Desi putini ar putea fi convinsi cu adevarat de acest lucru, ne aflam in campanie electorala pentru Parlamentul European. In contextul acestei noi lupte politice, un element a fost prezentat cu mare interes de catre presa, uneori atentia acordata subiectului fiind mai mare decat candidatilor partidelor: persoanele (si firmele din spatele acestora) care se ocupa de consultanta politica a structurilor angrenate, mai mult fara voie, in confruntarea electorala.
In ideea de a gasi senzationalul in orice, elementul care, bine ascuns, scapa perceptiei comune, presa a inteles sa-si asume rolul de organ al "dez-vrajirii lumii", prezentand ideea de consultanta politica intr-o mantie atat de stralucitoare, incat ai fi crezut ca alegerile euro-parlamentare sunt doar prilejul pentru tot felul de personaje de a-si exercita geniul manipulator.
Firesc, partidele politice nu se raportau la electorat (ca arbitru) decat intr-un plan secund; lupta importanta era aceea pentru obtinerea serviciilor acestor "vrajitori ai Photoshop-ului si intelepti intr-ale faptului de presa". A vorbi coerent publicului despre idei si programe europene, in virutea unui spatiu care ti-a fost acordat de catre mass-media, era un accident fericit, insa nerelevant si "cu adresare improprie catre publicul tinta"; mijloacele clasice de reclama politica erau depasite, in virtutea noii filosofii conform careia politica a devenit un produs de consum a carei imagine trebuie sa terorizeze la tot pasul buimacul electorat. Acestei realitati, conforma fabricarii nevoii ce determina cererea, i se raspunde prin ideea miracolului politic, infaptuit prin firme, "mai interne" sau "mai externe", de marketing politic.
La realitatea unui mediu politic in deriva, lipsit de credibilitate, solutia a fost sugerata, cu efecte lucrative, din exterior, prin noul mod de a prezenta realitatea politica; noul mod de a face/prezenta politica a fost acceptat cu usurinta, caci nu lua decat foarte putin in calcul responsabilitatea candidatilor pentru rezultate. Esecul sau succesului unui euro-candidat vor fi astazi efecte directe ale comunicarii politice, ale abilitatii consultanului de a modela, prin emotii si asocieri bine gandite, comportamentul electoral.
Desi, la un prim nivel, mass-media e raspunzatoare pentru acest mod de a concepe campania electorala, prin favorizarea comunicarii aparent dezinteresate a unor "specialisti" si prin incurajarea mecanismelor consumeriste din sfera politica proprii tarilor occidentale, lucrurile stau cu totul altfel. Politicienii au gasit cea mai buna modalitate de a evita responsabilizarea publica a demersurilor lor electorale (si a celor trecute care ii legitimeaza ca si candidati), pasand-o unor structuri care, in virtutea unor sume deloc neglijabile, sunt chiar dornice sa-si "murdareasca mainile" (in sensul in care vorbea Michael Walzer).
Vizibil in campania pentru euro-parlamentare, acest mod de a concepe jocul politic va fi din ce in ce mai utilizat in 2008, anul electoral care urmeaza. Efectele nu sunt greu de anticipat: nici macar votul uninominal, folosit ca panaceu (cu cata vedicitate, aceasta e o alta discutie), nu va putea sa duca la responsabilizarea alesilor, din moment ce modul acestora de a se raporta la electorat va fi profund deformat de campanii de comunicare cu efect pe termen scurt, care nu vor utiliza asteptarile electoratului decat ca mijloc (si niciodata ca scop) pentru actiuni ulterioare similare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu