duminică, 10 ianuarie 2010

Se termina cu „Presedintele domneste, dar nu guverneaza” in PSD?

Dupa alegerile prezidentiale si reintoarcerea in opozitie, in randul social-democratilor sentimentul definitoriu este descumpanirea. Lamentatiile, panica sau pasiunea pentru contrafactual nu dau nicio sansa analizei lucide. Despre aceasta se tot vorbeste, insa e numele de cod pentru „ascutirea cutitelor”. In PSD, dupa „noaptea cutitelor lungi”, e vremea jihad-ului in desert (vorba lui Nastase, oare cati vor mai rezista?).

Esecul in fata lui Basescu a reactivat in PSD o dezbatere perena dupa 2004: cine e de vina? La acest moment sunt identificate trei categorii de vinovati: Geoana („si-a batut joc de munca noastra mergand la Vantu”), echipa de campanie (echivalentul diplomatic pentru Hrebenciuc) si, nu in ultmul rand, tradatorii si incapabilii din teritoriu. Atmosfera nesigura in care traieste PSD dupa 6 decembrie face ca la Congresul din acest an sa-si aleaga mai putin Presedintele, cat mai ales Principalul Vinovat. Cine le va arata social-democratilor de rand trupul de sfasiat al vinovatului, acela va putea impune (sau se va impune) Presedintele.

Atmosfera de acum il va rasplati pe cel care va ataca primul. Va deveni presedintele PSD.

De la viitorul conducator social-democratii asteapta, fara a insa constienti, 3 pasi: analiza rezultelor ultimilor 3 ani electorali, stabilirea si pedepsirea vinovatilor, prezentarea programului si a echipei care sa aduca victoria in 2012 si in 2014.

Actualul Presedinte, Geoana, se bucura de un avantaj ce se poate dovedi hotarator: nemultumitii, desi multi, nu actioneaza coerent si, mai mult, se saboteaza unii pe altii. Inca adulmeca, inca duc munca de teren, rezultatul fiind acela ca sunt prea multi pe acelasi culoar. Un Congres rapid, in martie, precedat de o buna implementare a celor 3 pasi, i-ar reconfirma mandatul lui Geoana. L-ar prezenta partidului ca pe un om ferm si sigur, tocmai atributele pe care nu le-a avut in ultima saptamana de campanie prezidentiala. Daca Hrebenciuc (care oricum va juca la doua capete) si Vanghelie si-ar asuma rolul de pioni de cat mai din umbra, cu atat mai bine. Daca insa Geoana nu da dovada de tarie acum, situatia, desi imprevizibila, va avea o singura certitudine: presedintia PSD nu ii va mai apartine.

In general, PSD functioneaza astazi dupa paradigma instalata in 2005 de tipul „Presedintele domneste, dar nu guverneaza”. Atunci, in 25 aprilie, Congresul i-a validat pe Geoana si pe Hrebenciuc. Astazi, dupa aproape 5 ani, imaginea e similara: avem noi hrebenciuci cautand noi geoana.

Mitrea agita apele de un an de zile, dorind sa-l inscrie pe orbita sa pe Cristian Diaconescu. E suficient de inteligent sa-si dea seama ca la imaginea lui, in interiorul si exteriorul partidului, sansele primei functii ar fi mici. De altfel, nici tandemul semitransparent pare a nu-l ajuta prea mult. Diaconescu are marea nesansa a traseului politic aproape identic ca al lui Geoana. In plus, ii lipseste experienta organizarii si cunoasterea partidului. Ar vrea pesedistii sa traiasca in bucla temporala?

Nastase amesteca imaginea vremurilor de altadata cu momentul Consiliului National din 2008 si cu noul sau statut de analist politic de succes al social-democratilor. Da verdicte si face predictii cel putin tangente cu realitatea. Unii social-democrati spun ca si-a ispasit pacatele, ceea ce nu il poate decat bucura. E totusi constient ca imaginea sa publica ar putea crea mari probleme PSD. In acest context, impunerea unui apropiat, Victor Ponta, ar fi o miscare interesanta si promitatoare. Dincolo de aroganta, de problema socrului neperfomant si depasit politic si de imaginea celui care da in partid pentru ca are un interes personal, Ponta e un competitor valoros.

Problema lui Geoana poate veni insa din alta parte. Din partea unui personaj care invalideaza logica marionetei. Numele sau este Liviu Dragnea, cel care, ambitios, nu s-ar multumi cu pozitia de secretar general (cat de tare i-a lipsit Partidului Social Democrat in ultimii 5 ani un Secretar General competent?!). Dragnea e independent in partid, e o contrapondere la Hrebenciuc, conduce baronii locali si la nevoie poate negocia chiar cu cei ai PD-L. Mai mult, a fost direct implicat in ultimele randuri de alegeri, avand ocazia de a-si crea retele de sprijin in judete. Intr-un tandem cu Nastase presedinte executiv, rezultatul ar fi devastator pentru actualul Presedinte. Alianta cu cei din jurul lui Mitrea ar putea face si ea valuri, fiind insa mai putin spectaculoasa si, indraznesc sa spun, mai putin eficienta.

Jocul negocierilor si al pozitionarilor deja a inceput in PSD. Umbrit acum de legea bugetului, in saptamanile viitoare el va domina spatiul public. Vom avea atunci si pozitia mai putin nuantata a lui Iliescu, vom afla ce gandesc baronii, parlamentarii si incotro isi va orienta tirul reformist preamediatizatul Grup de la Cluj. Dincolo de pragmatismul uninominalilor sefi de consilii judetene, va fi un duel al resurselor simbolice.

Daca balanta de putere va mai rezista ca teorie viabila pentru comportamentul social-democratilor, daca vremea aliantelor semitransparente pentru conducerea partidului a trecut, daca sforile dispar sau doar se reinventeaza – iata multiplele intrebari pe care poporul pesedist, desi nu si le pune, le traieste.

3 comentarii:

  1. Salut http://www.SpuneNuDrogurilor.com este o echipa recent formata, nonprofit, care si-a propus sa lupte pentru constientizarea opiniei publice, a tinerilor debusolati de societatea în care traim despre tot ceea ce înseamna consum de droguri într-un fel sau altul.
    Daca prin actiunea ta, salvezi o singura viata de la decadere, considera ca ti-ai atins scopul, alaturi de noi toti ceilalti.

    Daca doresti sa sustii aceasta campanie, afisaza pe blogul tau un banner, codul se preia de la: http://www.spunenudrogurilor.com vei fi sustinut si tu de aceasta campanie lasa un comentariu daca ne sustii sa te sustinem si noi Scuze de deranj

    RăspundețiȘtergere
  2. interesant, o sa revin cu siguranta:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc!Te mai astept pe aici:).

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...