Comisii de specialiști la Guvern pentru marile reforme. Un instrument de comunicare ignorat

Așa cum bine sunteți obișnuiți, la noi dezbaterea din sănătate prinde aripi doar atunci când mai moare cineva cu zile, când se mai leagă niște copii de paturi sau când mai vine ministrul cu o inițiativă pe care nu este în stare să o explice.

Se poate și altfel? veți întreba.

Se poate. Un exemplu. Vineri, premierul Franței a anunțat o reformă structurală a sistemului de sănătate, care să dureze pentru cinci – zece ani. Ca să știe de unde să apuce problema, Ayrault a numit un „comitet al înțelepților, format din personalități ale lumii medicinei și cercetării”, care să vină cu o analiză a sistemului și cu soluțiile corespunzătoare. O abordare normală și din punct de vedere al ciclului politicilor publice, și din punct de vedere al imaginii.

De ceva timp mă întreb de ce Guvernul Ponta, în fundamentarea reformelor pe care vor să le facă, nu apelează la astfel de exerciții. Pare că Președintele are monopolului comisiilor de analiză, deși acesta nu are practic nicio atribuție legat de implementarea unor eventuale măsuri. N-ar fi mers oare să aibă Guvernul o comisie de analiză legată de legea sănătății? Sau n-ar fi fost nimerit să ai un astfel de demers înainte de a modifica Legea fundamentală?

Premierul Ponta preferă să aibă consilieri onorifici, pe care îi prezintă într-o conferință de presă și apoi nu se mai aude nimic de ei, cu excepția momentului când demisionează (vezi cazul Dăianu). Niște comisii de specialitate ar fi în măsură să arate cu adevărat transparență, dar ar furniza și idei în domenii sensibile. Aici ar fi locul unor nume grele din străinătate, dar și al unor profesioniști recunoscuți în țară. Apoi gândiți-vă la momentele de comunicare pe care le-ar genera întregul proces – destulă earned media, aș zice.

Văd însă că se tot înființează comitere inter-ministeriale. Are cineva vreo dovadă că aceste comitete au dus vreodată la vreun rezultat?

Ca să concluzionez, Guvernul, din motive pe care eu nu le înțeleg, evită niște mecanisme de consultare și de decizie care i-ar putea fi foarte utile și ar putea compensa sărăcia de idei din programul de guvernare.

În plus, să spun că încă e nevoie de decizie pentru subiecte precum gazul de șist și Roșia Montană?

P.S. Cu acel Consiliu Consultativ al oamenilor de afaceri, făcut de Ungureanu (una din puținele sale realizări din mandatul meteoric), știe cineva ce s-a întâmplat?

Credit poză aici

WEF – România, sub Ruanda și Sri Lanka. Dar cine să discute?

Acum 3 zile, Hollande a ținut o conferință de presă de două ore și jumătate (știu, Băsescu e gelos, motiv pentru care a ținut și el una în aceeași zi și la aceeași oră). Și-a onorat în fapt promisiunea din campania electorală de a organiza la fiecare șase luni o mare conferință de presă despre ce a făcut și despre ce va face pentru Franța.

Hollande a vorbit despre cele trei mari provocări ale Franței în mandatul său: situația din Europa, reducerea datoriei și competitivitatea. Povestea despre competitivitate se baza pe un raport recent apărut, raportul Gallois, și ale cărui propuneri vor fi duse, în parte, la îndeplinire de Guvernul Ayrault.

În aceeași zi, World Economic Forum lansa Raportul asupra Competitivității Globale 2012 – 2013. La paginile 302 și 303 este evaluarea României, pe indicatori și sub-indicatori. Vestea de presă este că am coborât un loc față de anul trecut: acum suntem pe 78, sub Panama, Ruanda sau Sri Lanka. Am bătut Botswana însă, care e cu un loc sub noi. La anul poate ne mobilizăm și prindem din urmă Iranul, acum pe poziția 66 (ptiu drace!).

Nu am văzut nicăieri o mediatizare serioasă asupra situației României din Raport. Ne plângem că investițiile străine sunt la minimul ultimilor opt ani, dar refuzăm nu doar să ne uităm la cauzele profunde, dar și la ceea ce îl face pe un investitor să-și facă o evaluare rapidă și să spună „pas” venirii în România. La evaluarea pe care o arată reputatul raport al WEF, cine să riște să-și aducă banii aici?

Și media, și politicienii aflați în campanie au ratat cu brio subiectul, deși el ar trebui să stea la baza oricărei oferte de guvernare. Nu-i de mirare că, așa cum arată Vasile Dâncu, „modernizarea” a devenit un cuvânt atât de străin și de gol pe aceste meleaguri.

Nu cred că mass-media trebuie să facă tot felul de campanii mărețe despre cine schimbă România. Dacă tot sunt chinuite de responsabilitatea socială, ar putea începe tratând subiectele importante. Da, cu oamenii care se pricep. Nu, tocmiții de serviciu nu intră în calcul.


Credit poză aici