Ajunsa la majorat, clasa noastra politica pare a fi invatat doar lucruri rele. Asemeni unor elevi de liceu carora li se pare existential sa fumeze in toaleta cu colegii, politicienii nostri au invatat ca intotdeauna exista o cale mai scurta. Fara a da prea multe batai de cap, aceasta cale, daca e urmata de toti (sau de majoritatea) cu sfintenie, echivaleaza seriozitatea si poate aduce voturile mult dorite. Cu alte cuvinte, nu e nevoie de proiecte politice pentru electorat, e nevoie de birocratizarea prin acalmie a vietii politice si de trivializarea proiectelor celorlalti (atunci cand, foarte rar, acestea apar). Calea e definita de un mecanism ce functioneaza in modul reliefat de paragrafele urmatoare.
Uitandu-ma la dezbaterile politice de la televizor, imi dau seama ca in viitor aceste proiecte au sanse din ce in ce mai mici de a aparea sau, mai rau, de a fi recunoscute. In dialogul politic care se poarta azi, pozitionarea politicienilor e precum prima perioada a sculpturii antice grecesti - e caracterizata de un imobilism total, fara sugerarea miscarii. Stii dinainte de a deschide gura ce va rosti fiecare politician, fiecare emisiune e un deja-vu, iar daca ai incapatanarea de a gasi ceva util in discusuri, atunci personalitatea politicianului, prin expresivitate sau figuri retorice, e singura noutate. Impresia noului functioneaza doar pentru o scurta perioada de timp, caci, in urma expunerii media, pana si sarmul politicienilor iesiti din tipare dispare, lasand locul epuizarii intelectuale si a dezgustului repetitiei.
Proiectele politice, in sensul lor real, de politici publice capabile sa schimbe si sa amelioreze domenii, au nevoie de timp pentru a se defini, de analize dure si de previzonare. Ciclul de a contura macar un astfel de proiect politic e cu totul distinct de ritmul reflectarii vietii politice in media. Traind "la secunda", presa n-are timp, de ce oare - e o intrebare pertinenta, de filosofii politice intruchipate in practici ministeriale; presa are nevoie doar de profit prin audienta, prin sleirea de energie si de mister public a catorva exponenti care ar avea ceva de spus cu sens. Mai mult, cand in spatiul televiziunii creezi discutii pe teme derizorii in care notorii ai inconsecventei intalnesc oameni capabili, posibile proiecte politice mor, o data cu politicieni care nu stiu sa spuna niciodata "nu" unei invitatii in fata camerelor.
Dupa teoria politica, nu exista o distinctie fundamentala intre un om politic si un tehnocrat. Sunt atatia analisti care se straduiesc sa ne lumineze asupra greselii, ca, la un moment dat, s-ar putea sa-i credem. Practica politica, in democratia noastra de acum cu drept de vot, ne arata cu totul altceva: distinctia devine fundamentala cand e vorba de eficienta, in favoarea tehnocratului. E o dovada modul in care romanii cred in Isarescu, Daianu sau Macovei. Alocand mai putin timp sfaturilor strategilor politici care indeamna la notorietate exacerbata prin media, astfel de personaje au avut timp sa defineasca si sa supravegheze realizarea unor proiecte fundamentale pentru locul in care se afla Romania acum.
Traind intr-un timp in care politica a redevenit o meserie in sine, cu birocratizarea echivalenta, oamenii nostri politici, in virtutea presiunii notorietatii pe care o simt, au prea putin timp pentru proiecte politice. In esenta, proiectele politice inseamna responsabilitate, asumarea unui succes sau a unui esec major cu consecinte directe asupra notorietatii, transpunerea ad-literam a "jocului politic". Cand alegi sa te scalzi in discursuri si polemici sterile, impreuna cu toti ceilalti, posibilitatea de a scapa nepedepsit gratie sarmului personal (sau a vreunui alt element particular, posibil cat mai circumstantial) e mult mai mare. Exista deci o solutie mul mai simpla, cu aceleasi rezultate pe termen scurt - iata de ce nu avem astazi (si greu de crezut ca vom avea) proiecte politice. Sanctionarea electorala in acest caz e inutila (intr-o uniformitate, chiar daca prezenta la vot e de 10%, rezultatele sunt consemnate si considerate legitim-aplicabile).
In sfera politica, teoria jocurilor, prin dilemele sale clasice (dilema prizonierului, the tragedy of the commons), vorbeste de rezultatele sub-optime pe care le pot avea indivizii (reuniti ca si colectivitate) daca fiecare se concentreaza pe imbunatatirea propriei situatii. Intr-un prim nivel, raportandu-ne la situatia votului uninominal in Romania, dilema pare a fi infirmata: urmarirea intereselor de catre fiecare actor politic a dus la un joc de tip "fricosul", cu consecinte apreciate de electorat (asumptia e valabila daca noul sistem de vot e implementat pentru anul electoral 2008). Totusi, pe termen lung, dilema pare confirmata: preocupati de interese prezente derizorii si ajutati de contextul public (cu influenta decisiva a mass-media), politicienii nu vor ajunge decat prin accident (probabilitatea matematica va fi probabil una de tip "Loto") la proiecte politice importante pentru romani. Rezultatele nu mai e nevoie sa fie comentate.
Uitandu-ma la dezbaterile politice de la televizor, imi dau seama ca in viitor aceste proiecte au sanse din ce in ce mai mici de a aparea sau, mai rau, de a fi recunoscute. In dialogul politic care se poarta azi, pozitionarea politicienilor e precum prima perioada a sculpturii antice grecesti - e caracterizata de un imobilism total, fara sugerarea miscarii. Stii dinainte de a deschide gura ce va rosti fiecare politician, fiecare emisiune e un deja-vu, iar daca ai incapatanarea de a gasi ceva util in discusuri, atunci personalitatea politicianului, prin expresivitate sau figuri retorice, e singura noutate. Impresia noului functioneaza doar pentru o scurta perioada de timp, caci, in urma expunerii media, pana si sarmul politicienilor iesiti din tipare dispare, lasand locul epuizarii intelectuale si a dezgustului repetitiei.
Proiectele politice, in sensul lor real, de politici publice capabile sa schimbe si sa amelioreze domenii, au nevoie de timp pentru a se defini, de analize dure si de previzonare. Ciclul de a contura macar un astfel de proiect politic e cu totul distinct de ritmul reflectarii vietii politice in media. Traind "la secunda", presa n-are timp, de ce oare - e o intrebare pertinenta, de filosofii politice intruchipate in practici ministeriale; presa are nevoie doar de profit prin audienta, prin sleirea de energie si de mister public a catorva exponenti care ar avea ceva de spus cu sens. Mai mult, cand in spatiul televiziunii creezi discutii pe teme derizorii in care notorii ai inconsecventei intalnesc oameni capabili, posibile proiecte politice mor, o data cu politicieni care nu stiu sa spuna niciodata "nu" unei invitatii in fata camerelor.
Dupa teoria politica, nu exista o distinctie fundamentala intre un om politic si un tehnocrat. Sunt atatia analisti care se straduiesc sa ne lumineze asupra greselii, ca, la un moment dat, s-ar putea sa-i credem. Practica politica, in democratia noastra de acum cu drept de vot, ne arata cu totul altceva: distinctia devine fundamentala cand e vorba de eficienta, in favoarea tehnocratului. E o dovada modul in care romanii cred in Isarescu, Daianu sau Macovei. Alocand mai putin timp sfaturilor strategilor politici care indeamna la notorietate exacerbata prin media, astfel de personaje au avut timp sa defineasca si sa supravegheze realizarea unor proiecte fundamentale pentru locul in care se afla Romania acum.
Traind intr-un timp in care politica a redevenit o meserie in sine, cu birocratizarea echivalenta, oamenii nostri politici, in virtutea presiunii notorietatii pe care o simt, au prea putin timp pentru proiecte politice. In esenta, proiectele politice inseamna responsabilitate, asumarea unui succes sau a unui esec major cu consecinte directe asupra notorietatii, transpunerea ad-literam a "jocului politic". Cand alegi sa te scalzi in discursuri si polemici sterile, impreuna cu toti ceilalti, posibilitatea de a scapa nepedepsit gratie sarmului personal (sau a vreunui alt element particular, posibil cat mai circumstantial) e mult mai mare. Exista deci o solutie mul mai simpla, cu aceleasi rezultate pe termen scurt - iata de ce nu avem astazi (si greu de crezut ca vom avea) proiecte politice. Sanctionarea electorala in acest caz e inutila (intr-o uniformitate, chiar daca prezenta la vot e de 10%, rezultatele sunt consemnate si considerate legitim-aplicabile).
In sfera politica, teoria jocurilor, prin dilemele sale clasice (dilema prizonierului, the tragedy of the commons), vorbeste de rezultatele sub-optime pe care le pot avea indivizii (reuniti ca si colectivitate) daca fiecare se concentreaza pe imbunatatirea propriei situatii. Intr-un prim nivel, raportandu-ne la situatia votului uninominal in Romania, dilema pare a fi infirmata: urmarirea intereselor de catre fiecare actor politic a dus la un joc de tip "fricosul", cu consecinte apreciate de electorat (asumptia e valabila daca noul sistem de vot e implementat pentru anul electoral 2008). Totusi, pe termen lung, dilema pare confirmata: preocupati de interese prezente derizorii si ajutati de contextul public (cu influenta decisiva a mass-media), politicienii nu vor ajunge decat prin accident (probabilitatea matematica va fi probabil una de tip "Loto") la proiecte politice importante pentru romani. Rezultatele nu mai e nevoie sa fie comentate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu