Despre cum poate deveni PDL un partid frecventabil pentru liberali

In 2007, PDL devenise un partid izolat pe scena politica, dupa evacuarea de la guvernare si dupa suspendarea lui Basescu. Cu toate acestea, dupa alegerile din noiembrie 2008 a ajuns vioara intai a guvernarii, hipnotizandu-i pe social-democrati. In octombrie 2009, PDL parea din nou partidul ciumat. Inca o data cu ajutorul lui Basescu, si-a asigurat facil guvernarea.

In corul de bocitoare care vorbesc despre disparitia sau izolarea PDL, Intreb de ce nu s-ar intampla acelasi lucru si in 2012. E atat de mult pana la alegeri si sunt atat de multe lucruri de facut pentru a rupe ritmul electoral, ca, zau, nu inteleg de unde atat determinism laplacean la comentatorii publici.

In contextul razboiului divelor Ponta – Antonescu, efortul pentru „frecventabilizarea” democrat-liberalilor a demarat. Basescu si echipa sa se pregatesc sa faca ecuatia guvernarii 2012 la fel de complicata precum a fost incepand cu 2004.

Cateva evolutii sunt de observat:

• Democrat-liberali de langa Basescu (Cr. Preda, Gh. Flutur) vorbesc tot mai des despre relatia la guvernare cu liberalii. De la Boc pana la Berceanu, toata floarea portocalie isi da cu parerea, semn ca tema e des discutata in partid.

• Predoiu, altfel absent din tot ce tine de politichie, isi da si el cu parerea, doar e un produs al compromisului PDL-PNL, in 2008. Nu m-ar mira ca si lui Vladescu sa ii vina idei despre coagularea dreptei.

• Tripleta bursiera din PDL e intr-o pierdere pronuntata de imagine si toata nenorocirea guvernarii pare evacuata catre Videanu, Berceanu si Blaga (nu discutam aici realitatea, ci doar perceptia publica a scindarii). Boc este si el asimilat grupului. Exact cei pe care Antonescu nu ii vedea intr-un guvern al dreptei sunt atacati si facuti sa inteleaga ca, pentru viitorul partidului, locul lor e in umbra.

• Basescu il ataca furibund pe Frunda si lanseaza alte sageti catre UDMR. Pe UNPR ii foloseste, fara nicio mila, pe post de vidanjori ai guvernarii.

• Presa portocalie sau cu afinitati de dreapta are o atitudine cel putin neutra, daca nu binevoitoare, fata de Ponta, cel care il refuza pe Antonescu si il lasa sa alerge singur pe culoarul opozitiei unite. Pe de alta parte, Nastase, a carui guvernare o ridica in slavi dupa punctaj orice comunicator al PSD, a redevenit o tinta si un stereotip pentru imaginea PSD. Editorialului lui CTP de saptamana trecuta e pilduitor pentru ce va sa vina; asocierea cu Ponta, pe modelul panourilor lui Geoana de la prezidentiale, va fi accelerata odata cu apropierea lui 2012.

In tot acest dans al imperecherii, tendintele se profileaza. Chiar daca liberalii spun „nu” hotarat acum, mai au timp sa se gandeasca. Alternativa lor de pozitionare se naste. Oricum, alegerile locale vor fi un dus foarte rece pentru ceata prea-discursiva a lui Antonescu.

PSD este acum pe cai mari. Evolutiile politice le arata insa, inca o data, marele pericol care ii paste: cum sa fii in opozitie desi castigi alegerile. Pentru social-democrati, aceasta situatie, atat de cunoscuta, ar trebui teoretizata drept „paradoxul Basescu”.

Catre un nou echilibru in PSD

Vorbeam la un moment dat despre tendinta fireasca de echilibrare in PSD, reperabila incepand cu 2005. Nu e nimic deosebit, e pana la urma doar fizica. Si in 2010, jocul de-a echilibrul e de mare actualitate in randul social-democratilor.

Iliescu a vorbit insa despre un vot in legatura cu echipa de conducere, si Ponta se pare ca a preluat initiativa pentru a epura BPN-ul populat de vechii sustinatori ai lui Geoana.

Dupa ce teritoriul social-democrat si-a modificat dramatic structura (nu-i pacat ca niciun jurnalist nu face noua harta a puterii si influentelor in PSD?), consfiintirea se va face prin Congres, decis in cercul stramt care-i reuneste pe Ponta, Dragnea si Nastase.

La o prima vedere, ceea ce s-a intamplat in ultimele 5 luni cu PSD este intarirea puterii in partid a lui Victor Ponta, care si-a recompensat sustinatorii cu presedintii de organizatii si si-a impus linia politica, in special in legatura cu liberalii. Spatiul politic social-democrat este profund dezechilibrat in avantajul falangei Ponta-Nastase.

In psihologia social-democrata, unde democratia in partid este diferenta esentiala fata de perioada 2000-2004 (toti vor sa isi spuna parerea si, cel mai important, sa-si negocieze sustinerea), balanta de putere e un dat. Dupa vidul de opozitie produs de marginalizarea naturala a lui Geoana, intrebarea este cine va deveni contraponderea in PSD la Ponta. Echilibrarea este esentiala pentru mentinerea perspectivelor deschise in legatura cu distribuirea resurselor si a influentelor in contextul guvernarii. Pana la alegerilor din 2012, nu toti pot fi in barca puterii (ceea ce inseamna marginalizare) si nimeni nu-si permite sa fie in opozitia ultra-minoritara. E de preferat sa continue curtarea si jocul de glezne.

Congres pentru functii este jocul lui Ponta pentru urmatorii ani buni. Pentru 2012 si 2014. Succesul inseamna control total, cu propria sa strategie politica, cu optiuni clare pentru prim-ministru si presedinte. Cum Nastase este in proximitatea puterii, gandul unei asemenea disproportii nu poate crea decat panica intre baronii mai vechi sau mai noi. De aceea, octombrie 2009 poate insemna aparitia fireasca a alternativei. In acest moment, Liviu Dragnea pare personajul in jurul caruia se strang cei care se tem de intarirea peste masura a celor din jurul lui Ponta, de la Vanghelie pana la vechii baroni. Desi astfel de coalizari nu inseamna neaparat schimbarea actualului presedinte PSD, ele vor mentine puterea impartita in PSD, lasand in aer deciziile asupra premierului si a presedintelui de parcurs propus de social-democrati.

Ioan Rus ii dadea lui Ponta toamna ca termen de reformare a partidului. Dan Ioan Popescu vorbeste despre lipsa unui social-democrat care sa-si asume explicit candidatura la presedintie in 2014. La cum se misca insa apele in PSD, inertia si conservatorismul vor triumfa inca o data. Ceea ce nu e neaparat rau pentru amatorii de suspans politic si pentru baietii de pe margine.

Diferenta intre negociatorii abili si curva sentimentala a regimentului

Perceptia publica este ca guvernarea Boc traieste de pe urma sustinerii tradatorilor de la UNPR. UDMR sunt parteneri naturali la guvernare, situatie sedimentata incepand cu 1996.

De la UDMR, celalalt partener minor al Guvernului, UNPR se incapataneze sa nu invete nimic. Decisi sa joace politic dupa obsesia legionara a lui Oprea pentru Capitan, independentii vopsiti tind sa nu ajunga nici macar la nivelul ApR, ca prezenta politica meteorica.

UDMR a inteles sa valorifice la maxim pozitia pe care o are, pragmatic si fara idealuri de puber politic. Mai nou, nu doar in Parlament, ci si la Curtea Constitutionala, unde judecatorul lor inclina balanta. Inaintea motiunii de cenzura, au negociat pozitii in administratie pe care le-au obtinut lejer. Au pus presiune maxima pe Guvern la votarea judecatorului CC din Camera Deputatilor, ca sa se asigure ca le va reveni RRA. Inca o data, si-au pus in joc influenta repetand votul pentru conducerea RRA. Succes pe linie.

UNPR s-a vazut cu ministrii atat inaintea votului de la motiunea de cenzura, cat si dupa. Sirbu si Diaconescu (in carti si pentru preluarea sefiei Senatului) sunt la portile Guvernului, Steriu da si el tarcoale la agricultura. Oprea a mers pe cartea increderii (Cu Basescu pana la capat!) si n-a conditionat in niciun fel votul acordat Guvernului. In acest moment, independentii par a detine cei mai buni ministrii pe care Guvernul nu-i va avea niciodata. Ei au comunicat falindu-se ca Iulia Motoc e judecatorul lor si o promoveaza pe sotia lui Nicolicea la RRA, pe un loc al democrat-liberalilor.

Intre doi parteneri politici de aceeasi forta parlamentara, diferenta politica e colosala: in timp ce UDMR e negociator abil, UNPR pare curva sentimentala a regimentului, dedicata unuia care promite ca o ia de nevasta (desi a mai trecut prin deceptii de acest fel). In acest context, a te astepta de la UNPR sa tranteasca Guvernul e copilarie politica (aviz celor care initiaza motiuni de cenzura populare). Solutia vine tot de la stapanirea din deal.

Unde sunt nationalistii de alta data?

Ma uit cu interes la contrele dintre guvernul ungar si cel slovac:

• Pe 26 mai, Parlamentul maghiar a votat aproape in unanimitate o lege care face mult mai usor ca etnicii maghiari care traiesc in afara granitelor sa obtina cetatenie. Legea va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2011.

• Vizati de legea maghiara sunt in principal 500.000 de maghiari din Slovacia si 1,5 milioane de maghiari din Romania.

• Aproape simultan, guvernul slovac a propus amendarea legii cetateniei, astfel incat cei care doresc sa obtina cetatenia maghiara si-o vor pierde automat pe cea slovaca. Aviz pentru partidul etnicilor maghiari din Slovacia, pozitii publice pot detine doar cetatenii slovaci.

• Cel mai probabil, legea slovaca va intra in vigoare mai devreme decat cea maghiara.

In Romania, ocupata cu taierile de pensii si salarii, reactiile la legea votata in Parlamentul maghiar sunt minime. Am vazut pozitii publice exprimate doar de Titus Corlatean si de Attila Korodi. Presedintele sau MAE nu spun nimic. PDL nici atat.

Ar fi si greu de comentat ceva, din moment ce Basescu ne spunea in aprilie ca pana la sfarsitul anului vom fi capabili sa facem lunar 10.000 de basarabeni cetateni romani. In comparatie cu maghiarii, noi am trecut de ceva timp la implementare si doar detalii tehnice ne impiedica sa facem „succesuri”. Un calcul simplu ne arata ca, dupa 5 ani de mandat prezidential, vom fi cu 600.000 mai multi.

Ceea ce ma frapeaza este disparitia temei nationale de pe agenda publica, desi teoretic ar trebui sa avem 3-4 partide (unul infiintat de curand) care sa fie active. Se vede ca, dupa ce Basescu l-a anihilat pe Vadim si i-a preluat electoratul, daca presedintele nu are interes sa se exprime public, terenul ramane virgin. O fi bine, o fi rau?

O campanie prezidentiala inceputa prea devreme. Demolarea alternativei

PDL se afla in etapa existentei sale cand nu mai poate da credibil vina pe nimeni. E vioara intai la guvernare si detine toate parghiile puterii, ceea ce nu s-a intamplat nici intre 1996-2000, nici intre 2005-2007. In parenteza fie spus, singura scapare i-ar putea veni de la motiunea de cenzura, dupa care Boc ar vorbi iar de opozitia care vrea in continuare pensii si salarii nesimtite (vad ca deja a inceput).

Efectul masurilor de austeritate se vede deja in sondajele de opinie, se vede in strada (sa fim mai indulgenti cu protestatarii, sunt precum niste indivizi paralizati care invata sa mearga din nou). Boc, dintr-un politician macar foarte activ, a ajuns sinonimul incompetentei si slugarniciei. Aud tot mai multe voci echivaland destinul PDL cu cel al PNTCD – sperante foarte mari transformate in frustrari electorale pe masura.

In acest timp, Ponta si Antonescu, gemenii favoriti ai TV-ului, se simt deja in pole-position pentru alegerile prezidentiale din 2014 si incearca sa rezolve problema succesiunii pana atunci. PSD si PNL accepta cu senintate teza capitalizarii naturale de pe urma erodarii guvernarii si incearca, discursiv, sa fie catalizatorii dezastrului, cu un fanatism ideologic de tip arici (ne facem ghem si ranim pe cine se apropie).

Pozitia fata de guvernare a opozitiei penduleaza de la cea radicala a lui Ponta (doar dupa alegeri) la cea aparent mai temperata a lui Antonescu (da, dar fara Udrea, Videanu sau Berceanu). In esenta, cele doua perspective spun acelasi lucru: nu guvernarii, lasati-ne sa ne pregatim pentru Liga campionilor din 2012 si 2014. Motiunea de cenzura e obiectiv intermediar, pentru potentarea imaginii.

PSD si PNL, prin liderii lor, joaca rational actualul moment politic. Mai mult, PSD pare a-si fi luat deja partea leului. Strategia lor politica, una care duce cooperarea in sfera marginalului, nu tine cont de un detaliu esential: ruperile de ritm prezidentiale, bulversarile a ceea ce pare acum liniar si atat de firesc pentru opozitie.

Nu cred in succesul motiunii de cenzura. Cred insa in nevoia de a arata public sange dupa sacrificarea bugetarilor si pensionarilor. O remaniere in vazul poporului, pana nu se pleaca in concediu, e o optiune demna de luat in seama. Cum remanierile se vor face pentru UNPR, cresterea taxelor in toamna sau in primavara o iau ca foarte probabila. In acel moment va pleca Boc si va muta Basescu cu un guvern nou, venit sa puna mari pobleme opozitiei.

Cu un an inainte de alegerile locale, dupa o guvernare a vestilor proaste si foarte proaste, Guvernul va trebui dezlipit de PDL. Premierul va trebuie obligatoriu sa provina din alte zone. Pentru ca problemele opozitiei sa fie maxime, optiunea cadoului otravit va fi foarte interesant pentru Basescu: Tanasescu sau Vladescu sunt in peisaj. Vom avea deci guvernul lui Basescu, cu un PDL care-si va asuma o pozitie treptat critica si cu distantare publica evidenta Basescu – PDL.

Intr-un asemenea scenariu, PNL va fi strans in brate de PDL dupa alegerile parlamentare din 2012, iar PSD, indiferent de rezultat, va privi disperat si dezorganizat spre 2014. Ceea ce traim astazi in opozitie s-ar putea sa fie o campanie prezidentiala inceputa prea devreme. Dupa desert, vorba lui Adrian Nastase, sa nu ramanem din nou cu Basescu si atat.