duminică, 15 februarie 2009

Tema de campanie a lui Basescu pentru Cotroceni 2009 - I

Analizand ceea ce s-a intamplat in 2008, cred ca e de mare interes identitificarea, tinand cont de contextul actual, a temei cu care Basescu ar putea castiga alegerile prezidentiale. Un astfel de demers investigativ trebuie sa aiba doua coordonate: trasarea cadrului politic si electoral actual (din punct de vedere al raportarii la electorat si la partidele politice) si analiza temelor de pe agenda publica (in primul rand, din punct de vedere al potentialului lor). Ceea ce urmeaza e atat incercarea de a imaginea un scenariu de succes pentru Basescu in 2009, cat si interpretarea evolutiilor politice din ultimele luni.

In adoptarea unei teme centrale de campanie, modelul pentru Romania prezidentiala din 2009 ar trebui sa fie modelul american din 2008. In SUA, Barack Obama, inaintea aparitiei pregnante a temei crizei economice (asociate guvernarii republicane), a reusit sa acopere toate temele de pe agenda publica, eliminand orice risc in relatia cu adversarul.

Modelul devine chiar necesar pentru Basescu in 2009. S-a vazut cum in 2008, in lipsa unei teme centrale de campanie, participarea la alegerile parlamentare a fost extrem de redusa. Cu teme precum marirea salariilor profesorilor (primele doua saptamani din noiembrie) si cu teme crizei economice, superficial abordata (in ultimele doua saptamani), politicienii locali nu au reusit sa arate electoratului miza votului, tinandu-i intr-o stare de imobilism civic. Lipsa unei teme importante e una din justificarile lipsei de participare. In contextul atomizarii uninominale, tema de campanie era cu atat mai importanta, ca factor de a integra campania partidelor la nivel national.

Tinand cont de actuala cota de incredere si de lipsa unui contracandidat declarat, in 2009, pentru Basescu, miza este victoria din primul tur (care i-ar legitima o abordare de „tatuc” in relatie cu orice actiuni politice viitoare). Astfel, marinarul va incearca sa isi securizeze functia, cautand sa echivaleze, prin mobilizare, proportia celor care i se declara fideli in sondaje cu cei care vor merge la vot.

In aceste conditii, diferite de cele din 2004 (cand coruptia a reusit sa polarizeze societatea romaneasca), solutia pentru Basescu este construirea unei teme de campanie importante, capabile sa mobilizeze si sa scindeze electoratul intr-o majoritate confortabila. Impunand o tema, Basescu va avea inteligenta tactica, ca de fiecare data, sa aiba controlul situatiei si sa se pozitioneze cu majoritatea, ca de fiecare data (sa ne gandim putin la tema cainilor vagabonzi cand, desi mass-media il blama, Basescu era sustinut de 75% din bucuresteni).

In actualul moment socio-politic, Romania nu are o tema centrala pe agenda publica. Avand avantajul si povara de a fi singurul candidat, Basescu trebuie sa impuna o tema, construind-o sau preluand-o din cele latente. Toate miscarile lui Basescu din 2009 sunt incercari in acest sens, cautand sa preia lucruri care sa ii faca sarcina mai usoara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...