Eșecul PDL de la Slatina. Alternativa democrației locale

Au fost alegerile locale parțiale ieri. La Slatina, PDL a luat 4,92%, adică de trei ori mai puțin decât PP-DD. În Olt, PDL se luptă ca să aibă talia națională a UDMR.

Cazul de la Slatina este paradigmatic pentru discuția despre democrația din partide.

La Slatina și în Olt, după ce a plecat fostul primar Vâlcov de la PDL la PSD în aprilie 2012, filiala PDL practic n-a mai existat. Unii pedeliști au migrat la PSD, alții, fideli ai lui Vâlcov, au rămas acolo, ca să nu se trezească altcineva să aprindă lumina.

Situația seamănă aproape la identitate cu cea din Caraș-Severin, după trecerea lui Frunzăverde la PNL. Spre deosebire de Olt, unde PDL nu are niciun parlamentar (iar PDL are trei), la Caraș există totuși un deputat democrat-liberal, venit însă dinafara județului.

Concluzia de bun-simț este că partidele sunt moarte la nivel local fără acești voievozi politici. Cum a plecat voievodul căruia i s-a dat mână liberă să facă ce vrea din partid, cum partidul s-a evaporat. Este o lecție despre ce înseamnă dictatura politică la nivel local. Miza pentru partide precum cele ale d-lui Blaga este să aibă democrație și alternative la nivel local. Or asta nu poate exista decât promovând competiția deschisă în dauna congreselor cu ușile închise. Or asta nu se poate întâmpla dacă nu încurajeze diversitatea punctelor de vedere și, deci, centre competitive de decizie la nivel local. Mai pe românește, asta înseamnă să nu dai de fiecare dată afară pe acela care-și permite să pună sub semnul îndoielii direcțiile liderului local.

Eșecul PDL este o invitație pentru liderii de partid să gândească alternative democratice la dumnezeii cu chip cioplit din plan local.


Credit poză aici

Planul B al prezidențiabilului Antonescu - ipoteze, întrebări și răspunsuri

Să presupunem că Antonescu nu va fi în 2014 candidatul USL, ci doar al PNL. Să presupunem că PSD ar susține propriul său candidat.

În ce situație s-ar găsi Crin Antonescu atunci?

Cu indulgență, ar avea în jurul a 25% din votul popular. Probabil ar intra în turul al doilea împotriva candidatului PSD.

De unde ar putea veni restul voturilor necesare pentru a câștiga într-un eventual tur al doilea?

Se știe, electoratul PSD este foarte fidel. Electoratul PP-DD este unul mult mai dispus să fie atras de un mesaj asistențial, un mesaj pe care un candidat PSD îl va susține cu plăcere.

Deci unde își va căuta Crin voturile?

Răspuns simplu – la UDMR și la dreapta lui Traian Băsescu (a se vedea distincția între electoratul lui Băsescu și electoratul ARD de la ultimele alegeri parlamentare).

În ce relație este Antonescu cu aceste segmente electorale?

Antonescu este cel care a lăsat în decembrie UDMR în opoziție. Antonescu este cel care l-a suspendat pe Băsescu în vară și i-a luat locul pentru 40+ zile. Crin a fost în ultimii ani cel care l-a atacat cel mai mult pe președinte.

Nu arată prea bine lucrurile pentru Antonescu dacă se rupe căruța USL, nu? Atitudinea lui agresivă și profund partizană nu l-a făcut prea plăcut în ochii unor electorate fără de care s-ar putea să spună „pa” visului său.

Dar ce am văzut noi aseară la Realitatea TV, unde Crin s-a întreținut cu Rareș Bogdan, Andreea Crețulescu și Cozmin Gușă? Am văzut un Antonescu recunoscând și explicând de ce a fost atât de partizan în ultimii ani (unii ar spune isteric și furibund în atacuri). Un Antonescu care i-a lăudat calitățile lui Băsescu. Un Antonescu care a spus că Băsescu a fost alegerea corectă în 2004. Un Antonescu admirator al președintelui în vremea cederistă. Găsiți aici detalii.

A înnebunit Crin brusc? Cum ar zice unii mai de pe la țară: a băut apă după Ponta?

Explicația nu cred că e atât de greu de găsit. Crin încearcă, pe de-o parte, să-și intre în rolul de prezidențiabil. De-aceea și face Congres, ca să se mai ungă o dată candidat cu platformă USL și să rezolve toate lucrurile murdare din familia liberală (nimicirea lui Chiliman va fi precum zidirea Anei lui Manole la temelia proiectului său prezidențial).

Pe de altă parte, Crin curtează electoratul lui Traian Băsescu. Un electorat care s-ar putea găsi în 2014 în situația de a alege răul cel mai mic și de a nu avea candidat în turul al doilea. Cu MRU pe post de Al Bundy (Bundy și-a trăit cel mai important moment din viață în liceu; lui MRU pare să i se fi întâmplat același lucru cât a fost premier), cu PDL în debandadă și fără speranța de a scoate un prezidențiabil mai de doamne-ajută (varianta de import Cristian Diaconescu e o glumă nesărată), o asemenea șansă e mare. E nevoie de ceva efort pentru ca electoratul lui Băsescu să fie adus în situația de a-l privi pe Crin drept comestibil electoral. Trebuie început devreme.

Dacă nu-și rezolvă problema cu electoratul lui Băsescu, Antonescu pare condamnat să aibă o singură variantă în 2014 – candidatura din partea USL. Altfel e mâncat.

Crin încearcă acum să joace strategic și să aibă mai multe variante pentru când va veni vreme. Cineva s-a uitat probabil în sondaje și i-a zis să se mai liniștească și să facă niște ochi dulci înspre zestrea Cotrocenilor. Să vedem cât e în stare să mențină pe linia de plutire acest plan B către prima funcție în stat.

Credit poză aici

Antireformista UDMR și partidul clasei de mijloc

După 1996, UDMR a dat europenitate guvernării de la București. România a ajuns exemplu european în rezolvarea subiectului minorităților naționale. Prezența UDMR în Guvern ne-a ajutat să ne îndeplinim obiectivele de țară legate de NATO și UE.

Ce a ajuns UDMR astăzi? Și ce spune situația UDMR despre starea sistemului nostru politic?

Dacă UDMR e considerat arbitrul guvernării, atunci el e turnesolul sistemului nostru politic. Dacă vrem analizele la zi ale corpului nostru politic, ne uităm în cardiograma maghiarilor.

Ce aduce deci UDMR astăzi la guvernare? După cum ni se povestește, răspunsul e simplu – îngroparea oricărei dezbateri pe temele fundamentale și performanță guvernamentală mediocră, dacă nu foarte scăzută:

• UDMR a îngropat discuția despre reorganizarea administrativă.

• UDMR tot amână discuția despre legea sănătății.

• UDMR nu are curajul opțiunii în cazul exploatării resurselor naturale – Chevron, Roșia Montană ș.a. Apropo, ministerul competentului Borbely e ultimul la absorbție de fonduri europene.

• UDMR se zbate în mrejele corupției - Borbely, cu a sa casă renovată, e Năstase-le UDMR, Nagy e trădătorul oficial de neam și țară, conform rechizitoriului DNA.

• UDMR ne aduce înapoi votul pe liste.

Las la o parte cazul UMF Târgu Mureș, unde problema ține doar de lipsa de mănuși cu care și-au urmărit scopul maghiarii.

UDMR a ajuns deci exponentul anti-reformismului în România. Asta e cel puțin imaginea. În spatele acestei imagini de 6-7% se pitesc mamuții politici PDL și USL, atât de reformiști în declarații și atât de bucurioși că există măcar câteva prostii care nu li se pot pune lor în spate. UDMR a devenit cea mai bună scuză pentru incapacitatea de dialog și reformă a marilor partide.

Cât mai așteptăm deci de la UDMR să joace rolul de reformator din trecut, deși ne e clar că nu mai poate?

Până în 2000, un clivaj fundamental în politica românească era între reformiști și conservatori. Astăzi, reformiștii au dispărut sau s-au împrăștiat. Ce partid vine cu cele 6-7% din voturi capabile să orienteze guvernarea către ce vrea clasa de mijloc, catalogată rapid ca iluzie sociologică de către Dâncu? Unde e acel partid al clasei de mijloc? Aceasta-i întrebarea parlamentarelor din acest an și nu ce procentaje iau USL, PDL sau PPDD.

Credit poza aici