Presa s-a grabit, dupa difuzarea discursului lui Dan Voiculescu de la reuniunea alesilor locali PC, sa vorbeasca despre sfarsitul Aliantei PSD+PC. Este vorba, intr-adevar, de un sfarsit. Doar ca subiectul e PC, care isi va varsa, pana in iulie, „competenta” clamata de Voiculescu in PSD. Iata si de ce.
Situatia PC in contextul politic autohton nu e o enigma pentru nimeni. Nu e nici mister, nici prostie in atitudinea PSD fata de umanisti (reconvertiti ulterior in umanisti) de-a lungul multilor ani in care social-democratii au functionat ca remorca electorala pentru partidul-televizor.
Astazi insa contextul este altul. PSD e la guvernare, PC are 5 parlamentari. Atitudinea social-democratilor e mult mai prudenta decat cea din perioada 2000-2004, cand relatia cu PC era ultima lor grija. Apele tulburi ale actualei guvernarii ii fac pe social-democrati sa doreasca macar un dram de stabilitate: santajul constant al lui Voiculescu e dezavuat de liderii social-democrati, care pare ca au prins gustul „solutiilor finale”.
Curajul si declaratiile lui Voiculescu sunt astfel doar expresia incuviintarii care i se da personajului de a muri demn. Nu trebuie, asadar, analizat tonul declaratiilor sale, ci sensul lor. PSD i-a dat lui Voiculescu ultimatum: fuziunea prin absorbtie (altfel spus, gata cu santajul!) sau drum separat (insotit de intrarea PC intr-o opozitie – cu si mai putina putere si influenta decat acum - atat fata de PSD, cat si fata de PDL, dar si fata de justitiarii portocalii). Varianta unui PC care decide sa-si asume candidatura pe lista proprie la alegerile europarlamentare si care trece de pragul electoral are tot atata credibilitate precum visele prezidentiale ale lui Vadim. Sensul vorbelor lui Voiculescu apare clar, cu detalii: pana in iulie, PC fuzioneaza cu PSD, probabil in aplauzelor unor partide reunite, care desemneaza in aplauze candidatul pentru Cotroceni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu