E reconfortant sa vezi oameni cu mare incredere in ei. De multe ori, pentru tine, deseori pierdut in cantarirea situatiilor posibile, ei sunt un punct de reper, un indiciu al faptul ca exista si singular atunci cand se vorbeste despre « orientari ». E adevarat, covarsitor confienta e total aiurea, dar pedagogica.
Restransa aceasta incredere la parti concrete ale existentei, scoasa din contextul unui proiect de viata (asumat sau cel putin conturat in functie de mai multi factori), rezultatul poate fi unul atat de hilar, incat neadecvarea conduce catre acel sentiment de limita, acel rasu’-plansu’ tipic romanesc (ma gandesc aici la ceva de genul argumentelor lui Zenon impotriva miscarii). Ca si calea de mijloc unde se intalnesc cauza si efectul la Hegel, situatia e una a sofismului. Indeobste raportata la frumusete si inteligenta, increderea nemasurata intr-un sine prea sigur de propriile posibilitati tradeaza amarul constatarii ca poate incalzirea globala nu e un lucru atat de rau.
Cum inteligenta e deseori privilegiata in astfel de situatii, sa luam cazul frumusetii intr-o situatie banala de viata. Intr-o emisiune de pe MTV, o tanara englezoaica de culoare are 16 ani si e virgina. Reteta clasica a celor 80 kilograme la 1,60 m, ea e profund convinsa de cat de sexy si frumoasa este, de cat de bine ii vin hainele mulate pe care le poarta; corespunzator adepta a rozului bonbon, persoana respectiva combina, la nivelul curent al vietii ei de englezoaica de conditie medie, kitsch-ul blanurilor cu admiratia pentru baietii cu dinti imbracati in aur, totul acompaniat de nederanjante halci supuse legii dure a gravitatiei. Cum virginitatea e o chestiune de alegere care nu se mai potriveste momentului curent, e timpul ca farmecul sa fie exhibat in cucerirea unui tip cool, totul intr-o incredere de sine stapana cu taria diamantului, neatinsa in niciun fel de refuzuri sistematice.
Frumusetea in sine nu e o calitate, ci un accident, un lucru pentru care trebuie sa multumesti doar unei inspiratii de moment a unui spermatozoid. Lipsa ei nu e o tragedie, atunci cand e constientizata si cand e asimilata unei analize de tip cost-beneficiu, in care, de exemplu, incerci sa bifezi inteligenta ca plus. Atunci cand, intr-o emisiune centrata pe exceptionalul oamenilor simplii, accidentul e atributul auto-definirii, o probabila ordine isi neaga posibilitatea si lasa loc entropiei, nediferentiatului, asemeni unei mari bucati de noroi « plantate » pe o autostrada in Germania. Figura unei adolescente careia poate poti sa-i treci cu vederea faptul ca s-a nascut in generatia McDonald’s devine hidoasa cand ea apare ca exponent public, ca tipar pentru faptul atat de privat al pierderii virginitatii. Dupa ea, o clasa e uratita si ii transfera hidosenia, facand ca lipsa de rationalitate sa dea nastere unei slutenii devastatoare: cea interioara. Pusa in valoare prin increderea nebuna si inconstienta, o astfel de « frumusete » da semnul unei lumi pentru care decaderea e laitmotiv.
Simplele calitati merita puse in valoare intotdeauna intr-un intreg ; acelasi lucru se aplica si defectelor, supuse astfel « binecuvantarii » de a fi prinse in jocul matematic. Lipsa simtului realitatii pe bucatele mici, taria de a lupta impotrva « oglinzii » ce, curios, plesneste si se face bucati in fata ta, e atributul absurdului, transpus, in reliefarea unui orizont de irational, in literatura. Insa lipsa unui intreg spatiu in care inteligenta si frumusetea nu conlucreaza in niciun fel trezeste plansul, unul care chiar cere de aceasta data intimitatea.
Usor, prin incercare si eroare, se nasc fire de speranta si de « orientare » pentru propria-ti viata.
Restransa aceasta incredere la parti concrete ale existentei, scoasa din contextul unui proiect de viata (asumat sau cel putin conturat in functie de mai multi factori), rezultatul poate fi unul atat de hilar, incat neadecvarea conduce catre acel sentiment de limita, acel rasu’-plansu’ tipic romanesc (ma gandesc aici la ceva de genul argumentelor lui Zenon impotriva miscarii). Ca si calea de mijloc unde se intalnesc cauza si efectul la Hegel, situatia e una a sofismului. Indeobste raportata la frumusete si inteligenta, increderea nemasurata intr-un sine prea sigur de propriile posibilitati tradeaza amarul constatarii ca poate incalzirea globala nu e un lucru atat de rau.
Cum inteligenta e deseori privilegiata in astfel de situatii, sa luam cazul frumusetii intr-o situatie banala de viata. Intr-o emisiune de pe MTV, o tanara englezoaica de culoare are 16 ani si e virgina. Reteta clasica a celor 80 kilograme la 1,60 m, ea e profund convinsa de cat de sexy si frumoasa este, de cat de bine ii vin hainele mulate pe care le poarta; corespunzator adepta a rozului bonbon, persoana respectiva combina, la nivelul curent al vietii ei de englezoaica de conditie medie, kitsch-ul blanurilor cu admiratia pentru baietii cu dinti imbracati in aur, totul acompaniat de nederanjante halci supuse legii dure a gravitatiei. Cum virginitatea e o chestiune de alegere care nu se mai potriveste momentului curent, e timpul ca farmecul sa fie exhibat in cucerirea unui tip cool, totul intr-o incredere de sine stapana cu taria diamantului, neatinsa in niciun fel de refuzuri sistematice.
Frumusetea in sine nu e o calitate, ci un accident, un lucru pentru care trebuie sa multumesti doar unei inspiratii de moment a unui spermatozoid. Lipsa ei nu e o tragedie, atunci cand e constientizata si cand e asimilata unei analize de tip cost-beneficiu, in care, de exemplu, incerci sa bifezi inteligenta ca plus. Atunci cand, intr-o emisiune centrata pe exceptionalul oamenilor simplii, accidentul e atributul auto-definirii, o probabila ordine isi neaga posibilitatea si lasa loc entropiei, nediferentiatului, asemeni unei mari bucati de noroi « plantate » pe o autostrada in Germania. Figura unei adolescente careia poate poti sa-i treci cu vederea faptul ca s-a nascut in generatia McDonald’s devine hidoasa cand ea apare ca exponent public, ca tipar pentru faptul atat de privat al pierderii virginitatii. Dupa ea, o clasa e uratita si ii transfera hidosenia, facand ca lipsa de rationalitate sa dea nastere unei slutenii devastatoare: cea interioara. Pusa in valoare prin increderea nebuna si inconstienta, o astfel de « frumusete » da semnul unei lumi pentru care decaderea e laitmotiv.
Simplele calitati merita puse in valoare intotdeauna intr-un intreg ; acelasi lucru se aplica si defectelor, supuse astfel « binecuvantarii » de a fi prinse in jocul matematic. Lipsa simtului realitatii pe bucatele mici, taria de a lupta impotrva « oglinzii » ce, curios, plesneste si se face bucati in fata ta, e atributul absurdului, transpus, in reliefarea unui orizont de irational, in literatura. Insa lipsa unui intreg spatiu in care inteligenta si frumusetea nu conlucreaza in niciun fel trezeste plansul, unul care chiar cere de aceasta data intimitatea.
Usor, prin incercare si eroare, se nasc fire de speranta si de « orientare » pentru propria-ti viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu