Despre paritate și prostituție: un gând fugar despre Alianța PSD-ACD

Astăzi se constituie Alianța PSD-ACD și, în bunul stil românesc, de ieri tot poporul surselor se poate bucura de textul protocolului ce va fi semnat (despre program nu avem a discuta, el există doar ca o sinteză de program economic de 6 pagini).

Mărturisesc că eram foarte interesat de modul în care se vor stabili candidaturile pentru alegerile locale și parlamentare, cheia până la urmă a succesului și trăiniciei Uniunii. Voiam să văd despre ce paritate e vorba, după nenumăratele speculații în presă.

La o primă citire, cel puțin acolo unde este fundamental este paritate: Președinți CJ, primari municipii reședință de județ, Consilii județene, București, Parlament. Restul chiar e mai puțin important.

Cum se va stabili totuși concret cine unde candidează?

La capitolul 4.2. din Protocol aflăm cum: prin sondaje de opinie încrucișate, în limita, să luăm două cazuri concrete, a raportului de 21:20 la Președinți de CJ și 20:20 la municipii reședință de județ. Nu se dispune ca cei aflați în funcție să își păstreze automat pozițiile.

Vi se pare logică și clară formularea de mai sus? Ca să fiu mai exact: cumva prin protocol nu se stabilește nimic funcțional, tocmai pentru că unele lucruri e bine să rămână între cât mai puțini oameni?

Să luăm următorul exemplu: din cele 41 de județe, PSD are candidați mai bine plasați decât cei liberali în 30 de județe. Până la urmă, nu e o situație imposibilă, având în vedere că, în turul I al prezidențialelor din 2009, din 41 de județe, PNL s-a situat în fața PSD în doar 5. Ce se va întâmpla atunci? Cum își va stabili PSD 21 de candidați din cei 30 de favoriți? Fără un criteriu suplimentar de diferențiere (repet, el nu există în protocol), vom vedea frustrări publice, candidaturi independente și demobilizări de toată frumusețea, cu impact considerabil asupra rezultatelor finale. În unele județe, probabil mai fac PDL și PP rost de candidați cu șanse.

Ceea ce vreau să spun, pornind de la un exemplu, este cât de puțin înțeleasă și greu de realizat este această Uniune. Realizarea ei va deschide cutia Pandorei în teritoriu, unde tot anul 2011 va fi ocupat de stabiliri de candidaturi și certuri pe măsură (între mai și iulie, lună de concediu, se fac sondaje). Opoziția riscă să fie paralizată în 2011 de toată această birocrație electorală, din care va ieși slăbită pentru alegerile din 2012.

Nu-i bănuiesc pe liderii politici de ignoranță în stabilirea detaliilor capitale până în cel mai mic amănunt. Așa cum se aude, harta electorală e deja gata. Lipsește însă transparența și asumarea unor decizii, care se poate dovedi atât armă de atac pentru adversari, cât mai ales bombă cu ceas în interiorul formațiunilor.

În acest context al exprimărilor prolixe și al intențiilor ascunse, întreb și eu ce rost ar mai avea sondajele. Această modalitate de a vedea în cercetările sociologice confirmări pentru ce se stabilește cu mult timp înainte în birouri trădează filonul feudal al gândirii politice românești. Cum gândirea e coerentă cu „business-ul sondorilor”, mă aștept să vedem în acest an noi culmi ale prostituției atinse chiar în arealul sociologico-politic. 2009, pregătește-te să iei clasă de la 2011!

Astăzi niște oameni din PSD și PNL vor veni la București pentru ceea ce ei gândesc a fi una din ultimele ședințe de terapie înaintea vindecării prin guvernare. Vor vota fără a ști prea mult ce. Se vor spune cuvinte mari, se va aplauda vânjos și oamenii se vor saluta în gând cu „domnule ministru, domnule secretat de stat, domnule director”. Se va visa chiar mai frumos decât în toamna lui 2010. Va fi liniștea care te face, atunci când intri în biserică și știi că acolo se petrece un eveniment, să nu-ți dai seama dacă e vorba de o nuntă sau de o înmormântare.