Apelul, protestul, scrisoarea deschisa?

Au trecut doua saptamani de cand s-a intamplat tragicul eveniment de la votarii legii pensiilor, cel care a consemnat transformarea a 100 parlamentari in 170 de voturi. Astazi este ziua in care Curtea Constitutionala se va pronunta, sesizata de o opozitie trezita dupa 3 zile de la eveniment și care imediat dupa vot era fie prea blazata, fie era inca in negocieri. Apropo, daca vreti sa vedeti cum arata opozitia resemnata, uitati-va la figura lui Mihai Voicu de la finalul lucrarilor Camerei Deputatilor din 15 septembrie. Veti avea inca un argument la intrebarea „de ce nu ies oamenii in strada?”.

In doua saptamani am vazut, spre lauda ei, o presa cu o abordare cvasi-unitara a subiectului. Cuvintele „furt” si „frauda” s-au auzit peste tot. In blogosfera, Roberta e subiect de bancuri si, cum bine zicea cineva, va face de-acum incolo tot mai grea viata femeilor in politica. Partidele de opozitie, prinse cu musca pe caciula, s-au gandit sa pluseze si, incurajate de provocarile lui Basescu, au iesit cu suspendarea si plangerea penala.

In tot acest peisaj, o singura voce n-am auzit clar si distinct, ca sa nu existe indoiala: vocea societatii civile organizate. Nu tu un apel, o scrisoare deschisa, un manifest. Nici macar o petitie online, cum mai era obiceiul. Asta ca sa nu mai vorbim de marsuri, mitinguri sau pichetari. Am vazut in tot acest timp oengisti transformati in pretutindenari ai televiziunilor de stiri care discutau relaxat despre ce au mai zis Basescu si Ponta, dar care aveau o jena sa readuca in discutie subiectul fraudei sau il expediau rapid, cu doua lamentari.

Cu surprindere, am constatat ca a inceput sa imi fie dor de initiativele si rapoartele unor structuri total apolitice si echilibrate precum Coalitia pentru un Parlament Curat. Oricat de interesate erau demersurile, cel putin existau. Astazi e tacere. Societatea civila fie a sucombat, fie a lasat totul in seama presei.

Probabil nu exista finantari pentru astfel de indignari organizate si de impact. Ar putea veni de aici o cauza a tacerii stanjenitoare a organizatiilor non-guvernamentale din Romania. Dar, pe cuvantul meu, daca as fi in aceste zile un ONG care are in denumire sau in statut notiunea de „democratie”, zau ca mi-as pune pe usa „inchis”, macar pana se mai spala rusinea si uita lumea povestea. Sa intelegem ca doar atunci cand oenigistii sunt loviti la buzunar, ca in cazul drepturilor de autor, se pot coordona si actiona cu efect, alaturi de presa?

P.S. Va rog sa-mi scuzati preaplinul de ironie. E doar efectul amaraciunii.