Suspendarea motiunii de cenzura

La B1TV, Basescu il numea pe Ponta un kamikaze politic (exista oare vreun politician mai creativ cand vine vorba de injurii?). Ii spunea ca nu controleaza partidul si ca trebuie sa le face pe plac lui Nastase, Iliescu sau Dragnea. In fapt, il provoca, sperand ca presedintele PSD sa se infiebante si sa treaca la represalii. Asa s-a ajuns deci la suspendare. E ceea ce urmarea Basescu si ii foloseste in vreun fel acest nou scandal cu clasa politica?

Presedintele a folosit in atacul impotriva lui Ponta nu doar epitete care se vor dovedi memorabile. A folosit fapte care nu au primit un raspuns credibil si care i-ar fi putut zgudui presedintelui PSD pozitia in propriul partid. Asa ca Ponta, la bluful lui Basescu, s-a gandit sa pluseze. A uitat ceea ce spunea dupa Congresul din februarie referitor la necesitatea opozitiei de a depasi ura impotriva lui Basescu si pare ca isi trage energia de lupta din veninul antibasescian secretat de mentorul sau, Adrian Nastase.

Traiectoria politica a lui Traian Basescu ne-a invatat o lectie pentru unii amara: nu incerci impotriva sa atac decisiv, caci riposta s-ar putea dovedi de nereturnat. Sa ne aducem aminte doar de suspendarea din 2007 sau de episodul filmuletului din turul al doilea al prezidentialelor de anul trecut. Pe Basescu il macina hartuirea, lupta de gherila, ceea ce in 2009 l-a adus in turul I la scorul politic al PDL. In acest moment, opozitia condusa de Ponta pregateste, cel putin la nivel declarativ, lovitura de gratie. E foarte posibil sa se trezeasca cu un esec rasunator, ratand un moment politic altfel exceptional pentru PSD si PNL.

Pana la aparitia temei suspendarii, opozitia avea in minte urmatorul calendar politic: motiune de cenzura – guvern de serviciu – alegeri anticipate. Suspendarea presedintelui era un element periferic, ce urma sa fie activat doar in cazul extrem. Acum, dupa anuntul lui Ponta, cronologic vorbind, suspendarea presedintelui este un pas firesc dupa motiune de cenzura. Deci, intre cele doua evenimente se instituie o relatie cauzala. Intr-un mediu politic emotionalizat pana la patologic, succesul motiunii de cenzura devina o arma mortala impotriva presedintelui.

Prin urmare, Basescu este obligat sa ramana cu Guvernul Boc, sa-si foloseasca toata influenta de care e capabil (si stim bine la ce ne referim aici) pentru a asigura supravietuirea politica a actualului Executiv. Altfel, problema e simpla: cade Boc, cade si el. Ca atare, presedintele va fi nevoit sa treaca peste raceala din relatia cu Boc si sa-si calmeze piticii politici pe care ii lauda la „Nasul” (daca va amintiti, cei care cereau remaniere totala acum cateva saptamani). Guvernul de sacrificiu imaginat de Basescu va continua sa traiasca, chiar daca el e idiot economic si nedorit politic.

Sansele motiunii sa treaca erau mari in conditiile in care Basescu era arbitru al jocului. Il omora pe Boc cu mainele opozitiei si trecea lejer la urmatorul premier. Acum, o asemenea desfasurare nu mai este posibila. Pozitiile s-au radicalizat. Interesele lui Basescu si cele ale PDL sunt aceleasi in acest moment si partidul de guvernamant va strange randurile. UDMR si UNPR probabil vor mai primi niste posturi, ca sa nu se mai trezeasca vorbind.

Daca motiunea de cenzura nu trece, suspendarea se banalizeaza. Momentul politic favorabil pentru opozitie dispare. PSD si PNL risca o infrangere politica in doua tururi, la care se adauga nemultumirea populara legata de impotenta.

Esecul actiunii va dinamiza viata interna in PSD, unde va aparea opozitia la actuala conducere. Partidul isi va conserva sustinerea intre 35-40%, in asteptarea momentului 2012. Ceea ce este insa important pentru Ponta este ca va dinamita proiectul unui Antonescu scapat de sub control, singurul care ar fi fost avantajat de valorificarea actualului moment politic extrem de emotional. Nu se stie unde va fi si cata energie va mai avea Crin in 2014.

Suspendarea este in acest moment o variabila. Ea depinde de decizia Curtii Constitutionale si de semnatura lui Basescu daca se ajunge la promulgare. S-ar putea, deci, ca ea sa ramana o simpla declaratie. Totusi, ea a fost inserata in realitatea politica, s-a instalat acolo ca optiune serioasa si va asigura coerenta demersului pedelisto-basist (unitate in fata unei amenintari exterioare majore).

Asa cum se pare, „carlanul naravas” al lui Iliescu a ucis sansa unui nou Guvern. Motiunea de cenzura a fost suspendata.

P.S. Cam cat de credibila putea fi suspendarea lui Basescu, cu Ponta facandu-l pe Geoana presedinte interimar, facator si desfacator de guverne, sursa de posturi pentru tot poporul pesedist?

Guvernul-fantomă

Guvernul lui Antonescu s-a nascut ca guvern din umbra. Optiunea strategica a liberalilor s-a intalnit aici cu prestatia mediatica a lui SOV.

La scurt timp insa, Guvernul Antonescu s-a transformat intr-un guvern-fantoma, asa cum inspirat spunea Dinescu aseara la RTV. Strategic si comunicational, incapatanarea liberalilor de a-si discredita propriul demers se cere analizata.

In primul rand, e ciudat cum liberalii se intalnesc cu social-democratii pentru a pune la cale un guvern de serviciu. Se constituie comitete de lucru in legatura cu programul de guvernare, iar semnalele de buna colaborare apar. Se anunta ca singurul demers care mai ridica probleme e componenta nominala a guvernului de sacrificiu, dar ca si acolo exista perspectiva de a se ajunge la un numitor comun. In acest context, intrebarea e logica: de ce participa liberalii la negocieri cu social-democratii cand ei vor guvern din umbra? Sau analog: de ce isi fac guvern din umbra daca tot isi exprima dorinta de a face parte din guverne de serviciu? Nu-mi spuneti ca cele doua demersuri vizeaza orizonturi de timp diferite, pentru ca, din perspectiva comunicationala, argumentul nu tine (lipseste coerenta mesajului).

Liberalii preiau un model britanic. Nu cred din start ca demersul liberalilor este gresit, despartindu-ma de parerea comuna a bruxellezului Preda si a moscovitului Iliescu. Sunt de parere insa ca avem de-a face cu o actiune prea putin pregatita si incompleta. E bine ca liberalii isi doresc mai mult si nu se multumesc cu actuala stare de lucruri. Argumente de genul „niciodata nu vor ajunge liberalii vioara intai la guvernare” nu tin, nici din punct de vedere logic, nici cand te uiti la istoria romaneasca recenta. Nu inteleg insa de ce liberalii nu exprima mai clar optiunea pentru un sistem politic de tip englezesc, format din doua mari partide (sa nu luam, deci, in calcul realitatea actuala din Camera Comunelor). Nu era mai coerent si cinstit daca PNL asuma bipartidismul, cu vot majoritar intr-unul sau doua tururi si, eventual, cu masuri extreme pentru a grabi polarizarea, precum prag electoral de 10% (ca sa scapam de PP-uri, PRM-uri, PNG-uri si UDMR-uri)? Sau PNL ramane credincios sistemului electoral de tip Hrebenciuc, care sa-i asigure supravietuirea politica, si ne propune exercitii care par mai curand rod al imaginatiei decat al unei gandiri strategice?

Ceea ce face Antonescu este prezentat de chiar colegii sai de partid ca nerealist. Tehnocratii din guvernul sau sunt de fatada, pana cand se vor imparti cu adevarat posturile ministeriale. Fenechiu ne spune cu subiect si predicat ca Guvernul lui Antonescu e bun pana la alegeri, cand „rezerva PNL” isi va lua partea.

Comunicational, dincolo de locul mediatic secund, lansarea de joi pare o chestiune de amatori. Pentru un asemenea demers, zau ca se putea face o adunare mare de liberali, fiecare ministru era prezentat poporului, se venea si cu programul Guvernului Antonescu. Cateva chestiuni programatice scurte, pentru dezbaterea publica, dincolo de sute de pagini de poveste SF a la Vosganian, chiar puteau fi gasite.

Incercarea liberala ne duce cu gandul la datul cu stangul in dreptul. Pacat caci, cu un coleg de opozitie care inca isi cauta identitatea, PNL, mult mai robust si disciplinat, indeplinind cu strictete o strategie coerenta, ar castiga in credibilitate. Mai multa munca si mai multa gandire strategica, deci! Ca sa nu mai vorbim de comunicare...

Un guvern de serviciu, fara staif

In mijlocului acestui delir politic, Adrian Nastase vorbea despre un guvern de serviciu, cu durata limitata si obiective precise de guvernare. Basescu si Boc par a fi auzit si ne servesc un guvern oarecum similar, semn ca, daca e sa privim ironic, colaborarea intre putere si opozitie e posibila inca in Romania.

Noul Guvern Boc e construit de asa maniera incat sa nu poata depasi motiunea de cenzura a opozitiei. Asa cum spuneam, s-ar putea ca pesedistii sa fie nevoiti sa voteze in favoarea guvernului la motiune (gluma cu parfum de credibilitate), tocmai pentru ca „trebuie sa aiba grija cu ceea ce isi doresc”.

E un guvern al calmarii unui partid. Pedelistii din Ardeal au primit 4 posturi din 6, ca sa le treaca supararea ca, dupa ce au castigat alegerile pentru Basescu, au ajuns sa-si imparta posturile in teritoriu cu maghiarii, fara a beneficia de prea mare influenta la varf.

Scenariul demiterii lui Boc se joaca pe pasi. De unde ne gandeam ca remaniera e un simplu joc de imagine, fara finalitate, s-a ajuns sa se voteze intre remaniere si demiterea Cabinetului. Deci, cadrul in care operam e fixat, iar dizidentii, sub obladuire cotrocenista, tot mai vocali. Gruparile au primit pasaport la scandal si vor trage de singurul bun comun pe care il mai au, guvernarea, pana il vor rupe. Videanu si Berceanu (nu l-am vazut niciodata pe Berceanu atat de negru de suparare si lasat fara cuvinte) s-au refugiat de nevoie in partid, cu gandul de a-l acapara si a face opozitie la guvernul controlat acum imagologic de Elena Udrea (mai putin de Basescu, ca el, nu?, se razboieste cu Boc). BVB pregateste Congresul in amanunt. Rozaliu, Videanu e precum acele mici creaturi care parasesc primele corabia (nu-i prima data).

Ceea ce s-a intamplat UNPR e invitatie la votarea motiunii. Niciun ministru. Oprea, care personal probabil a fost linistit foarte usor, risca sa scape din mana grupul de indivizi care a fost tinut laolalta prin promisiunea functiilor. Daca UNPR tace si de aceasta data, neincercand sa-si maximizeze macar dividendele guvernarii (la cele mai concrete ma refer), atunci avem echivalent in dictionar pentru prostia politica. Priviti, va rog, UNPR ca pe un partid perfect pentru modelari specifice teoriei jocurilor.

Din punct de vedere al imaginii, nu cred ca noul guvern mai are ce sa piarda. Ministrii nou aparuti sunt anonimi de serviciu, parte a unui tablou pestrit. Alti sacrificati, fara staif insa, dovada ca greii asteapta primenirea totala. Sunt oameni care se vor lauda ca le-a scris o data in viata „ministru” pe cartea de vizita si ca au avut parte de excelente „pozitii ghiocel” din partea subordonatilor. Nimic mai mult. Paralela cu Guvernul Croitoru se mentine, cu specificarea ca ce am primit ieri s-ar putea sa ne faca sa regretam tot ce am avut pana acum (ma refer in primul rand la Vladescu si Seitan; poate si Tabara).

Monica Marinescu ma intreba daca Ponta s-ar descurca mai bine decat Boc. Sincer, nu stiu, dar avem ocazia sa aflam, daca motiunea de cenzura trece la 300 voturi+ (o ipoteza de lucru in tabara portocalie).

Niste alegeri anticipate de tras pe nas

Din tot discursul cu alegerile anticipate, din impunsaturile cu liberalii, un lucru se distinge clar la PSD: fuge de guvernare precum dracul de tamaie.

In primul rand, e de remarcat ca din nou consecventa nu e punctul forte al social-democratilor. Dupa ce intrarea la guvernare se facea doar dupa alegerile din 2012, pozitia s-a modificat considerabil: „vrem alegeri anticipate urgent”, se auzea inaintea motiunii de cenzura din iunie. Astazi, suntem la momentul in care „vrem alegeri anticipate, organizate de un guvern de serviciu”.

Calculul strategic al lui Ponta e corect.

Situatia economica e atat de complicata, ca e greu de imaginat ca PSD isi poate mentine ipotetica sustinere actuala la alegerile din 2012, daca intra in viitorul apropiat la guvernare.

Chestiunea cu „suntem gata de guvernare cu program cu tot dupa 16 octombrie” suna atat de similar cu remanierea la 1 septembrie si pare a cumpara doar timp, permitand guvernului Boc sa fie sigur de inca 2 luni de existenta.

Spectrul guvernarii nu poate decat sa intunece mintile pesedistilor. Numai cand te gandesti cati pretendenti de premier sunt si deja vezi sange pe pereti. Fara nume si cu ipotetice programe e cel mai bine.

Cand cresti in sondaje, e normal sa-ti doresti maximizarea sustinerii, prin speranta mentinerii status quo-ului de pe scena politica.

In acest context, cum raspunzi totusi presiunii publice si mediatice, ca principal partid de opozitie? Cand ai un guvern cu cota de sustinere de 10-11% si cu jurnalisti isterizati la TV e greu sa te comporti rational si cinic.

Asa au aparut alegerile anticipate, praf in ochi pentru refuzul guvernarii. O ipoteza realizabila doar daca e de acord Basescu. Rational, intrebi de unde atata siguranta la PSD in avansarea tezei. Exista vreun acord cu Basescu? A innebunit Presedintele si vrea sa aduca PDL la 15%?

Alegerile anticipate sunt ultimul pas al unui construct in care PSD se incapataneaza sa nu faca primul pas. Vorbeste despre sfarsitul unui drum pe care nu l-a inceput.
Interesant e ca atunci cand se situeaza mai aproape de prezent, pesedistii vorbesc de motiune de cenzura.

Motiune de cenzura nu este decat o cauza de ordin secund. Ea este primordial un efect. Efectul unei majoritati parlamentare, adica ceea ce ar trebui sa construiasca Ponta&Co. pentru a visa cu ceva folos la alegeri anticipate

Modul in care se pune problema guvernarii in PSD e atat de gresit din punct de vedere logic si al faptelor, incat reiese ca ea nu este o optiune serioasa. Altfel, am vedea pragmatism si discutii serioase intre partide, nu sperierea vanatului practicata de liderii opozitiei prin discursuri de vara la inceput de toamna politica. Cand se va intampla oare sa spuna cineva ca o majoritate parlamentara exista nu pentru a da jos guverne, ci pentru a guverna?

Relatia cu FMI, de la stanga la dreapta

Ce se intampla cand stanga merge tot mai spre stanga si dreapta tot mai spre dreapta? Se intalnesc.

Pozitia opozitiei fata de relatia cu FMI este, in aceste zile, prilej de teoretizari ideologice involuntare, cu Victor Ponta si Dinu Patriciu la catedra. Abordarea lor ideologica depaseste perspectivele liniara sau de tip cartezian (bidimensional) si o privilegiaza pe cea sferica. Doua puncte ale unui cerc, indepartandu-se de un punct de plecare (identificat in aceasta situatie drept centru), unul spre stanga si celalalt spre dreapta, tind sa se intalneasca.

Sa exploram deci pozitiile celor doi navigatori ideologici, Columb de PNL si Magellan de PSD.

Patriciu, cu aceleasi perspective excentrice asupra economiei precum cele ale lui Irinel Columbeanu legate de vestimentatie, ne spune ca „reprezentantii FMI trebuie trimisi acasa cat mai repede pentru ca nu stiu nimic despre economia romaneasca”. Mogulul sentimental e foarte direct si, dupa el, „acordul cu FMI trebuie oprit pentru ca reprezentantii lui ne spun povesti”. Ajunge, deci, cu politicile neoliberale promovate de institutiile internationale, care limiteaza capacitatea de inovare si actiune a homo economicus!

De cealalta parte, cu viteza unei masini de curse, PSD se deplaseaza de ceva timp spre o abordare ideologica pe care nici Iliescu n-a indraznit sa o propuna vreodata. Talibanismul de stanga, cu marketizarea figurilor marxismului, ne arata ca populismul si demagogia nu sunt doar atribute ale dreptei. Intr-o schita ideologica, social-democratii sesizeaza tensiunile ireductibile dintre capital si munca, gandindu-se cum sa reinstaureze suprematia clasei muncitoare in aceasta relatie de putere. Cum perspectiva este inca una tulbure, personalizarea ajuta iar FMI, unealta a epuratului „consens de la Washington”, trebuie alungat. „Noi personal credem ca, in acest moment si in formula actuala, relatia cu FMI este impotriva FMI si in avantajul de scurta durata al celor care conduc in acest moment. Cat timp te bazezi numai pe imprumut si vreau sa se gandeasca fiecare om care se uita la noi, de ce ne da FMI-ul bani? Sunt vreo fundatie de caritate?”, spune Victor Ponta.

Ciudat sau nu, relatia cu FMI este un exemplu despre cum, involuntar, se poate obtine o pozitie coerenta a intregii opozitii semnificative. Dupa modelul Mircea Geoana – Dan Voiculescu, Crin Antonescu nu-l poate lasa interimar pe Patriciu cand mai dispare de prin peisaj? Nu de alta, dar se pare ca are toate argumentele (intrebati Autoritatea Electorala Permanenta despre finantarea campaniei din 2004 pentru conformitate) pentru a depasi si relativiza orice bariera ideologica.