Emancipare sau fetele schimbarii

Cateva relatari ale mass-media din ultimul timp:

11 aprilie 2009, realitatea.net - PNL va contesta la CCR numirea lui Mircea Geoană ca vicepreşedinte al CSAT. Vice-liderul grupului PNL din Senatul României, Mario Oprea, a anunţat la Craiova că PNL va contesta la Curtea Constituţională actul normativ care modifică legea de organizarea şi funcţionarea CSAT, prin care preşedintele Senatului devine şi vicepreşedinte al CSAT.

Mult mai transparenta si eficienta decat ceea ce se presupune ca i-ar fi sfatuit Boc pe senatorii PD-L, o decizie a Curtii Constitutionale in favoarea initiativei PNL l-ar scoate pe Mircea Geoana dintr-o relatie evidenta de subordonare fata de Traian Basescu si i-ar permite acestuia sa critice actiunile presedintelui in cel mai problematic domeniu al actiunii sale – politica externa.

9 aprilie 2009, Mediafax - Principele Radu şi-a anunţat, joi seară, candidatura la Preşedinţia României. Principele Radu şi-a anunţat, joi seară, candidatura la Preşedinţia României, într-un discurs rostit la Palatul Elisabeta, el afirmând că nu-şi propune să restaureze monarhia, schimbarea formei de guvernământ nefiind atributul preşedintelui.

Candidatura unui om care, oricat de crunta ar avea privirea, nu primeste decat zambete din partea celorlalti, imi aduce aminte de povestea unui oras din Romania, la alegerile locale din 2008, in care primarul in functie, favorit cert, a avut „doar” 9 contracandidati, unii independenti, altii nu, care l-au impiedicat sa castige din primul tur si i-au dat emotii in cel de-al doilea.

8 aprilie 2009, realitatea.net - Becali spre Bruxelles. George Becali va candida la alegerile europarlamentare pe lista PRM. Becali va ocupa locul 2 pe această listă.

Prea-tarziu facuta alianta deschide drumul catre Bruxelles al lui Vadim si al lui Becali. De asemenea, unul dintre cei doi (depinde de cat va mai contiua circul mediatic) va candida la Presedintie, cu sanse mari de a lua peste 5%.

2 aprilie 2009, Mediafax - Marko: UDMR analizeaza posibilitatea prezentarii unui candidat propriu la alegerile prezidentiale. Liderul UDMR Marko Bela afirmă că Uniunea va analiza, după alegerile europarlamentare, posibilitatea prezentării unui candidat propriu la alegerile prezidenţiale, ţinând cont şi de rezultatele unui sondaj de opinie conform căruia 75% din maghiarii din România ar dori un candidat propriu al Uniunii.

Alte cateva procente semnificative isi anunta decolarea de pe aeroportul Zeus.

18 Martie 2009, Academia Catevencu - Alina Mungiu despre Mircea Geoană: „Geoană stă mult mai rău cu presa decît cu publicul larg, nu e lipsit de potenţial, iar în străinătate continuă să fie cel mai cunoscut lider român.”

Daca in Romania chiar ar functiona pozitionari ideologice, te-ai intreba daca nu cumva, la batranete, Soros a devenit putin socialist.

In concluzie, un mesaj catre Cotroceni: ”Atentie, se lucreaza la emancipare! Emanciparea prin schimbare...”

Ideea creata a lui Boc: standardul Basescu in salarizarea bugetarilor

Ma uit uimit la masurile economice ale Guvernului Boc: eliminarea drepturilor de autor, impozit forfetar, reducerea bugetelor din educatie, sanatate sau agricultura, posibile reduceri in aceleasi sectoare. Nimic nu depaseste insa ideea ca salariul lui Basescu sa constituie standardul in salarizarea bugetarilor, principiul principiilor inaintea adoptarii legii unice de salarizare in sectorul bugetar.

Ideea creata a celui mic cu capul mare de pe site-ul Guvernului sublinieaza cateva concluzii:

1) Pe Boc il doare in pix de negocierile purtate la Ministerul Muncii cu sindicatele in privinta legii salarizarii unice a bugetarilor. El are in cap totul stabilit dinainte, alaturi de standardul pe care il repeta si in somn: Basescu.

2) Boc si ai lui gandesc marunt. Ei nu pot face diferenta intre cadrul constitutional, in care Presedintele e primul om stat in stat, si economie, guvernata de legi mai complexe – mecanismele pietei, in care performanta si profitul, chiar in sectorul public, presupun abordari mai nuantate.

3) Boc nu vede mai departe de umbra pantofilor lui. Sa reiei mecanic ceea ce scrie presa, cazuri fara niciun principiu agregator, incercand sa compensezi stupiditatea unor masuri luate pe repede-inainte, nu e decat solutia de a cadea din lac in put. Boc si Guvernul lui isi asuma masuri nepopulare, care insa tradeaza nu destin politic, ci halucinanta carpeala.

Cu astfel de masuri care, vorba lui Antonescu, depasesc si visele umed-socialiste ale lui Iliescu, incep sa ma intreb daca nu cumva barfa cu aparitia unui partid la stanga PSD prinde contur. E poate singura zona in care PD-L n-a declamat ideologic.

Editorialistii romani: aerieni incorigibili, mai mult sau mai putin interesati

Ion Cristoiu in Jurnalul National despre rezultatul Congresului PNL: „O lovitură prin care Dinu Patriciu a scăpat de un om care începuse să creadă că PNL e un partid, când în realitate, el e un SRL al cunoscutului miliardar, iar baronii locali, de un căpăţânos care le bloca negustoriile cu Traian Băsescu pentru ca liberalii să ia locul social de¬mo¬cra¬ţilor la guvernare împreună cu PD-L.”

Ioane Lupea in Evenimentul Zilei despre rezultatul Congresului PNL: „Pe Crin Antonescu a pariat marele capital liberal. Contul deschis de Patriciu, Fenechiu şi Ruşanu împreună cu retorica lui Crin Antonescu ar urma, în business-planul PNL, să-l scoată pe Băsescu din Palatul Cotroceni”.

Desi implica nuante cu totul diferite, tratand pozitia noului lider al PNL in legatura fie cu guvernarea, fie cu Palatul Cotroceni, cele doua editoriale de azi aduc o nuanta de complexitate intr-un peisaj editorial populat astazi, mai mult (Marius Tuca) sau mai putin temperat (Doru Buscu), cu exaltari si ode la adresa lui Crin Antonescu. De remarcat ca, intr-un atare orizont, pozitionari precum cele ale lui Cristian Preda sunt mai putin relevante, din prisma dublului standard pe care le utilizeaza: Antonescu e judecat, interesat si pragmatic, pe baza realizarilor concrete ca politician (analiza ce il minimizeaza politic si moral pentru batalii politice viitoare), desi Preda e in slujba unui om caruia sofismul i se poate aplica cu un succes cel putin echivalent.

Revenind, tot acest entuziasm nu tradeaza decat instinctul unor oameni pe cat de plictisiti si dornici sa transforme orice geam slefuit in diamant, pe atat de consecventi trecutului lor de a se pune, blasfemator, in slujba unor idoli. Asadar, atitudinea lui Ion Cristoiu si a Ioanei Lupea, binevenita nuantare si diversificare, nu face decat sa confirme imaginea de ansamblu a spectrului editorial autohton: aerieni incorigibili, mai mult sau mai putin interesati.

Efect al „momentului” si regimului Constantinescu, Cristoiu si-a asumat celibatul idolatric; el e astazi doar un critc atent, singurul semn de ingaduinta putand fi uneori „indreptarea pacatosului”. Pe de alta parte, Ioana Lupea traieste angajat reverii portocalii, in care fecioria si sfintenia jurnalistica sunt desfiintate si recuperate prin integrarea in arche-ul basescian.

Pozitionandu-se impotriva curentului dominant, abordarile celor doi jurnalisti, prin editorialele de azi, valideaza o veche constatare a filosofiei continentale: pozitionarea inafara sistemului nu face decat sa legitimeze, prin operatiunea raportarii, acel sistem.

Antonescu si Oprescu. Intre euforia momentului si atingerea taioasa a realitatii

Prada grandomaniei care nu e in cazul lui decat reflexul mediocritatii si zicerii de nimic, Ciutacu se lauda cu victoriile lui Oprescu si Antonescu, la care spunea ca a contribuit direct. Conteaza aici mai putin care a fost rolul si importanta tonomatului. Ceea ce e poate mai interesant e ca, dupa producerea lor, succesele celor doi dau un sentiment straniu si neplacut, de trezire la realitate, a celor care i-au votat.

Oprescu si Antonescu inseamna in primul rand emotie. Emotia si irationalul sunt un bun factor pentru concretizare, pentru implinire de moment; heirupismul nu functioneaza insa din prisma duratei. Semne ale indoielii au aparut in cazul Doctorului, destul de evidente chiar. Aseara, dupa anuntarea noului Presedinte al PNL, fiori ai trezirii s-au simtit si in randul liberalilor prezenti la Congresul din Palatul Parlamentului.

Nimic mai reprezentativ pentru Bucurestiul lunii iunie 2008 decat afisele lipite inaintea turului doi pentru Primaria Capitalei, aproape de Piata Universitatii, cu Oprescu infatisat drept „doctor al lui Iliescu”. Era ceva tragic si sublim, in acelasi timp, daca vulturii trecutului zburau atat de aproape de fiinta electorala a bucurestenilor. In final, Independentu’ a castigat si i-a fericit pe scutierii sai, mult mai pragmatici si calculati decat lasa sa se vada papionul lui Cristoiu. Euforia verii a trecut si picioarele autostrazii nu au aparut. Nici nu aveau cum sa apara, ar spune cineva, caci autostrada era suspendata. Au aparut in schimb, intr-un vid al realizarilor de altfel sanitar, torturi, carnati si mosi-craciuni cat cuprinde. E adevarat, dupa depresiunea bordurii, bucurestenii aveau nevoie de mistocareala smechereasca. Insa, dupa defilari si descinderi sincron cu Piedone, Oprescu e mai degraba o mare dezamagire pentru Bucuresti, marea lui realizare rezumandu-se la constanta prezentarii sale ca aspirant pentru Cotroceni. In Capitala, realitatea dura isi cere astfel dreptul la suprematie.

Intr-o spirala a timpului, Ciutacu e legatura Doctorului cu Antonescu. Un Ciutacu imbatandu-se cu vocatia sa profetica, o Dana Grecu emotionata de statura politica a noului Presedinte PNL si liberali care faceau cu mana ca sa-si anunte nevestele ca sunt la Bucuresti cu treaba – iata imaginea clipelor premergatoare victoriei lui Crin. Multa speranta si bucuria unui „am invins” generalizat au insotit primii pasi in multime ai lui Crin in pozitia de presedinte, inca neconfirmat oficial, al PNL. A urmat insa un moment care a schimbat cursul festiv al manifestarii, umbrind discursul mesianic al lui Antonescu din cursul acelei zile.

Anuntul numarului de voturi pentru Tariceanu, insuficient pentru a-i asigura continuitatea, a avut efect ciudat asupra publicului. Ciudat, demn si magulitor. O sala intreala il aplauda in picioare, cu forta si convingere, pe cel care ii condusese 4 ani la putere si ii adusese aproape de 20% in alegeri, un scor altadata de neimaginat. Aplauzele s-au prelungit si au dat semnul mandatului si a marii responsabilitati care i se transfera acum lui Antonescu: PNL trebuie sa treaca de la partidul-surpriza la un partid cu lider-locomotiva, care sa il duca pentru prima oara in istorie catre Cotroceni.

Ciudat, insa, aplauzele pentru Antonescu au fost mai putine. Discursul sau - mai putin inspirat, mai putin controlat parca. Replicile lui Quintus si Tariceanu au fost mai pline de miez. Atentionarile fostului premier su starnit fiori in privirea castigatorului, iar sala a confirmat asteptarile pe care le are, aplaudand din nou. In acel moment, liberali au uitat imaginea celui care se incapatanase sa nu renunte in decembrie la functia de prim-ministru: Tariceanu devenise istorie. In acel moment, ghilotina partidului s-a ridicat si capul lui Antonescu a fost pus pe butuc. Discursul va pali de acum in fata realitatii si a nevoii de organizare.

In lumina razelor de soare care apar dupa o noapte stralucitoare, Antonescu si Oprescu incep sa nu mai aiba in fata sisteme ticalosite, moguli sau inamici din servicii, ci simplii cetateni pe care nu ii mai pot fermeca cu felul lor de a fi. Realitatea izbeste ca o ploaie rece de februarie obrazul fin bucurestean al celor doi.

Cand vezi prea des idei in persoane. Despre Emil Hurezeanu

Scriu avand in minte o imagine constant reperabila in jocul de fotbal: arbitrul greseste in favoarea unei echipe fara sa vrea, isi da seama pe parcursul jocului de greseala si incearca sa compenseze, stricand practic echilibrul si placerea jocului.

Ceea ce e fascinant la intelectuali e obstinatia pentru idei, placerea de a le sluji. Cand inteleptul priveste dezinteresat jocul argumentelor, imaginea lui e demna si austera, inspaimantatoare in profunzimea ei. Cand intelectualul devine angajat, marxismul actional se potenteaza sau se estompeaza, dupa orientarea ideologica. Patosul trairii si al actiunii sunt din nou un spectacol interesant, de data aceasta palpitant prin succesiunea secventelor. Traseul de la demnitatea austera la palpitatia secundei parcurge imaginarul drum pe care il faci de la altarul unei biserici la o gura de metrou.

Miza angajarii sau a dezangajarii intelectuale, privita din miezul ideilor, depaseste dimensiunea politica. Intervine morala. Care, dupa mine, nu poate tine de evaluarea unei idei, de efectele ei. Morala e seninatatea si constanta asumare a caii. E consecventa.

In cazul intelectualului angajat, ideea coboara in timp si spatiu. Se porneste la drum. Cauta, afirma si isi propune. In cuvintele clasice, nu cauta doar sa interpreteze, ci sa si schimbe. Astfel, inteleptul (ideea mea de intelectual al ideii, nu al valorii devenite pret) largeste perspectiva, crezand ca dilueaza cultura in polis si polisul in cultura. Raportarea devine asadar politica. Dar supusa, prin angajare, evaluarii morale.

Intr-un spatiu precum cel romanesc, profund personalizat, calea ideii poate deveni calea unei persoane. Ca intelectual, ajungi sa sustii, prin idei, persoane.

Ieri ai crezut in Nastase. In adancul tau, poate crezi si azi, dar pastrezi distanta. Fostul sef devine un schelet din dulap, asumat cu stanjeneala. Nu-i nimic gresit aici, e doar drumul unei idei, surprinsa in calea unei persoane.

Azi e Basescu. Activismul de ieri e razvratitul prezentului, opozitia fata de tot ceea ce contesta noua idee intruchipata de noua persoana. Desi artificiile stilistice pot disimula, logica aristotelica e aici de mii de ani si e aceeasi: negarea negatiei e afirmatie. Sa mai intrebam de morala, considerata drept consecventa urmaririi ideii (aceasta asumand ca ideile nu se pot ierarhiza sau evalua)?

Nu esti moral. E, totusi, un sens restrans al moralitatii, filtrat prin politica si prin coeficientul de inteligenta. Intrebarea care-ti vine in legatura cu vreun caz particular e daca sau cum poate avea loc mantuirea.

Concluzionand, ca in morala unei fabule: se mai poate mantui d-l Hurezeanu? Vrea macar acest lucru?