vineri, 22 mai 2009

Ideea ruperii de Iliescu

* un articol scris saptamana trecuta, dupa Consiliul National al PSD

Dupa aprilie 2005, sunt multi din PSD care s-au gandit la masuri drastice impotriva lui Iliescu. Multele frustari acumulate, alimentate si de pozitiile fostului presedinte, nu faceau decat sa intarate valul reformator ce bantuia Kiseleff-ull dupa Congres. Pentru acele personaje, schimbarea era Iliescu, prin trimiterea lui in randul sahistilor de Cismigiu.

Inaintea Congresului din 2006, pozitiile in PSD au devenit pragmatice, in contextul pericolului destructurarii. Nu Iliescu a ajuns presedinte de onoare, ci electoratul sau (as putea spune social-democrat, dar ar fi evident ca mint) a primit recunoastere in partid. In tot acest timp, reforma stangii, prin gasirea unor noi categorii de votanti, a esuat, asa ca recursul la tolba electorala iliesciana era cel mai facil.

Dupa 2006, Iliescu si-a jucat cu inteligenta avantajele pozitiei si sustinerii sale. Tin minte ca, intr-un sondaj din 2007, la o intrebare deschisa, 9% din cei din regiunea Moldova l-ar fi votat pe Iliescu drept presedinte. Tolerat, fostul lider a stiut de fiecare data sa afiseze transant o atitudine ironic-superioara fata de ideile lui Geoana.

Asa cum a aratat Consiliul National al PSD din mai 2009, Geoana nu a putut desprinde partidul de Iliescu. Mai mult, candidand la presedintie, si-a dat seama ca nu poate nici macar el sa se rupa de Iliescu. In lupta procentelor, divizia electorala fesenista e pretuita cam la 10%, diferenta in sondaje dintre candidat si partid. Pentru noii romantici ai stangii, a fost inca o infrangere in fata celui ce punea Piata Universitatii la reverul minerilor.

Geoana nu poate invinge decat diplomatic. Victorii percepute insa de prea putini din cei carora le cere votul. Daca ar fi fost liberal, situatia era alta. Dar Iliescu propunandu-l pe Geoana, cu toate conditionarile de rigoare, e semnul unei victorii pentru actualul presedinte al PSD si o palma pentru vechiul presedinte. Tusele discursului lui Geoana au cautat sa defineasca situatia ca atare: transfer si unitate.

PSD devine pragmatic si se gandeste la voturile directionate de partid catre Geoana in turul I al prezidentialelor. Intrebarea e daca, prin gestul de la Consiliu, aceste voturi vor fi de-ajuns pentru turul al II-lea. Altfel, Iliescu va ranji caracteristic, ca un prea batran milionar care refuza sa-si desemneze mostenitorul si le da peste nas cu fiecare ocazie nepotilor care il preseaza sa ia decizia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...