În 15 februarie, Ministerul Educației Naționale a lansat în dezbatere publică proiectul de plan-cadru pentru învățământul primar. Dezbaterea publică va dura mai puțin de o săptămână și se va încheia marți, 19 februarie .
Nu mă pot abține să nu comentez lipsa totală de neprofesionalism a demersului. Ovidiu a scris deja și el despre subiect. În continuare câteva observații.
1. În primul rând, o observație preliminară. În Legea privind transparența decizională în administrația publică, Legea nr. 52/2003, se spune la art. 6 alin. 4 că „la publicarea anunțului autoritatea administrației publice va stabili o perioadă de cel puțin 10 zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.”. Știu, există și alin. 9 al aceluiași articol care spune că „în cazul reglementării unei situații care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgență prevăzută de reglementările in vigoare.”. Dar oare poate Ministerul Educației să justifice această urgență? Presiunea premierului nu se pune. Oare e un subiect atât de urgent încât ne permitem iar să facem reforme în educație la foc automat, fără dialog real?
2. În al doilea rând, să investigăm ce înțelege Ministerul prin dezbatere publică – doar un chestionar de completat pe site-ul, țineți-vă bine, https://www.surveymonkey.com . Știm cu toții câte zeci/sute de milioane de euro se bagă în informatizarea administrației publice și, cu toate acestea, onorabilii d-lui Pricopie aleg să facă „dezbateri publice” pe alte siteuri decât cel al ministerului. Întrebarea este de ce. Nu se găsește nimeni să facă o pagină dedicată consultării pe edu.ro? Sunt oamenii de la comunicare și cei de la IT din minister în concediu? Dacă tot preferă soluțiile gratis, eu aș recomanda Ministerului Educației să-și mute website-ul pe un domeniu blogspot sau wordpress. Așa măcar facem din mascarea incompetenței în spatele economiei principiu curent de acțiune.
3. Ministerul propune o reformă a învățământului primar. Milioane de oameni – copii, profesori, părinți și bunici – vor fi afectați. Există vreo explicație a acestei reforme în pagina în care se lansează dezbaterea publică? Nu, există un pdf de 5 pagini căruia îi lipsesc clar valențele comunicaționale. Dacă m-aș întreba cum va afecta schimbarea sistemul, nu aș avea cum să știu, pentru că nu-mi spune nimeni. Întotdeauna, ei știu mai bine și noi, publicul, trebuie să știm cât mai puțin.
4. În 5 iulie 2012, Guvernul francez lansa un proces pentru „refondarea școlii”. Dezbaterea publică a durat până în 9 octombrie 2012, când Hollande a prezentat la Sorbona concluziile și a avansat ideile reformei în educație, încorporate mai apoi într-un proiect de lege. Dezbaterea publică a durat 3 luni, are o pagină dedicată pe site-ul Ministerului francez la Educației și s-a desfășurat în toată Franța, antrenând toate categoriile care aveau o miză în reforma educației. Dacă nu mă credeți, citiți raportul final al dezbaterii publice aici. Are 52 pagini. Poate ar trebui să-l citească și cei la Ministerul Educației, să vadă cum se face o consultare, nu cum se mimează dezbaterea. Altfel, zău că mai bine te abții de la astfel de exerciții.
Sunt extrem, dar extrem de neplăcut surprins de acest fel de a comunica al Ministerului d-lui Pricopie. Unde mai știi și că d-l ministru este de meserie profesor de comunicare și, de aproape un an, rector al SNSPA. Dacă n-ar fi de plâns, zău că am râde de năstrușnicile idei de comunicare. Oricum, asocierea cu surveymonkey.com este de-a dreptul inovare în comunicarea instituțională. S-a făcut istorie! Data viitoare recomandăm totuși tool-urile de sondaje ale Google, dacă tot serviciile informatice de la Minister lipsesc când ar fi nevoie de ele.
Sunt sute de reforme în educație în ultimii zece ani. „Rezultatele” se văd în testele PISA, în șomajul în rândul tinerilor (știe ce știe domnul Președinte, când spune să fim mulțumiți că avem doar 25%) și în nemulțumirea angajatorilor. Aceastea sunt toate motive pentru ca ministrul Pricopie să nu aleagă să-și treacă rapid și el numele pe o nouă reformă. Dar ce mai contează niște milioane de destine când tu ai treabă și vrei să rezolvi repede întâlnirea cu istoria? Să nu lăsăm analiza, gândirea și dialogul real să ne stea niciodată în cale.
Altfel, succesuri!
Sursă poză: print screen edu.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu