Sunt nenumărate discuții referitoare la funcțiile presei: unii consideră că presa își asumă și funcții formatoare, alții restrâng rolul mass-media la simpla acțiune de informare. Discuția despre ce înseamnă „a informa” e o dezbatere în sine, legată de subiectivitatea alegerii temelor.
Într-o manieră aparent ciudată, practica jurnalistică impune consensul în România în această dezbatere: la noi, presa informează, dar selectiv. Discuțiile despre coerență și intransigență principială lasă locul fandărilor interesate.
Un exemplu e atitudinea presei față de Ion Iliescu. Edecul comunist, bolșevicul reconvertit, părintele capitalismului de cumetrie e personajul care medieză raportul dintre Occident și România ultimilor 20 de ani - un singur nume pentru o situație de teatru absurd cu care nu sunt de acord numai golanii de la Universitate și intelectualii de catifea (sau catifelați între timp), ci și puținii lucizi ai vieții de zi cu zi. Atâta timp cât tonul vocii e la înălțimea proiectelor vizionare de societate, Iliescu e scuză și blestem.
Când Iliescu devine mijloc pentru a declanșa mărunte dispute politice, părerea lui devine pertinentă, demnă de luat în considerarea. Mai mult, considerațiile tătucului sunt echilibrate, bine gândite și expresie a unei profunzimi politice fără vârstă.
Clamând reforma în PSD, formatorii de opinie îl iau de fiecare dată în brațe pe Iliescu atunci când aceasta critică vreo altă voce din partid. Eroarea e că niciodată nu iau în calcul că reforma înseamnă în primul rând oameni. Că se numește Geoană sau oricine altcineva, un nume sau altul ar trebui să apară.
O asemenea contradicție poate găsi un răspuns doar la nivel speculativ și teoretic: poate o altă funcție a presei e să destabilizeze prin deruta argumentului autorității.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu