sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Influența meciului electoral Ponta – Diaconescu asupra campaniei electorale



Cei din ARD care privesc cu bucurie la decizia lui Diaconescu de a merge în Gorj și a candida ar trebui să se trezească. Nu doar pentru că, așa cum arată sondajul IMAS, nu au reușit să prindă aripi după prostiile USL și după formarea acestei „mari alianțe de dreapta”, ci mai ales pentru că duelul Ponta – Diaconescu ar putea deveni elementul structurant al campaniei electorale.

Se anunță o campanie mai interesantă ca în 2008. Atunci miza a fost doar în colegiile celor pe care partidele îi propuseseră de prim-miniștri. Îmi aduc aminte că am avut atunci exit-poll-uri pentru Geoană, Tăriceanu și Blaga (pentru că Stolojan era europarlamentar și nu candida). Logica uninominală, grație și sistemului de vot, a pălit însă în fața cifrelor de la nivel național.

În acest an avem un câștigător mediatic foarte clar al campaniei. El se numește colegiul electoral nr. 6 Gorj, unde îi vom avea pe Ponta și pe Diaconescu. Sunt tare curios câtă expunere mediatică va avea această bătălie electorală, câtă „earned media” (că înțeleg că vom avea, pentru prima oară pe față, și „paid media” în campanie). Duelurile lui Becali, ale lui Antonescu sau MRU vor fi copil mic pe lângă ce va reieși în urma elodiilor politice ale lui Diaconescu îndreptate spre Ponta.

Avem mai puțin de o săptămână și programele politice pe care le tot căutam acum câteva săptămâni nu au apărut. Înțeleg precauția unora, dar totuși când? În lipsă de imaginație și de diferențiere, USL și ARD ar trebui totuși să încerce să le producă rapid, măcar din blazon politic, dacă tot rolul lor e greu de estimat, spre modest, în comportamentul de vot.

Miza alegerilor va fi, ca de fiecare dată, jocul electoral. Sondaje, declarații, atacuri. Atenția deosebită asupra cuplului Ponta – Diaconescu pe care o va acorda media va face totuși să transpară și câteva elemente de politici publice, câteva zone de intervenție guvernamentală. Din acest duel pot ieși teme publice pe care oamenii să le considere relevante în luarea unei decizii de vot (vorbesc în special despre acei nehotărâți care au votat împotriva lui Băsescu și sunt oarecum dezamăgiți de USL). Ceea ce spun aici se numește în teoria comunicării efectul de „priming”, de amorsaj.

Din bătălia dintre un om de stânga și un populist de stânga este clar ce teme pot fi dezbătute – pensii, salarii, asistență socială, stat-providență. Dacă Ponta și Diaconescu reușesc să provoace impresia unui dialog pe aceste teme, să se atace, să-și dea replici, atunci de-aici poate ieși „tema centrală” a campaniei. Unii ar spune că, dacă va exista o coerență a subiectelor, ne putem face cu adevărat o idee despre eventuale legături subterane între USL și PP-DD. Dar divaghez.

Cert e că ARD nu e nicăieri într-un astfel de joc mediatic. Nu sunt sub reflector. Ba, mai mult, dacă temele campaniei vor fi cele de stânga, atunci lovitura va fi cruntă – ce decizie credeți că vor lua, în legătură cu unii care au tăiat salarii, nehotărâții care preiau, pe baza mediatizării, tema veniturilor ca subiect central de evaluare a candidaților/partidelor? Ponta și Diaconescu, alături de media care acum poate fi cumpărată și cu factură de campanie, pot pune la cale o bombă teribilă pentru ARD. Traian Băsescu s-ar putea să nu aibă cum să stea liniștit.

P.S. O să-mi spuneți că PP-DD este un ARD sub acoperire. PP-DD este însă un partid-franciză, în care cine a dat, a primit. Și sunt destui din USL care au dat.

Credit poza aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...