Prada grandomaniei care nu e in cazul lui decat reflexul mediocritatii si zicerii de nimic, Ciutacu se lauda cu victoriile lui Oprescu si Antonescu, la care spunea ca a contribuit direct. Conteaza aici mai putin care a fost rolul si importanta tonomatului. Ceea ce e poate mai interesant e ca, dupa producerea lor, succesele celor doi dau un sentiment straniu si neplacut, de trezire la realitate, a celor care i-au votat.
Oprescu si Antonescu inseamna in primul rand emotie. Emotia si irationalul sunt un bun factor pentru concretizare, pentru implinire de moment; heirupismul nu functioneaza insa din prisma duratei. Semne ale indoielii au aparut in cazul Doctorului, destul de evidente chiar. Aseara, dupa anuntarea noului Presedinte al PNL, fiori ai trezirii s-au simtit si in randul liberalilor prezenti la Congresul din Palatul Parlamentului.
Nimic mai reprezentativ pentru Bucurestiul lunii iunie 2008 decat afisele lipite inaintea turului doi pentru Primaria Capitalei, aproape de Piata Universitatii, cu Oprescu infatisat drept „doctor al lui Iliescu”. Era ceva tragic si sublim, in acelasi timp, daca vulturii trecutului zburau atat de aproape de fiinta electorala a bucurestenilor. In final, Independentu’ a castigat si i-a fericit pe scutierii sai, mult mai pragmatici si calculati decat lasa sa se vada papionul lui Cristoiu. Euforia verii a trecut si picioarele autostrazii nu au aparut. Nici nu aveau cum sa apara, ar spune cineva, caci autostrada era suspendata. Au aparut in schimb, intr-un vid al realizarilor de altfel sanitar, torturi, carnati si mosi-craciuni cat cuprinde. E adevarat, dupa depresiunea bordurii, bucurestenii aveau nevoie de mistocareala smechereasca. Insa, dupa defilari si descinderi sincron cu Piedone, Oprescu e mai degraba o mare dezamagire pentru Bucuresti, marea lui realizare rezumandu-se la constanta prezentarii sale ca aspirant pentru Cotroceni. In Capitala, realitatea dura isi cere astfel dreptul la suprematie.
Intr-o spirala a timpului, Ciutacu e legatura Doctorului cu Antonescu. Un Ciutacu imbatandu-se cu vocatia sa profetica, o Dana Grecu emotionata de statura politica a noului Presedinte PNL si liberali care faceau cu mana ca sa-si anunte nevestele ca sunt la Bucuresti cu treaba – iata imaginea clipelor premergatoare victoriei lui Crin. Multa speranta si bucuria unui „am invins” generalizat au insotit primii pasi in multime ai lui Crin in pozitia de presedinte, inca neconfirmat oficial, al PNL. A urmat insa un moment care a schimbat cursul festiv al manifestarii, umbrind discursul mesianic al lui Antonescu din cursul acelei zile.
Anuntul numarului de voturi pentru Tariceanu, insuficient pentru a-i asigura continuitatea, a avut efect ciudat asupra publicului. Ciudat, demn si magulitor. O sala intreala il aplauda in picioare, cu forta si convingere, pe cel care ii condusese 4 ani la putere si ii adusese aproape de 20% in alegeri, un scor altadata de neimaginat. Aplauzele s-au prelungit si au dat semnul mandatului si a marii responsabilitati care i se transfera acum lui Antonescu: PNL trebuie sa treaca de la partidul-surpriza la un partid cu lider-locomotiva, care sa il duca pentru prima oara in istorie catre Cotroceni.
Ciudat, insa, aplauzele pentru Antonescu au fost mai putine. Discursul sau - mai putin inspirat, mai putin controlat parca. Replicile lui Quintus si Tariceanu au fost mai pline de miez. Atentionarile fostului premier su starnit fiori in privirea castigatorului, iar sala a confirmat asteptarile pe care le are, aplaudand din nou. In acel moment, liberali au uitat imaginea celui care se incapatanase sa nu renunte in decembrie la functia de prim-ministru: Tariceanu devenise istorie. In acel moment, ghilotina partidului s-a ridicat si capul lui Antonescu a fost pus pe butuc. Discursul va pali de acum in fata realitatii si a nevoii de organizare.
In lumina razelor de soare care apar dupa o noapte stralucitoare, Antonescu si Oprescu incep sa nu mai aiba in fata sisteme ticalosite, moguli sau inamici din servicii, ci simplii cetateni pe care nu ii mai pot fermeca cu felul lor de a fi. Realitatea izbeste ca o ploaie rece de februarie obrazul fin bucurestean al celor doi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu