Istoria se repeta? Lupta contra partidului-stat?

Dincolo de crizele de imagine ale Ministerului de Finante gestionate in stilul lui Andrei Gheorghe si dincolo de suetele lui Dan Diaconescu cu Elena Udrea, miza democratiei romanesti in urmatoarea perioada va fi reechilibrarea spatiului politic. Astazi, opozitia nu exista. Sau, ca sa fim cinstiti, ea exista, dar in interiorul partidelor de opozitie.

Intrebarea fundamentala a lunilor care vin e legata de modul cum se poate crea alternativa la partidul prezidential. Rezultatele Congreselor din PSD si din PNL vor reprezenta ceva notabi pentru opinia publica doar in masura in care intrebarea va primi un raspuns.

Astazi, conducerile principalelor partide de opozitie sunt tot mai contestate. Au esuat sa asigure resurse pentru partidele pe care le reprezinta. Perspectivele pentru 2012 sunt sumbre: PD-L pare a se consolida pe modelul PSD dintre 2000 -2004 si, cu o comunicare buna, poate inregistra un rezultat care sa-l propulseze pentru inca o guvernare. Traian Basescu va avea din nou painea si cutitul si, in contextul unor majoritati relative, va impune din nou premierul. Atat actualii presedinti din PSD si PNL, cat si cei care le vor locul, trebuie sa arate modalitatea concreta (proiectul politic, daca vreti) prin care accesul de resurse va fi asigurat si nu va mai depinde de aranjamente post-electorale, in urma carora Basescu sa-si impuna vointa.

Singura sansa de a schimba regulile jocului este ca o formatiune politica sa reuseasca sa depaseasca 50%, obligandu-l astfel pe Traian Basescu sa numeasca premierul din randul sau. Varianta fireasca ar fi reinventarea Aliantei DA din 2004, de aceasta data prin constituirea unei aliante preelectorale intre PSD si PNL. Formula stiuta: sprijin reciproc la locale (care sa stabileasca raportul politic intre cele doua formatiuni), candidat comun in colegiile uninominale. Un pas intermediar in constituirea Aliantei ar putea fi efortul comun in sustinerea reformei sistemului electoral, prin impunerea sistemului majoritar in doua tururi de scrutin.

Sansa PSD si PNL este sa priveasca cu luciditate momentul in care se afla. PSD trebuie sa scape de imaginea liderului mesianic, de ideea ca organizarea e totul si de discursul cu cel mai mare partid din Romania. Ar trebui sa vada ca ii moare electoratul si, incet-incet, fara reorientari, s-ar putea sa ajunga la sub 30%. PNL ar trebui sa vada sansa lui Antonescu pentru 2012 si sa nu o rateze intr-o guvernare in care vor executa comenziile portocalii, umplandu-si buzunarele, e drept. Dizidenta actuala, fara orizont si intensitate, i-ar putea face colegi de banca, in Cismigiu, cu taranistii. Singure, cele doua partide nu reprezinta nimic in fata PD-L care, inevitabil, va deveni partidul-stat.

Ideea proiectului comun ar trebui fie pavaza reformei interne, a fermitatii in eliminarea oportunistilor. Principiul ar trebui sa fie unul simplu: cine nu respecta deciziile, pleaca. In 2004, PD si PNL aveau impreuna 74 parlamentari. In acest moment, PSD si PNL au 232. Au de unde pierde! Coerenta mesajului de opozitie e mai importanta decat perspectiva interesata a vreunui parlamentar.

E un exercitiu de imaginatie. Ce ce s-a intamplat in Bucuresti intre PSD si PNL poate fi extins la nivel national, asa cum spune si Gandul. Cu un program coerent, emasculat ideologic, e drept, si cu o comunicare intregrata, se poate capitaliza electoral. In 2004, PNL si PD ne-au demonstrat-o. Mai mult, PSD si PNL nu au nevoie de vreun Traian Basescu (nu ca ar avea vreunul), ci de un parcurs liniar si ferm care sa le aduca macar procentele din 2008.