2009 – prea devreme, 2014 – prea târziu?

Victor Ponta e la Paris, la o întâlnire în care liderii socialiști europeni își afirmă susținerea pentru candidatul prezidențial al Partidului Socialist Francez, Francois Hollande. Cu puțin timp înaintea începerii oficiale a campaniei prezidențiale în Franța, Hollande caută resurse pentru a-și reenergiza campania. Sarkozy vine puternic din urmă și sondajele îi dau pe cei doi candidați, cel puțin pentru primul tur, umăr la umăr.

Într-o declarație publică, Hollande afirma că se află în campanie electorală oficial de un an și practic de doi. Pentru cei care cunosc campaniile americane, nu e nimic nou în această informație. În SUA, campania pentru următoarele alegeri prezidențiale începe imediat după votul din prima marți a lui noiembrie. Barack Obama, de exemplu, și-a anunțat oficial candidatura pentru prezidențiale în februarie 2007, cu 21 luni înaintea alegerilor. În schimb, eforturile serioase pentru candidatură au început încă din 2006, așa cum arată David Plouffe în „The Audacity to Win”, cartea despre povestea uneia din cele mai reușite campanii prezidențiale americane.

E, deci, o contaminare și a Europei cu modul american de a face nu doar campanii, dar și politică. Partidele se pregătesc cu tot mai mult timp înainte pentru marile momente electorale care sunt campaniile prezidențiale.

România pare că urmează trendul: pe 7 aprilie 2012, cu aproape doi ani și jumătate înaintea alegerilor prezidențiale din 2014, USL îl va desemna pe Crin Antonescu drept candidat la președinție.

E un moment important. Antonescu conduce sondajele de opinie pentru cursa prezidențială, atât cât sunt ele relevante acum.

Simțiți însă vreo energie în societate, măcar la nivelul lui 2009, pentru acest anunț? În USL?

Crin Antonescu îmi apare acum un condamnat al birocrației de partid. O să-l ovaționeze, nici măcar n-o să-l voteze, maxim 3.000 oameni pentru a candida la Președinția unei țări de 19,5 milioane.

Mergând în America, unde primarele republicane se anunță a fi mai interesante decât alegerile din toamnă, fiind acum la Paris, Victor Ponta l-ar fi putut ajuta pe colegul său de alianță, validându-l nu în congrese cu aplaudaci, ci în dialog direct cu alegătorii. Hollande a ajuns candidat al socialiștilor după niște alegeri primare deschise pasionale, primele în istoria PSF. 5,5 milioane de francezi au votat în cele două tururi pentru candidații stângii. Fiecare votant fiind obligat să cotizeze cu minim un euro, s-a desfășurat în paralel o interesantă manieră de a strânge fonduri pentru partid. Despre primarele americane nici nu mai are sens să vorbesc.

Mai mult însă, Victor Ponta nici n-ar fi trebuit să se uite la francezii sau americanii pe care îi vizitează, ci în Statutul propriului partid, acolo unde el singur a introdus în 2010 ca prezidențiabilul PSD să fie ales prin votul tuturor membrilor de partid. Ce ironic aș spune: să vrei să introduci interzicerea colaborării cu PDL în Statut exact la același Congres în care îl încalci în cazul desemnării candidatului la Președinție.

Nu e de mirare că, desemnat drept candidat prezidențial în acest mod, un semn de întrebare îl va tot însoți pe Antonescu în anii următori. Validându-l politicienii de la vârf, va trebui reconfirmat din timp în timp de aceiași politicieni. O să tot vedem, deci, validări, revalidări, lansări și relansări în ce-l privește.

Tot tabloul nominalizării oficiale poate fi interpretat în cheia „Antonescu cere, Ponta oferă, că nu-l doare gura”. Mi-aduc și acum aminte cum în iulie 2008 Geoană în prezenta la un Consiliu Național pe Năstase drept candidat prezidențial. Antonescu cere asigurări și, cerându-le, nu poți să nu vezi umbrele fricii umbrind peisajul edenic din USL. Nu se mai străduiește nimeni, nici măcar din USL, să-l aducă pe Antonescu cu picioarele pe pământ. Îi dau doar jucăriile dorite și-l lasă în pace, precum unui copil pe care îl sufoci cu cadouri, fără a-i spune că i-a murit mama.

USL devine o alianță tot mai birocratică, fără zvâc, cu rezervorul de încredere reciprocă fisurat. E totul atât de contractual! Unde-i speranța pe care ar trebui să o vândă și s-o inspire o alianță de 50-60%?

Păcat că prilejuri precum alegerile primare în desemnarea prezidențiabilului sunt ratate. Înaintea alegerilor locale, dacă tot se gândesc să-l suspende pe Băsescu în decembrie (măcar unii), ce ocazie mai bună să-și mobilizeze membrii și votanții decât printr-un astfel de exercițiu?

De ceva timp, Antonescu se grăbește și tot greșește. Caută să facă din 2012 un an al deznodământului și pentru Cotroceni. Nu-i strategia greșită dacă Antonescu simte că nu mai poate până în 2014. Tare mi-e însă că zarurile au fost aruncate pentru Președintele PNL: 2009 – prea devreme, 2014 – prea târziu. E condamnat să fie lider al sondajelor și „iepure”, cum se zice în atletism.

P.S. Gândește cineva că nu va exista un candidat din zona PSD la prezidențialele din 2014? Crede cineva că Oprescu se mulțumește doar cu Bucureștiul?