Atunci cand se vorbeste despre egalitate de sanse intre femei si barbati in politica, directia in care merge de fiecare data discutia e doar un rezultat al contextului, fara a lua in calcul ceea ce ar putea fi considerata adevarata miza.
Astfel, cu rezonanta sporita in preajma anilor electorali, egalitatea de sanse e fata nobila a trocului dintre barbatii si femeile scenei politice pentru locuri in legislativ si executiv. Nobilele idealuri despre felul echivalent in care trebuie tratata femeia palesc, la o analiza mai atenta, in fata pragmatismului sexului care, in acest caz, numai slab nu e. Nu e vorba, anticipand, de vreun proiect politic "feminin", personal sau in cadrul organizatiior de femei ale partidelor; nu e vorba, asa cum tradeaza realitatile politice curente ale mediului autohton, de vreo constructie menita sa ia in calcul invocarea unor principii de bun simt, inca incomplet asimilate in democratie (motivele pot fi, merita studiat, mult mai complexe decat simpla discriminare), printre care si egalitatea de sanse. E doar retorica ieftina.
Fiind vorba despre retorica, e usor de dedus ca toata negocierea se poarta in jurul cifrelor, a locurilor eligibile pe lista, a celor neeligibile (dar aducatoare de alte beneficii ulterioare), a bugetelor de "compensare a privilegiului". Calculul brut matematic, cantitativ, exprimat in termeni procentuali (raportati la logica simpla: majoritate democrafica implica legitimitate politica), e apanajul unor "ingeri politici", desexualizati. E de sesizat aici ideea unei ipocrizii organizate: principiile sunt scrise pe usa, pentru ca inauntru ele sa fie doar hartie igienica in fata dreptului celui mai puternic si al echilibrului balantei de putere, bazat pe aliante.
Consecinta unei astfel de logici este vizibila in peisajul politic autohton care, din punct de vedere al distinctiei biologice fundamentale, e populat de femei lipsite de atributul feminitatii in aparitiile si pozitiile lor publice. Constient sau inconstient, femeile politice din Romania s-au virilizat comportamental, de la sobrietatea tinutelor pana la badarania remarcelor tipice pana atunci barbatilor. Incapabile de a-si construi un univers de discurs, ele s-au insinuat intr-un univers prin excelenta al masculinitatii, ajungandu-se la deturnarea sensului feminitatii tocmai din dorinta de a se integra cat mai bine "cadrului" de adoptie. S-a ajuns, pe aceste coordonate, la lipsa de naturalete si crispare, motiv pentru care, de exemplu, preferi sa citesti un comunicat de presa decat sa le vezi pe Norica Nicolai sau pe Monica Macovei la televizor - ideile nu au chip, nu sunt imbogatite de temperamentul persoanelor ce le expun si totul da senzatia de neincredere.
O singura data femeile au incercat sa-si construiasca un univers de discurs propriu, prin Mona Musca. Valorificand virtutile tipic feminine, abordarea acesteia a captivat, ca posibila alternativa. Dar, pe fondul unei traditii interiorizate prin teama de a nu esua pe propriile picioare, femeile politice nu au urmat-o pe fosta ministra a culturii; abordarea a ramas aceeasi. In schimb, Mona Musca chiar a fost invinsa de sistem, parand ca umanitatea si feminitatea pe care o etala in spatiul public erau doar mecanisme ale remuscarii. Totusi, spre a oferi o imagine cat mai completa, exista in spatiul politic romanesc femei care chiar isi exhiba feminitatea (Elena Udrea e exemplul clasic, desi feminitatea nu e echivalenta sexualitatii, cu efectele sale triviale). Lor le lipsesc totusi multe pentru a construi o abordare politica bazata pe virtutile feminine: e vorba de idei coagulate sau coagulante, de viziune si de simt politic. Cel mai important insa, le lipseste credibilitatea, aceste femei parand a fi oferta politica elaborata superficial de conducerea partidelor pentru a raspunde unor nevoi identificate sociologic ale electoratului.
Schimband perspectiva catre adevarata miza, egalitatea de sanse in politica ar trebui sa fie interpretata de catre femei in virtutea principiului fundamental al separatiei, controlului reciproc si echilibrului puterilor in stat. Discursul femeilor politician ar trebui sa fie unul intern, de construire a unor mesaje politice care sa reuseasca, cu rezultate in plan personal importante, sa constituie un control si o presiune la masculinitatea mediului decizional autohton. Dincolo de caracterul reformator al votului uninominal, mecanismul politic are nevoie de proceduri de control intern, care pot fi desprinse cu succes dintr-o antinomie biologica.
Dar, pentru a construi astfel de mesaje, e nevoie de autonomizare, de elaborarea si expunerea credibila a unor puncte de vedere echilibrate, de multe ori in dezbaterea politica romaneasca lipsind tocmai bunul-simt in abordarea situatiilor. Discutand ca parteneri de rangul doi, asteptand sa fie luate in calcul, femeile nu vor putea obtine in politica mai mult decat rolurile putine sau periferice care li se acorda acum. E nevoie de o noua emancipare, prin sesizarea mizei pe care ea o poate aduce: eficientizarea si profesionalizarea mediului politic.
Astfel, cu rezonanta sporita in preajma anilor electorali, egalitatea de sanse e fata nobila a trocului dintre barbatii si femeile scenei politice pentru locuri in legislativ si executiv. Nobilele idealuri despre felul echivalent in care trebuie tratata femeia palesc, la o analiza mai atenta, in fata pragmatismului sexului care, in acest caz, numai slab nu e. Nu e vorba, anticipand, de vreun proiect politic "feminin", personal sau in cadrul organizatiior de femei ale partidelor; nu e vorba, asa cum tradeaza realitatile politice curente ale mediului autohton, de vreo constructie menita sa ia in calcul invocarea unor principii de bun simt, inca incomplet asimilate in democratie (motivele pot fi, merita studiat, mult mai complexe decat simpla discriminare), printre care si egalitatea de sanse. E doar retorica ieftina.
Fiind vorba despre retorica, e usor de dedus ca toata negocierea se poarta in jurul cifrelor, a locurilor eligibile pe lista, a celor neeligibile (dar aducatoare de alte beneficii ulterioare), a bugetelor de "compensare a privilegiului". Calculul brut matematic, cantitativ, exprimat in termeni procentuali (raportati la logica simpla: majoritate democrafica implica legitimitate politica), e apanajul unor "ingeri politici", desexualizati. E de sesizat aici ideea unei ipocrizii organizate: principiile sunt scrise pe usa, pentru ca inauntru ele sa fie doar hartie igienica in fata dreptului celui mai puternic si al echilibrului balantei de putere, bazat pe aliante.
Consecinta unei astfel de logici este vizibila in peisajul politic autohton care, din punct de vedere al distinctiei biologice fundamentale, e populat de femei lipsite de atributul feminitatii in aparitiile si pozitiile lor publice. Constient sau inconstient, femeile politice din Romania s-au virilizat comportamental, de la sobrietatea tinutelor pana la badarania remarcelor tipice pana atunci barbatilor. Incapabile de a-si construi un univers de discurs, ele s-au insinuat intr-un univers prin excelenta al masculinitatii, ajungandu-se la deturnarea sensului feminitatii tocmai din dorinta de a se integra cat mai bine "cadrului" de adoptie. S-a ajuns, pe aceste coordonate, la lipsa de naturalete si crispare, motiv pentru care, de exemplu, preferi sa citesti un comunicat de presa decat sa le vezi pe Norica Nicolai sau pe Monica Macovei la televizor - ideile nu au chip, nu sunt imbogatite de temperamentul persoanelor ce le expun si totul da senzatia de neincredere.
O singura data femeile au incercat sa-si construiasca un univers de discurs propriu, prin Mona Musca. Valorificand virtutile tipic feminine, abordarea acesteia a captivat, ca posibila alternativa. Dar, pe fondul unei traditii interiorizate prin teama de a nu esua pe propriile picioare, femeile politice nu au urmat-o pe fosta ministra a culturii; abordarea a ramas aceeasi. In schimb, Mona Musca chiar a fost invinsa de sistem, parand ca umanitatea si feminitatea pe care o etala in spatiul public erau doar mecanisme ale remuscarii. Totusi, spre a oferi o imagine cat mai completa, exista in spatiul politic romanesc femei care chiar isi exhiba feminitatea (Elena Udrea e exemplul clasic, desi feminitatea nu e echivalenta sexualitatii, cu efectele sale triviale). Lor le lipsesc totusi multe pentru a construi o abordare politica bazata pe virtutile feminine: e vorba de idei coagulate sau coagulante, de viziune si de simt politic. Cel mai important insa, le lipseste credibilitatea, aceste femei parand a fi oferta politica elaborata superficial de conducerea partidelor pentru a raspunde unor nevoi identificate sociologic ale electoratului.
Schimband perspectiva catre adevarata miza, egalitatea de sanse in politica ar trebui sa fie interpretata de catre femei in virtutea principiului fundamental al separatiei, controlului reciproc si echilibrului puterilor in stat. Discursul femeilor politician ar trebui sa fie unul intern, de construire a unor mesaje politice care sa reuseasca, cu rezultate in plan personal importante, sa constituie un control si o presiune la masculinitatea mediului decizional autohton. Dincolo de caracterul reformator al votului uninominal, mecanismul politic are nevoie de proceduri de control intern, care pot fi desprinse cu succes dintr-o antinomie biologica.
Dar, pentru a construi astfel de mesaje, e nevoie de autonomizare, de elaborarea si expunerea credibila a unor puncte de vedere echilibrate, de multe ori in dezbaterea politica romaneasca lipsind tocmai bunul-simt in abordarea situatiilor. Discutand ca parteneri de rangul doi, asteptand sa fie luate in calcul, femeile nu vor putea obtine in politica mai mult decat rolurile putine sau periferice care li se acorda acum. E nevoie de o noua emancipare, prin sesizarea mizei pe care ea o poate aduce: eficientizarea si profesionalizarea mediului politic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu