Pe bună dreptate este agitație în ultimele zile în legătură cu recenta propunere a ministrului Nicolăescu.
Nu e departe Nicolăescu de ce a făcut Grapini. Ministrul Sănătății a aruncat așa, rapid, o grenadă, opinia publică a început să comenteze, să se indigneze, iar ministrul, alături de secretarul de stat Arafat, au dat niște explicații.
Prea puțin. De ce acești domni nu sunt în stare să pregătească o măsură, să o anunțe în toate consecințele ei, să o explice într-o dezbatere publică, nu pe holurile Parlamentului sau ale unui platou de televiziune? De ce toate aceste mici bombițe de presă în locul unei comunicări publice serioase? Nici măcar credibilitatea lui Arafat nu poate suplini un exercițiu prost pregătit de comunicare. Încă unul.
Dar marea problemă stă cu totul în altă parte. Într-o lipsă de curaj care e vecină cu iresponsabilitatea. Ministerul Sănătății, prin decidenții săi politici, se încăpățânează să rezolve problemele unui sistem precum tractoriștii – „cu sârmă”.
A trecut un an de când s-a renunțat la acea lege a sănătății socotită proastă. Foarte bine, dacă așa a decis Piața. Îmi aduc aminte apoi de ministrul Cepoi care tot anunța date la care noua lege va fi lansată în dezbatere publică. Sarcina i-a rămas lui Arafat. Nicolăescu acum nu mai zice nimic, dar săptămâna trecută a respins ideea co-plății, un principiu fundamental pentru ce se gândise până atunci. Cred că gestul d-lui Nicolaescu a aruncat în aerul și proiectul în pregătire. Dar să trecem mai departe.
În privința sănătății, este normal ca oamenii să se revolte. Toată lumea știe că sistemul nu funcționează, iar ministerul vine cu unguente, nu cu soluții de sistem. Știu că tratamentul va fi dureros și nu au curajul să se expună public. Unde este deci propunerea de reformă a sănătății? Nimeni nu poate sta liniștit când i se spune că trebuie mai mulți bani la sănătate pentru rezultate care nu i se prezintă și care se anunță la fel de proaste. Cu atât mai puțin segmentele dinamice din societate.
Dezbaterea acestor zile este dezbaterea despre contractul social. Statul e un furnizor prost de servicii de sănătate și vrea să bage și mai mulți bani. Nu explică bine de ce și care ar fi rezultatele. Cei care se află între sistemul public și cel privat de sănătate, cei pe care statul îi ținea în parte liniștiți prin posibilitatea decontărilor, acum se revoltă pe bună-dreptate. Li se arată un sac fără fund în care vor ajunge banii lor, alături de un viitor în care vor cheltui și mai mult pentru propriile servicii de sănătate.
Astfel de discuții vor dura până când Ministerul și Guvernul nu-și vor asuma, la nivel de politică publică și de comunicare, o reformă completă și o poveste coerentă despre noul sistem de sănătate. O poveste în care să se spună de unde vin resursele, cum sunt cheltuite, cine plătește mai mult, cine mai puțin, unde este parte de competiție din sistem.
Nu este simplu să vii cu o soluție în sănătate. Este poate cel mai găunos sistem de servicii publice din România. Nici încercările de până acum nu dau mai mult curaj. Eu am rămas descumpănit citind acel Functional Review despre sistemul nostru de sănătate făcut de Bănca Mondială în 2011 (citiți-l, dacă îl găsiți). Alegerile de făcut sunt cu mult mai dificile decât decontările despre care se vorbește azi – doar fața vizibilă a iceberg-ului.
Apropo de discuția performanță vs. asistență:
• Decontările erau evaluate undeva la 10% din bugetul spitalelor. De ele beneficia ceea ce putem numi clasă de mijloc în România.
• Dar, potrivit Băncii Mondiale, jumătate dintre cei mai săraci 20% dintre români nu apelează la servicii medicale, deși ar avea mare nevoie de ele. 42% dintre bolnavii cronici atinși de sărăcie declară că nu apelează la serviciile medicale. De ce? Pentru că nu își permită să „ungă” sau să vină cu medicamentele în pungă la spital.
Avem o alegere de făcut cu privire la caracterul sistemul de sănătate. Cât e independența pacientului în a-și duce banii unde vrea? Până unde merge asistența socială în sănătate? E cu adevărat dificil de stabilit, pentru că aici nu discutăm despre viitor (ca în educație), ci despre viața unor oameni.
Toată lumea arată drept cauză principală a eșecului lipsa resurselor. Așa este. O spune și Banca Mondială - România alocă pentru sănătate mai puțin de 4% din PIB. Spre comparație, media alocărilor pentru țările europene este de 6,5%, iar, pentru țările UE, de 8,7% din PIB. E greu să fii perfomant în aceste condiții, nu-i așa?
Da, dar buba este și mai mare - doar 40% din totalul populației contribuie la sistemul de asigurări de sănătate, în timp ce întreaga populație beneficiază de acest sistem (aprox. 8.7 mil de contribuabili și aprox. 20 mil de asigurați); în plus, rata de colectare a contribuțiilor la bugetul de stat este redusă, fapt care agravează și mai mult problemele de finanțare ale sistemului (tot Banca Mondială o spune).
Da, e foarte dificil să reformezi sistemul de sănătate. Nu, nu au o sarcină ușoară Nicolăescu și Arafat. Dar ei au ales să fie acolo.
E timpul ca Nicolăescu să nu mai facă tumbe comunicaționale, pe post de bursuc liberal. Poate începe cu o prezentare precum cea a lui Ponta de la buget, în care să explice de ce e atât de greu de luat o decizie. Poate veni apoi să explice care sunt sunt soluțiile pentru sistemul de sănătate, ce costuri și beneficii presupun fiecare. Și apoi, după ce există un minim acord asupra principiilor, poate lansa public o nouă lege a sănătății.
Deci, domnule Ministru, vrem viziune, nu tumbe!
Credit poză aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu