Ce poate însemna vizita lui Traian Băsescu la Washington pentru politica internă?

Răspunsul cel mai simplu, pe care îl vom auzi reluat în primul rând de mass-media și analiștii prieteni, va fi cel cu sfârșitul izolării. Va dispărea deci unul dintre atacurile constante ale opoziției în legătură cu politica externă a lui Băsescu.

„Prietenii” declarați ai Președintelui îi vor vâna fiecare vorbă și fiecare gest în America. Se va specula de la durata întâlnirii cu Obama până la engleza de baltă a lui Băsescu. În plus, se va vorbi că e doar o vizită de lucru. Dacă mai apare un „ză eșec”, cu atât mai bine.

„Analiștii obiectivi” vor vorbi despre dimensiunea istorică, strategică a vizitei, despre faptul că Traian Băsescu nu și-a pierdut susținerea la Washington. Deplasarea va fi, nici mai mult, nici mai puțin, decât o validare a politicilor și pozițiilor prezidențiale din cel de-al doilea mandat și, bineînțeles, o palmă puternică dată Uniunii Social-Liberale. Se va vorbi despre răceala cu care Ponta și Antonescu sunt priviți de către americani, pe baza evenimentelor șo gesturilor din 2010 și 2011 (ambuscada în care a fost prins Ambasadorul SUA cu anunțarea suspendării lui Băsescu după legea pensiilor; insistența obținerii de la niște diplomați extrem de cumpătați a unei reacții dure în legătura cu atacurile băsesciene la regele Mihai; cuvintele Ambasadorului la adresa lui Geoană, când toată floarea uselistă, începând cu Ponta, asista la evenimentul din 4 iulie 2011). Se va preamări apoi strategia lui Băsescu de a nu merge în Polonia și la evenimentele organizate în ultimii ani de Ambasada SUA în 4 iulie. Băsescu a jucat cartea intransigentului și a câștigat, nu?

Cât profită Băsescu de aceată vizită pentru a-și impune poltiicile și a-și ridica partidul? Cum se repliează opoziția și care e strategia de răspuns?

Cert e că Băsescu este într-o ofensivă continuă, care nu primește decât replici foarte palide de la USL (plângerile penale ale lui Ponta pot fi oare socotite ca fiind ceva mai mult de-atât?). Președintele definește deci terenul de joc, una din condițiile esențiale despre care îți va vorbi orice consultant politic pentru a câștiga susținere electorală și alegeri. Să ne îndreptăm încă o dată către validarea unei asemenea teorii?

Din decembrie 2012 citire...

Un scenariu care mă bântuie deja de ceva vreme. Un de neexplicat exercițiu de imaginație politică.

2012, după alegerile parlamentare. USL a câțtigat peste 50% din mandate și așteaptă să devoreze prada guvernării.

Băsescu încă se ține tare și toată presa caută declarațiile sale din vara lui 2011 când spunea că USL, ca alianță și nu ca partid politic, are o mare problemă. El, citind strict articolul 103 din Constituție, nu este obligat să-l pună pe Ponta prim-ministru.

Toată lumea așteaptă deci poziția publică a Președintelui.

Până atunci, noul Parlament se reunește.

Se aleg conducerile celor două Camere. Un social-democrat la Camera Deputaților. Urmașul Robertei.

Senatul revine Alianței de Centru-Dreapta. Conform protocolului, surpriză, e al conservatorilor. Dan Voiculescu devine al doilea om în stat.

USL se teme de trădarea din 2009. Toți parlamentarii intră, precum echipele de fotbal din vremea lui Halagian și Hizo, în cantonament. Fără telefoane, fără Internet, fără legătură cu exteriorul până la votul noului Guvern social-liberal, parlamentarii sunt „înghesuiți” în hotelul generosului Negoiță. Unde altădată se țineau concursuri dubioase de miss, acum sunt deputați și senatori în cantonament. Ironic, nu?

Băsescu mai degrabă își taie o mână decât să dea guvernarea USL. Încearcă o manevră cu un tehnocrat. Din acela scos din baie, așa cum îi place Președintelui.

Opoziția ripostează și-l suspendă.

Dan Voiculescu numește noul premier. Scaunele din Palatul Victoria primesc noi titulari.

Ei, ce ziceți, are Băsescu vreo șansă la referendumul de suspendare?

USL, sub 50% la alegerile locale din 2012?

Insist de ceva timp în legătură cu situația politică extrem de volatilă și cu posibilitatea ca USL să aibă mari surprize la alegerile locale. Triumfalismul afișat de opoziție, privind doar la intenția de vot pentru alegerile parlamentare, primește o lovitură serioasă dacă ne uităm la câteva din rezultatele sondajului CURS dat astăzi publicității.

Contează mai puțin că USL este, pentru prima dată într-un sondaj de opinie, la sub 60% intenție de vot. Această tendință se cere confirmată în viitor, pentru a nu fi doar un outlier.

Ceea ce mi se pare deosebit de interesant sunt rezultatele referitoare la intenția de vot pentru alegerile locale. În ordinea opțiunilor de vot (70% din eșantion exprimă o opțiune), românii ar vota ca primar un candidat PSD (32%), un candidat PDL (24%), un candidat PNL (20%) sau un candidat independent (9%). Situația e un pic foarte diferită de votul politic pentru Parlament, nu?! PDL arată că se poate salva politic prin intermediul aleșilor săi locali (la localele din 2008 a luat pe-aproape: 28%), dovadă că perspectiva asupra democrat-liberalilor a depășit cadrul interpretativ al teoriei spiralei tăcerii. PNL e adormit în cei 20% moșteniți de la Tăriceanu, iar Partidul Poporului pare a-și fi epuizat statutul de rezervor. PSD e la nivelul lui 2008, constant.

Diferența dintre rezultatul pentru alegerile locale și cele parlamentare devine oarecum explicabilă când analizăm nivelul de încredere pentru primari în comparație cu parlamentarii: 46% încredere multă și foarte multă în primari versus 9% încredere multă și foarte multă în parlamentari.

Alegerile locale sunt restartul jocului politic, stabilind ordinea pe linia de pornire în cursa pentru formarea Executivului. Din forța structurilor locale se extrage performanța la generale, mai ales în contextul atomizării campaniilor și al probabilei similitudini în ceea ce privește sistemul de vot (majoritar într-unul sau două tururi). Ce vor consemna localele din 2012 va fi cheia anului politic. Un argument poate fi și destinul PSD de la alegerile europarlamentare din 2007 la generalele din 2008: a pornit de la 23%, a câștigat locale cu 28% (având mai mulți aleși locali decât PDL) și a luat mai multe voturi decât PDL la parlamentare (34%; nu și mandate, e adevărat).

E adevărat, considerațiile de acum sunt făcute luând în calcul un singur sondaj. Ele trebuie confirmate de alte evoluții, dacă și alte institute de sondare a opiniei publice vor considera util să pună o întrebare similară. Dincolo de toate observațiile metodologice, dar păstrând în minte datele CURS, întreb și provoc la meditație: va lua USL mai puțin de 50% la alegerile locale din 2012? Cât este de probabilă o asemenea desfășurare?

Coaste și șoricei pentru Albă-ca-Zăpada

Mă amuză teribil subiectul coastei rupte din PDL pentru a deveni Albă-ca-Zăpada. Rudele mai sărace ale scenaristului Dan Diaconescu propovăduiesc iminența noului partid de zici că epidemia înnoirii și vopsiri politice aduse de Dan Voiculescu face victime și pe unde nu te aștepți. La atâția mântuitori politici, pe cuvântul meu dacă nu se cere măcar un Toma necredinciosul!

Moașele de partide politice, prea tinere sau prea fricoase în momentul CDR, se pare că au orbit și vor să-l arunce pe Traian Băsescu la acel capăt al istoriei pe care i-l indica el lui Stolojan la alegerile prezidențiale din 2000. Nu pot să-mi explic altfel tot acest delir despre necesitatea ca Băsescu să rupă partea necontaminată din PDL după sau chiar înaintea Convenției Naționale, transplantând-o în inima proiectului de modernizare a statului.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile arată cât de complicat este momentul politic pentru Traian Băsescu. Este complicat în primul rând pentru că Președintele are de-a face cu propriul partid și nu poate aborda clasica strategie a antagonizării și dezbinării. Băsescu nu-și permite, de-acum înainte până după Congresul PDL, să-și pună în cap niciun grup sau grupuscul din partidul său de suflet. 20-30 parlamentari supărați și bine orientați îi pot face lui Traian Băsescu surpriza pensionării politice definitive. Cu Preda, Macovei&Co. urcați în propria bărcuță cu vânt prezidențial din spate, primul război mondial pedelico-pedelic va începe cu Băsescu victimă ritualică.

Sfârșitul Președintelui nu pare a avea nicio legătură cu coalizarea opoziției, ci tocmai cu propriul partid. Dacă echilibristica elefantului politic Băsescu nu reușește, s-ar putea ca șoriceii portocalii, și așa speriați de perspectiva lui 2012, să nu mai viseze să devină Mickey Mouse și să migreze spre ținuturile guzganilor rozalii. Oare domnul Lăzăroiu va mai citi atunci povești?

Despre paritate și prostituție: un gând fugar despre Alianța PSD-ACD

Astăzi se constituie Alianța PSD-ACD și, în bunul stil românesc, de ieri tot poporul surselor se poate bucura de textul protocolului ce va fi semnat (despre program nu avem a discuta, el există doar ca o sinteză de program economic de 6 pagini).

Mărturisesc că eram foarte interesat de modul în care se vor stabili candidaturile pentru alegerile locale și parlamentare, cheia până la urmă a succesului și trăiniciei Uniunii. Voiam să văd despre ce paritate e vorba, după nenumăratele speculații în presă.

La o primă citire, cel puțin acolo unde este fundamental este paritate: Președinți CJ, primari municipii reședință de județ, Consilii județene, București, Parlament. Restul chiar e mai puțin important.

Cum se va stabili totuși concret cine unde candidează?

La capitolul 4.2. din Protocol aflăm cum: prin sondaje de opinie încrucișate, în limita, să luăm două cazuri concrete, a raportului de 21:20 la Președinți de CJ și 20:20 la municipii reședință de județ. Nu se dispune ca cei aflați în funcție să își păstreze automat pozițiile.

Vi se pare logică și clară formularea de mai sus? Ca să fiu mai exact: cumva prin protocol nu se stabilește nimic funcțional, tocmai pentru că unele lucruri e bine să rămână între cât mai puțini oameni?

Să luăm următorul exemplu: din cele 41 de județe, PSD are candidați mai bine plasați decât cei liberali în 30 de județe. Până la urmă, nu e o situație imposibilă, având în vedere că, în turul I al prezidențialelor din 2009, din 41 de județe, PNL s-a situat în fața PSD în doar 5. Ce se va întâmpla atunci? Cum își va stabili PSD 21 de candidați din cei 30 de favoriți? Fără un criteriu suplimentar de diferențiere (repet, el nu există în protocol), vom vedea frustrări publice, candidaturi independente și demobilizări de toată frumusețea, cu impact considerabil asupra rezultatelor finale. În unele județe, probabil mai fac PDL și PP rost de candidați cu șanse.

Ceea ce vreau să spun, pornind de la un exemplu, este cât de puțin înțeleasă și greu de realizat este această Uniune. Realizarea ei va deschide cutia Pandorei în teritoriu, unde tot anul 2011 va fi ocupat de stabiliri de candidaturi și certuri pe măsură (între mai și iulie, lună de concediu, se fac sondaje). Opoziția riscă să fie paralizată în 2011 de toată această birocrație electorală, din care va ieși slăbită pentru alegerile din 2012.

Nu-i bănuiesc pe liderii politici de ignoranță în stabilirea detaliilor capitale până în cel mai mic amănunt. Așa cum se aude, harta electorală e deja gata. Lipsește însă transparența și asumarea unor decizii, care se poate dovedi atât armă de atac pentru adversari, cât mai ales bombă cu ceas în interiorul formațiunilor.

În acest context al exprimărilor prolixe și al intențiilor ascunse, întreb și eu ce rost ar mai avea sondajele. Această modalitate de a vedea în cercetările sociologice confirmări pentru ce se stabilește cu mult timp înainte în birouri trădează filonul feudal al gândirii politice românești. Cum gândirea e coerentă cu „business-ul sondorilor”, mă aștept să vedem în acest an noi culmi ale prostituției atinse chiar în arealul sociologico-politic. 2009, pregătește-te să iei clasă de la 2011!

Astăzi niște oameni din PSD și PNL vor veni la București pentru ceea ce ei gândesc a fi una din ultimele ședințe de terapie înaintea vindecării prin guvernare. Vor vota fără a ști prea mult ce. Se vor spune cuvinte mari, se va aplauda vânjos și oamenii se vor saluta în gând cu „domnule ministru, domnule secretat de stat, domnule director”. Se va visa chiar mai frumos decât în toamna lui 2010. Va fi liniștea care te face, atunci când intri în biserică și știi că acolo se petrece un eveniment, să nu-ți dai seama dacă e vorba de o nuntă sau de o înmormântare.