luni, 17 mai 2010

Puterea si opozitia in Romania: de la cifre pe surse la cifre lipsa

Despre reducerile anuntate in premiera de Traian Basescu, Vladescu a spus imediat ca nu vor fi urmate de alte masuri. Impactul a fost rapid estimat la 3% din PIB, tocmai ca sa iesim bine cu deficit sub 7%, de dragul FMI. Bineinteles, masurile suplimentare au aparut intr-o saptamana.

Conferinta de presa a oficialilor FMI, alaturi de scrisoarea de intentie ajunsa la presa, au devoalat parte din tabloul macroeconomic din Romania. Sentimentul general al risipei a lasat locul revelatiilor si enervarilor punctuale, toate acompaniate de mutenia guvernamentala. Am aflat de exemplu ca angajatii din regiile si companiile de stat ar putea sa nu fie taxati cu 25% din salarii. De acolo unde s-ar reduce astfel lunar 245 milioane de euro (jumatate din deficitul de 500 milioane de euro anuntat de Traian Basescu pentru fondul de pensii), nu se va economisi nimic. Am mai aflat ca aproximativ 260.000 de angajati din sistemul de siguranta publica si aparare castiga 40% din fondul public de salarii.

De o saptamana ies pe surse informatii despre reducerea indemnizatiei pentru mame, despre reducerea burselor studentilor, despre taxarea programatorilor sau despre taierea subventiilor la caldura. Nici pampersii si ajutoarele de casatorie nu au scapat. Pana si presedintele s-a saturat de postura executiva, asumata cand a anuntat masurile, pentru a lasa locul politicii obisnuite de tip „divide et impera”.

Guvernul tace asadar, beneficiind de linistea interiora a ministrului de finante care-si permite iesiri publice din postura analistului economic. Faptul ca prea putini se pricep la economie nu poate decat sa-l avantajeze. Logica unui finantist, cu adevarat liberal, nu poate fi deturnata cu sentimentalisme a la Dan Voiculescu.

Solidaritate pentru masuri economice atat de dramatice nu poate fi obtinuta fara prezentarea a ceea ce inseamna acum economia romaneasca. In aceasta chestiune, cheltuielile detaliate cu personalul bugetar, cheltuielile cu dobanzile si investitiile finantate sunt informatii de maxim interes public. Practica sugerarii pe surse a vestilor rele si scenariilor economice ne arata un guvern „Bianca lui Bote”: desi se spun lucruri groaznice despre el, prefera sa taca.

De partea cealalta, opozitia, divizata de aiuritoare discutii ideologice (in fond, nici cota unica, nici impozitul poregresiv nu au crescut veniturile mai mult de 32% din PIB), alege abordarea politica. PSD recicleaza programul din campania prezidentiala (in documentul de aici impozitul minim e programat sa fie eliminat abia peste 6 luni, de la 1 ianuarie), iar PNL descopera vocatia liberala dupa largul somn stangist . Consecventa opozitiei totale pare a fi lectia invatata de cele doua partide in ciclul politic 2005-2009. Daca insa in cazul masurilor guvernamentale avem cifrele in mare, in cazul masurilor opozitiei ele lipsesc cu desavarsire: impactul e doar in zona retoricii, iar „genocidul social” e mai puternic decat aritmetica punctelor procentuale. Analistilor mai mult sau mai putin balansati ideologici pot sa le para adecvate truismele economice ale PSD si PNL; aruncate la gramada intr-un document, ele nu pot satisface decat nevoi ale ego-ului si nu ale economiei reale. Cu cifre lipse, in lipsa unui sistem care macar sa dea impresia ca „se inchide”, nu are ce sa-ti placa.

P.S. In contextul general al reducerilor, ma intreb daca realismul basescian, sustinut cu cifre bine alese, poate invinge imaginea unei persoane cu handicap ramase fara pensie, care plange la TV. E singura data cand Basescu nu joaca prin excelenta emotional. De pariat, dupa prezidentiale, nu mai am curaj.

Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...