Nu vad in ultimele evenimente in care a fost implicat ministrul de externe manifestarea unor atitudini naziste. Mai mult, mi se pare penibila si profund politicianista atitudinea unor oameni politici care nu faceau decat sa-i reaminteasca lui Cioroianu evenimentele din anii '30-'40, trasand cu pretins talent retoric paralele. Totusi, aceste evenimente, impreuna cu alte fapte ale ministrului (mai mult sau mai putin "fapte de presa"), ar trebui sa nasca o discutie sincera despre relatia intelectualului Cioroianu cu diplomatia in special si cu politica, in general.
Intrarea unui intelectual precum Adrian Cioroianu in politica a fost un moment care, desi poate a trecut neobservat la momentul in care a avut loc, a contribuit subtil la intarirea autoritatii noii fortei politice care se contura la acel moment in Romania. Un om recunoscut ca un specialist al domeniului din care provenea si care arata taria unor judecati si orientari bine chibzuite nu putea fi decat un castig in echilibrarea esafodajului politic autohton. Evolutia in spatiul politic a profesorului universitar este insa inca o dovada a faptului ca, in Romania, politica devoreaza, scoate ce e mai rau din oameni si-i egalizeaza catre zero, niveland varfurile.
Sunt mai multe elemente care indreptatesc afirmatia in cazul ministrului de externe, elemente bazate pe o realitate chiar direct observabila.
Inainte de a fi ministru de externe, Cioroianu a fost senator de Timis, incepand cu anul 2004. "Botezul" Parlamentului viitorul ministru l-a primit in modul cel mai firesc, intelegand sa aproprie demnitatii alese badarania si vanitatea multor colegi, unii mai vechi, altii mai noi, ai domniei sale. Sarmul in sustinerea unor idei de rezonanta publica si taria afirmarii unor astfel de idei a facut loc unui comportament astfel echivoc, motivat poate ca "adaptare". In aceasta sfera de manifestari, urmatoarea mi-a atras atentia: intr-o monitorizare a activitatii unor parlamentari (ce-l includea) realizata de Institutul pentru Politici Publice (IPP) si Asociatia Nationala a Birourilor de Consiliere pentru Cetateni (ANBCC), senatorul Cioroianu a inteles ca trebuie sa masceze lipsa sa de preocupare pentru cetatenii ce-l trimisesera in Parlamentul in felul cel mai politicianist cu putinta. Istoricul a incercat, uzand de demnitatea publica pe care o indeplinea, sa intimideze raportorul local al celor doua organizatii, amenintand cu folosirea justitiei pentru "prejudiciile de imagine cauzate".
In raport cu activitatea sa ca ministru, ceea ce, intr-un articol de saptamana trecuta, inventaria "Romania Libera" - mai marile sau mai micile gafe ale lui Cioroianu in functie - poate functiona ca un alt element de reper asupra modului in care totusi tanarul politician intelege politica si diplomatia.
Daca astfel de comportamente - e adevarat, nu tocmai conforme cu ceea ce s-ar dori de la noua clasa politica, isi pot gasi justificari, unele tinand de lipsa unei experiente politice sau diplomatice de durata, care se poate insa compensa, atitudinea pe care am vazut-o saptamana trecuta la ministrul Cioroianu sustine ideea nu numai ca acesta ar trebui sa lase altcuiva scaunul ministerial, dar si ideea unei auto-exilari a personajului undeva departe-departe de viata politica. Poate reflectia si viata la catedra l-ar ajuta pe personaj sa-si schimbe atitudinea si sa revina mai apoi, ca batran intelept, in politica.
La un eveniment organizat de IPP si Centrul de Resurse Juridice saptamana trecuta cu privire la situatia romilor din Italia, ministrul Cioroianu, dupa gafa binecunoscuta, a fost in masura sa uimeasca asistenta, lasand-o fara glas. In multitudinea de probleme pe care, pertinent, participantii la dezbatere le ridicau referitor la atitudinea Guvernului si a Ministerului de Externe fata de romanii din Peninsula, Adrian Cioroianu considera adecvat sa trateze totul cu cea mai mare seninatate, adoptand o atitudine de tip stoic. Desi situatia era departe de a fi una stabilizata sau normala, ministrul intelegea sa decline responsabilitati si sa trateze totul de la nivelul omului neimplicat si lucid, care e in masura sa observe, in aspectele mai mult sau mai putin banale ale existentei, profundul si poezia vietii.
Astfel, atunci cand i se vorbea despre demisie, stimabilul intelegea sa se refere la poezia pe care, in ultima sa vizita din Italia - cea de Argint, o observase in glasul unei femei rome de la periferia Romei, in melanjul pe care ea il realiza in combinarea limbii oltenesti cu dialectul italian. La compunerea unui tablou cat mai emotionant, Cioroianu adauga imaginea plopilor din Craiova, pe unde traise respectiva femeie si unde aceasta o intalnise, ce destin!, pe mama politianului.
Cum sa mai vorbesti despre strategii si politici cu un intelectual uitat intr-ale sale, siret in a ocoli esentialul interes public?! Mai ciudat, si un subiect asupra caruia ar trebui insistat, este ca atitudinea aceasta de trista resemnare e comuna mai multor ministrii penelisti: astfel, catre sfarsitul lunii octombrie, Paul Pacuraru se plangea de sistem in incercarea de a-si face treaba in ograda proprie, atunci cand societatea civila il avertiza asupra unor grave probleme existente.
Toate aceste elemente nu fac decat sa tradeze imaginea reala a lui Cioroianu: imaginea nu a unui nazist, ci a unui "prostanac" intr-ale politicii si ale diplomatiei. Problema e ca, fata de clasicul exponent al termenului, urmarile actelor ministrului sunt directe aplicbile cetatenilor romani. Intelectualul rasat, fie ca e vorba de pervertire sau de inadecvare, a devenit politicianul hrebenciuc, pentru care insa Liiceanu nu scrie vreo scrisoare emotionanta.
Si pentru a dovedi ca e din ce in ce mai hrebenciuc, Cioroianu nu-si va cere nici demisia din functie, nici iesirea din politica. Inca unul pierdut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu