Gasesc ca mass-media e spatiul prin excelenta al afirmarii personalitatii. Prin caricaturizare, totusi, chiar daca de multe ori asumata. Caricaturizarea e rezultatul unui intreg proces de impacare cu sine, atat de pronuntat realizat incat ceilalti nu-si vor mai batea niciodata capul sa se gandeasca altfel la tine. Caricatura e un mort viu, un cadavru tinut in geam pentru ca formatorii de opinie sa-si poata primi pensia. Sunt, totusi, indispensabili ; problema e cand caricaturile devin credibile.
Cum oamenii alearga toata viata pentru a se defini, cum spunea cineva – intre a fi si a avea, caricaturizarea e efectul pervers al acestei activitati. La modul absolut, pregnanta unui rol sau a unei functii, inscrise in codul genetic intelectual precum suta de euro pe fruntea unui manelist, conduce catre autonomizare, initiind ruptura de spatiul si timpul prezent. Misterul oricarui viitor dispare, ramanand aceleasi comportamente si aceleasi vorbe in orice situatii, oricat de diferite ar parea ele. Si pentru ca stabilitatea e o valoare bine apreciata de comunitatea umana, caricaturile isi ocupa un loc bine precizat pe scena publica. Contestate sau nu individual, ele persista la nivel de clasa, ca ajutor al mass-mediei in demersul interpretativ-comercial pe care si-l asuma. Puncte de reper solide in structurarea unor opinii, caricaturile ajung sa fie conditiile initiale ale oricarei dezbateri, impunand un murdar joc in aducerea altor personaje, mai umane, pe scena.
Favorizata de catre media, caricaturizarea surprinde o dimensiune importanta a comunicarii publice. Personajele politice, adoptand clasicul USP, isi submineaza capacitatile de inovare, incapabile sa ia in calcul (sau sa mai puna in practica) elementul de surprinzator de care trebuie sa dispuna un brand. Definire auto-referentiala, acest tip propriu de raportare la public e esential preluata in caricaturizare : neadecvat realizata, e conduce catre vreun « arogant » sau catre un « sarac, dar cinstit». Chiar daca nu poate fi situata la un nivel ridicat de eficienta, acest tip de demers e totusi unul constructiv, reusind sa « impuna » cel putin directia de constructie a mesajului pe care formatorii de opinie il vor transmite mai departe. In fond, caricaturizarea merge de multe ori mana in mana cu esentiallizarea ; nu exista spatiu public fara mitologizare, fara transpunerea intr-un spatiu simbolic a unor complicate probleme de relatii publice. Fiecare personaj, intr-o masura mai mare sau mai mica, devine o caricatura ; important e totusi cum aceasta simplificare il face sa fie receptat de public : activ sau pasiv, fara interes si fara asteptari.
Ca o alta etapa catre caricaturizarea absoluta, exista etichetele. Ele definesc un tip de comportament si discurs public care, explicitand « sfera conceptului », traduc un numar de actiuni proprii acelei etichete, percepute cu un grad inalt de predictibilitate, desi de multe ori negativ, de catre public. Apar astfel « Prostanaci », « Zei » si « Blonde de la Cotroceni ».
Evoluand catre punctul culminant, caricaturizarea isi gaseste deplina implinire in personaje pentru care functioneaza un raport invers celui anterior. Procesul pleaca de la o actiune ce e, pe baza unui trecut « de lupta », asociata unui personaj si, ori de cate ori este nevoie, mass-media abuzeaza de o imagine in realizarea unei dezbateri, introducand in discutii fata neimportant asociata unei idei. Astfel, in functie de tema, aceeasi idee primeste o fata, un proces depersonalizant si absurd. E un spectacol pe care pulifricii nostri politici il pune in scena, in direct, cu atatea maiestrie!
Orbiti de propriile probleme, de propriile inconveniente ale starii de a fi oameni, receptorii-cetateni orbesc, apreciind doar discursuri consecvente si seci, automatic rostite. Caricaturi balzaciene capata credibilitate si show-ul scoate la iveala note tragice. Pana la urma, chiar daca timpul va fi risipit, vinovatii nu vor exista : nu poti sa dai vina pe niste caricaturi ! De ce ? Pentru ca ele nu au sustinerea unui intreg : una e sa privesti lumea dintr-o singura perspectiva si alta e sa asociezi lumii o singura actiune.
Bag motiunea, semneaz-o si tu, ca sa nu treaca...Pregatiti repede carutele pentru anticipate, pentru campanie. Oricum nu ne suim in ele ca avem mertane! Dar sa fie gata, ca doar trebuie sa ne preocupe ! – Cine ar putea juca cel mai bine acest rol, daca nu pulifricii nostri politici!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu