Descentralizarea prezidențiabililor

În contextul regionalizării, Crin Antonescu vorbește despre riscul unui federalism tacit. Liderul liberal o spune cu subiect și predicat: există pericolul să ne trezim cu opt președinți de mini-republici.

Există vreo amenințare pe care Antonescu, marele favorit al prezidențialelor de anul viitor, o poate simți din partea celor care vor ajunge să conducă regiunile?

Înainte de a lărgi cadrul discuției, aș adăuga aici două dintre observațiile lui Barbu Mateescu:
1. Cu fiecare scrutin prezidenţial devine din ce în ce mai greu să prognozezi rezultatele alegerilor pe baza sondajelor efectuate cu doi ani înainte de alegerile propriu-zise.
2. Cine este în pole-position cu doi ani înainte de alegeri pierde procente, voturi potenţiale, încrederea multor votanţi şi - cu excepţia lui Basescu în 2009 - pierde şi alegerile.

Regionalizarea aduce cu sine și o reconfigurare a pieței prezidențiabililor. Bineînțeles, foarte mult depinde de modul în care vor fi aleși conducătorii de regiuni (direct sau indirect). Bineînțeles, efecte consistente ale reconfigurării sunt puțin probabile în 2014 (va fi doar un an între apariția regiunilor și alegerile prezidențiale). Dar nu avem cum să nu gândim la o posibilă descentralizare a prezidențiabililor adusă de regionalizare.

Istoria recentă a alegerilor prezidențiale din România stă sub semnul teoriei centrului imaculat. Demonizarea mediatică susținută de „politicienii de la centru” face necomestibilă ideea unui baron local drept candidat viabil pentru președinție. Cursa pentru Cotroceni este o cursă de imagine, în care Feții-Frumoși de la centru (y compris Primarul Bucureștiului) se înfruntă între ei. Piața politică a prezidențiabililor este una extrem de redusă, populată la vârf de președinți de partide, de tehnocrați măreți și de foști sau actuali prim-miniștri.

Regionalizarea ar putea, cu precădere la următorul ciclu de prezidențiale, să aducă pe piața acestor alegeri și unul-două nume din zona Președinților de regiune. Puterea financiară și simbolică pe care aceștia o vor avea, capacitatea de a concura cu Guvernul, faptul să vor fi în stare să arate că lucrurile se întâmplă, toate acestea pot genera un efect de prezidențializare. Cum vor fi doar opt voievozi (în comparație cu cei 41 de baroni locali actuali – observați, vă rog, și distincțiile semantice pe care media începe să le facă!), atenția asupra lor va fi una importantă, în măsură să le crească notoritatea și cota de încredere dincolo de terenul lor rezervat de vânătoare.

Adăugați la aceste evoluții și factorul unor alegeri interne generalizate la nivelul partidelor pentru desemnarea candidatului la președinție!

S-ar putea ca Antonescu să gândească pe termen lung, la securizarea unui ipotetic al doilea mandat. Sau ar putea gândi în spiritul echipei de „centriști”. Dar, așa cum arată și observațiile lui Mateescu, cine știe de unde ar putea sări iepurele în 2014?

P.S. Va fi o foarte interesantă bătălie mediatică legat de conturul simbolic al președintelui de regiune.

Credit poză aici

Câteva gânduri despre prima dezbatere dintre Obama și Romney

E greu de explicat prestația lui Obama din prima dezbatere cu Romney. Mai precis, lipsa de angajament a Președintelui în funcție. Deși nu s-a uitat la ceas, Obama părea mai degrabă precum George Bush Senior în dezbaterea cu Clinton și Perot din 1992 – aștepta să se termine mai repede.

Oricare ar fi fost strategia, e clar că execuția l-a trădat pe Obama. Rezultatele sondajelor la cald, precum și analiza specialiștilor, consultanți politici sau jurnaliști, fie ei democrați sau republicani nu au lăsat nicio îndoială în privința câștigătorului dezbaterii.

Obama a încercat să reducă pierderile atacând energic a doua zi. Președintele SUA a acuzat, într-un miting electoral, minciunile spuse de Romney. Întrebarea firească este de ce nu l-a taxat Obama pe candidatul republican la fața locului. Pe de altă parte, continuă încercarea de a reduce așteptările în legătură cu prestația președintelui în dezbateri. Articole de acest tip ajută.

Sunt multe paralele care se fac cu alte dezbateri prezidențiale. Unii spun că Obama a fost mai slab decât Carter în 1980. Suporterii președintelui speră într-o paralelă cu ce s-a întâmplat în 1984, când Reagan, după o prestație dezamăgitoare în fața democratului Mondale, a revenit strălucit în a doua confruntare. Alții, dinspre tabăra republicană, speră că Obama va avea soarta lui Gore, la fel de profesoral și el în timpul dezbaterilor cu George Bush Junior.

Ne putem acum întreba care a fost strategia gândită de echipa Obama pentru dezbatere, dincolo de rezultatul ei sub-mediocru, ca să nu spunem prost. Pare, de la distanță, că Obama a încercat să evacueze subiectele interne, unde avea mari probleme și dificultăți în a justifica starea economiei, pentru a marca puncte decisive pe terenul pe care a avut cele mai multe reușite – politica externă. Oricum ar fi lucrurile, trebuie să spunem că, așteptările devenind atât de reduse, Obama va avea o mare oportunitate în ultimele două dezbateri, în care politica externă (un subiect foarte delicat, s-a dovedit, pentru Romney) va juca un rol central – cel puțin în ultima confruntare. Se va auzi, cu siguranță, de multe ori din gura președintelui numele „Osama Bin Laden”.

Oricum ar fi, impresia este că Obama a încercat în prima dezbatere să arate fie absurditate soluțiilor lui Romney, fie lipsa clară de detalii în legătură cu probleme esențiale. De altfel, pe chestiuni de substanță, Obama a fost mult peste contracandidatul său. Ce l-a făcut să pară însă atât de slab este lipsa de entuziasm cu care și-a livrat argumentele și lipsa de reacție la perorațiile contracandidatului.

La acest moment, specialiștii apreciază că suntem prea „la cald” ca să putem veni cu verdicte certe în privința impactului dezbaterii asupra cursei. Cei de la New York Times ne arată de ce. Chiar dacă, potrivit Nielsen, 67,2 milioane de americani s-au uitat la dezbatere.

Mai mult, conform istoriei, se pare că prezența pe aceeași scenă cu Președintele SUA, pe picior de egalitate, avantajează în prima dezbatere contracandidatul.

Nu știu dacă prima dezbatere a schimbat cadrul campaniei prezidențiale. Tind să nu am o perspectivă prea plină de emoție, așa cum au manifestat admitatorii de ocazie ai lui Obama din România, și să spun că nu. Ce ar putea însă schimba ușor perspectiva este cifra de astăzi despre situația șomajului din SUA. Pentru prima dată de când a preluat Președinția, Obama are un șomaj de sub 8% - 7,8%. Dacă vă aduceți aminte, zecile de luni cu șomaj peste 8% au fost unul din argumentele des repetate de Romney împotriva candidatului democrat. Această acuză dispare, iar ceea ce se vede la orizont este un mare, mare sprijin pe care Președintele îl primește în ultima lună de campanie și înaintea unor dezbaterii pe care le poate aborda cu mai multă senitătate. E adevărat, nu cu lejeritatea pe care a arătat miercuri în Denver.

Sursa foto, aici

Cât contează dezbaterile prezidențiale?

Așteptăm cu toții prima dezbatere dintre Obama și Romney. Suntem în plin proces de setare a așteptărilor, de încercare de a influența întrebările pe care Jim Lehrer le va pune, de stabilirea a ceea ce ar putea fi întrebări „mortale” pentru candidați. Toată lumea așteaptă glonțul de argint, ceva ce noi, românii, credem că am văzut în 2009 sau în „moartea căprioarei” din 2004.

Va avea loc deci dezbaterea, prima din cele trei și cea considerată cea mai importantă. Marea presiune este pe Romney, aflat în spatele lui Obama la o distanță semnificativ mai mare decât marja de eroare a sondajelor. O prestație foarte bună în această seara l-ar putea readuce în cursă pe candidatul republican.

După dezbatere, vom avea în mod clar sondajele de opinie despre cine a câștigat confruntarea. Ele vor fi însoțite sau precedate de o întreagă armată de analiști, preocupați să dea citirea situației în media și să-și impună fiecare cadrul de interpretare.

Întrebarea, pusă de multe zeci de ani în rândul politicienilor, jurnaliștilor, specialiștilor în comunicare politică și universitarilor, este cât contează aceste dezbateri pentru intenția de vot, pentru rezultatul alegerilor.

Răspunsul general este că dezbaterile prezidențiale influențează puțin spre deloc intenția de vot. O spun suficienți specialiști:
• Holbrook: Foarte mici schimbări în intenția de vot sunt înregistrate ca urmare a expunerii la dezbatere.
• G. Gallup: 4 dezbateri din 10 au contat decisiv în stabilirea rezultatului alegerilor prezidențiale din SUA.
• Schroeder: Dezbaterile schimbă mai degrabă percepții decât intenții de vot.
• Popkin: Dezbaterile prezidențiale sunt pentru alegeri ce sunt tratatele pentru războaie. Ele ratifică ce a fost deja stabilit pe câmpul de luptă.

Găsiți aici abordarea celor de la Washington Post, în pregătirea dezbaterii de astăzi.

Ar trebui ca patru condiții să fie îndeplinite pentru ca dezbaterile să conteze (Chaffee):
• cel puțin unul dintre candidați să fie relativ necunoscut.
• mulți alegători să fie indeciși.
• alegerile să pară foarte strânse.
• fidelitățile de partid să fie slabe.

Nu ar părea că suntem în niciuna din cele patru situații. Și atunci, de unde toată această agitație?

Răspunsul ar fi că dezbaterile sunt în primul rând uriașe fenomene mediatice. Audiențele sunt undeva între 50-70 milioane în America, ceea ce face din dezbaterile prezidențiale adevărate Super Bowl-uri ale politicii (și deci sursă de profit pentru media). Comunicațional și mediatic, dezbaterile sunt finala campaniei electorale.

Să ne bucurăm așadar de evenimentul de diseară! În ceea ce privește Președinția SUA, zarurile par că au fost deja aruncate.

Sursa poză: aici