Vorbesc despre ceva timp pe acest blog despre alegerile interne ca sursă de credibilizare și creștere organică a partidelor politice. Două exemple aici și aici.
Nu pot deci să nu remarc efervescența temei în spațiul public românesc în aceste zile. Tăriceanu vrea alegeri primare pentru desemnarea candidatului PNL la Președinție. PDL ar vrea alegeri primare și pentru a-și alege președintele, și pentru a desemna purtătorul de drapel în cursa pentru Cotroceni.
Până una-alta, PSD le-a luat-o deja înainte. Potrivit Statutului din 2010, primul mare gest de schimbare al echipei Ponta – Dragnea, atât candidatul PSD la președinție, cât și președintele partidului vor fi aleși prin votul tuturor membrilor de partid.
Art. 132 lit. c) și d) din Statutul PSD:
Art. 135 pct. 2) din Statutul PSD:
Înaintea de a merge mai departe: PSD va avea Congres în 20 aprilie. A auzit cineva că Președintele PSD va fi atunci ales prin votul tuturor membrilor? Este vreo derogare? Eu înțeleg articolul 242 pct. 2) de mai jos, dar, cu toate acestea, în aprilie 2013 ar trebuie să avem sărbătoarea democrației de partid în PSD, cu un Președinte ales de toți social-democrații cu acte. Ar fi o palmă dată cu mare artă de către PSD celorlaltor partide de prim-plan.
Ceea ce observ atât în PDL, cât și în PNL este folosirea alegerilor interne exclusiv ca artificiu de imagine de către unii politicieni. Cum e foarte puțin probabil să se întâmple, haideți să luăm democrația în brațe!
Tăriceanu, care nu are forța de a-l concura pe Antonescu la Congresul din februarie, încearcă să se mențină în atenție și să capteze puțină bunăvoință. „Nu lăsa niciun moment important să treacă fără a marca o ieșire publică care să fie ținută minte!” Este tipul de sfat pe care fostul prim-ministru l-a primit de la consultanții politici și pe care îl aplică consecvent. Dizidența fără riscuri este jocul lui Tăriceanu (aduceți-vă aminte de poziționarea din campania pentru parlamentare când același politician critica lipsa elementelor liberale din programul USL). Putem spune că Tăriceanu a marcat prezența publică la Congresul PNL. Este timpul să se gândească la următoarele artificii de imagine și să spere că PSD-ul îl va scăpa din brațe pe scări pe Antonescu.
Cred că singurul motiv pentru care Antonescu nu ridică mănușa ține nu de PNL, ci de PSD. Dacă face alegeri interne în PNL și îl umilește pe Tăriceanu (un cuvânt cu care fostul premier ar trebui să se obișnuiască, văzând replicile pe care le-a primit de la unii pe care „i-a făcut oameni”), Antonescu s-ar putea trezi cu un exercițiu similar în PSD, conform articolului de Statut mai sus menționat. Iar în PSD pot apărea tot timpul surprize.
Cât despre PDL, acolo totul e, vorba lui Vanghelie, brownian. Avem de-a face cu o organizare în grupuri de câte o persoană, care lansează obuze și grenade pe Facebook și bloguri. Alegerile primare par un subiect care, îmbrățișat tot de mai mulți, va ajunge sufocat prin îmbrățișarea. Trebuie reținut aici că, dacă nu ai capacitatea de a gestiona transparent și fără probleme un astfel de scrutin, deficitul de imagine este enorm. Vedeți ce a pățit UMP-ul francez acum câteva luni cu alegerile pentru noul lor președinte! Ambii lideri s-au ales cu pierderi majore în încrederea publică. Definitoriu, alegerile interne în PDL par un subiect fără viitor, în lipsa unor minți limpezi care să arate niște mize publice ale dezbaterii actuale din partid.
De la alegeri interne ca strategie personală de supraviețuire în opinia publică până la alegeri interne ca refren într-un dialog al surzilor, acesta este stadiul la zi al dezbaterii subiectului în România.
Credit poză aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu