In 2007, PDL devenise un partid izolat pe scena politica, dupa evacuarea de la guvernare si dupa suspendarea lui Basescu. Cu toate acestea, dupa alegerile din noiembrie 2008 a ajuns vioara intai a guvernarii, hipnotizandu-i pe social-democrati. In octombrie 2009, PDL parea din nou partidul ciumat. Inca o data cu ajutorul lui Basescu, si-a asigurat facil guvernarea.
In corul de bocitoare care vorbesc despre disparitia sau izolarea PDL, Intreb de ce nu s-ar intampla acelasi lucru si in 2012. E atat de mult pana la alegeri si sunt atat de multe lucruri de facut pentru a rupe ritmul electoral, ca, zau, nu inteleg de unde atat determinism laplacean la comentatorii publici.
In contextul razboiului divelor Ponta – Antonescu, efortul pentru „frecventabilizarea” democrat-liberalilor a demarat. Basescu si echipa sa se pregatesc sa faca ecuatia guvernarii 2012 la fel de complicata precum a fost incepand cu 2004.
Cateva evolutii sunt de observat:
• Democrat-liberali de langa Basescu (Cr. Preda, Gh. Flutur) vorbesc tot mai des despre relatia la guvernare cu liberalii. De la Boc pana la Berceanu, toata floarea portocalie isi da cu parerea, semn ca tema e des discutata in partid.
• Predoiu, altfel absent din tot ce tine de politichie, isi da si el cu parerea, doar e un produs al compromisului PDL-PNL, in 2008. Nu m-ar mira ca si lui Vladescu sa ii vina idei despre coagularea dreptei.
• Tripleta bursiera din PDL e intr-o pierdere pronuntata de imagine si toata nenorocirea guvernarii pare evacuata catre Videanu, Berceanu si Blaga (nu discutam aici realitatea, ci doar perceptia publica a scindarii). Boc este si el asimilat grupului. Exact cei pe care Antonescu nu ii vedea intr-un guvern al dreptei sunt atacati si facuti sa inteleaga ca, pentru viitorul partidului, locul lor e in umbra.
• Basescu il ataca furibund pe Frunda si lanseaza alte sageti catre UDMR. Pe UNPR ii foloseste, fara nicio mila, pe post de vidanjori ai guvernarii.
• Presa portocalie sau cu afinitati de dreapta are o atitudine cel putin neutra, daca nu binevoitoare, fata de Ponta, cel care il refuza pe Antonescu si il lasa sa alerge singur pe culoarul opozitiei unite. Pe de alta parte, Nastase, a carui guvernare o ridica in slavi dupa punctaj orice comunicator al PSD, a redevenit o tinta si un stereotip pentru imaginea PSD. Editorialului lui CTP de saptamana trecuta e pilduitor pentru ce va sa vina; asocierea cu Ponta, pe modelul panourilor lui Geoana de la prezidentiale, va fi accelerata odata cu apropierea lui 2012.
In tot acest dans al imperecherii, tendintele se profileaza. Chiar daca liberalii spun „nu” hotarat acum, mai au timp sa se gandeasca. Alternativa lor de pozitionare se naste. Oricum, alegerile locale vor fi un dus foarte rece pentru ceata prea-discursiva a lui Antonescu.
PSD este acum pe cai mari. Evolutiile politice le arata insa, inca o data, marele pericol care ii paste: cum sa fii in opozitie desi castigi alegerile. Pentru social-democrati, aceasta situatie, atat de cunoscuta, ar trebui teoretizata drept „paradoxul Basescu”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu