce problema, Ayrault a numit un „comitet al înțelepților, format din personalități ale lumii medicinei și cercetării”, care să vină cu o analiză a sistemului și cu soluțiile corespunzătoare. O abordare normală și din punct de vedere al ciclului politicilor publice, și din punct de vedere al imaginii.

De ceva timp mă întreb de ce Guvernul Ponta, în fundamentarea reformelor pe care vor să le facă, nu apelează la astfel de exerciții. Pare că Președintele are monopolului comisiilor de analiză, deși acesta nu are practic nicio atribuție legat de implementarea unor eventuale măsuri. N-ar fi mers oare să aibă Guvernul o comisie de analiză legată de legea sănătății? Sau n-ar fi fost nimerit să ai un astfel de demers înainte de a modifica Legea fundamentală?

Premierul Ponta preferă să aibă consilieri onorifici, pe care îi prezintă într-o conferință de presă și apoi nu se mai aude nimic de ei, cu excepția momentului când demisionează (vezi cazul Dăianu). Niște comisii de specialitate ar fi în măsură să arate cu adevărat transparență, dar ar furniza și idei în domenii sensibile. Aici ar fi locul unor nume grele din străinătate, dar și al unor profesioniști recunoscuți în țară. Apoi gândiți-vă la momentele de comunicare pe care le-ar genera întregul proces – destulă earned media, aș zice.

Văd însă că se tot înființează comitere inter-ministeriale. Are cineva vreo dovadă că aceste comitete au dus vreodată la vreun rezultat?

Ca să concluzionez, Guvernul, din motive pe care eu nu le înțeleg, evită niște mecanisme de consultare și de decizie care i-ar putea fi foarte utile și ar putea compensa sărăcia de idei din programul de guvernare.

În plus, să spun că încă e nevoie de decizie pentru subiecte precum gazul de șist și Roșia Montană?

P.S. Cu acel Consiliu Consultativ al oamenilor de afaceri, făcut de Ungureanu (una din puținele sale realizări din mandatul meteoric), știe cineva ce s-a întâmplat?

Credit poză aici

Ministerul de Externe – un cimitir politic?

Înainte, Ministerul de Externe era o trambulină politică. Gândiți-vă la Năstase, Geoană sau Meleșcanu! Toți au ajuns să candideze, e adevărat fără succes, la președinția țării. Primul a fost și prim-ministru, primii doi au ajuns în finala prezidențială și au pierdut-o la limită, iar ultimul a rămas în prim-planul liberal până anul trecut când a mers către SIE. Chiar MRU a avut o evoluție după ministeriatul la Externe: a ajuns la director SIE, apoi premier al României.

În ultimii ani situația s-a schimbat. Gândiți-vă la Cioroianu, la Baconschi, la Marga.

Cioroianu a tot ținut-o în gafe la Externe. A demisionat pentru cazul Crulic și a ieșit formal din politică prin 2009, când PNL i-a refuzat candidatura la europarlamentare. A ajuns mai apoi moderator la Realitatea TV.

Îmi aduc aminte, mai apoi, de sondajele de prin ianuarie-februarie 2010 care testau prezidențiabili. Prezidențiabilul PDL, luat în calcul de mai toate institutele, era Teodor Baconshi, devenit Ministru de Externe după controversa votului de la Paris. Teologul s-a prăbușit rapid, răpus de mahalaua ineptă. Și-a pierdut funcția la Externe, și-a pierdut funcția în PDL, aura Fundației Creștin-Democrate (ca vehicul civico-prezidențial) a pierit și ea, iar în decembrie a mai bifat un eșec – candidatura pentru Parlament.

Marga nu doar că a ratat ministeriatul la Externe, dar și-a îngropat imaginea publică. A dat de câteva ori cu oiștea-n gard și continuă exercițiul la ICR. Nu știu dacă a fost insuficiența în comunicare provenită din aroganță, inadecvarea la poziție sau, pur și simplu, dezumflarea unui mit construit prin prezența la Antena 3. Cert e rezultatul deloc măgulitor pentru fostul rector al UBB.

Încet-încet îi vine rândul și lui Corlățean. E luat puternic la refec de presă. E și greu altfel, când ieși sâmbătă cu primul-ministru în conferință de presă anunțând un mort și 4 salvați în Algeria, pentru ca a doua zi să anunți încă un deces și să pui Secretarul General al MAE să dea vina pe algerieni. Nu știu ce i-a lipsit în această poveste lui Corlățean, dar poate este, vorba Leliei Munteanu, vorba de anvergură. Sunt curios care va fi evoluția lui Corlățean și dacă va rămâne patru ani în fruntea MAE.

Acum stau și mă întreb cum a putut deveni Ministerul de Externe, în câțiva ani, din propulsor politic în cimitir politic. O fi vorba doar de calitatea miniștrilor, de simțul lor politic? Sau e vorba de dispariția glam-ului acestei instituții după îndeplinirea obiectivelor externe majore, după aderarea la UE în 2007?

Sau este o chestiune de mediatizare? În lipsa atâtor televiziuni de știri și a Internetului, dacă, din poziția de Ministru de Externe, aveai o comunicare controlată decentă, atunci nici informațiile media nu-ți creau probleme. În comparație cu alți membri ai Guvernului, erai deci în avantaj. Acum, ritmul comunicării publice pare a nu mai ritma cu vechea eră a discursului diplomatic controlat și a cazarmamentului informațional. E goană după știri, e goană după informații. Se discută peste tot, pe site-uri, pe bloguri, în rețele sociale, la multele televiziuni de știri. Timpul lung al politicii externe și al comunicării a murit.

Că e bine sau rău e mai puțin important. Noi suntem precum doctorii – constatăm ora decesului politic la MAE și numărul de pacienți pierduți.

Credit poză aici

Planul B al prezidențiabilului Antonescu - ipoteze, întrebări și răspunsuri

Să presupunem că Antonescu nu va fi în 2014 candidatul USL, ci doar al PNL. Să presupunem că PSD ar susține propriul său candidat.

În ce situație s-ar găsi Crin Antonescu atunci?

Cu indulgență, ar avea în jurul a 25% din votul popular. Probabil ar intra în turul al doilea împotriva candidatului PSD.

De unde ar putea veni restul voturilor necesare pentru a câștiga într-un eventual tur al doilea?

Se știe, electoratul PSD este foarte fidel. Electoratul PP-DD este unul mult mai dispus să fie atras de un mesaj asistențial, un mesaj pe care un candidat PSD îl va susține cu plăcere.

Deci unde își va căuta Crin voturile?

Răspuns simplu – la UDMR și la dreapta lui Traian Băsescu (a se vedea distincția între electoratul lui Băsescu și electoratul ARD de la ultimele alegeri parlamentare).

În ce relație este Antonescu cu aceste segmente electorale?

Antonescu este cel care a lăsat în decembrie UDMR în opoziție. Antonescu este cel care l-a suspendat pe Băsescu în vară și i-a luat locul pentru 40+ zile. Crin a fost în ultimii ani cel care l-a atacat cel mai mult pe președinte.

Nu arată prea bine lucrurile pentru Antonescu dacă se rupe căruța USL, nu? Atitudinea lui agresivă și profund partizană nu l-a făcut prea plăcut în ochii unor electorate fără de care s-ar putea să spună „pa” visului său.

Dar ce am văzut noi aseară la Realitatea TV, unde Crin s-a întreținut cu Rareș Bogdan, Andreea Crețulescu și Cozmin Gușă? Am văzut un Antonescu recunoscând și explicând de ce a fost atât de partizan în ultimii ani (unii ar spune isteric și furibund în atacuri). Un Antonescu care i-a lăudat calitățile lui Băsescu. Un Antonescu care a spus că Băsescu a fost alegerea corectă în 2004. Un Antonescu admirator al președintelui în vremea cederistă. Găsiți aici detalii.

A înnebunit Crin brusc? Cum ar zice unii mai de pe la țară: a băut apă după Ponta?

Explicația nu cred că e atât de greu de găsit. Crin încearcă, pe de-o parte, să-și intre în rolul de prezidențiabil. De-aceea și face Congres, ca să se mai ungă o dată candidat cu platformă USL și să rezolve toate lucrurile murdare din familia liberală (nimicirea lui Chiliman va fi precum zidirea Anei lui Manole la temelia proiectului său prezidențial).

Pe de altă parte, Crin curtează electoratul lui Traian Băsescu. Un electorat care s-ar putea găsi în 2014 în situația de a alege răul cel mai mic și de a nu avea candidat în turul al doilea. Cu MRU pe post de Al Bundy (Bundy și-a trăit cel mai important moment din viață în liceu; lui MRU pare să i se fi întâmplat același lucru cât a fost premier), cu PDL în debandadă și fără speranța de a scoate un prezidențiabil mai de doamne-ajută (varianta de import Cristian Diaconescu e o glumă nesărată), o asemenea șansă e mare. E nevoie de ceva efort pentru ca electoratul lui Băsescu să fie adus în situația de a-l privi pe Crin drept comestibil electoral. Trebuie început devreme.

Dacă nu-și rezolvă problema cu electoratul lui Băsescu, Antonescu pare condamnat să aibă o singură variantă în 2014 – candidatura din partea USL. Altfel e mâncat.

Crin încearcă acum să joace strategic și să aibă mai multe variante pentru când va veni vreme. Cineva s-a uitat probabil în sondaje și i-a zis să se mai liniștească și să facă niște ochi dulci înspre zestrea Cotrocenilor. Să vedem cât e în stare să mențină pe linia de plutire acest plan B către prima funcție în stat.

Credit poză aici

Prezidențiabilul dreptei – ce fel de exercițiu?

A spus-o Cristian Preda săptămâna trecută – dreapta are nevoie urgent să-și stabilească prezidențiabilul.

Astăzi o spune și MRU, oarecum direct interesant de subiect și singurul din peisajul dreptei care e vehiculat public pentru o astfel de sarcină. Cum rezervele sale de prezidențiabil par a se goli mai rapid decât cele ale lui Baconschi, nu e de mirare de ce ar vrea fostul prim-ministru o decizie rapidă. Paleologu deja îl ironizează pe facebook.

Prezidențiabilul dreptei ar putea fi, într-adevăr, primul subiect care să scoată PDL din munții în care s-a retras după 9 decembrie. E un subiect cu miză, de mare interes public și care poate reprezenta cu mult mai mult în transformarea imaginii publice decât un Congres obosit la Parlament sau la Sala Palatului.

În lipsa pârghiilor din Parlament pentru modificarea Constituției, pentru regionalizarea sau pentru legea electorală, acesta poate fi subiectul anului 2013 pentru PDL&Co.

E fundamental însă cum va fi abordat. Deja îmi imaginez cum se strâng cei patru viteji din ARD – o mențiune specială pentru Pavelescu, doar merită – și decid ei deja prezidențiabilul și programul său politic salvator. Ar fi încă un eșec total, cu valoare simbolică mai mare chiar decât parlamentarele din 2012.

Dacă vor un exercițiu reușit, politic și de imagine, atunci această dreaptă trebuie să aibă curajul de a se expune. De a-și dezbate public limitele și programul. De a deschide ușa cetățenilor, nu de a urma stilul de Cozmâncă al lui Blaga, cel al analizelor între mese festive prin organizații.

Alegerea unui prezidențiabil ar trebui să fie un proces bine chibzuit și planificat, care să ocupe comunicațional anul 2013 al dreptei. De ce nu alegerilor interne? DE ce nu urmarea modelului socialiștilor francezi, care va fi preluat și de UMP în vederea prezidențialelor din 2017? Am putea avea o primăvară de lansare a programelor, o vară de deplasări interne, o perioadă oficială de campanie și un vot la care să aibă acces toți simpatizanți dreptei din România (gândiți-vă la baza de date care poate fi apoi gestionată).

Ce ar putea face dreapta din România când pare atât de firavă, de lipsită de soluții și credibilitate, de sugrumată de rizibilul prestațiilor publice ale reprezentanților săi? Se poate întoarce la popor, cum îi plăcea cândva lui Băsescu.

Sau poate nu. Friptura, chiar dacă tinde să ajungă sub 10%, e suficientă cât timp nu sunt prea mulți la masă.

Credit poză aici

Ce e în spatele intervențiilor lui Băsescu?

După mine, ce e central în intervențiile de luni și de ieri ale Președintelui este mesajul cu „eu nu negociez cu nimeni instituțiile statului”. În ideea că poate nu s-a înțeles, Președintele a ieșit ieri cu același mesaj.

Eu am impresia că exact asta încearcă Traian Băsescu să facă – să transmită că este dispus la negociere, chiar cu instituțiile statului pe post de monedă. Vorbim aici de intenții, căci nu cred că Președintele e dispus să-și ducă la îndeplinire partea de angajament (sincer, nici nu știu dacă poate). Să-mi explic acum „povestea”.

Ideea unei suspendări a lui Traian Băsescu post-alegeri este o bătaie de cap mai mare pentru USL chiar decât pentru Președinte. Gândiți-vă – pragul e tot acolo, iar un referendum ar avea loc undeva între 15 și 20 ianuarie. Deci Băsescu s-ar întoarce iar Cotroceni, fără prea mari probleme.

Că Traian Băsescu poate face artificii prea mari după ce USL ia 50%+1 din mandate la alegerile parlamentare e o copilărie. Ifosele prezidențiale nu vor primi vreun mare feed-back „de afară”, că acolo există totuși un respect pentru ideea de majoritate. Oricâte patalamale i-ar da lui Băsescu Zegrean și Curtea de cinci, tot n-ar face mare lucru în percepția externă. Este vorba, ca în acea carte a unui franțuz celebru, despre spiritul legilor.

Ce poate face atunci Traian Băsescu și care e logica artificiilor sale televizate?

Traian Băsescu încearcă să destabilizeze USL, prin atac la principalii săi stâlpi, Ponta și Antonescu. Ponta este ținta principală, iar Președintele încearcă să-l scoată din cărți pentru funcția de prim-ministru.

Cum? Trimițând semnale de negociere către eșalonul doi din PSD, către republica baronilor. Băsescu știe că pe baronii îi interesează să-și pună oamenii prin ministere și prin instituții. Dacă e unul de-al lor la Guvern, nu contează care, e suficient. Cea mai mare bătaie de cap pentru ei ar fi să o ia de la capăt cu suspendarea – bani, mobilizare la vot, risc suplimentar de dosare penale. Băsescu face în fapt apel la comoditatea și raționalitatea baronilor locali.

Ce-ar putea totuși să le ofere pentru un astfel de târg? Președintele are influență asupra ANI și două numiri de făcut la DNA și Parchetul General. Exact singurele instituții care mai bagă spaima în baronetul local. Cele din cauza cărora somnul la 6 dimineața nu este niciodată foarte lin. Președintele poate vinde impresia că va acorda indulgențe măcar capilor (ceea ce Ponta nu poate face, a se vedea cazul Năstase). Dacă va livra, e altă poveste, având în vedere cât se ține președintele de cuvânt. Dar cred că sunt destui care să-l creadă, supraevaluându-i influența și constatând că, după toți „scheleți din dulap”, nu servesc ceai la cană de fier.

Ce-ar avea totuși Președintele cu Ponta? Ponta e unul dintre stâlpii USL. Cu el căzut, se reorganizează jocul. Tot USL va fi la guvernare, dar procesul de autonomizare a PSD și PNL se va accelera. Aceasta va produce probleme pentru Crin și PNL, mai ales că semne majore de întrebare vor fi în privința prezidențiabilului din 2014.

Prin tot acest joc, ce țintește președintele este momentul 2014. Vrea să cumpere timp și șanse pentru acel moment, în așteptarea unui prezidențiabil care să mulțumească (am în minte această imagine în care Băsescu îl întreabă pe MRU ce dracu’ a avut în cap când și-a luat unguent și vită Kobe pe banii statului) și în speranța unei guvernări PSD - PDL în 2014, înaintea alegerilor prezidențiale (sau mai repede, în funcție de cum se destramă căruța USL).

Credit poza aici

La ce vă uitați la aceste alegeri parlamentare?

Astăzi începe campania electorală. Așa cum arată și sondajul IMAS de săptămâna trecută, pare că marea miză a alegerilor lipsește – sunt puțini cei care se îndoiesc că USL va lua peste 50% din voturi și peste 50% din mandate.

În acest context, întreb la ce anume în acest alegeri ne uităm cu atenție noi, cei cu un interes specific pentru politică. Ce anume ne interesează?

Eu am câteva lucruri la care mă uit în mod deosebit în aceste alegeri:

• Participarea la vot la nivel național. Sub sau peste cea din 2008?

• Un independent în Parlament? Mă uit cu simpatie către Liviu Alexa la Cluj, dar mai ales la Olt în colegiile de deputat nr. 2 și 3.

• Cel mai votat deputat? Cel mai votat parlamentar?

• Procentul lui MRU din colegiul din Arad.

• Ce se va alege de relația cu scântei dintre primarul Cherecheș și USL la Baia Mare?

• Câți parlamentari vor avea PC și UNPR?

• Câți români vor vota în Diaspora? Am un interes special pentru Paris, unde mă voi uita de-aproape la „coada” de la ambasadă.

• Dacă vom trece peste bariera de 500 parlamentari?

• Câți parlamentari non-USL vom avea în Oltenia?

• De câtă mediatizare va avea parte disputa Ponta – Diaconescu?

Mă opresc aici, deși mai sunt destule subiecte asupra cărora merită să arunci un ochi.

Arunc cu această leapșă electorală (prima de altfel pe care o inițiez) către colegii de la „Leacul Durerii” și către toți cei interesați.

Credit poză aici

Influența meciului electoral Ponta – Diaconescu asupra campaniei electorale

Cei din ARD care privesc cu bucurie la decizia lui Diaconescu de a merge în Gorj și a candida ar trebui să se trezească. Nu doar pentru că, așa cum arată sondajul IMAS, nu au reușit să prindă aripi după prostiile USL și după formarea acestei „mari alianțe de dreapta”, ci mai ales pentru că duelul Ponta – Diaconescu ar putea deveni elementul structurant al campaniei electorale.

Se anunță o campanie mai interesantă ca în 2008. Atunci miza a fost doar în colegiile celor pe care partidele îi propuseseră de prim-miniștri. Îmi aduc aminte că am avut atunci exit-poll-uri pentru Geoană, Tăriceanu și Blaga (pentru că Stolojan era europarlamentar și nu candida). Logica uninominală, grație și sistemului de vot, a pălit însă în fața cifrelor de la nivel național.

În acest an avem un câștigător mediatic foarte clar al campaniei. El se numește colegiul electoral nr. 6 Gorj, unde îi vom avea pe Ponta și pe Diaconescu. Sunt tare curios câtă expunere mediatică va avea această bătălie electorală, câtă „earned media” (că înțeleg că vom avea, pentru prima oară pe față, și „paid media” în campanie). Duelurile lui Becali, ale lui Antonescu sau MRU vor fi copil mic pe lângă ce va reieși în urma elodiilor politice ale lui Diaconescu îndreptate spre Ponta.

Avem mai puțin de o săptămână și programele politice pe care le tot căutam acum câteva săptămâni nu au apărut. Înțeleg precauția unora, dar totuși când? În lipsă de imaginație și de diferențiere, USL și ARD ar trebui totuși să încerce să le producă rapid, măcar din blazon politic, dacă tot rolul lor e greu de estimat, spre modest, în comportamentul de vot.

Miza alegerilor va fi, ca de fiecare dată, jocul electoral. Sondaje, declarații, atacuri. Atenția deosebită asupra cuplului Ponta – Diaconescu pe care o va acorda media va face totuși să transpară și câteva elemente de politici publice, câteva zone de intervenție guvernamentală. Din acest duel pot ieși teme publice pe care oamenii să le considere relevante în luarea unei decizii de vot (vorbesc în special despre acei nehotărâți care au votat împotriva lui Băsescu și sunt oarecum dezamăgiți de USL). Ceea ce spun aici se numește în teoria comunicării efectul de „priming”, de amorsaj.

Din bătălia dintre un om de stânga și un populist de stânga este clar ce teme pot fi dezbătute – pensii, salarii, asistență socială, stat-providență. Dacă Ponta și Diaconescu reușesc să provoace impresia unui dialog pe aceste teme, să se atace, să-și dea replici, atunci de-aici poate ieși „tema centrală” a campaniei. Unii ar spune că, dacă va exista o coerență a subiectelor, ne putem face cu adevărat o idee despre eventuale legături subterane între USL și PP-DD. Dar divaghez.

Cert e că ARD nu e nicăieri într-un astfel de joc mediatic. Nu sunt sub reflector. Ba, mai mult, dacă temele campaniei vor fi cele de stânga, atunci lovitura va fi cruntă – ce decizie credeți că vor lua, în legătură cu unii care au tăiat salarii, nehotărâții care preiau, pe baza mediatizării, tema veniturilor ca subiect central de evaluare a candidaților/partidelor? Ponta și Diaconescu, alături de media care acum poate fi cumpărată și cu factură de campanie, pot pune la cale o bombă teribilă pentru ARD. Traian Băsescu s-ar putea să nu aibă cum să stea liniștit.

P.S. O să-mi spuneți că PP-DD este un ARD sub acoperire. PP-DD este însă un partid-franciză, în care cine a dat, a primit. Și sunt destui din USL care au dat.

Credit poza aici