Tot mai mult, independentii sunt vazuti drept o solutie la pierderea pronuntata de incredere a partidelor. Spatiul partinic ramane fara legimitate, iar alegatori sunt dispusi sa aleaga solutii democratice exotice, asa cum sunt candidatii independenti.
Dezgustul, real sau jucat, al politicienilor plecati din partide gaseste simpatie in randul electoratului. Exemplul tipic in Romania e reprezentat de Sorin Oprescu, preluat cu succes de catre Elena Basescu. Insusi Traian Basescu, in alegerile prezidentiale, a mizat pe aceasta pozitionare, incercand, cel putin in prima parte a campaniei, sa se disocieze de PD-L. Solutia e tot mai prezenta si in spatiul sud-estului Europei. In decembrie 2009, ma uitam cum la alegerile prezidentiale din Croatia in primii 6 candidati 3 erau independenti, fosti membrii de partid. Unul dintre ei chiar a intrat in turul al II-lea, pierzand insa in favoarea candidatului social-democrat.
Asadar, pe un teren propice (uitati-va la increderea din sondaje pentru politicieni si institutii), apare in Romania gruparea lui Oprea. Membrii ei, cand nu sunt tradatori, sunt independenti. Exclusi din partide, dezertori din motive mai mult sau mai putin financiare, cei adunati pe langa PD-L respecta cu strictete reguli militare: dupa comanda, sunt intr-o perpetua miscare stanga-dreapta.
Independentii, in general, pot fi o solutie pentru salubrizarea spatiului politic. Daca in Bulgaria s-a putut prin transformarea unor organizatii din societatea civila in partid, independentii puteau fi semnalul de alarma pentru imobilismul si SRL-izarea partidelor din Romania.
Trupa lui Oprea perverteste si denatureaza orice valoare pozitiva pe care ar putea-o avea independentii in Romania. Bagatelizeaza si lipseste de sens un concept care s-ar fi putut dovedi interesant ca urmari in dinamica politica interna. Submineaza din interior. Dorindu-si doar reincadrarea partinica, intr-o constructie in care fostii liberali nu au nicio problema sa faca parte dintr-un partid de centru-stanga si in care dependenta de resurse si functii guvernamentale e proverbiala, cei 28 de deputati si senatori nu pot trece de caricatural, in ciuda morgii generalului Oprea.
La limita, o alta anomalie a politicii romanesti, s-a ajuns ca partidele sa confiste notiunea de independent. Pentru a vedea cat de departe e normalitatea, ma intreb: ce s-ar intampla daca un parlamentar si-ar da demisia, de buna-credinta, dintr-un partid si nu-ar dori sa faca parte din acelasi grup cu Nicolicea sau Micky le Baksish? Ar avea incotro?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu