Un PNL si la stanga?

Cand vorbesc de un echivalent al PNL la stanga, tin cont de actuala realitate politica din zona de centru-dreapta. Ma bazez pe rezultatele alegerilor si nu pe peroratii politice ale liderilor liberali, descinse din morala comuna.

Sunt de acord cu Viorel Catarama, cel care nu se poate hotari cand e om de afaceri si cand e politician. Indiferent de dilemele ideologice ale unora, PD-L e principalul partid de dreapta. Aratandu-si cu fiecare ocazie limitele organizatorice, PNL penduleaza intre a fi un partid de discurs si un partid decis sa-si depaseasca lipsurile pentru a deveni cu adevarat mare. Cu 15%-20% insa, discutia despre cucerirea dreptei e intunecata in mintile liberalilor de spectrul supravietuirii politice. Locul II pe dreapta e mai important decat absenta din top.

Premisele interne si externe ale spargerii stangii

Din 2005 in PSD functioneaza un nou mit – democratia interna. Toate tensiunile sunt expediate sub presul democratiei interne. Vocilor revendicative nu sunt tratate niciodata prin raportare la problemele semnalate, ci, paradigmatic, li se recunoaste doar existenta.

In felul acesta, problemele partidului nu doar ca nu dispar, dar isi fac simtita prezenta cand social-democratilor le e lumea mai draga. Tintirea electoratului de catre PSD arata incremenire si lipsa de idei. In logica biologica observata si de Nastase, nu e suficient as te mandresti ca esti votat cu consecventa de mare parte a pensionarilor si agricultorilor. Atat timp cat discursiv si actional problemele tinerilor si ale muncitorilor iti sunt straine, perspectivele nu sunt tocmai roz. Mai rar vezi atata reticenta din partea tinerilor la un partid de care cei intre 18-35 ani din Vest se simt, ideologic, foarte apropiati. Raportul PSD cu muncitorii e si mai ciudat, dupa cum remarca si Mitrea: social-democratii au ajuns sa promoveze intens interesele patronatelor. In tara in care sindicatele nu mai reprezinta decat obsesia de inavutire a celor care le conduc, dialogul sindical e doar ipocrizie.

PSD are tot mai mari probleme de identitate ideologica. Distanta dintre discursiv si actional arata o stanga politica schizoida. Dupa ce Geoana a esuat in definirea si implementarea proiectului sau de tip „a treia cale”, evolutiile ideologice au fost tot mai confuze. Pozitia PSD de-a lungul anilor electorali 2008 si 2009 in privinta cotei unice este sugestiva: renuntarea atat de usoara la impozitul progresiv si toata sovaiala de-a lungul campaniei prezidentiale alieneaza si putinii oameni cu studii superioare care imbratiseaza principiile fundamentale ale stangii. Ciudat e ca, asa cum reiese din unele sondaje de opinie, impozitul progresiv, bine comunicat, ar fi putut fi un stimulent electoral.

Mai mult, stanga social-democrata tace, refuzand sa confiste teme care i-ar veni ca o manusa intr-o logica ideologica corect asumata: ecologia, noile generatii de drepturi, influenta corporatismului asupra pietei muncii (in contextul atomizarii si disolutiei sindicale) sunt subiecte ingropate de partidulete sau de ONG-uri interesate sa bifeze subiecte in cautarea finantarilor.

PD-L e interesat sa ii ofere PSD acelasi tratament de care are parte pe dreapta. Trebuie eliminat avantajul PSD de unic partid de stanga, avantaj important in negocieri si in legimitarea electorala. Democrat-liberalii incearca marea cu degetul, fiind dispusi sa dea o sansa fiecarei optiuni. Sugestiva este situatia grupului independentilor lui Oprea: acolo, unii parlamentari plecati din PSD si PNL au ajuns mai intai in PD-L, de unde, la comanda, au devenit brusc independenti. Strategie lui Basescu la nivel parlamentar e similara celei practicate de partidul dominant in fiecare judet: nu-si afilieaza direct primarii din alte partide, ci ii foloseste in momentele importante. Dornic sa-si consolideze majoritatea parlamentara, PD-L are nevoie sa-si justifice imagologic actiunea politica si sa lase fara obiect discursul despre tradare al opozitiei. Un partid, suma a vointei celor care nu se mai simt reprezentati de sistemul partinic, e o solutie la indemana. Cu atat mai bine cu cat solutia e de stanga.

Incercari anterioare

Episodul din 1997 e cel mai cunoscut moment al ruperii PSD. Valoarea sa simbolica a fost decisiva pentru alti potentiali insurgenti de stanga. Esecul rusinos al ApR la alegerile din 2000 a aratat cat de greu, pragmatic, e sa constuiesti un nou partid care sa fie validat de electorat. ApR-ului i-a lipsit decisiv componenta organizatorica. Mai mult insa, i-a lipsit liderul: pe cine spune ca nu se poate mai rau ca Geoana in dezbaterile publice, il invit sa vada prestatia lui Melescanu din dezbaterea dinaintea turului I al alegerilor prezidentiale din 2000.

Mai recent, Cozmanca, iesitul din adormire, si-a permis sa vada in comunism nu o ideologie, ci un model de organizare. A vrut sa faca perestroika cu Oprescu pe post de Gorbaciov. Alianta Nationala de Stanga era partidul care urma sa sustina si sa consfinteasca victoria primarului Capitalei. Marginalizatii din PSD si-au trait insa un al doilea deces politic. Neputincios, pana si Cozmanca a disparut de langa Oprescu in ultima saptamana dinaintea alegerilor din 22 noiembrie.

Catre un nou partid de stanga. Concluzii

Un nou partid de stanga ar trebui sa aiba clar conturate dimensiunile discursiva si organizatorica:

- in aceasta perioada dificila, punerea pe picioare a unui partid e un lucru extrem de costisitor. Fara finantarea facilitata de democrat-liberali, pare chiar un lucru imposibil. Si in aceste conditii, pericolul unei constructii politice artificiale, care nu va fi validata de electorat in 2012, nu e mai putin prezent.

- discursiv, un nou partid de stanga are nevoie de lideri care sa articuleze si sa sustina o pozitie politica. La prima vedere, binomul Grupul de la Cluj – Oprescu ar putea functiona. Care va fi insa pozitia tradatorilor condusi de Oprea, in conditiile in care ei ar fi interfata fondurilor venite dinspre PD-L? Cum poti construi ceva credibil cu Oprea, Ontanu si cu ceilalti politicieni care nu vorbesc decat ca numar?

In relatia teoretizare – implementare, un nou partid de stanga asteapta rezultatul Congresului PSD. Cei din exteriorul si interiorul PSD vor forta in februarie sau martie cucerirea PSD din mana gruparii Geoana-Hrebenciuc-Dragnea-Vanghelie. E momentul decisiv pentru existenta acestui Brutus pentru Cezarul social-democrat.

Concluzionand, din prisma incercarilor anterioare si a realitatilor politice actuale, viabilitatea electorala a unei noi constructii politice de stanga e indoielnica. Ma aventurez sa spun ca, daca va exista, artificial insa, va fi doar pentru a valida imagologic actiunea politica a PD-L. Indiferent de evolutii, problemele stangii reprezentate de PSD raman si par a se inscrie tot mai puternic in ceea ce cunoaste stanga la nivel european. Daca va continua sa le bage sub pres, PSD va avea aceeasi surpriza, trezindu-se de fiecare data pe locul II. Tot mai probabil insa, nici macar victoria de duminica seara nu va mai exista.