In spiritul a ceea ce se intampla de multe ori la Realitatea TV, isterizarea e termenul dominant. Isterizarea e totusi un fenomen complex, care se creeaza prin mijloace cat se poate mai diverse, nascocite de oameni pentru care o stire nu e stire daca e obiectiva. Conteaza mult mai tare tusele "fine" ale moderatorilor, titlurile mari si belicoase, aspectele conexe ale vietii persoanelor implicate sau indignarea pusa de jurnalist in gura simplului cetatean.
Replica din titlu ii apartine lui Mihai Tatulici, rostita fiind in timpul emisiunii de la RTV din 18 decembrie in care se dezbatea problema accidentului ministrului Orban. Ea este facuta in momentul difuzarii in direct a unui filmulet (postat si pe blogul lui Cristian Sutu), din 2005, cu actualul ministru al Transporturilor dansand pe ritmuri de manele. Daca "noi nu judecam dupa asta", ce sens are sa difuzezi asa ceva in emisiune? Daca vrei sa insinuezi ca menestrelul PNL-ist era beat la volan in momentul accidentului, de ce nu ai decenta de a considera respectivul filmulet o circumstanta agravanta in momentul difuzarii sale?
Desi aceasta ar putea fi prima impresie, intrebarile de mai sus nu sunt retorice. Ele au un raspuns, dupa mine, destul de simplu: pentru ca jurnalistii au uitat cine sunt sau ce sunt. Am observat la inceput cu zambetul in coltul gurii spiritul mesianic de care se simt patrunsi jurnalistii importanti din Romania. Vorbesc cu atata verva, atat de transant, in numele unor idealuri marete, a impozitelor pe care le platesc, a cetatenilor care parca i-au votat, a interesului public pentru a carui indeplinire au fost parca teleportati de pe talerele balantei justitiei, dezechilibrate astfel. Astazi imaginea mi se pare mult mai trista.
Indiferent ca marii jurnalisti fac acest lucru din convingere sau din ratiuni de rating, erijarea mult prea emotionala in vocea unui popor oprimat tinde sa-i aduca la acelasi nivel de credibilitate cu oamenii politici. Inainte de a fi formatori de opinie, jurnalistii au obligatia de aduce la cunostinta publicului stiri obiective. Pozitia de larga expunere mediatica de care dispun nu ii zeifica, ci ar trebui sa-i responsabilizeze.
In aceste conditii, atomizarea sociala isi gaseste si mai multe conditii de dezvoltare. Intr-o societate in care presa functioneaza consumerist si exploatand trivial emotii de moment pentru a pune in scopuri proprii presiune pe factorul politic, individul e tot mai usor sa fie derutat de multimea de informatii deseori contradictorii din spatiul public. Astfel si la nivel de credibilitate, mass-media devine un produs comercial, veridicitatea devenind un concept vandabil.
Ca un element suplimentar, am asistat uneori la incercarea de transfer a credibilitatii de care se bucura mass-media in spatiul public la obtinerea unor avantaje pentru afacerile propriu-zise ale trusturilor de media. Cristian Tudor-Popescu, la un moment dat, avea alura unei persoane prin care vorbeste Duhul Sfant atunci cand se referea la presa ca afacere aducatoare de idealuri si nu de profituri; vorbindu-se despre imobilele din Casa Presei Libere, pentru merite in sfera binelui public, mass-media avea, dupa Presedintele CRP, dreptul la preturi de nimic pentru acestea.
"Noi nu judecam dupa asta" e expresia unui sindrom. Presa a uitat ce este si ce trebuie sa faca, depasindu-si limitele si devenind in primul rand o afacere. In spatele unor linsaje mediatice, e doar expresia unor mundane scopuri comerciale, e disperarea, cu efecte dramatice, de a face profit din ideea frumoasa a "cainelui de paza al democratiei". Daca aceste derapaje nu sunt constientizate de catre "a patra putere in stat", atunci e cu atat mai rau.
Replica din titlu ii apartine lui Mihai Tatulici, rostita fiind in timpul emisiunii de la RTV din 18 decembrie in care se dezbatea problema accidentului ministrului Orban. Ea este facuta in momentul difuzarii in direct a unui filmulet (postat si pe blogul lui Cristian Sutu), din 2005, cu actualul ministru al Transporturilor dansand pe ritmuri de manele. Daca "noi nu judecam dupa asta", ce sens are sa difuzezi asa ceva in emisiune? Daca vrei sa insinuezi ca menestrelul PNL-ist era beat la volan in momentul accidentului, de ce nu ai decenta de a considera respectivul filmulet o circumstanta agravanta in momentul difuzarii sale?
Desi aceasta ar putea fi prima impresie, intrebarile de mai sus nu sunt retorice. Ele au un raspuns, dupa mine, destul de simplu: pentru ca jurnalistii au uitat cine sunt sau ce sunt. Am observat la inceput cu zambetul in coltul gurii spiritul mesianic de care se simt patrunsi jurnalistii importanti din Romania. Vorbesc cu atata verva, atat de transant, in numele unor idealuri marete, a impozitelor pe care le platesc, a cetatenilor care parca i-au votat, a interesului public pentru a carui indeplinire au fost parca teleportati de pe talerele balantei justitiei, dezechilibrate astfel. Astazi imaginea mi se pare mult mai trista.
Indiferent ca marii jurnalisti fac acest lucru din convingere sau din ratiuni de rating, erijarea mult prea emotionala in vocea unui popor oprimat tinde sa-i aduca la acelasi nivel de credibilitate cu oamenii politici. Inainte de a fi formatori de opinie, jurnalistii au obligatia de aduce la cunostinta publicului stiri obiective. Pozitia de larga expunere mediatica de care dispun nu ii zeifica, ci ar trebui sa-i responsabilizeze.
In aceste conditii, atomizarea sociala isi gaseste si mai multe conditii de dezvoltare. Intr-o societate in care presa functioneaza consumerist si exploatand trivial emotii de moment pentru a pune in scopuri proprii presiune pe factorul politic, individul e tot mai usor sa fie derutat de multimea de informatii deseori contradictorii din spatiul public. Astfel si la nivel de credibilitate, mass-media devine un produs comercial, veridicitatea devenind un concept vandabil.
Ca un element suplimentar, am asistat uneori la incercarea de transfer a credibilitatii de care se bucura mass-media in spatiul public la obtinerea unor avantaje pentru afacerile propriu-zise ale trusturilor de media. Cristian Tudor-Popescu, la un moment dat, avea alura unei persoane prin care vorbeste Duhul Sfant atunci cand se referea la presa ca afacere aducatoare de idealuri si nu de profituri; vorbindu-se despre imobilele din Casa Presei Libere, pentru merite in sfera binelui public, mass-media avea, dupa Presedintele CRP, dreptul la preturi de nimic pentru acestea.
"Noi nu judecam dupa asta" e expresia unui sindrom. Presa a uitat ce este si ce trebuie sa faca, depasindu-si limitele si devenind in primul rand o afacere. In spatele unor linsaje mediatice, e doar expresia unor mundane scopuri comerciale, e disperarea, cu efecte dramatice, de a face profit din ideea frumoasa a "cainelui de paza al democratiei". Daca aceste derapaje nu sunt constientizate de catre "a patra putere in stat", atunci e cu atat mai rau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu